DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
15 decembrie 2025
Nr. 914/VIII/3

Către,

HOTNEWS


În atenția redactorului șef


Cu referire la articolul cu titlul „Mărturia unui procuror DNA despre cum a ajuns «DNA la noncombat»: «Nu mai suntem lăsați să lucrăm cu cel mai competent corp polițienesc din MAI» / Un ofițer din MAI confirmă”, publicat la data de 15.12.2025 de portalul de știri Hotnews, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următorul drept la replică:
1. Susținerea potrivit căreia emiterea unui ordin prin care să fie comunicate către conducerea instituției solicitările adresate instanțelor privind emiterea unor măsuri de supraveghere tehnică ar încălca independența procurorului de caz este total lipsită de temei și menită a induce opiniei publice o percepție greșită cu privire la atribuțiile legale ale procurorului-șef direcție .
Ordinul respectiv a fost emis în data de 10.08.2023, în baza art. 68 alin. (3) și art. 69 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară și art. 7 lit. c) și s) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1643/15.05.2015 (în vigoare la acel moment).
Controlul ierarhic nu a vizat oportunitatea administrării mijlocului de probă în procesul penal. De altfel, în conținutul ordinului s-a indicat că măsurile de comunicare pe cale ierarhică se vor efectua fără a întrerupe sau afecta circuitul legal și regulamentar de sesizare al judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța competentă și, respectiv, punerea în executare a măsurilor autorizate.
De asemenea, alegația privind afectarea confidențialității activității de urmărire penală este total greșită întrucât a opune confidențialitatea procurorului ierarhic superior ar echivala cu o lipsire de conținut a pârghiilor legale de control ierarhic și o diluare a funcției manageriale. În acest mod, s-ar ajunge la situația absurdă ca organele care asigură punerea în executare a măsurilor de supraveghere să fie îndreptățite a cunoaște conținutul actelor întocmite/măsurilor dispuse de procuror, nu însă și procurorul ierarhic care are pârghia infirmării lor.
De altfel, o dispoziție similară a fost emisă și în cursul anului 2013 de către procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție.
Ordinul la care faceți referire în articolul de presă este în vigoare, nefiind atacat potrivit dispozițiilor legale aplicabile. De asemenea, nu au fost adresate Inspecției Judiciare sesizări privind încălcări ale independenței procurorilor în legătură cu punerea în aplicare a acestui ordin.
2. Conducerea Direcției Naționale Anticorupție nu are atribuții în ceea ce privește delegarea polițiștilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în dosarele instrumentate de procurorii anticorupție. Potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, această competență aparține exclusiv procurorului de caz, existând în acest sens toate garanțiile prevăzute de lege pentru a putea delega orice organ de cercetare penală cu aviz de poliție judiciară.
De asemenea, vă facem cunoscut faptul că, începând cu martie 2023 până în prezent, au fost detașați în cadrul DNA 135 ofițeri de poliție judiciară, comparativ cu 119 în perioada februarie 2020 – februarie 2023. În prezent, funcționează 293 ofițeri de poliție judiciară care efectuează acte de urmărire penală exclusiv în dosarele DNA.

Pentru acuratețea informației transmise public, vă comunicăm următoarele date statistice:

Dosare cu delegări DGA


2020 2021 2022 2023 2024 2025
Secția I 27 7 16 31 28 38
Secția a II-a 9 5 16 12 24 7
S militar 17 16 12 13 14 21
ST Alba Iulia 5 26 31 41 23 15
ST Bacău 6 0 21 22 22 7
ST Brașov 93 76 23 66 75 53
ST Cluj 42 20 16 106 139 86
ST Constanța 49 32 26 27 25 24
ST Craiova 16 43 60 67 109 44
ST Galați 87 44 66 83 56 28
ST Iași 60 162 96 132 87 180
ST Oradea 5 17 13 40 36 79
ST Pitești 14 51 103 100 55 48
ST Suceava 131 155 147 165 179 94
ST Timișoara 18 27 44 48 58 14
TOTAL: 579 681 690 953 930 738
  2020-2022 2023-2025
TOTAL: 1.950 2.621
TOTAL GENERAL: 4.571


Sesizări totale DGA
2020 – 2025


  2020 2021 2022 2023 2024 2025
Secția I 15 25 24 8 6 8
Secția a II-a 12 24 21 11 20 10
S militar 22 29 27 21 22 17
ST Alba 14 7 22 19 8 6
ST Bacău 1 3 2 4 2 1
ST Brașov 2 9 14 9 1 7
ST Cluj 25 13 24 33 28 29
ST Constanța 11 10 13 12 6 7
ST Craiova 29 34 27 47 37 34
ST Galați 11 17 13 15 17 32
ST Iași 16 26 22 12 8 5
ST Oradea 5 3 4 2 3 4
ST Pitești 4 22 40 18 19 11
ST Suceava 10 9 9 11 5 8
ST Timișoara 21 18 20 33 17 11
TOTAL: 198 249 282 255 199 190
  2020-2022 2023-2025
TOTAL: 729 644
TOTAL GENERAL: 1.373

Totodată, reamintim că, la data de 16 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie în cadrul unui recurs în interesul legii, ale cărei efecte sunt obligatorii pentru organele de urmărire penală, prin care a fost clarificată competența polițiștilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție. Ca efect al acestei decizii, polițiștii DGA au fost delegați exclusiv în cauzele în care sunt implicați ofițeri de poliție din cadrul MAI, conform competenței legale a Direcției Naționale Anticorupție.

Precizăm, de asemenea, că ofițerii de poliție din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale sunt delegați, în continuare, în dosarele DNA, atunci când situația concretă a cauzei o impune și la solicitarea expresă a procurorului de caz. La același instrument legal al delegării, procurorii DNA recurg și în cazul celorlalte structuri ale MAI în care funcționează ofițeri de poliție judiciară.

În virtutea corectei informări a cititorilor dumneavoastră, vă rugăm să publicați acest drept la replică pe aceeași pagină pe care a fost publicat și articolul, în termenul și în condițiile prevăzute de normele în vigoare.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE