DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 187 din 20.12.2024, definitivă prin neapelare la 21.01.2025, Tribunalul Vâlcea admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești cu inculpatul B.R.O. și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea sau în cadrul Primăriei comunei Mateești, județul Vâlcea afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești în data de 29 octombrie 2024, vezi comunicatul nr. 816/VIII/3 din data de 08 noiembrie 2024 (comunicatul nr. 2).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 noiembrie 2024