IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin sentința penală nr. 16 din 04.04.2025, definitivă prin neapelare la 23.04.2025, Tribunalul Maramureș admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj - Biroul teritorial Baia Mare cu inculpatul C.M. și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de opt luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile la Primăria comunei Groși și la Primăria municipiului Baia Mare.
Obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj - Biroul teritorial Baia Mare în data de 05 decembrie 2024, vezi comunicatul nr. 886/VIII/3 din data de 12 decembrie 2024.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
12 decembrie 2024