IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin sentința penală nr. 586 din 19.05.2025, definitivă prin neapelare la 27.06.2025, Tribunalul București admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție cu inculpatul ȘTEFAN GHEORGHE, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la data faptei director general al Direcției Generale de Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Schitu, județul Giurgiu sau în cadrul Primăriei Vânătorii Mici, județul Giurgiu, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.578,63 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție în data de 03 octombrie 2024, vezi comunicatul nr. 772/VIII/3 din data de 16 octombrie 2024.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
16 octombrie 2024