DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 7 august 2025
Nr. 480/VIII/3

BULETIN DE PRESĂ


Prezentăm o selecție a unor dosare penale finalizate în luna iulie 2025, care nu au fost mediatizate la zi, în care procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată sau sesizarea instanței de judecată cu acord de recunoaștere a vinovăției, după cum urmează:

1. În dosarul penal disjuns din dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 310/VIII/3 din 23 aprilie 2025, la data de 16 iulie 2025, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei COCOR LAURA IULIANA, la data faptei șef serviciu administrativ în cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (42 de acte materiale).

De asemenea, la aceeași dată, procurorii anticorupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpaților:

M.E., persoană fizică fără calitate specială, administrator al trei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată și

N.N., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată (8 acte materiale).

În rechizitoriul procurorilor, respectiv în acordurile de recunoaștere a vinovăției, se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2021 – ianuarie 2025, inculpata Cocor Laura Iuliana, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins și primit în mod repetat, pentru sine și pentru altul, atât direct, cât și prin intermediul inculpatei N.N., suma totală de 366.870 lei de la inculpatul M.E. în legătură cu îndeplinirea sarcinilor acesteia de serviciu privind încheierea contractelor de achiziție publică și plățile aferente acestora.
În cursul lunii ianuarie 2025, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpata Cocor Laura Iuliana, ar fi pretins pentru sine și pentru altul, de la inculpatul M.E. suma de 30.000 de euro în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor acesteia de serviciu privitoare la acordarea și gestionarea contractului de lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI, încheiat între Spitalul Orășenesc Cernavodă și societatea al cărei reprezentant este inculpatul M.E.
Ulterior, în contextul menționat anterior, la data de 10 februarie 2025 inculpata Cocor Laura Iuliana ar fi primit de la inculpatul M.E. suma de 15.000 de euro, care ar fi ajuns în final la inculpatul Sponoche Marius Ion, manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, așa cum s-a transmis în comunicatul nr. 310/VIII/3 din 23.04.2025.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor sume de bani și imobile aparținând inculpatei Cocor Laura Iuliana, în vederea recuperării prejudiciilor.

Facem precizarea că cei doi inculpați care au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției și-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupție ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt.
În prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mișcare acțiunile penale și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
- pentru inculpatul M.E. o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;
- pentru inculpata N.N. o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Cei doi inculpați au declarat expres că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o durată de 120 de zile, respectiv 60 de zile.

Dosarele de urmărire penală precum și acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.



2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, inculpatului TECAR TOMA RAUL, la data faptei comisar șef de poliție – funcționar în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Județul Bihor, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (87 de acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 29 martie – 08 aprilie 2021, inculpatul Tecar Toma Raul, în calitatea menționată anterior, ar fi primit în mod repetat de la mai multe persoane, suma totală de 8.704 lei, pentru soluționarea unor cereri referitoare la înmatricularea sau evidența autovehiculelor, precum și pentru acceptarea depunerii documentelor de către o altă persoană, în lipsa unei împuterniciri oficiale.
În concret, inculpatul Tecar Toma Raul ar fi primit sume de bani mai mari decât cele prevăzute pentru operațiunile respective, înscriind în evidențele contabile exclusiv sumele de bani reglementate legal.
În cele mai multe situații, cererile pe care ar fi trebuit să le soluționeze inculpatul Tecar Toma Raul ar fi vizat înmatricularea autovehiculelor, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare în caz de deteriorare/pierdere/furt, eliberarea unui nou certificat de înmatriculare în situația modificării unor date înscrise în acesta, autorizarea provizorie, radierea, păstrarea numărului de înmatriculare sau solicitarea unui număr preferențial.
Mai mult, inculpatul ar fi primit diferite sume de bani și în situații în care taxele prevăzute pentru diverse solicitări legate de înmatricularea vehiculelor fuseseră achitate anterior on-line.

În cauză, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 8.704 lei, ce ar fi fost dobândită cu titlu de mită de inculpatul Tecar Toma Raul.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă.



3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar, a inculpatelor BADEA RALUCA – ELENA și COJOCARU IOANA, inspectori vamali în cadrul Direcției Regionale Vamale Brașov – Biroul Echipe Mobile, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 05 – 11 septembrie 2024, inculpatele Badea Raluca – Elena și Cojocaru Ioana, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în cadrul unui control efectuat la o societate comercială, ar fi cauzat un prejudiciu societății respective în valoare de 10.920 lei, precum și o vătămare a intereselor legale ale instituției publice și ar fi consemnat informații nereale în actele oficiale întocmite cu ocazia controlului. Mai mult, la data de 21 octombrie 2024, inculpatele, în calitățile menționate anterior, ar fi primit mai multe bunuri cu titlu gratuit de la reprezentanții unei alte societăți comerciale.
În concret, cele două inculpate, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în urma efectuării unui control inopinat la o societate ce comercializa articole vestimentare și accesorii, ar fi ridicat mai multe bunuri în valoare totală de 10.920 lei. O parte din bunurile respective nu ar fi fost menționate în actele de control întocmite și nu ar fi fost achitate, astfel obținându-se, în numele Autorității Vamale Române, articole vestimentare ce ar fi fost ridicate în mod nejustificat.
Totodată, inculpatele Badea Raluca – Elena și Cojocaru Ioana ar fi consemnat în actele întocmite cu ocazia controlului, mențiuni necorespunzătoare adevărului cu privire la starea de fapt constatată și bunurile confiscate.
De asemenea, la data de 21 octombrie 2024, cele două inculpate ar fi efectuat o acțiune de verificare a activității unei alte societăți, primind mai multe bunuri în mod gratuit de la reprezentanții acesteia, care nu ar fi fost menționate în actele de control întocmite și care nu ar fi fost achitate.
Una dintre societățile prejudiciate în cauză a comunicat faptul că se constituie parte civilă cu suma de 18.000 lei, reprezentând daune materiale și cu suma de 25.000 lei, reprezentând daune morale. Reprezentanții societății și angajații prezenți la momentul controlului, au comunicat faptul că se constituie părți civile în cauză, fiecare cu suma de 25.000 lei, reprezentând daune morale.

În cauză, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatelor Badea Raluca-Elena și Cojocaru Ioana.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Tribunalului Covasna, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii luate în cauză.



Cu referire la toate cauzele anterior menționate, facem precizarea că trimiterea în judecată și acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că toate comunicatele au fost întocmite în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE