IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
Cod ECLI ECLI:RO:CACTA:2025:059.001066
Operator de date cu caracter personal 3170
Dosar nr. 211/118/2021
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 1066/P
Ședința publică de la 06 Octombrie 2025
Completul compus din:
Completul specializat pentru cauze penale constituit din:
(...) – (...)
Judecător - (...)
Grefier: (...)
Ministerul Public – DNA – ST Constanța reprezentat de
procuror (...)
S-au luat în examinare apelurile penale declarate de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța și de inculpatul CND, (...), în prezent deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța, (...), dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, fapte prevăzute de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal – art. 309 din Codul penal (privitoare la Herghelia Mangalia) și art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal (privitoare la Amenajarea Lacului Corbu), ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 5 din Codul penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 19 iunie 2025, cele relatate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta încheiere, când curtea a stabilit pronunțarea, în conformitate cu disp.art.391 alin.1 Cod procedură penală, la data de 30 iulie 2025, pe care a amânat-o la 14.08.2025, 09.09.2025 și 06.10.2025.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 212/03.04.2025 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 211/118/2021 s-au hotărât următoarele:
„În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului CND, (...), dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu consecințe deosebit de grave, raportat la art. 297 alin.1 C.pen., art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 și art. 5 C.pen. (Herghelia Mangalia)
În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului CND, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu consecințe deosebit de grave, raportat la art. 297 alin.1 C.pen., art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 și art. 5 C.pen (Lacul Corbu)
În baza art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.1 și art.86 C.proc.pen. cu reținerea art.1.357 și urm. C.civ., admite acțiunea civilă exercitată de Consiliul Județean Constanța și obligă pe inculpatul CND la plata către partea civilă a sumei de 5.570.821,28 lei, cu titlu de prejudiciu material.
Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 274 alin. 1 cod procedură penală, obligă pe inculpatul CND la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 15000 lei, din care 8.000 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.”
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele
„Prin rechizitoriul cu nr. 176/P/2017, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța, la data de 08.10.2021, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului CND, (...), dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, fapte prevăzute de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin.1 din Codul Penal – art. 309 din Codul Penal (privitoare la Herghelia Mangalia) și art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin.1 din Codul Penal (privitoare la Amenajarea Lacul Corbu), ambele cu aplicarea art. 38 alin.1 și art. 5 din Codul Penal.
În fapt, s-a reținut că, în perioada 2009 – noiembrie 2013, în calitate de (...), inculpatul CND, și-ar fi îndeplinit defectuos, cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu privind gestionarea bugetului și exercitarea funcției de ordonator principal de credite, respectiv a dispus, cu încălcarea normelor legale, executarea unor lucrări în valoare de 3.778.451,09 lei, de RAJDP Constanța, la obiectivul Herghelia Mangalia, imobil ce nu aparținea UAT Județul Constanța, costurile acestora fiind achitate cu bani din bugetul Consiliului Județean Constanța. În această manieră, a fost asigurat RNP ROMSILVA un folos patrimonial în cuantum de 3.778.451,09 lei.
Pentru a proceda astfel, inculpatul ar fi inițiat un proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare între Consiliul Județean Constanța și Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Constanța, ar fi semnat Hotărârea 152/2009 prin care se aproba Protocolul de colaborare menționat, ar fi semnat Protocolul - anexă la HCJ 153/22.05.2013, de colaborare cu Romsilva – Direcția Silvică Constanța precum și actele adiționale cu numerele 42/04.06.2013, 45/10.10.2013 și 47 (nedatat) la contractul nr. 736/17.03.2004 încheiat între RAJDP și Consiliul Județean Constanța. În baza acestor documente ar fi fost angajate lucrări executate de RAJDP Constanța la obiectivul Herghelia Mangalia, costurile acestora fiind achitate în luna septembrie 2016 cu bani din bugetul Consiliului Județean Constanța.
De asemenea, s-a reținut că, în anul 2012, în aceeași calitate, de (...) al Consiliului Județean Constanța, inculpatul și-ar fi îndeplinit defectuos, cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu privind gestionarea bugetului și exercitarea funcției de ordonator principal de credite, respectiv ar fi dispus executarea unor lucrări în valoare de 1.792.370,19 lei la un obiectiv privat, ce nu aparținea UAT Județul Constanța, prejudiciind cu această sumă bugetul Consiliului Județean Constanța și asigurând SC RS SRL un folos patrimonial corelativ.
În acest sens, inculpatul ar fi inițiat pe ordinea de zi, conform procesului-verbal nr. 7397/26.04.2012, proiectul de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare între Județul Constanța – Consiliul Județean Constanța, Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi București și S.C. RS S.A. pentru realizarea Proiectului „ Cupa Mondială la Pescuit Crap”, ar fi semnat hotărârea Consiliului Județean nr. 66/05.04.2012 prin care se aproba Protocolul de colaborare menționat, ar fi semnat acest protocol, precum și actul adițional nr. 39/06.11.2012 la contractul nr. 736/17.03.2004 încheiat între RAJDP și CJ Constanța. Prin toate aceste acte, inculpatul ar fi angajat răspunderea Consiliului Județean Constanța pentru asigurarea finanțării necesare executării lucrărilor.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului CND care, în perioada 2009 - noiembrie 2013, a dispus, cu încălcarea disp. art. 104 alin.1 litera c și alin.4 litera a din Legea 215/2001, executarea unor lucrări în valoare de 3.778.451,09 lei, la obiectivul Herghelia Mangalia, imobil ce nu aparținea UAT Județul Constanța, costurile acestora fiind achitate cu bani din bugetul Consiliului Județean Constanța, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, faptă prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin.1 din Codul Penal – art. 309 din Codul Penal.
De asemenea, s-a apreciat că fapta inculpatului CND care, în anul 2012, a dispus executarea unor lucrări în valoare de 1.792.370,19 lei la un obiectiv privat, ce nu aparținea UAT Județul Constanța, prejudiciind cu această sumă bugetul Consiliului Județean Constanța întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, faptă prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin.1 din Codul Penal.
S-a susținut că, în cazul ambelor fapte cercetate, inculpatul a încălcat prevederile art. 2, art.3, art.10 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, art. 14 alin.3, art. 22 alin.1 și 5 și alin.2 și art. 23 alin.1 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 45 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, art. 5 din OG nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv precum și întreaga Lege 350/2005, iar în cazul primei fapte, referitoare la Herghelia Mangalia, și dispozițiile art.19 din OUG 34/2006 și art. 2 din HG 925/2006.
Ca mijloace de probă au fost indicate înscrisuri, declarații martorilor, procese-verbale de cercetare la fața locului, planșe fotografice, raport de expertiză tehnică judiciară, fișă cazier inculpat, declarații inculpat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 13.01.2021. prin încheierea nr. 399 din 21.10.2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța a constatat legalitatea actelor de urmărire penală, a mijloacelor de probă administrate și a sesizării instanței și a dispus începerea judecății cu privire la inculpatul CND.
Inculpatul, prin apărător, a arătat că nu recunoaște faptele reținute în sarcina sa și a solicitat continuarea procesului penal.
Analizând cauza prin prisma dispozițiilor legale și probelor administrate, instanța a reținut următoarele:
În fapt, din raportul întocmit de Curtea de Conturi, filele 27-280, vol 8, ca urmare a controlului realizat la Consiliul Județean Constanța, raport care se coroborează cu înscrisurile ridicate de organele de urmărire penală de la Consiliul Județean Constanța, volumele 6 și 7 urmărire penală, a rezultat că inculpatul, din postura de (...) al Consiliului Județean Constanța, a inițiat o hotărâre (HCJ 152/15 mai 2009) prin care a fost împuternicit să semneze un protocol de colaborare cu Romsilva – Direcția Silvică Constanța, cu scopul de a efectua lucrări de reabilitare la obiectivul Herghelia Mangalia, deși acesta nu se afla nici în patrimoniul, nici în administrarea CJ Constanța. Din procesul-verbal de ședință a Consiliului Județean Constanța nr. 10253/28.05.2009 a rezultat că inițiatorul acestui proiect de hotărâre a fost inculpatul, care, ulterior, a și semnat Hotărârea 152/2009, de aprobare a Protocolului, precum și protocolul.
În paralel, demonstrând astfel că avea cunoștință despre situația juridică a obiectivului Herghelia Mangalia, inculpatul CND a demarat demersurile necesare pentru ca acesta să fie trecut, prin Hotătâre de Guvern, din patrimoniul RNP Romsilva în domeniul public al Județului Constanța și în administrarea Consiliiului Județean Constanța, fiind adoptată hotărârea nr. 409, din octombrie 2012, prin care inculpatul CND a fost împuternicit să întreprindă demersurile necesare în vederea preluării în domeniul public al județului a Hergheliei Mangalia.
Pentru realizarea acestui obiectiv, inculpatul a transmis, în octombrie 2012, prefectului Județului Constanța, o notă de fundamentare, notă transmisă ulterior Guvernului României, pentru a dispune cu privire la trecerea bunului în domeniul public a județului Constanța. Prin adresa nr 26418/01.04.2013 Secretariatul General al Guvernului a cerut Consiliului Județean Constanța să transmită un set de documente necesare promovării proiectului de act normativ, printre care și acordul RNP Romsilva. La data de 15 aprilie 2013 RNP Romsilva a informat Consiliul Județean Constanța că pentru emiterea acordului sunt necesare o serie de documente, acestea fiind transmise. La data de 2 octombrie 2013 RNP Romsilva a transmis Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice un răspuns negativ cu privire la acord, arătând că nu poate emite un astfel de acord întrucât nu are o astfel de competență, calitatea de administrator fiindu-i acordată prin lege.
În baza protocolului inițial, a fost semnat un al doilea protocol cu Romsilva - Direcția Silvică Constanța, prin HCJ 153 din 22.05.2013 și actele adiționale cu numerele 42/04.06.2013, 45/10.10.2013 și 47 la contractul cadru nr. 736/17.03.2004 încheiat între RAJDP și Consiliul Județean Constanța, acte în baza cărora s-a stabilit, în esență, că se vor demara lucrări de reabilitare la Herghelia Mangalia (modernizarea/reabilitarea imobilelor ce alcătuiesc acest obiectiv, a căilor de acces, a sistemului de irigații, scurgeri și aducțiuni dar și pentru executarea unor lucrări de amenajare peisagistică), plătite din fondurile Consiliului Județean Constanța, fără ca acest obiectiv să fie în patrimoniul CJ Constanța. Costurile acestora au fost achitate cu bani din bugetul Consiliului Județean Constanța, în urma obținerii de către RAJDP a sentinței civile nr. 1477/CA/05.11.2015 prin care instituția publică a fost obligată la plata sumei de 3.508.311,09 lei reprezentând debit aferent facturii nr. 0008415/10.12.2014 (contravaloare lucrări amenajare Herghelia Mangalia în scopul exploatării turistice).
Lucrările au fost realizate atât de Regia Județeană de Drumuri și Poduri Constanța cât și de SC UCP SRL, societate condusă de numitul NAA, fiul lui NV, angajat al Regiei desemnat să supervizeze întreaga lucrare.
În baza acordului transmis de inculpat, Regia Județeană de Drumuri și Poduri Constanța a încheiat cu SC UCP SRL contractul de cesiune lucrări nr 5022/12 iunie 2013. La data de 22 iulie 2013 între cele două părți contractante a fost încheiat procesul verbal de recepție parțială. Încercarea executantului de a face recepția finală a fost blocată de beneficiarul mediat, RAJDP Constanța. Lucrările au constat în edificarea unei tribune și a unei terase și în pavarea unor alei. Valoarea contractului de cesiune a fost de 428.621,92 lei, exclusiv TVA.
Cronologia evenimentelor a fost confirmată și de depozițiile martorilor audiați în cauză. Astfel, din declarația martorului GAG, directorul Regiei Județene de Drumuri și Poduri Constanța în perioada respectivă, a rezultat că dispoziția verbală de începere a lucrărilor a fost dată de vice(...)le Consiliului Județean Constanța, DC, care i-a spus că inculpatul CND dorește ca lucrarea să fie terminată până la data de 1 august sau 15 august. De asemenea, din depoziția martorei TF, (...) al Direcției Generale economico-financiare a CJ Constanța a rezultat că inculpatul îi transmitea mereu mesaje, prin interpuși, în sensul că, dacă nu va semna documentele de plată, o va destitui, aceeași fiind atitudinea inculpatului și cu privire la alți funcționari publici care încercau să îi atragă atenția sau să se opună.
Martorul TI a ocupat în perioada de referință funcția de director al Direcției Administrație Publică și Juridică. Potrivit martorului, în perioada anului 2012, inculpatul CND a promovat proiecte de hotărâri de guvern prin care dorea ca diverse imobile să treacă în patrimoniul județului Constanța, printre acestea fiind și Herghelia Mangalia. Martorul s-a implicat direct în procedurile premergătoare adoptării hotărârii de guvern și a fost în măsură să declare că toate demersurile au eșuat din cauza refuzului transmis de RNP Romsilva, aceasta nefiind de acord cu cedarea dreptului de administrare. A susținut martorul că i-a explicat vice(...)lui CJ la acea dată, DC, că nu pot fi alocate fonduri pentru Herghelie întrucât Consiliul Județean nu are nici măcar drept de administrare asupra acestui imobil. Conform martorului NV, inculpatul CND se deplasa săptămânal la Herghelie pentru a verifica stadiul lucrărilor.
Martorul AC, care ocupa în perioada de referință funcția de director general al RNP Romsilva, a precizat că a discutat telefonic în mai multe rânduri cu inculpatul căruia i-a explicat inițial procedura legală care trebuia urmată, apoi i-a spus că Herghelia nu poate fi preluată, refuzând să semneze protocolul transmis de inculpat în acest sens.
De asemenea, martora BM, care a deținut funcția de secretar al județului Constanța a arătat că a semnat hotărârea de consiliu dar l-a atenționat pe inculpat că trebuie promovată o hotărâre de guvern, și, cu toate acestea, lucrările au fost efectuate înainte de promovarea unei HG.
Din declarația martorului AIJ, fostul director al Hergheliei Mangalia, a rezultat că numirea sa a fost consecința demersurilor făcute de incupatul CND, despre care a perceput că se grăbea să termine lucrările. În fine, din depoziția martorului DC, fost vice(...) al Consiliului Județean Constanța, a rezultat că toate hotărârile importante au fost luate de inculpatul CND.
De altfel, din adresa transmisă în decembrie 2013 de inculpatul CND Guvernului României a rezultat că acesta era nemulțumit de faptul că, deși investise aproximativ 700.000 de euro în reabilitarea Hergheliei Mangalia, nu primise, prin Hotărâre de Guvern, acest obiectiv în administrare.
Cu privire la cea de-a doua faptă reținută în sarcina inculpatului, instanța reține că în anul 2012, în baza actului adițional numărul 39/2012 la Contractul nr. 736/2004 încheiat între Consiliul Județean Constanța și RAJDP Constanța, aceasta din urmă a executat „lucrări de amenajare maluri, execuție drum acces Lac Corbu” cu valoarea totală de 1.792.370 lei, inclusiv TVA.
Prin HCJ nr. 373/2012, hotărâre prin care se stabileau obiectivele de investiții la nivelul județului Constanța s-a stabilit că se vor face lucrări în baza protocolului de colaborare dintre Consiliul Județean Constanța, Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi România și S.C. RS S.A. pentru realizarea Proiectului Cupa Mondială la Pescuit Crap. Obiectivul avea o valoare de 2.000.000 lei, lucrările urmau să fie finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța, deși obiectivul nu se afla nici în patrimoniul județului, nici în administrarea Regiei, acesta aflându-se în patrimoniul și administrarea unui agent economic privat, S.C. RS S.R.L.
Din adresa nr 1868/14 august 2018 emisă de SC RS SA și din documentația anexată rezultă că în anul 2004 aceasta a dobândit prin adjudecare imobilul Ferma Piscicolă Corbu. Terenul pe care este amplasată balta aparține Agenției Domeniului Statului iar apa aparține Apelor Române. Ulterior, societatea a dobândit prin vânzare-cumpărare terenul aferent curții interioare și construcțiilor existente, iar terenul ce reprezintă fundul lacului Corbu a fost concesionat de societatea RS pe o durată de 49 de ani.
Inculpatul a inițiat și semnat hotărârea Consiliului Județean nr. 66/05/04/2012, prin care a aprobat protocolul antemenționat, a semnat acest protocol precum și actul adițional nr. 39/06.11.2012 la contractul nr. 736/17.03.2004 încheiat între RAJDP și Consiliul Județean Constanța, apoi, prin contractarea unui împrumut în valoare de maxim 18.084.045 lei, sumele necesare lucrărilor au fost
achitate direct în conturile RAJDP dintr-un cont extern deschis în baza împrumuturilor contractate de instituția bugetată pentru plata acestor arierate către furnizori. Ulterior, lucrările au fost facturate de Regie Consiliului Județean Constanța care a acceptat factura și, în final, a plătit la data de 25 martie 2013 toate sumele pretinse (1.792.370,19 lei).
Din aceeași adresă și documentație a rezultat că în perioada 27-30 septembrie 2012 pe lacul Corbu a avut loc Campionatul Mondial de pescuit de crap, iar lucrările au început la data de 5 iulie 2012 și s-au încheiat la data de 1 noiembrie 2013, printre lucrările autorizate fiind și cele finanțate de Consiliul Județean Constanța. Aceste din urmă lucrări au fost realizate în perioada martie-mai 2012.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, vol 2 dosar urmărire penală, a rezultat că prețul lucrărilor efectuate a fost supraevaluat de 4 ori față de valoarea reală a acestora.
În drept, instanța reține că fapta inculpatului CND, care, în perioada 2009-2013, a inițiat un proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare între Consiliul Județean Constanța și Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Constanța, a semnat Hotărârea 152/2009 prin care s-a aprobat Protocolul de colaborare menționat, a semnat acest protocol, a semnat Protocolul - anexă la HCJ 153/22.05.2013, de colaborare cu Romsilva – Direcția Silvică Constanța precum și actele adiționale cu numerele 42/04.06.2013, 45/10.10.2013 și 47 (nedatat) la contractul nr. 736/17.03.2004 încheiat între RAJDP și Consiliul Județean Constanța, aspect care a condus la plata, către RAJDP, a sumei de 3.508.311,09 lei, cu încălcarea expresă a dispozițiilor art. 2, art.3, art.10 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, art. 14 alin.3, art. 22 alin.1 și alin.2 și art. 23 alin.1 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 45 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, art. 5 din OG nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv precum și întreaga Lege 350/2005, dispozițiile art.19 din OUG 34/2006 și art. 2 din HG 925/2006, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, prev. și ped. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal – art. 309 din Codul penal (privitoare la Herghelia Mangalia) cu aplic. art. 35 alin. (1) Cod Penal.
Elementul material este reprezentat de îndeplinirea, de către inculpatul CND, a acțiunilor de a iniția și semna protocoalele menționate, de a iniția și semna contractele și actele adiționale expuse, contrar legii, respectiv contrar disp. art. 14 alin. (3), art. 22 și 23 din Legea nr. 273/2006, art. 5 din OG 99/1999, precum și dispozițiile art. 19 din OUG nr. 34/2016.
Urmarea imediată este reprezentată de prejudiciul suferit de CJ Constanța și de beneficiul avut de RAJDP, iar legătura de cauzalitate rezultă din modalitatea de comitere a faptei.
Sub aspect subiectiv, instanța reține că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă, prev. de art. 16 alin. (3) lit. b) Cod Penal, respectiv inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit,a acceptat posibilitatea producerii lui.
Conform art. 14 alin 3 din legea 273/2006 Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială. Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.
Potrivit art 22 și art 23 din aceeași lege, Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate prin bugetele locale, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale. Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit art. 19 alin. (1) lit. b), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.(3) Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităților pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale. Responsabilitățile ordonatorilor de credite(1) Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.Legea 273/2006
În conformitate cu art 5 din OG 99/1999 Conducătorii entităților publice, precum și persoanele care gestionează fonduri publice și/sau patrimoniu public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în desfășurarea activității.
Art. 19 din OUG nr 34/2006 Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, estimată conform prevederilor secțiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depășește echivalentul în lei a 5.000 euro pentru fiecare produs, serviciu sau lucrare. Achiziția se realizează pe bază de document justificativ care, în acest caz, se consideră a fi contract de achiziție publică, iar obligația respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se limitează numai la prevederile art. 204 alin. (2). Art 19 a fost modificat prin pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 193 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 28 iunie 2013, în sensul că Autoritatea contractantă achiziționează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, estimată conform prevederilor secțiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depășește echivalentul în lei a 30.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziție de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziție de lucrări. Achiziția se realizează pe bază de document justificativ.
Cu privire la cea de-a doua faptă reținută în sarcina inculpatului CND instanța reține că, în drept, fapta inculpatului care, în anul 2012, a dispus (prin același mod de operare, al semnării unui protocol, apoi semnarea unor contracte în baza protocolului), cu încălcarea dispozițiilor legale anterior enunțate, executarea unor lucrări în valoare de 1.792.370,19 lei la un obiectiv privat, ce nu aparținea UAT Județul Constanța, respectiv Ferma Piscicolă Corbu, prejudiciind cu această sumă bugetul Consiliului Județean Constanța întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, faptă prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin.1 din Codul Penal.
Elementul material este reprezentat de îndeplinirea, de către inculpatul CND, a acțiunilor de a iniția și semna protocoalele menționate, de a iniția și semna contractele și actele adiționale expuse, contrar legii, respectiv contrar disp. art. 14 alin. (3), art. 22 și 23 din Legea nr. 273/2006, art. 5 din OG 99/1999, precum și dispozițiile art. 19 din OUG nr. 34/2016.
Urmarea imediată este reprezentată de prejudiciul suferit de CJ Constanța și de beneficiul avut de RAJDP Constanța și de RS SRL, iar legătura de cauzalitate rezultă din modalitatea de comitere a faptei.
Sub aspect subiectiv, instanța reține că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă, prev. de art. 16 alin. (3) lit. b) Cod Penal, respectiv inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
În ceea ce privește susținerile inculpatului, prin apărător, în sensul că în cauză s-ar impune achitarea inculpatului, deoarece organele de urmărire penală au indicat doar texte de lege generale, care nu prevedeau obligații concrete care să fi fost nerespectate de inculpat, instanța reține că în cauză inculpatul a efectuat acte cu încălcarea dispozițiilor legale indicate în art. 14 alin. (3), art. 22 și 23 din Legea nr. 273/2006, art. 5 din OG 99/1999, precum și dispozițiile art. 19 din OUG nr. 34/2016, dispoziții enunțate mai sus și care prevedeau obligații concrete cu privire la modalitatea de contractare a unor lucrări și cu privire la modul de gestionare a bugetului.
Este fără putință de tăgadă, în aprecierea instanței, că inculpatul a cunoscut că nu avea dreptul de a realiza din bugetul Consiliului Județean Constanța lucrările la Herghelia Mangalia și la Ferma Piscicolă Corbu, dar și-a bazat decizia de a realiza lucrările, cel mai probabil, pe o promisiune la nivel politic, în sensul că obiectivul Herghelia Mangalia va fi trecută în patrimoniul public al statului și în administrarea CJ Constanța. În acest fel devine explicabilă și adresa transmisă de inculpat către Guvern, prin care reproșa că, deși a investit peste 700.000 de euro în acest obiectiv, acesta nu a fost dat în administrarea CJ Constanța.
În ceea ce privește incidența prescripției răspunderii penale, instanța a reținut că prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 297/26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial din 25.06.2018, s-a constatat neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", Curtea sancționând unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau.
Prin Decizia Curții Constituționale a României nr.358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565/09.06.2022, s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale.
Atât în paragraful nr. 34 al Deciziei nr. 297/26.04.20178, cât și în paragraful nr. 41 al Deciziei nr. 358/26.05.2022, Curtea Constituțională a apreciat că instituția prescripției răspunderii penale aparține dreptului penal material, și nu dreptului procesual penal, fiind o cauză de înlăturare a răspunderii penale, iar prin ultima decizie menționată, Curtea Constituțională a stabilit că Decizia nr. 297/26.04.2018 este o decizie simplă/extremă, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau.
În considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr.358 din 26 mai 2022, Curtea a constatat că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, fără însă a fi afectate termenele de prescripție generală.
În raport de argumentele Curții Constituționale, ținând cont de natura juridică a instituției prescripției răspunderii penale, apreciată de doctrină ca fiind instituție de drept material, autonomă, ce trebuie avută în vedere la stabilirea legii penale mai favorabile, inclusiv sub aspectul cazurilor de întrerupere („Drept penal român. Partea Generală” – Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, pag. 87, ed. Universul Juridic, 2016; „Sinteze de drept penal. Partea generală” – Mihail Udroiu, pag. 46, Ed. C.H. Beck, 2020), instanța observă că lipsa intervenției legiuitorului în urma publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 a avut ca efect abrogarea parțială a textului art. 155 alin. 1 cod penal.
Prin urmare, forma art. 155 alin. 1 cod penal, așa cum a avut-o în perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 297/26.04.2018 (și anume data de 25.06.2018) și data intrării în vigoare a OUG nr. 73/30.05.2022, reprezintă o lege mai favorabilă inculpaților, în contextul în care instanța reține că reglementările faptelor imputate, în vigoare în perioada 25.06.2018 – 30.05.2022, reprezintă lege mai favorabilă pentru inculpați, în același sens fiind și decizia ICCJ nr. 67/25.10.2022, urmând a fi aplicată ca atare, în sensul că situației juridice a inculpatului îi sunt aplicabile termenele generale de prescripție a răspunderii penale, și anume termenul de 10 ani prevăzut de art. 154 alin. 1 lit. b cod penal pentru infracțiunile prevăzute de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin.1 C.pen., art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen) C.pen. și cu aplic. art. 5 C.pen, termene ce curg de la data săvârșirii faptei (în cazul infracțiunii continuate, cum este cazul în speță, de la data săvârșirii ultimei acțiuni, respectiv de la data de 10.10.2013, în cazul Hergheliei Mangalia și 2012 în cazul Lacului Corbu) și care s-a împlinit la data de 10.10.2023, în cazul primului obiectiv și la finalul anului 2022, în cazul celui de-al doilea.
Instanța nu poate reține, astfel cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public, să rețină ca ultim act material plata efectuată de Consiliul Județean Constanța în anul 2016, către RAJDP Constanța, deoarece plata respectivă a fost efectuată ca urmare a unei sentințe judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 1477/CA/05.11.2015, și nu ca urmare a voinței sau acțiunii inculpatului.
Prin urmare, în privința inculpatului CND, instanța va pronunța o soluție de încetare a procesului penal potrivit art. 16 alin. 1 lit. f cod procedură penală, pentru intervenirea prescripției răspunderii penale, pentru ambele fapte.
Cu privire la latura civilă, instanța va reține următoarele:
Pornind de la prevederile art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale” se impune ca inculpatul să răspundă material pentru prejudiciul solicitat de Consiliul Județean Constanța, în temeiul răspunderii civile delictuale, întrucât inculpatul CND și-a exercitat în mod defectuos atribuțiile ce îi reveneau în calitate de ordonator principal de credite din postura de (...) al Consiliului Județean Constanța, răspundere ce este atrasă în baza dispozițiilor art. 19, art. 25 și art. 397 – toate din Codul de procedură penală, cu raportare la art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 1386 – toate din Codul civil.
Astfel, prin adresa nr 23158/31 august 2020, încă din cursul urmăririi penale, Consiliul Județean Constanța a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 5.570.821,28 lei. Potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, volumul 2 urmărire penală, cheltuielile angajate în mod nelegal de inculpat sunt în cuantum de 3.778.451,09 lei, respectiv 1.792.370,19 lei.
Pentru toate aceste motive, instanța, în baza art. art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.1 și art.86 C.proc.pen. cu reținerea art.1.357, 1.390, 1391 alin.2 și 1392 C.civ., va admite acțiunea civilă exercitată de Consiliul Județean Constanța și va obliga inculpatul la plata către partea civilă a sumei de sumei de 5.570.821,28 lei, reprezentând prejudiciul adus bugetului Consiliului Județean prin acțiunile inculpatului.
Instanța va lua act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 274 alin. 1 cod procedură penală, instanța va obliga pe inculpatul CND la plata sumei de 15.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare, din care 8.000 lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală.”
Împotriva sentinței penale 212/03.04.2025 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 211/118/2021 a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și inculpatul CND.
Prin apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție s-a solicitat admiterea apelului, deființarea încheierii penale din 09.07.2024, a sentinței penale nr. 212 din 03.04.2025 a Tribunalului Constanța și pronunțarea unei decizii legale și temeinice.
În motivarea apelului Ministerul Public a arătat că Tribunalul Constanța a reținut în mod corect răspunderea inculpatului CND pentru ambele fapte de abuz în serviciu în formă calificată, cea privitoare la Herghelia Mangalia și cea privitoare la Lacul Corbu, făcând o analiză temeinică a probelor administrate atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății, reținând în mod corect implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale față de cea de-a doua faptă imputată inculpatului, referitoare la Lacul Corbu, soluționând corect acțiunea civilă, însă în ceea ce priveste prima faptă imputatã inculpatului, referitoare la Herghelia Mangalia, în mod netemeinic s-a retinut prescripția răspunderii penale, având în vedere cã data săvârsirii faptei este anul 2016, iar termenul de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani.
Astfel, a arătat Tribunalul Constanța, în esență, că nu poate, astfel cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public, să rețină ca ultim act material plata efectuată de Consiliul Județean Constanța în anul 2016, către RAJDP Constanța, deoarece plata respectivă a fost efectuată ca urmare a unei senținte judecătoresti, respectiv sentința civilă nr. 1477/CA/05.11.2015, și nu ca urmare a voinței sau acțiunii inculpatului.
Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța nu a contestat incidența Deciziei nr. 67/25.10.2022, iar inculpatului i se aplicã, întradevăr, termenul prevăzut de art. 154 alin. 1 lit b) C.pen., respectiv cel de 10 ani având în vedere aplicarea dispozitiilor art. 309 C.pen., referitor la producerea de consecinte deosebit de grave.
Ceea ce contestã Ministerul Public este, în primul rând, schimbarea încadrării juridice dispusă prin încheierea din 09.07.2024, din infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu consecinte deosebit de grave, raportat la art. 297 alin. 1 C.pen., art. 309 C.pen. (Herghelia Mangalia) în infracțiunea de abuz in serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu consecinte deosebit de grave, raportat la art. 297 alin. 1 C.pen., art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 si art. $ C.pen. (Herghelia Mangalia), adică reținerea formei continuate a infracțiunii.
Astfel, Ministerul Public a susținut că fiecare act în parte nu a reprezentat continutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 297 alin. 1 C.pen., așa cum a reținut instanța de fond.
Așa cum s-a arătat, HCJC 152/2009 și HCJC 148/2010 nu au creat premisele unor cheltuieli legale, asta pentru că prima HCJC privea un simplu Protocol de colaborare între CJC și RN ROMSILVA, iar a doua HCJC a fost adoptată pentru aprobarea proiectului Caravana Estivaă. Astfel, lucrările aprobate prin aceasta ultimă hotărâre priveau amenajarea construcțiilor, căilor de acces la obiectivele administrate de RAJDPP Constanța, însă obiectivul Herghelia Mangalia nu s-a aflat niciodată în administrarea RAJDPP Constanta.
Într-adevăr, acestea nu sunt legale, tocmai din perspectiva arătată, însă sunt acte materiale care au contribuit la contractul și la anexele finale, în baza cărora s-a dispus plata, inițierea și semnarea protocolului, nu au fost prejudiciabile prin ele însele și nu au aceeași natură ca semnarea contractului și a anexelor, pentru a putea vorbi de o infracțiune continuată. Acest tip de infracțiuni se derulează în timp, fiind un tot unitar, astflel că trebuie tratate ca infracțiuni simple. Deși nu s-a motivat în acest sens, instanța a tins să dea dreptate, în mod greșit, inculpatului, care a menționat în dezbateri faptul că nu este aplicabilă Decizia RIL nr. 5/2019 invocată de procuror, deoarece aceasta se referă la infractiunile simple.
Această aboradare este greșită, deoarece, pe de-o parte, asa cum s-a arătat, infracțiunea este una simplã, iar pe de altă parte, Decizia RIL nr. 5/2019 se referă la infracțiuni simple numai în minută, însă din întreaga motivare, în ansamblu, reiese că se referă tocmai la acest gen de infracțiuni, respectiv cele cu prelungire în timp, în care consecintele se deruleazã pe o perioadă mai mare de timp.
Faptul că, potrivit instanței de fond, plătile au fost efectuate în 2016 nu ca urmare acțiunii inculpatului, ci ca urmare a obligării UAT jud. Constanta la plata facturii lucrărilor ca urmare a unei acțiuni civile nu schimbă cu nimic premisele deciziei ICCJ 5/2019 care a statuat: Prin data săvârsirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor simple a caror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se întelege momentul aparifiei primei pagube ori al obținerii primului folos necuvenit.
Din lecturarea continutului deciziei ICCJ nu rezultă că data la care s-a efectuat plata este considerată data consumării faptei, dacă este rezultatul acțiunii făptuitorului, ci dimpotrivă, consumarea are loc la data plătii chiar dacă, de exemplu, faptuitorul nu se mai afla în funcție, din moment ce toate actiunile ilegale ale acestuia au condus la respectivele plăti ilegale.
Prin urmare, plata din 2016 s-a realizat chiar ca urmare a acțiunii inculpatului, care a urmărit și prevăzut că aceste plăti vor fi efectuate, fie voluntar, fie silit, din moment ce contractul a fost încheiat.
Această plată din anul 2016 a fost menționată în cuprinsul rechizitoriului și nu există nicio normă procesual penală care obligă instanțele să se limiteze la secțiunea „ÎN DREPT” din rechizitoriu, această secțiune fiind doar rodul unei bune practici pentru a se întelege mai bine acuzația.
Asadar, prescriptia răspunderii penale s-ar împlini în cursul anului 2026, prin aplicarea termenului de prescriptie de 10 ani.
La dosarul cauzei, inculpatul NDC a depus note scrise arătând următoarele:
Cu privire la momentul de la care incepe să curgă termenul de prescripție:
Potrivit art. 154 alin. (2) Cod penal, termenul de prescripție incepe să curgă de la data săvârsirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continuate sau care presupun o pluralitate de acte materiale, termenul curge de la data ultimului act material imputabil inculpatului. În speță, ultimul act concret și imputabil inculpatului s-a realizat în anul 2014.
Plata efectuată în anul 2016 - invocată de Parchet - nu constituie un act penal al inculpatului, ci este consecinta unei hotărâri judecătoresti (titlu executoriu), executată de o altă persoană.
Această plată nu poate fi calificată ca un act reprezentând manifestarea de voință a inculpatului și nu poate constitui un act material al infracțiunii, astfel ca nu are relevanță în calculul termenului de prescriptie penală.
Actele de executare realizate de un executor judecătoresc sau de către un terț debitor (poprit sau obligat prin hotărâre civilă) sunt consecințe civile ale unei fapte penale și se încadrează în sfera executării silite reglementate de Codul de procedură civilă. Aceste acte nu reprezintă o manifestare de voință a inculpatului și nu pot fi asimilate cu acțiuni sau inacțiuni de natură penală.
În lipsa unui comportament activ sau pasiv imputabil penal inculpatului după momentul faptei, nu poate fi susținută continuarea infracțiunii prin simpla producere a unor efecte civile, mai ales dacă acestea decurg dintr-un titlu executoriu străin de vointa sa.
În plus, decizia nr.5/2019 se referă la o alta situație premisă, respectiv prima instanță a făcut o distinctie corectă intre comportamentul penal activ și efectele ulterioare (executare silită).
ICCJ – Secția penală, Decizia nr. 3706/2016: „Momentul epuizării infracțiunii este acela al ultimei acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii, nu al producerii efectelor ulterioare."
Această decizie confirmă faptul că efectele ulterioare ale faptei (ex: plăti rezultate din titluri executorii) nu constituie acte materiale în sens penal și nu afectează termenul de prescripție penală.
CCR - Decizia nr. 297/2018 și Decizia nr. 358/2022: Au stabilit inexistența unei reglementări valide privind întreruperea prescripției în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, ceea ce inseamnă că prescripția a curs neîntrerupt în acest interval.
ICCJ - RIL nr. 67/2022: „În absența unui text legal valabil, întreruperea cursului prescripției nu poate opera."
În jurisprudența C.E.D.O. mai concret în cauza Dragomir vs. România, 14 iunie 2016, cererea nr. 43045/08: CEDO s-a analizat cazul unei persoane care nu a putut continua acțiunea civilă din cauza prescripției intervenite în procesul penal. Instanța a subliniat că încetarea urmăririi penale prin prescriptie poate afecta dreptul la un proces echitabil în privința pretențiilor civile.
Totusi, nu a considerat că plățile sau efectele civile post-factum pot prelungi cursul prescriptiei penale, delimitând clar faza penală de faza civilă a urmãrilor faptei.
S-a arătat că CJUE nu are competență directă în materia prescripției penale a statelor membre, dar a statuat în cauze privind principiul securitătii juridice și legalitatea sancțiunilo.
C-105/14, Taricco și alții: CJUE a analizat o situație în care termenul de prescripție împiedică tragerea la răspundere a autorilor unor infracțiuni grave de fraudă fiscală. A stabilit că termenul de prescriptie nu trebuie sã afecteze eficiența aplicării normelor UE, dar a subliniat cã legisiația națională trebuie să fie clară și previzibilă.
C-42/17, M.A.S. și M.B (Taricco II): CJUE a reafirmat că instanțele naționale nu pot aplica norme care încalcă principiul legalității incriminării și pedepsei. Prin urmare, chiar dacă o faptă este gravă, nu se poate prelungi prescripția decât în condițiile stabilite de lege în mod clar, conform Constituției și jurisprudenței naționale.
Aceste decizii susțin interpretarea conform căreia momentul de început al prescripției este determinat de ultimul act penal concret, iar efectele civile ulterioare nu pot constitui acte de intrerupere sau prelungire a răspunderii penale.
Întrucât ultimul act penal al inculpatului dateazã din 2014, iar termenul general de prescriptie pentru infracțiunea reținută este de 10 ani (art. 154 alin. (1) lit. b C.pen.), nu a existat nicio întrerupere valabilă între 2018-2022 (conform CCR si ICCJ), iar plata din 2016 nu reprezintă o manifestare de voință expresă a inculpatului, termenul de prescripție s-a împlinit cel târziu în 2024, iar instanta de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material.
Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelanți, precum și din oficiu, conform art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Curtea reamintește, cu titlu prealabil, faptul că apelul este o cale ordinară de atac în care se pun în discuție aspecte ale nelegalității sau netemeiniciei hotărârilor instanțelor de fond.
Declararea apelului presupune o continuare a judecării cauzei de către instanța ierarhic superioară. În vederea atingerii scopului pe care îl are apelul, legea precizează care sunt efectele pe care le poate produce această cale de atac. Astfel, în dispozițiile art. 416-419 Cod procedură penală se arată că apelul are următoarele patru efecte: suspensiv, devolutiv, neagravant și extensiv.
Controlul judiciar asupra hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță nu se efectuează din oficiu, instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în primă instanță procedând la o nouă judecată a cauzei numai la cererea titularilor apelului.
Prin efectul devolutiv al cererii de apel, instanța de apel capătă împuternicirea de a înfăptui o nouă judecată, verificând, cu această ocazie, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate. În virtutea efectului devolutiv, instanța a cărei hotărâre este atacată are obligația să trimită dosarul instanței competente să judece apelul.
Având în vedere că prin hotărârea judecătorească sunt soluționate toate aspectele privind latura penală și latura civilă a cauzei și ținând seama de faptul că cei vizați prin hotărâre au interese diferite, în funcție de poziția lor procesuală, legiuitorul a înțeles să transmită instanței de apel dreptul de a face o nouă judecată asupra tuturor aspectelor cauzei judecate în primă instanță sau numai asupra unor aspecte ale acesteia, în funcție de persoana care a declarat apel sau de persoana la care se referă declarația de apel.
Deoarece titularilor apelului le sunt fixate anumite limite în ceea ce privește atacarea cu apel a hotărârilor pronunțate de prima instanță, legea a prevăzut limite corespunzătoare devoluțiunii, acestea fiind în concordanță atât cu calitatea procesuală a apelantului, cât și cu poziția procesuală a intimatului. În acest sens, în art. 417 alin. 1 Cod procedură penală se arată că instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.
Aplicând aceste aspecte generale la situația dedusă apelului, Curtea reține că sunt criticate de către Parchet atât sentința nr. 212/03.04.2025, cât și încheierea din 09.07.2024 prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiuni simple, în infracțiuni continuate. Se mai observă faptul că Parchetul nu a criticat modalitatea în care s-a reținut situația de fapt de către instanță, ci numai încadrarea juridică dată acesteia și consecințele decurgând din trecerea timpului în prezenta cauză. Astfel, se concluzionează că apelul Parchetului este în defavoarea inculpatului, dar între limitele fixate prin declarația de apel și motivele scrise, dezvoltate oral în fața Curții.
Pe de altă parte, analizînd apelul formulat de inculpat Curtea reține că acesta este unul formal înaintat, în concret apărătorul acestuia susținând chiar respingerea apelului ca urmare a faptului că soluția este una legală și temeinică. Observând însă înscrisul depus la fila 31 prin care inculpatul a solicit achitarea, în contextul cererii de continuare a procesului penal, se impune a fi făcută și o analiză asupra temeiniciei acuzației.
Curtea concluzionează că, în lipsa unor alte argumente care să investească instanța de apel și a unor cauze de nulitate care pot fi invocate din oficiu, limitele prezentelor căi de atac sunt următoarele: analiza corectitudinii încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (I), analiza elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat (II) și analiza incidenței prescripției răspunderii penale cu privire la faptele imputate inculpatului relativ la Herghelia Mangalia (III).
(I) Încadrarea juridică:
Prin rechizitoriul cu nr. 176/P/2017, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța, la data de 08.10.2021, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului CND, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, fapte prevăzute de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin.1 din Codul Penal – art. 309 din Codul Penal (privitoare la Herghelia Mangalia) și art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin.1 din Codul Penal (privitoare la Amenajarea Lacul Corbu), ambele cu aplicarea art. 38 alin.1 și art. 5 din Codul Penal.
În sarcina inculpatului s-a reținut că, în perioada 2009 – noiembrie 2013, în calitate de (...) al Consiliului Județean Constanța, inculpatul CND, și-ar fi îndeplinit defectuos, cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu privind gestionarea bugetului și exercitarea funcției de ordonator principal de credite, respectiv a dispus, cu încălcarea normelor legale, executarea unor lucrări în valoare de 3.778.451,09 lei, de RAJDP Constanța, la obiectivul Herghelia Mangalia, imobil ce nu aparținea UAT Județul Constanța, costurile acestora fiind achitate cu bani din bugetul Consiliului Județean Constanța. În această manieră, a fost asigurat RNP ROMSILVA un folos patrimonial în cuantum de 3.778.451,09 lei.
Pentru a proceda astfel, inculpatul ar fi inițiat un proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare între Consiliul Județean Constanța și Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Constanța, ar fi semnat Hotărârea 152/2009 prin care se aproba Protocolul de colaborare menționat, ar fi semnat Protocolul - anexă la HCJ 153/22.05.2013, de colaborare cu Romsilva – Direcția Silvică Constanța precum și actele adiționale cu numerele 42/04.06.2013, 45/10.10.2013 și 47 (nedatat) la contractul nr. 736/17.03.2004 încheiat între RAJDP și Consiliul Județean Constanța. În baza acestor documente ar fi fost angajate lucrări executate de RAJDP Constanța la obiectivul Herghelia Mangalia, costurile acestora fiind achitate în luna septembrie 2016 cu bani din bugetul Consiliului Județean Constanța.
Totodată, s-a reținut în sarcina inculpatului că, în anul 2012, în aceeași calitate, de (...) al Consiliului Județean Constanța, inculpatul și-ar fi îndeplinit defectuos, cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu privind gestionarea bugetului și exercitarea funcției de ordonator principal de credite, respectiv ar fi dispus executarea unor lucrări în valoare de 1.792.370,19 lei la un obiectiv privat, ce nu aparținea UAT Județul Constanța, prejudiciind cu această sumă bugetul Consiliului Județean Constanța și asigurând SC RS SRL un folos patrimonial corelativ.
În acest sens, inculpatul ar fi inițiat pe ordinea de zi, conform procesului-verbal nr. 7397/26.04.2012, proiectul de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare între Județul Constanța – Consiliul Județean Constanța, Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi București și S.C. RS S.A. pentru realizarea Proiectului „ Cupa Mondială la Pescuit Crap”, ar fi semnat hotărârea Consiliului Județean nr. 66/05.04.2012 prin care se aproba Protocolul de colaborare menționat, ar fi semnat acest protocol, precum și actul adițional nr. 39/06.11.2012 la contractul nr. 736/17.03.2004 încheiat între RAJDP și CJ Constanța. Prin toate aceste acte, inculpatul ar fi angajat răspunderea Consiliului Județean Constanța pentru asigurarea finanțării necesare executării lucrărilor.
Situația de fapt mai sus expusă se susține cu următoarele mijloace de probă: înscrisuri, declarații martori, procese-verbale de cercetare la fața locului, planțe fotografice, raport de expertiză tehnică judiciară, fișă cazier inculpat, declarații inculpat.
Prin încheierea din 09.07.2024 s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, fapte prevăzute de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal – art. 309 din Codul penal (privitoare la Herghelia Mangalia) și art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal (privitoare la Amenajarea Lacului Corbu), cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 5 din Codul penal în două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, fapte prevăzute de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal – art. 309 din Codul penal (privitoare la Herghelia Mangalia) cu aplic. art. 35 alin. (1) Cod Penal și art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal (privitoare la Amenajarea Lacului Corbu), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod Penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) și art. 5 din Codul penal.
În acest sens, prima instanță a reținut că, potrivit disp. art. 35 alin. (1) Cod Penal, infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
Astfel, în sarcina inculpatului NC s-a reținut, cu privire la obiectivul Herghelia Mangalia, ca acte materiale, că acesta ar fi inițiat un proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare între Consiliul Județean Constanța și Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Constanța, ar fi semnat Hotărârea 152/2009 prin care se aprobă Protocolul de colaborare menționat, ar fi semnat acest protocol, ar fi semnat Protocolul - anexă la HCJ 153/22.05.2013, de colaborare cu Romsilva – Direcția Silvică Constanța precum și actele adiționale cu numerele 42/04.06.2013, 45/10.10.2013 și 47 (nedatat) la contractul nr. 736/17.03.2004 încheiat între RAJDP și Consiliul Județean Constanța. În baza acestor acte materiale, reținute a fi fost realizate cu încălcarea dispozițiilor legale, în anul 2016, au fost făcute anumite plăți, ca urmare a unei sentințe judecătorești în acest sens.
Referitor la cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului, prima instanță a apreciat că acesta în anul 2012, în calitate de (...) al Consiliului Județean Constanța, inculpatul ar fi dispus, cu încălcarea normelor legale, executarea unor lucrări în valoare de 1.792.370,19 lei la un obiectiv privat, ce nu aparținea UAT Județul Constanța, prejudiciind cu această sumă bugetul Consiliului Județean Constanța și asigurând SC RS SRL un folos patrimonial corelativ, prin inițierea proiectului de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare între Județul Constanța – Consiliul Județean Constanța, Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi București și S.C. RS S.A. pentru realizarea Proiectului „ Cupa Mondială la Pescuit Crap”, semnarea hotărârii Consiliului Județean nr. 66/05.04.2012 prin care se aprobă Protocolul de colaborare menționat, semnarea acestui protocol și a actului adițional nr. 39/06.11.2012 la contractul nr. 736/17.03.2004 încheiat între RAJDP și CJ Constanța.
Terminologic și conceptual încadrarea juridică a faptei penale este dată la momentul de început al urmăririi penale de către Procuror, aceasta putând să suporte modificări pe parcursul urmăririi penale, determinantă pentru investirea instanței fiind încadararea juridică dată prin actul de sesizare al instanței de judecată.
În acest sens Curtea face trimitere la Decizia Curții Constituționale a României nr. 250 din 16 aprilie 2019 Publicată în Monitorul Oficial din data de 500/20.06.2019 care, în cadrul paragrafului 39 reține cu privire la „reîncadrarea juridică a acuzației“ că în practica Curtea Europeană a Drepturilor Omului „Acuzatul trebuie să fie informat în mod corespunzător și pe deplin cu privire la orice modificare a acuzației, inclusiv modificările care au legătură cu «cauza» acesteia, și trebuie să dispună de timpul și înlesnirile necesare pentru a reacționa la aceste modificări și pentru a-și organiza apărarea pe baza oricărei noi informații sau afirmații. Modificarea acuzației aduse unei persoane, indiferent dacă este vorba despre natura faptelor imputate sau despre calificarea lor juridică, trebuie adusă la cunoștința ei în aceleași condiții de promptitudine prevăzute de art. 6 paragraful 3 lit. a), pentru ca ea să fie în măsură să dispună de facilitățile necesare organizării apărării în noile condiții apărute“. (Hotărârea din 25 iulie 2000, pronunțată în Cauza Mattoccia împotriva Italiei, paragraful 61, și Decizia din 5 septembrie 2006, pronunțată în procedura de admisibilitate a cererii în Cauza Bäckström și Andersson împotriva Suediei). Mai mult, aceeași instanță europeană a statuat că „Informațiile referitoare la acuzațiile aduse, inclusiv încadrarea juridică reținută de instanță în materie, trebuie să fie furnizate fie înainte de proces, în actul de inculpare, fie cel puțin în cursul procesului, prin alte mijloace, precum extinderea formală sau implicită a acuzațiilor. Simpla menționare a posibilității teoretice ca instanța să ajungă la o concluzie diferită de cea a parchetului în ceea ce privește încadrarea infracțiunii este, în mod evident, insuficientă“ (Hotărârea din 20 aprilie 2006, pronunțată în Cauza I.H. și alții împotriva Austriei, paragraful 34). S-a reținut totodată că „În cazul reîncadrării faptelor în cursul procesului, acuzatului trebuie să i se acorde posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare în mod practic și efectiv și în timp util (Hotărârea din 25 martie 1999, pronunțată în Cauza Pélissier și Sassi împotriva Franței, paragraful 62; Hotărârea din 25 ianuarie 2011, pronunțată în Cauza Block împotriva Ungariei, paragraful 24). De altfel, cu valoare de principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „statele contractante au obligația de a adopta măsuri pozitive care să garanteze respectarea efectivă a drepturilor înscrise în art. 6, adică să realizeze punerea lor în valoare în folosul celor cărora le sunt recunoscute“ (Hotărârea din 30 ianuarie 2001, pronunțată în Cauza Vaudelle împotriva Franței, paragraful 52), principiu aplicabil și dispozițiilor art. 6 paragraful 3 litera a) din Convenție.
Relevant este și paragraful 41 al deciziei citate, Curtea Constituțională reținând faptul că încadrarea juridică a faptei are efecte atât în sfera dreptului substanțial, determinând stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale, a felului și limitelor pedepsei aplicabile, cât și în plan procesual penal, din perspectiva menținerii și luării măsurilor preventive, a dispunerii asistării obligatorii de către avocat a inculpatului, a stabilirii competenței instanței de judecată, astfel că schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare are consecințe cu privire la toate aceste aspecte, instanța fiind obligată, față de noua încadrare juridică a faptei, să dispună în consecință, potrivit normelor procesual penale în vigoare, cu privire la eventualele măsuri preventive dispuse în cauză, obligativitatea asigurării asistenței juridice a inculpatului ori să-și decline competența în favoarea instanței superioare, dacă infracțiunea este de competența materială a acesteia (...).
În paragraful 44, Curtea a constatat că schimbarea încadrării juridice a faptei nu constituie o modalitate de exprimare anticipată a părerii cu privire la soluția susceptibilă de a fi adoptată într-o anumită cauză, astfel că judecătorul care participă la pronunțarea ei, prin încheiere, nu devine incompatibil cu a lua parte, în continuare, la soluționarea acelei cauze în fond.
În acest context, Curtea reamintește dispozițiile art. 386 alin. 1 C.pr.pen., potrivit cărora dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea. Dacă dispune schimbarea încadrării juridice, instanța pune în vedere inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru pregătirea apărării față de noua încadrare.
În doctrina de specialitate s-a reținut printre altele faptul că încadrarea juridică a faptei înseamnă corespondența dintre fapta materială și norma sau normele legale ce i se aplică sau corespondența dintre faptă și totalitatea normelor care îi determină caracterizarea juridică. Se mai arată de asemenea faptul că schimbarea încadrării juridice este actul procesual prin care instanța de judecată schimbă încadrarea juridică a faptei de care este acuzat inculpatul într-o altă infracțiune sau altă formă a infracțiunii ce face obiectul procesului penal.
Față de acest ultim aspect relativ la obiectul procesului penal, Curtea reține în plus practica europenă în materia drepturilor omului, statuându-se în mod repetat faptul că ”în materie penală, furnizarea de informații depline, detaliate privind acuzațiile împotriva unui inculpat și, prin urmare, privind încadrarea juridică este o condiție esențială pentru a se asigura că procedurile sunt echitabile„ (CEDO, cauza Szabo ș.a.c. României).
Față de aceste principii generale, concuzionăm că în prezenta cauză se pune problema temeiniciei unei schimbări de încadrare a faptelor de care este acuzat inculpatul cu reținerea unei forme continuate a acestora, relativ la situația de fapt reținută prin actul de sesizare. Situația premisă a unei schimbări a încadrării juridice este fapta/faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu. Distincția este extrem de importantă deoarece prin motivele de apel se susține existența unei infracțiuni simple, în detrimentul celei continuate, fără a se explica în concret care sunt elementele care stau la baza unei astfel de concluzii având în vedere că din descrierea faptelor astfel cum s-a reținut în rechizitoriu rezultă că inculpatului i se impută o serie de acțiuni care în sine pot constitui acte materiale ale infracțiunilor. Ori, tocmai acest lucru a fost avut în vedere de către instanța de fond.
Cu alte cuvinte, dacă din cuprinsul rechizitoriului rezultă o altă încadrare în drept decât cea dată de către Parchet (aspect reținut chiar din cadrul descrierii faptei de către acuzare) incumbă instanței obligația de a găsi corectul corespondent juridic. Instanța însă nu este obligată să își însușească distincțiile diferite sub aspect factual făcute de Parchet, mai ales dacă acestea sunt relevate în etapa căii de atac și nici să adauge aspecte noi la acuzația formulată, în caz contrar existând un risc real ca procedurile să fie lipsite de echitate.
În concret, instanța de fond în mod corect a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul deoarece din descrierea acestora și din corespondentul faptic, elementele se susțin de probatoriu. Astfel, în mod corect prima instanță a apreciat că fiecare act material imputat inculpatului conține elemente de nelegalitate care se încadrează în definiția art. 297 cu aplicarea art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000, săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale diferite de timp și împotriva aceluiași subiect pasiv. Apare astfel lipsit de importanță faptul că Parchetul face distincții în calea de atac a apelului, cu privire la fiecare act material în parte, atâta vreme cât, chiar prin acuzația formală reținută în rechizitoriu, rezultă că toate acțiunile acestuia au fost avute în vedere la construcția acuzatorială, fără distincții în ceea ce privește individualitatea fiecărui act material în parte (în sensul că unele au fost apte să producă o pagubă și altele nu). Mai departe ducând acest raționament, este deficitar conceput argumentul potrivit căruia se pot adăuga elemente de fapt în sensul a ceea ce se pare că reprezintă acte premergătoare acțiunii infracționale, deoarece acestea sunt relatate în cuprinsul rechizitoriului ca acțiuni din cadrul elementelor constitutive ale infracțiunii. Antamând această vulnerabilitate se susține de către Parchet faptul că trimiterile la protocoalele încheiate de inculpat reprezintă indicii asupra laturii subiective a infracțiunii însă acest lucru nu apare ca atare în cuprinsul actului de sesizare pentru a oferi o transparență echilibrată actului acuzatorial. Ori, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt aplicabile potrivit celor reținute de instanța de fond, Curtea reține ca fiind temeinică încheierea în discuție.
Detaliind, Ministerul Public a susținut că fiecare act în parte nu a reprezentat continutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 297 alin. 1 C.pen., așa cum a reținut instanța de fond.
S-a susținut că HCJC 152/2009 și HCJC 148/2010 nu au creat premisele unor cheltuieli legale, asta pentru că prima HCJC privea un simplu Protocol de colaborare între CJC și RN ROMSILVA, iar a doua HCJC a fost adoptată pentru aprobarea proiectului Caravana Estivaă. Astfel, lucrările aprobate prin aceasta ultimă hotărâre priveau amenajarea construcțiilor, căilor de acces la obiectivele administrate de RAJDPP Constanța, însă obiectivul Herghelia Mangalia nu s-a aflat niciodată în administrarea RAJDPP Constanta. Se acceptă în acuzare faptul că aceste acțiuni nu sunt legale față de cele menționate, însă se susține că sunt acte materiale care au contribuit la contractul și la anexele finale, în baza cărora s-a dispus plata, inițierea și semnarea protocolului, nu au fost prejudiciabile prin ele însele și nu au aceeași natură ca semnarea contractului și a anexelor, pentru a putea vorbi de o infracțiune continuată. În antiteză, lecturând rechizitoriul distingem în concret acțiunile și inacțiunile imputate inculpatului, făcându-se trimitere la HCJC 152/2009 și HCJC 148/2010 care ar reprezenta conduită reprobabilă. Ori, o astfel de inconsecvență conduce Curtea la concluzia că inculpatul a fost trimis în judecată și pentru aceste acțiuni motiv pentru care reținerea formei continuate a infracțiunilor este corectă.
Analizând decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 5/ 2019, Curtea reține faptul că aceasta se referă la o situație distinctă față de cea relevată în prezenta cauză. Astfel se constată problema de drept ridicată în recursul în interesul legii implică stabilirea datei săvârșirii infracțiunii, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, în cazul infracțiunilor simple (constând într-o singură acțiune sau inacțiune) a căror latură obiectivă presupune producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, respectiv dacă aceasta este data actului de executare sau data finalizării producerii pagubei/realizării folosului, ulterioară actului de executare. În prezenta cauză avem în vedere o infracțiune continuată motiv pentru care, încă de la început recursul în interesul legii pare că nu e aplicabil.
În atare situație, în mod corect prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, fapte prevăzute de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal – art. 309 din Codul penal (privitoare la Herghelia Mangalia) și art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal (privitoare la Amenajarea Lacului Corbu), cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 5 din Codul penal în două infracțiuni de de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, fapte prevăzute de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal – art. 309 din Codul penal (privitoare la Herghelia Mangalia) cu aplic. art. 35 alin. (1) Cod Penal și art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal (privitoare la Amenajarea Lacului Corbu), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod Penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) și art. 5 din Codul penal.
II. Analiza elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat:
Cu titlu prealabil, Curtea mai atrage atenția asupra unor noțiuni care sunt incidente în cauză. Astfel prezumția de nevinovăție este într-o legătură indisolubilă cu sarcina probei. Sarcina probei revine acuzării, iar dubiul profită acuzatului. Mai concret incumbă acuzării obligația de a oferi suficiente probe pentru a fundamenta o acuzație penală. În acest context, instanța face trimitere la dispozițiile art. 103 C.pr.pen. care fac referire la libera apreciere a probelor de către toate organele judiciare penale deși ansamblul tuturor celorlalte reglementări se referă la operațiunea efectuată de către jurisdicțiile de judecată.
Terminologic, libera apreciere a probelor se referă la ansamblul proceselor intelective de evaluare a tuturor mijloacelor de probă administrate de organele judiciare pentru aflarea adevărului într-o cauză penală. Astfel cum a afirmat doctrina în mod teoretic, ”în contextul obligației legale de motivare a soluției referitoare la acțiunea penală (...), respectiv al limitelor juridice de aflare a adevărului, libertatea aprecierii valorii probante nu are concomitent semnificația libertății unui rezultat probatoriu asupra vinovăției. Verdictul de vinovăție privit ca rezultat probatoriu este legalmente condiționat de existența unei convingeri justificate despre veritatea ipotezei acuzatoriale sine qua non motivată în fapt și în drept, pe care legea o exprimă prin sintagma dincolo de orice îndoială rezonabilă.”
Un alt concept la care facem trimitere este cel al standardului probatoriu care este definit potrivit unor legislații ca fiind ”un cuantum probatoriu și reprezintă nivelul de probabilitate la care faptele trebuie probate pentru a fi considerate adevărate” sau ”nivelul particular de certitudine la care o alegație se consideră a fi demonstrată”. Lăsând la o parte dilemele terminologice, este cert că dispozițiile art. 103 alin. 2 C.pr.pen. reglementează că se poate dispune condamnarea doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, acesta fiind unicul standard probatoriu la care ne putem raporta pentru a analiza toate cele deduse judecății.
În continuare, în analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în procesul penal, Curtea constată faptul că nu se impune achitarea inculpatului CND, acesta efectuând acte cu încălcarea dispozițiilor legale indicate în art. 14 alin. 3, art. 22 și 23 din Legea nr. 273/2006, art. 5 din OG 99/1999, precum și dispozițiile art. 19 din OUG nr. 34/2016, dispoziții care prevedeau obligații concrete cu privire la modalitatea de contractare a unor lucrări și cu privire la modul de gestionare a bugetului.
Astfel, din raportul întocmit de Curtea de Conturi, ca urmare a controlului realizat la Consiliul Județean Constanța, raport care se coroborează cu înscrisurile ridicate de organele de urmărire penală de la Consiliul Județean Constanța, a rezultat că inculpatul, din postura de (...) al Consiliului Județean Constanța, a inițiat o hotărâre (HCJ 152/15 mai 2009) prin care a fost împuternicit să semneze un protocol de colaborare cu Romsilva – Direcția Silvică Constanța, cu scopul de a efectua lucrări de reabilitare la obiectivul Herghelia Mangalia, deși acesta nu se afla nici în patrimoniul, nici în administrarea CJ Constanța. Din procesul-verbal de ședință a Consiliului Județean Constanța nr. 10253/28.05.2009 a rezultat că inițiatorul acestui proiect de hotărâre a fost inculpatul, care, ulterior, a și semnat Hotărârea 152/2009, de aprobare a Protocolului, precum și protocolul.
În paralel, demonstrând astfel că avea cunoștință despre situația juridică a obiectivului Herghelia Mangalia, inculpatul CND a demarat demersurile necesare pentru ca acesta să fie trecut, prin Hotătâre de Guvern, din patrimoniul RNP Romsilva în domeniul public al Județului Constanța și în administrarea Consiliului Județean Constanța, fiind adoptată hotărârea nr. 409, din octombrie 2012, prin care inculpatul CND a fost împuternicit să întreprindă demersurile necesare în vederea preluării în domeniul public al județului a Hergheliei Mangalia.
Pentru realizarea acestui obiectiv, inculpatul a transmis, în octombrie 2012, prefectului Județului Constanța, o notă de fundamentare, notă transmisă ulterior Guvernului României, pentru a dispune cu privire la trecerea bunului în domeniul public a județului Constanța. Prin adresa nr. 26418/01.04.2013 Secretariatul General al Guvernului a cerut Consiliului Județean Constanța să transmită un set de documente necesare promovării proiectului de act normativ, printre care și acordul RNP Romsilva. La data de 15 aprilie 2013 RNP Romsilva a informat Consiliul Județean Constanța că pentru emiterea acordului sunt necesare o serie de documente, acestea fiind transmise. La data de 2 octombrie 2013 RNP Romsilva a transmis Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice un răspuns negativ cu privire la acord, arătând că nu poate emite un astfel de acord întrucât nu are o astfel de competență, calitatea de administrator fiindu-i acordată prin lege.
În baza protocolului inițial, a fost semnat un al doilea protocol cu Romsilva - Direcția Silvică Constanța, prin HCJ 153 din 22.05.2013 și actele adiționale cu numerele 42/04.06.2013, 45/10.10.2013 și 47 la contractul cadru nr. 736/17.03.2004 încheiat între RAJDP și Consiliul Județean Constanța, acte în baza cărora s-a stabilit, în esență, că se vor demara lucrări de reabilitare la Herghelia Mangalia (modernizarea/reabilitarea imobilelor ce alcătuiesc acest obiectiv, a căilor de acces, a sistemului de irigații, scurgeri și aducțiuni, dar și pentru executarea unor lucrări de amenajare peisagistică), plătite din fondurile Consiliului Județean Constanța, fără ca acest obiectiv să fie în patrimoniul CJ Constanța. Costurile acestora au fost achitate cu bani din bugetul Consiliului Județean Constanța, în urma obținerii de către RAJDP a sentinței civile nr. 1477/CA/05.11.2015 prin care instituția publică a fost obligată la plata sumei de 3.508.311,09 lei reprezentând debit aferent facturii nr. 0008415/10.12.2014 (contravaloare lucrări amenajare Herghelia Mangalia în scopul exploatării turistice).
Lucrările au fost realizate atât de Regia Județeană de Drumuri și Poduri Constanța cât și de SC UCP SRL, societate condusă de numitul NAA, fiul lui NV, angajat al Regiei desemnat să supervizeze întreaga lucrare.
În baza acordului transmis de inculpat, Regia Județeană de Drumuri și Poduri Constanța a încheiat cu SC UCP SRL contractul de cesiune lucrări nr 5022/12 iunie 2013. La data de 22 iulie 2013 între cele două părți contractante a fost încheiat procesul verbal de recepție parțială. Încercarea executantului de a face recepția finală a fost blocată de beneficiarul mediat, RAJDP Constanța. Lucrările au constat în edificarea unei tribune și a unei terase și în pavarea unor alei. Valoarea contractului de cesiune a fost de 428.621,92 lei, exclusiv TVA.
Cronologia evenimentelor a fost confirmată și de depozițiile martorilor audiați în cauză. Astfel, din declarația martorului GAG, (...) Regiei Județene de Drumuri și Poduri Constanța în perioada respectivă, a rezultat că dispoziția verbală de începere a lucrărilor a fost dată de vice(...)le Consiliului Județean Constanța, DC, care i-a spus că inculpatul CND dorește ca lucrarea să fie terminată până la data de 1 august sau 15 august. De asemenea, din depoziția martorei TF, director general al Direcției Generale economico-financiare a CJ Constanța a rezultat că inculpatul îi transmitea mereu mesaje, prin interpuși, în sensul că, dacă nu va semna documentele de plată, o va destitui, aceeași fiind atitudinea inculpatului și cu privire la alți funcționari publici care încercau să îi atragă atenția sau să se opună.
Martorul TI a ocupat în perioada de referință funcția de director al Direcției Administrație Publică și Juridică. Potrivit martorului, în perioada anului 2012, inculpatul CND a promovat proiecte de hotărâri de guvern prin care dorea ca diverse imobile să treacă în patrimoniul județului Constanța, printre acestea fiind și Herghelia Mangalia. Martorul s-a implicat direct în procedurile premergătoare adoptării hotărârii de guvern și a fost în măsură să declare că toate demersurile au eșuat din cauza refuzului transmis de RNP Romsilva, aceasta nefiind de acord cu cedarea dreptului de administrare. A susținut martorul că i-a explicat vice(...)lui CJ la acea dată, DC, că nu pot fi alocate fonduri pentru Herghelie întrucât Consiliul Județean nu are nici măcar drept de administrare asupra acestui imobil. Conform martorului NV, inculpatul CND se deplasa săptămânal la Herghelie pentru a verifica stadiul lucrărilor.
Martorul AC, care ocupa în perioada de referință funcția de director general al RNP Romsilva, a precizat că a discutat telefonic în mai multe rânduri cu inculpatul căruia i-a explicat inițial procedura legală care trebuia urmată, apoi i-a spus că Herghelia nu poate fi preluată, refuzând să semneze protocolul transmis de inculpat în acest sens.
Totodată, martora BM, care a deținut funcția de secretar al județului Constanța a arătat că a semnat hotărârea de consiliu, dar l-a atenționat pe inculpat că trebuie promovată o hotărâre de guvern, și, cu toate acestea, lucrările au fost efectuate înainte de promovarea unei HG.
Din declarația martorului AIJ, fostul director al Hergheliei Mangalia, a rezultat că numirea sa a fost consecința demersurilor făcute de incupatul CND, despre care a perceput că se grăbea să termine lucrările. În fine, din depoziția martorului DC, fost vice(...) al Consiliului Județean Constanța, a rezultat că toate hotărârile importante au fost luate de inculpatul CND.
De altfel, din adresa transmisă în decembrie 2013 de inculpatul CND Guvernului României a rezultat că acesta era nemulțumit de faptul că, deși investise aproximativ 700.000 de euro în reabilitarea Hergheliei Mangalia, nu primise, prin Hotărâre de Guvern, acest obiectiv în administrare.
În ceea ce privește cea de-a doua faptă reținut în sarcina inculpatului CND, Curtea, reține că în anul 2012, în baza actului adițional numărul 39/2012 la Contractul nr. 736/2004 încheiat între Consiliul Județean Constanța și RAJDP Constanța, aceasta din urmă a executat „lucrări de amenajare maluri, execuție drum acces Lac Corbu” cu valoarea totală de 1.792.370 lei, inclusiv TVA.
Prin HCJ nr. 373/2012, hotărâre prin care se stabileau obiectivele de investiții la nivelul județului Constanța s-a stabilit că se vor face lucrări în baza protocolului de colaborare dintre Consiliul Județean Constanța, Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi România și S.C. RS S.A. pentru realizarea Proiectului Cupa Mondială la Pescuit Crap. Obiectivul avea o valoare de 2.000.000 lei, lucrările urmau să fie finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța, deși obiectivul nu se afla nici în patrimoniul județului, nici în administrarea Regiei, acesta aflându-se în patrimoniul și administrarea unui agent economic privat, S.C. RS S.R.L.
Din adresa nr 1868/14 august 2018 emisă de SC RS SA și din documentația anexată rezultă că în anul 2004 aceasta a dobândit prin adjudecare imobilul Ferma Piscicolă Corbu. Terenul pe care este amplasată balta aparține Agenției Domeniului Statului, iar apa aparține Apelor Române. Ulterior, societatea a dobândit prin vânzare-cumpărare terenul aferent curții interioare și construcțiilor existente, iar terenul ce reprezintă fundul lacului Corbu a fost concesionat de societatea RS pe o durată de 49 de ani.
Inculpatul a inițiat și semnat hotărârea Consiliului Județean nr. 66/05/04/2012, prin care a aprobat protocolul antemenționat, a semnat acest protocol precum și actul adițional nr. 39/06.11.2012 la contractul nr. 736/17.03.2004 încheiat între RAJDP și Consiliul Județean Constanța, apoi, prin contractarea unui împrumut în valoare de maxim 18.084.045 lei, sumele necesare lucrărilor au fost achitate direct în conturile RAJDP dintr-un cont extern deschis în baza împrumuturilor contractate de instituția bugetată pentru plata acestor arierate către furnizori. Ulterior, lucrările au fost facturate de Regie Consiliului Județean Constanța care a acceptat factura și, în final, a plătit la data de 25 martie 2013 toate sumele pretinse (1.792.370,19 lei).
Din aceeași adresă și documentație a rezultat că în perioada 27-30 septembrie 2012 pe lacul Corbu a avut loc Campionatul Mondial de pescuit de crap, iar lucrările au început la data de 5 iulie 2012 și s-au încheiat la data de 1 noiembrie 2013, printre lucrările autorizate fiind și cele finanțate de Consiliul Județean Constanța. Aceste din urmă lucrări au fost realizate în perioada martie-mai 2012.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, vol. 2 dosar urmărire penală, a rezultat că prețul lucrărilor efectuate a fost supraevaluat de 4 ori față de valoarea reală a acestora.
Așadar, Curtea apreciază că din probele administrate rezultă, fără echivoc, că în perioada 2009-2013, inculpatul CDN a inițiat un proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare între Consiliul Județean Constanța și Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Constanța, a semnat Hotărârea 152/2009 prin care s-a aprobat Protocolul de colaborare menționat, a semnat acest protocol, a semnat Protocolul - anexă la HCJ 153/22.05.2013, de colaborare cu Romsilva – Direcția Silvică Constanța precum și actele adiționale cu numerele 42/04.06.2013, 45/10.10.2013 și 47 (nedatat) la contractul nr. 736/17.03.2004 încheiat între RAJDP și Consiliul Județean Constanța, aspect care a condus la plata, către RAJDP, a sumei de 3.508.311,09 lei, cu încălcarea expresă a dispozițiilor art. 2, art.3, art.10 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, art. 14 alin.3, art. 22 alin.1 și alin.2 și art. 23 alin.1 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 45 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, art. 5 din OG nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv precum și întreaga Lege 350/2005, dispozițiile art.19 din OUG 34/2006 și art. 2 din HG 925/2006, iar în anul 2012, a dispus (prin același mod de operare, al semnării unui protocol, apoi semnarea unor contracte în baza protocolului), cu încălcarea dispozițiilor legale anterior enunțate, executarea unor lucrări în valoare de 1.792.370,19 lei la un obiectiv privat, ce nu aparținea UAT Județul Constanța, respectiv Ferma Piscicolă Corbu, prejudiciind cu această sumă bugetul Consiliului Județean Constanța.
În ceea ce privește crearea unei pagube ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, respectiv urmarea imediată a infracțiunilor, se distinge faptul că au fost efectuate lucrări la obiective care nu aparțineau Consiliului Local Constanța.
Pe cale de consecință, din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, prev. și ped. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal – art. 309 din Codul penal (privitoare la Herghelia Mangalia) cu aplic. art. 35 alin. (1) Cod Penal și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, faptă prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin.1 din Codul Penal există, au fost săvârșite cu vinovăție de inculpatul CND, în calitate de autor, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
III. Analiza incidenței prescripției răspunderii penale cu privire la faptele imputate inculpatului relativ la Herghelia Mangalia:
Cu toate acestea, Curtea, în acord cu prima instanță apreciază că se impune încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 297/26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial din 25.06.2018, s-a constatat neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", Curtea sancționând unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau.
Prin Decizia Curții Constituționale a României nr.358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565/09.06.2022, s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale.
Atât în paragraful nr. 34 al Deciziei nr. 297/26.04.20178, cât și în paragraful nr. 41 al Deciziei nr. 358/26.05.2022, Curtea Constituțională a apreciat că instituția prescripției răspunderii penale aparține dreptului penal material, și nu dreptului procesual penal, fiind o cauză de înlăturare a răspunderii penale, iar prin ultima decizie menționată, Curtea Constituțională a stabilit că Decizia nr. 297/26.04.2018 este o decizie simplă/extremă, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau.
În considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr.358 din 26 mai 2022, Curtea a constatat că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, fără însă a fi afectate termenele de prescripție generală.
În raport de argumentele Curții Constituționale, ținând cont de natura juridică a instituției prescripției răspunderii penale, apreciată de doctrină ca fiind instituție de drept material, autonomă, ce trebuie avută în vedere la stabilirea legii penale mai favorabile, inclusiv sub aspectul cazurilor de întrerupere („Drept penal român. Partea Generală” – Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, pag. 87, ed. Universul Juridic, 2016; „Sinteze de drept penal. Partea generală” – Mihail Udroiu, pag. 46, Ed. C.H. Beck, 2020), Curtea observă că lipsa intervenției legiuitorului în urma publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 a avut ca efect abrogarea parțială a textului art. 155 alin. 1 cod penal.
Așadar, forma art. 155 alin. 1 cod penal, așa cum a avut-o în perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 297/26.04.2018 (și anume data de 25.06.2018) și data intrării în vigoare a OUG nr. 73/30.05.2022, reprezintă o lege mai favorabilă inculpatului, în contextul în care se reține că reglementările faptelor imputate, în vigoare în perioada 25.06.2018 – 30.05.2022, reprezintă lege mai favorabilă pentru inculpat, în același sens fiind și decizia ICCJ nr. 67/25.10.2022, urmând a fi aplicată ca atare, în sensul că situației juridice a inculpatului îi sunt aplicabile termenele generale de prescripție a răspunderii penale, și anume termenul de 10 ani prevăzut de art. 154 alin. 1 lit. b cod penal pentru infracțiunile prevăzute de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin.1 C.pen., art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen) C.pen. și cu aplic. art. 5 C.pen, termene ce curg de la data săvârșirii faptei (în cazul infracțiunii continuate, cum este cazul în speță, de la data săvârșirii ultimei acțiuni, respectiv de la data de 10.10.2013 – data încheierii actului adițional nr. 45/10.10.2013, în cazul Hergheliei Mangalia și 2012 în cazul Lacului Corbu – semnarea actului adițional nr. 39/06.11.2012) și care s-a împlinit la data de 10.10.2023, în cazul primului obiectiv și la finalul anului 2022, în cazul celui de-al doilea.
În acord cu instanța de fond, se apreciază că nu poate fi reținută plata efectuată ca urmare a unei unei sentințe judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 1477/CA/05.11.2015 deoarece răspunderea penală a inculpatului este personală, acesta putând fi judecat pentru propriile fapte nu și pentru consecințe civile care sunt străine de propria persoană chiar dacă se susține că la baza acestor sentințe ar fi stat conduita nelegală a acestuia.
Se pune problema datei de la care se calculează începutul termenului de prescripție a răspunderii penale în ceea ce privește cele două fapte imputate inculpatului, însă numai în ceea ce privește prima infracțiune continuată ne putem pronunța față de efectul devolutiv al apelului. Curtea apreciază ca fiind irelevant aspectul învederat de Parchet atâta vreme cât norma incriminatorie nu condiționează ca paguba să fie în bani, cu atât mai mult cu cât argumentul instanței de fond privind plata din 2016 rămâne aplicabil.
Astfel, potrivit dispozițiilor în vigoare art. 297 C.pen. fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Varianta agravantă a acestei infracțiuni este cea cuprinsă ca reglementare în dispozițiile art. 13 indice 2 din Legea 78/2000 potrivit cărora în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. (V.C.P. – art. 246: Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani).
Decizia în interesul legii care a fost amintită de către Parchet poate fi citată în prezenta cauză cu privire la aspectele generale la care face trimitere pentru corecta calculare a termenului de prescripție inclusiv sub aspectul datei de început. Aceste elemente însă sunt cumva în afara cadrului procesual atâta vreme cât instanța este obligată să aibă în vedere descrierea faptelor pentru care a fost cercetat și trimis în judecată inculpatul neputând să adauge la acuzația penală elemente noi.
Astfel, facem trimitere la principii generale precum cel referitor la termenul de prescripție a răspunderii penale pentru o infracțiune care începe să curgă (ca regulă) de la data săvârșirii infracțiunii, astfel încât se impune identificarea momentului la care se consideră a fi săvârșită o infracțiune. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, conform dispozițiilor art. 174 din Codul penal, legea stabilește că: „Prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.” Referitor la momentul consumării infracțiunii, s-a arătat că: „o infracțiune tip se consideră consumată atunci când toate condițiile din conținutul incriminării sunt întrunite, adică atunci când fapta, în obiectivitatea sa concretă, corespunde perfect obiectivității juridice din textul incriminator” (Vintilă Dongoroz, Drept penal, Reeditarea ediției din 1939, Asociația Română de Științe Penale, București, 2000, p. 241); „infracțiunea fapt consumat se realizează atunci când activitatea infracțională prezintă toate condițiile cerute de lege pentru existența infracțiunii în configurația tipică a acesteia. Infracțiunea se consumă în momentul în care fapta săvârșită produce rezultatul tipic, potrivit legii, pentru existența infracțiunii în forma tip” (Costică Bulai, Bogdan N. Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 438); „consumarea infracțiunii are loc în momentul în care sunt întrunite toate elementele constitutive ale acesteia, cu alte cuvinte atunci când se realizează o perfectă coincidență între fapta concret săvârșită de autor și modelul-tip descris în norma de incriminare” (Florin Streteanu, Tratat de drept penal, Partea generală, volumul I, Editura C.H. Beck, București, 2008, p. 666).
Așadar, data la care se consideră săvârșită o infracțiune (implicit momentul de la care începe să curgă, ca regulă, termenul de prescripție a răspunderii penale raportat la aceasta) este data de la care fapta concret comisă dobândește relevanță penală, după caz: momentul consumării sau chiar și momentul de la care se poate reține comiterea tentativei respectivei infracțiuni. În acest ultim caz, desigur, sunt avute în vedere doar ipotezele incriminărilor în raport cu care tentativa este posibilă și (în plus) relevantă penal (incriminată/pedepsibilă) – căci în art. 174 din Codul penal legiuitorul se referă la „(...) faptele pe care legea le pedepsește (...) ca tentativă”.
Totodată, art. 154 din Codul penal prevede termenele de prescripție a răspunderii penale, stabilind că aceste termene încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii: în cazul infracțiunilor continue, termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii; în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act; în cazul infracțiunilor progresive, termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii și se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs.
După cum se poate observa, momentul de debut al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale este în directă legătură cu calificarea concretă a faptei, deci cu stabilirea naturii juridice a infracțiunii ca fiind simplă, continuă, continuată sau progresivă.
(...).
Deosebirile existente între infracțiunea simplă și infracțiunea continuă, continuată și progresivă, chiar și atunci când aceasta presupune producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, sunt evidente: a) infracțiunea simplă, sub raport obiectiv, se caracterizează printr-o activitate unică, ce produce rezultatul tipic și nu cunoaște un moment al epuizării distinct de cel al consumării, infracțiunea fapt epuizat fiind posibilă doar la infracțiunile continue, continuate, progresive și la cele de obicei (V. Dongoroz, Drept penal, București, 2000, pag. 244, reeditare curs 1939; V. Papadopol, Formele unității infracționale în dreptul penal român, București 1992, pag. 34; C. Bulai, Manual de drept penal, București 1999, pag. fila 411, C. Mitrache, Drept penal român, București 1994, pag. 109); b) infracțiunea continuă implică o continuitate la nivelul acțiunii sau al inacțiunii care constituie elementul material al laturii obiective, în timp ce în cazul infracțiunilor simple care produc pagube succesive sau generează foloase patrimoniale succesive nu există o asemenea continuitate. În cazul primei infracțiuni, subiectul însuși lasă să continue actul de conduită. Tocmai în considerarea faptului că subiectul are posibilitatea de a pune capăt actului său de conduită, dar alege să lase să îi continue efectele, legiuitorul a stabilit, potrivit art. 154 alin. (3) din Codul penal, că, în cazul infracțiunilor continue, termenul de prescripție a răspunderii penale curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii; c) infracțiunea continuată presupune, potrivit art. 35 alin. (1) din Codul penal, săvârșirea la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. Infracțiunea continuată, cauză de majorare a pedepsei, implică o reiterare a acțiunii sau a inacțiunii, spre deosebire de infracțiunile examinate în prezentul recurs în interesul legii, care presupun numai o producere succesivă a pagubei ori o obținere succesivă a folosului patrimonial. În considerarea repetării actului de conduită într-o formă care întrunește toate elementele de tipicitate ale unei infracțiuni, conform art. 154 alin. (3) din Codul penal, în cazul infracțiunilor continuate, termenul de prescripție a răspunderii penale curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni; Spre deosebire de infracțiunea continuată, în cazul infracțiunilor simple care produc pagube succesive sau generează foloase patrimoniale succesive, nu există acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni săvârșite la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale; d) partea generală a Codului penal nu cuprinde nicio dispoziție privitoare la infracțiunea progresivă. În partea specială a Codului penal sunt incriminate infracțiuni progresive, iar elementele de tipicitate ale acestei forme a unității infracționale au fost identificate prin analiza conținutului lor și generalizarea elementelor comune.(...)
Problema care se pune în prezenta cauză este cea a distincției care există între infracțiunea simplă al cărui rezultat se produce succesiv sau infracțiunea continuată. Este important de precizat că prin aceeași decizie pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și justiție a menționat că, în cazul infracțiunilor de: abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din Codul penal, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul penal, momentul de debut al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale este cel în care s-a produs prima pagubă sau s-a obținut primul folos patrimonial, întrucât doar atunci sunt întrunite toate condițiile cerute de norma de incriminare pentru existența infracțiunii în configurația sa tipică, acesta fiind momentul în care fapta săvârșită a produs rezultatul cerut de norma de incriminare pentru existența infracțiunii în forma tip.
Prin urmare, atunci când infracțiunea comisă este o infracțiune de rezultat sau de pericol concret, dacă, în caz concret, urmarea tipică (corespunzătoare stadiului de infracțiune consumată) se produce la o oarecare distanță în timp față de momentul desfășurării (și încetării comiterii) elementului material, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale este momentul consumării (data producerii primei urmări relevante penal/primul moment de la care fapta se poate încadra juridic drept infracțiune).
Momentul de debut al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale nu poate fi extins până la data producerii definitive a pagubei sau până la data realizării definitive a folosului patrimonial, în cazul infracțiunii simple (nota noastră).
În prezenta cauză dilema este una pur teoretică însă, deoarece în concret, văzând modalitatea descrierii faptelor deduse judecății, termenul de prescripție nu se poate calcula decât prin raportare la aceasta și nu prin luarea în considerare a oricărei date cuprinse în rechizitoriu deoarece ar lipsi de substanță dreptul inculpatului la un proces echitabil. Astfel, este o chestiune faptică plata în temeiul unei hotărâri civile a sumei imputate Consiliului Local Constanța, fără relevanță penală sub aspectul curgerii termenului de prescripție, cum corect a precizat și judecătorul fondului dintr-o dublă perspectivă, astfel, în primul rând că nu poate fi imputată inculpatului o manfestare de voință care nu îi aparține, și, pe de altă parte, i se impută inculpatului prin actul de sesizare acțiuni săvârșite în perioada 2009-2013, Parchetul susținând faptul că paguba s-a produs în anul 2016. Față de acest ultim argument, Curtea califică susținerile Parchetului ca fiind în definitiv explicații în sensul identificării momentului consumării infracțiunii simple (în optica acuzării) sau epuizării infracțiunii continuate (potrivit argumentelor reținute în mod corect de instanța de fond). Curtea reține că aceste problematizări juridice ale situației de fapt sunt generate tot de construcția acuzației, construcție care nu poate să conducă instanțele decât la concluzia că începutul termenul de prescripție al răspunderii penale al infracțiunii continuate curge de la ultimul act material respectiv încheierea ultimului act adițional, la sfârșitul anului 2013, vătămarea intereselor Consiliului Local fiind produsă chiar la acel moment prin efectuarea unor lucrări la un obiectiv care nu îi aparținea.
Ținând seama de argumentele expuse, Curtea constată că în cauză s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, prev. și ped. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal – art. 309 din Codul penal (privitoare la Herghelia Mangalia) cu aplic. art. 35 alin. (1) Cod Penal și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, faptă prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin.1 din Codul Penal, prima instanță în mod corect pronunțând o soluție de încetare a procesului penal.
Deși argumentele apărării sau acuzării invocate în apel nu vizează acest aspect, având în vedere că prin înscrisul la care s-a făcut trimitere mai sus inculpatul a solicitat achitarea și față de consecințele care decurg dintr-o eventuală soluție de achitare, Curtea reține în ceea ce privește latura civilă a cauzei, că Unitatea administrativ teritorială s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului material, în cuantum de 5.570.821,28 lei.
Potrivit art. 1349 alin. 1 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar potrivit art. 1349 alin. 2 C.civ., cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Potrivit art. 1357 alin. 1 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar potrivit art. art. 1357 alin. 2 C.civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, prejudiciul produs ca urmare a săvârșirii faptei ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
Analiza acestor condiții s-a efectuat în mod judicios de către instanța de fond, aceasta arătând dispozițiile legale aplicabile în cauză cu privire la acțiunea civilă formulată de partea civilă.
Curtea apreciază că, în mod judicios, prima instanță a constatat a fi îndeplinite în mod cumulativ cerințele legale menționate, respectiv: existența unei fapte ilicite săvârșită de inculpatul CND, existența unui prejudiciu determinabil și nereparat produs părții civile, existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu – dedusă din probele administrate în cauză, precum și vinovăția inculpatului.
Astfel, potrivit art. 99 alin .1 Cod procedură penală, în acțiunea civilă sarcina probei revine în principal părții civile, respectiv celui care formulează o astfel de pretenție, instanța constată că probele propuse de partea civilă în dovedirea sumei solicitate fac dovada concretă și certă asupra împrejurării invocate cu privire la daunele materiale.
În acest sens, Curtea are în vedere raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză din care rezultă faptul că inculpatul a cheltuit în mod nelegal sumele de 3.778.451,09 lei și respectiv 1.792.370,19 lei, astfel că este justificată cererea acesteia de obligare a inculpatului la plata sumei de 5.570.821,28 lei cu titlu de daune materiale.
Astfel, acest prejudiciu este cert pentru suma acordată cu titlu de daune materiale de către instanța de fond față de înscrisurile depuse la dosar.
Pentru considerentele expuse mai sus, în baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Constanța și inculpatul CND împotriva sentinței penale 212/03.04.2025 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 211/118/2021, îndreptată prin încheierile din 24.06.2025 și 28.04.2025, ca nefondate.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe inculpatul CND la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
În baza art. 272 Cod procedură penală suma reprezentând onorariu parțial apărător desemnat din oficiu - avocat CC (261 lei) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Constanța și apelantul - inculpat CND împotriva sentinței penale 212/03.04.2025 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 211/118/2021, îndreptată prin încheierile din 24.06.2025 și 28.04.2025, ca nefondate.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe apelantul inculpat CND la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
În baza art. 272 Cod procedură penală suma reprezentând onorariu parțial apărător desemnat din oficiu - avocat CC (261 lei) se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.
Definitivă.
Pronunțată, după redactare, prin punerea deciziei la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală, astăzi, 06 octombrie 2025.
| (...), |
Judecător, |
| (...) |
(...) |
| |
| Grefier, |
| (...) |
Jud. fond (...)
red. hot. jud.(...)
2ex./06.10.2025