IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ANUNȚ
privind consultarea pieței
Direcția Națională Anticorupție (DNA), cu sediul în București, str. Știrbei Vodă, nr. 79-81, Sector 1, inițiază o procedură de consultare a pieței, în conformitate cu prevederile art. 139 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 18-19 din HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, în vederea înțelegerii detaliate a capabilității platformei ELO respectiv a evaluării unei soluții de management al documentelor compatibil și interoperabil cu sistemele deja utilizate în cadrul structurii.
În acest context, autoritatea contractantă informează operatorii economici cu privire la următoarele aspecte:
a) adresa de internet unde sunt publicate informațiile cu privire la procesul de consultare a pieței: www.dna.ro;
b) descrierea necesităților obiective și constrângerilor de natură tehnică, financiară și/sau contractuală ce caracterizează nevoia autorității contractante în raport cu care se organizează respectiva consultare:
În contextul finalizării în perioada următoare a aplicației ECRIS V și a tranziției de la aplicația existentă ECRIS 3 către aceasta, la nivelul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a fost identificată necesitatea evaluării unei soluții de management al documentelor compatibilă și interoperabilă cu sistemele deja utilizate în cadrul structurii.
c) aspectele supuse consultării:
În acest sens autoritatea contractantă invită furnizorii autorizați1 (conform site-urile oficiale) ai soluței ELO, care să poată asigura:
• o prezentare tehnică și funcțională a platformei (realizarea de fluxuri de documente, aplicarea semnăturilor electronice pe documente, administrarea utilizatorilor etc.);
• detalii privind opțiunile de integrare cu alte sisteme informatice;
• detalii privind necesarul de hardware precum și opțiunile de licențiere;
• detalii privind necesarul de resurse umane necesare (analiști, programatori etc.), estimări de timp privind implementarea unei astfel de soluții, impactul asupra fluxurilor de lucru etc.;
• informații orientative privind costurile de licențiere, implementare și mentenanță. În acest sens, vă rugăm să ne transmiteți ofertele orientative de preț pentru soluția propusă de dumneavoastră, precum și detalierea pe componente hardware, software, cheltuieli directe, cheltuieli indirecte etc.
• disponibilitatea pentru organizarea unei sesiuni de prezentare la sediul DNA, str. Știrbei Vodă, nr. 79-81.
d) termenul până la care se transmit propunerile de către experți independenți, autorități publice sau operatori economicii interesați a participa la procesul de consultare: 16.06.2026. Propunerile pot fi transmise prin email, pe adresa cdumitrica@dna.ro .
e) descrierea modalității de desfășurare a consultării, respectiv modul în care se va realiza interacțiunea cu operatorii economici ce răspund la invitația autorității contractante: după primirea propunerilor în scris se va organiza o întâlnire comună/individuală cu operatorii economici care au transmis propuneri în cadrul consultării de piață, întâlnire ce va fi anunțată ulterior.
Furnizorii autorizați eligibili pentru consultarea de piață: orice distribuitor autorizat (conform site-urile oficiale) de pe raza municipiului București.
f) termenul maxim până la care se desfășoară procesul de consultare: 31.07.2026.
Persoana de contact: Cristina Dumitrică, expert superior, email: cdumitrica@dna.ro
https://www.elo.com/ro-ro/parteneri/gasiti-un-partener.html
Actualizare (16.06.2026):
Actualizare cu privire la anunțul de consultarea pieței [MC1038209]
Ca urmare a solicitărilor de clarificări, transmise prin e-mail, formulate de operatorii economici privind procedura de consultare a pieței, vă comunicăm următoarele:
1. Numărul estimat de utilizatori total și utilizatori concurenți;
Aproximativ un număr de 800 utilizatori și o estimare între 5-10% utilizatori concurenți.
2. Structurile DNA vizate: central, teritorial, pilot sau implementare extinsă;
Toate structurile Direcției.
3. Volumul documentar existent;
La acest moment nu avem o asemenea statistică.
4. Volumul documentar anual estimat;
La acest moment nu avem o asemenea statistică.
5. Tipurile principale de documente și fluxuri;
Documente administrative cu fluxuri de avizări și aprobări.
6. Cerințe privind semnătura electronică;
Se vor utiliza semnăturile extinse existente, furnizate de către STS.
7. Cerințe privind integrarea cu ECRIS V;
Nu se integrează cu ECRIS V.
8. Disponibilitatea interfețelor tehnice/API pentru integrare;
Nu este cazul la acest moment dar soluția trebuie să aibă API de integrare.
9. Cerințe privind autentificarea: AD, LDAP, SSO, MFA;
Se dorește integrarea cu AD-ul intern, SSO și MFA.
10. Cerințe privind auditul, retenția și arhivarea;
Soluția trebuie să aibă suport pentru audit, retenție și arhivare documente.
11. Cerințe privind backup, disaster recovery, RPO/RTO;
RPO (recovery point objective) – 0 min
(limita maximă de timp între backup-uri)
RTO (recovery time objective) – 30 min
12. Cerințe privind mediile tehnice: test, dezvoltare, producție;
Sunt necesare cel puțin 2 medii, respectiv de TEST și PRODUCȚIE
13. Cerințe privind raportarea operațională și managerială;
Rapoarte anuale pe tipuri de documente/lucrări și tipuri de soluții, de ex. soluționat, nesoluționat (în lucru), trimis la alt departament.
Posibilitate de interogare facilă pe documente/lucrări nesoluționate și sortarea acestora în funcție de vechime (din nou pe departament).
14. Nivelul de suport și SLA dorit.
Suport instalare și analiza/implementare fluxuri.