IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
Cod ECLI ECLI:RO:CABRV:2025:002.000962
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ
| DECIZIA PENALĂ NR. 962/AP |
DOSAR NR. 260/62/2023 |
Ședința publică din data de 29 decembrie 2025
Instanța constituită din:
Completul de judecată AT5-2018:
Președinte: (...) – judecător
Judecător: (...)
Grefier: (...)
Pentru astăzi fiind stabilită pronunțarea asupra apelurilor declarate de inculpații P. I. C., P. E. M., P. P. și S.C. H. C. S.R.L. împotriva sentinței penale nr. 134/S din 30 iunie 2025 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. 260/62/2023.
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 3 noiembrie 2025, cu participarea reprezentantei Ministerului Public – procuror (...) – din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, redacta și pronunța hotărârea precum și pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 391 alin. 1 raportat la art. 405 alin. 1 Cod procedură penală, a stabilit termen pentru pronunțare la data de astăzi, 29 decembrie 2025.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 134/S/30.06.2025 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. 260/62/2023, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 396 alin. 1, 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, art. 154 alin. 1 lit. c) Cod penal, art. 155 alin. 1 Cod penal interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, prin Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și prin Decizia nr. 16/2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului P. I.-C. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal raportat la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale), ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. 1, 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, art. 154 alin. 1 lit. c) Cod penal, art. 155 alin. 1 Cod penal interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, prin Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și prin Decizia nr. 16/2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului P. P. pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale), ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. 1, 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, art. 154 alin. 1 lit. c) Cod penal, art. 155 alin. 1 Cod penal interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, prin Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și prin Decizia nr. 16/2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Sc H. C. SRL pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale), ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. 1, 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, art. 154 alin. 1 lit. c) Cod penal, art. 155 alin. 1 Cod penal interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, prin Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și prin Decizia nr. 16/2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei P. E. M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art.48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.
În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2, 4, 5 și art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1349 alin. 1, 2, art. 1357 și art. 1382 Cod civil, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, și, în consecință, obligă inculpații P. I.-C., P. P., Sc H. C. SRL și P. E. M., în solidar, să plătească în favoarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale suma de 823.369,33 lei (opt sute douăzeci și trei mii trei sute șaizeci și nouă lei și treizeci și trei bani) cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale, la care se adaugă dobânzi și penalități calculate de la data decontării fiecărei tranșe de plată și până la data achitării efective a prejudiciului.
În baza art. 404 al. 4 lit. c rap. la art. 2502 din Codul de procedură penală și art. 249 din Codul de procedură penală, cu reținerea art. 20 din Legea nr. 78/2000, menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanța procurorului nr. 112/P/2021 din data de 03.02.2022 asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, acțiunilor și părților sociale deținute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum și asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terțe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie, aparținând inculpaților P. I.-C., P. P., Sc H. C. SRL și P. E. M. până la concurența sumei de 823.369,33 lei, în vederea recuperării prejudiciului, cu respectarea prevederilor art. 729 din Codul de procedură civilă.
În baza art. 25 alin. 3 Cod procedură penală a dispus desființarea următoarelor înscrisuri: invitațiile pentru selecția de oferte adresate SC I. C. SRL, SC G. C. SRL și SC S. C. SA la data de 21.01.2011 (f. 12-17, vol. IX, dup), ofertele SC I. C. SRL, SC G. C. SRL și SC S. C. SA din 07.02.2011 (f. 94-293, vol. IX, dup, f. 1-81, vol. X, dup), raportul procedurii înregistrat cu nr. 17 din 08.02.2011 (f. 85-88, vol. X, dup), declarația de confidențialitate și imparțialitate nr. 14 din 08.02.2011 dată de inculpatul P. P. (f. 99, vol. X, dup), declarația privind încadrarea angajaților conform cod COR (f. 130, vol. XX, dup), registrul de salariați emis din aplicația ReviSal pentru angajatorul H. C., datat 16.01.2014 (f. 180, vol. XX, dup), contractele individuale de muncă ale numiților P. M., D. (fostă B.) A. M., T. A., B. C., C. F. A. și R. A. A., precum și anexele acestora (f. 187-222, vol. XX, dup).
Pentru a hotărî astfel, a reținut instanța că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov cu numărul 112/P/2021 din data de 18.01.2023, înregistrat la această instanță sub dosar număr 260/62/2023 la data de 20.01.2023, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților P. I.-C., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale) și art. 5 Cod penal, P. P. și SC H. C. SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale) și P. E. M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art.48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
Analizând mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și în faza de judecată, instanța de fond a reținut în fapt că inculpatul P. I. C., în calitate de administrator de fapt al inculpatei S.C. H. C. SRL Sânpetru, pe parcursul executării proiectului intitulat „Construire centru de prelucrarea datelor pagini web-H., P+E și împrejmuire”, care a beneficiat de finanțare din bugetul UE în baza contractului nr. (...) din data de 19.04.2010 încheiat de societatea menționată cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Centru 7 Alba Iulia, în mod continuat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iulie 2012 – februarie 2014, în scopul obținerii pe nedrept de sume de bani din bugetul UE, cu ajutorul inculpatei P. E. M. (în cazul cererii de rambursare nr. 4), l-a determinat pe inculpatul P. P., unic asociat și administrator de drept al SC H. C. SRL, să depună la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Brașov cererile de rambursare nr. 1 înregistrată sub nr. 237 din data de 23.07.2012, prin a solicitat autorizarea cheltuielilor în valoare de 264.624 lei și rambursarea sumei de 185.236,80 lei, din care a fost plătită suma de 179.706,82 lei la data de 31.08.2012, nr. 2 înregistrată sub nr. 393 din data de 30.10.2012, prin a solicitat autorizarea cheltuielilor în valoare de 268.721,83 lei și rambursarea sumei de 188.105,28 lei, plătită la data de 29.11.2012, nr. 3 înregistrată sub nr. 114 din data de 05.03.2013, prin a solicitat autorizarea cheltuielilor în valoare de 312.650,27 lei și rambursarea sumei de 218.855,18 lei, plătită la data de 30.04.2013 și nr. 4 înregistrată sub nr. 47 din data de 10.02.2014, prin a solicitat autorizarea cheltuielilor în valoare de 338.145,79 lei și rambursarea sumei de 236.702,05 lei, plătită la data de 18.03.2014.
S-a reținut că inculpatul a declarat necorespunzător adevărului că toate cheltuielile sunt eligibile, realizate în vederea îndeplinirii obiectivului proiectului și în concordanță cu legislația națională și comunitară în vigoare, anexând în susținerea acestora înscrisuri false/inexacte privitoare la procedura de achiziție a lucrărilor privind obiectivul „Construire centru de prelucrarea datelor pagini web – H., P+E și împrejmuire” (invitațiile pentru selecția de oferte adresate SC I. C. SRL, SC G. C. SRL și SC S. C. SA la data de 21.01.2011, ofertele celor 3 societăți anterior menționate din 07.02.2011, raportul procedurii înregistrat cu nr. 17 din 08.02.2011, precum și declarația de confidențialitate și imparțialitate nr.14 din 08.02.2011 prin care inculpatul P. P. a precizat, printre altele, că nu are niciun interes care să afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a ofertelor), care a fost manipulată prin crearea aparenței derulării unei proceduri de selecție de oferte conforme și prin declararea câștigătoare a societății pe care inculpatul P. I. C. o administra în drept, SC I. C. SRL care, în executarea contractului de lucrări nr. 22 din 16.02.2011, a emis 7 facturi fiscale din care 6 au fost atașate cererilor de rambursare nr. 1-3 (nr. 1164/03.04.2012, nr. 1172/08.06.2012, nr. 1174/15.06.2012, nr. 1180/25.07.2012, nr. 1184/27.08.2012, nr. 1198/28.11.2012) și la locurile de muncă noi ce trebuia create și menținute prin derularea acestui proiect, unul dintre criteriile de selecție avute în vedere la încheierea contractului de finanțare (declarația privind încadrarea angajaților conform cod COR, registrul de salariați emis din aplicația ReviSal pentru angajatorul H. C., datat 16.01.2014, precum și copii de pe contractele individuale de muncă ale numiților P. M., D. (fostă B.) A. M., T. A., B. C., C. F. A. și R. A. A. și anexele acestora, atașate cererii de rambursare nr.4), în condițiile în care numiții P. M., D. (fostă B.) A. M. și T. A. nu au prestat niciodată vreo activitate în cadrul SC H. C. SRL, iar numiții B. C., C. F. A. și R. A. A. nu au prestat activitățile specifice indicate în actele de angajare și nu au avut niciodată o normă de lucru de 8 ore/zi, obținând astfel pe nedrept fonduri europene nerambursabile în valoare totală de 823.369,33 lei.
Cu privire la inculpatul P. P., s-a reținut că, în calitate de reprezentant legal al inculpatei S.C. H. C. SRL Sânpetru (unic asociat și administrator de drept), pe parcursul executării aceluiași proiect indicat mai sus, în mod continuat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iulie 2012 – februarie 2014, în scopul obținerii pe nedrept de sume de bani din bugetul UE, la instigarea inculpatului P. I. C., administrator de fapt al SC H. C. SRL și administrator de drept al SC I. C. SRL și cu ajutorul inculpatei P. E. M. (în cazul cererii de rambursare nr. 4), a depus la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Brașov cererile de rambursare indicate mai sus prin care a declarat necorespunzător adevărului că toate cheltuielile sunt eligibile, realizate în vederea îndeplinirii obiectivului proiectului și în concordanță cu legislația națională și comunitară în vigoare, anexând în susținerea acestora înscrisuri false/inexacte privitoare la procedura de achiziție a lucrărilor privind obiectivul „Construire centru de prelucrarea datelor pagini web – H., P+E și împrejmuire” (invitațiile pentru selecția de oferte adresate SC I. C. SRL, SC G. C. SRL și SC S. C. SA la data de 21.01.2011, ofertele celor 3 societăți anterior menționate din 07.02.2011, raportul procedurii înregistrat cu nr. 17 din 08.02.2011, precum și declarația de confidențialitate și imparțialitate nr.14 din 08.02.2011 prin care a precizat, printre altele, că nu are niciun interes care să afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a ofertelor), care a fost manipulată prin crearea aparenței derulării unei proceduri de selecție de oferte conforme și prin declararea câștigătoare a societății pe care inculpatul P. I. C. o administra în drept, SC I. C. SRL care, în executarea contractului de lucrări nr.22 din 16.02.2011, a emis 7 facturi fiscale din care 6 au fost atașate cererilor de rambursare nr.1-3 (nr. 1164/03.04.2012, nr. 1172/08.06.2012, nr. 1174/15.06.2012, nr. 1180/25.07.2012, nr. 1184/27.08.2012, nr. 1198/28.11.2012) și la locurile de muncă noi ce trebuia create și menținute prin derularea acestui proiect, unul dintre criteriile de selecție avute în vedere la încheierea contractului de finanțare (declarația privind încadrarea angajaților conform cod COR, registrul de salariați emis din aplicația ReviSal pentru angajatorul H. C., datat 16.01.2014, precum și copii de pe contractele individuale de muncă ale numiților P. M., D. (fostă B.) A. M., T. A., B. C., C. F. A. și R. A. A. și anexele acestora, atașate cererii de rambursare nr.4), în condițiile în care numiții P. M., D. (fostă B.) A. M. și T. A. nu au prestat niciodată vreo activitate în cadrul SC H. C. SRL, iar numiții B. C., C. F. A. și R. A. A. nu au prestat activitățile specifice indicate în actele de angajare și nu au avut niciodată o normă de lucru de 8 ore/zi, obținând astfel pe nedrept fonduri europene nerambursabile în valoare totală de 823.369,33 lei.
Referitor la inculpata SC H. C. SRL, s-a reținut că prin intermediul inculpatului P. P. în calitate de unic asociat și administrator de drept, a săvârșit aceleași fapte de care a fost acuzat și acesta din urmă, iar cu privire la inculpata P. E. s-a reținut că, pe parcursul executării aceluiași proiect, în perioada mai 2012 - februarie 2014, i-a ajutat pe inculpații P. I. C. și P. P., administratorii de fapt și de drept ai inculpatei SC H. C. SRL, să obțină pe nedrept sume de bani din bugetul UE, sens în care a contribuit la întocmirea de înscrisuri false/inexacte privitoare la locurile de muncă noi ce trebuiau create și menținute prin derularea acestui proiect (declarația privind încadrarea angajaților conform cod COR, registrul de salariați emis din aplicația ReviSal pentru angajatorul H. C., datat 16.01.2014, precum și copii de pe contractele individuale de muncă ale numiților P. M., D. (fostă B.) A. M., T. A., B. C., C. F. A. și R. A. A., însoțite de anexele acestora), prin aceea că a fost cea care a intermediat ”angajarea” persoanelor anterior menționate și care le-a pus la dispoziție acestora înscrisurile pentru a le semna, în condițiile în care numiții P. M., D. (fostă B.) A. M. și T. A. nu au prestat niciodată vreo activitate în cadrul inculpatei SC H. C. SRL, iar numiții B. C., C. F. A. și R. A. A. nu au prestat activitățile specifice indicate în actele de angajare și nu au avut niciodată o normă de lucru de 8 ore/zi, înscrisuri justificative depuse de inculpata SC H. C. SRL la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Brașov cu ocazia cererii de rambursare nr. 4 înregistrată sub nr. 47 din data de 10.02.2014 (plătită la data de 18.03.2014), prin care s-a creat aparența respectării unuia dintre criteriile de selecție avute în vedere la încheierea contractului de finanțare (crearea și menținerea a 8 locuri de muncă în spațiul rural) și în baza cărora societatea anterior menționată a obținut pe nedrept suma totală de 823.369,33 lei.
În drept a considerat instanța de fond că faptele descrise mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale), pentru inculpatul P. I., ale infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale), pentru inculpații P. P. și SC H. C. SRL și al infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art.48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, pentru inculpata P. E. M..
Instanța de fond a considerat că inculpații se fac vinovați de acuzațiile ce au făcut obiectul judecății dar, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, a dispus încetarea procesului penal pentru toți.
Pe latură civilă a admis în totalitate pretențiile civile și, în consecință, a menținut și măsurile asigurătorii dispuse în faza de urmărire penală.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații.
Avocatul ales Ț. T., având cuvântul pentru apelanții inculpați P. I. C. și P. E. M., a arătat că inculpatul P. I. C. nu a înțeles nici până în prezent natura exactă a acuzației, iar, din punctul său de vedere, toate părțile ar putea fi de acord că acuzația nu este formulată într-un mod suficient de clar. În acest sens, evidențiază că demersul procesual al colegei sale, deși din punct de vedere formal ar părea să-l dezavantajeze, este totuși justificat nu atât ca o solicitare de schimbare a încadrării juridice, cât ca o necesitate de lămurire a acuzației.
S-a solicitat instanței să admită apelurile formulate de ambii inculpați cu consecința achitării inculpaților.
S-a arătat că, chiar presupunând veridicitatea afirmației din rechizitoriu potrivit căreia cele opt contracte de muncă ar fi false, această împrejurare nu are relevanță juridică în cauză, întrucât respectivele contracte nu au stat la baza plății niciunei sume din bugetul Uniunii Europene în favoarea inculpaților.
În cadrul cererii de rambursare nr. 4, deși inculpatul P. P. a făcut o declarație privind îndeplinirea condiției de eligibilitate referitoare la crearea celor opt locuri de muncă, această declarație nu reprezintă unul dintre înscrisurile justificative necesare pentru aprobarea cererii de plată. Or, faptul că acest document nu face parte din categoria înscrisurilor justificative este necontestat în cauză.
În aceste condiții, opinează că autenticitatea sau falsitatea celor opt contracte de muncă nu are impact asupra existenței vreunui prejudiciu și nici asupra tipicității faptei imputate, ceea ce, în viziunea apărării, impune achitarea inculpatei P. E. M..
Arată că, anterior sesizării instanței, procurorul a încercat să clarifice, prin corespondența purtată cu AFIR, aspectul referitor la necesitatea sau nu a acestor înscrisuri, rezultatul fiind consemnat în adresa transmisă la dosar în anii 2020–2021. Din această corespondență, se constată că răspunsul AFIR este formulat într-o manieră vagă, sugerând în mod general că documentele ar fi fost necesare, fără a fundamenta însă concret această concluzie.
Subliniază că un asemenea răspuns, lipsit de claritate, nu poate în niciun caz paraliza dreptul la apărare al inculpaților și nici nu poate suplini obligația acuzării de a demonstra legătura dintre respectivele contracte de muncă și obținerea fondurilor europene.
El evidențiază că, în realitate, ceea ce s-a decontat în proporție de 70% a fost contravaloarea lucrărilor de edificare a construcției destinate desfășurării activității economice de prelucrare de date web de către H. C.. Or, fondurile obținute de la Uniunea Europeană au avut ca destinație exclusiv decontarea parțială a lucrărilor de construcție, și nicidecum suportarea salariilor aferente unor eventuale noi locuri de muncă.
În documentația de finanțare și în corespondența purtată cu autoritatea contractantă nu există nicio referire la vreo obligație de finanțare a salariilor aferente locurilor de muncă nou create, ceea ce, în opinia sa, demonstrează lipsa de relevanță penală a pretinselor contracte de muncă.
Declarația formulată de inculpatul P. P., la recomandarea specialistului care îl consiliase, a fost depusă odată cu ultima cerere de plată din considerente de comoditate administrativă, în scopul evitării unei noi inspecții pe parcursul perioadei de monitorizare. Arată că obligația privind crearea celor opt locuri de muncă devenea exigibilă la trei ani după finalizarea investiției, astfel încât termenul relevant era intervalul 2014–2017.
În acest context, evidențiază că, pe durata acestor trei ani, societatea H. C. a avut cel puțin 100 de angajați în domeniul activităților nonagricole. El menționează că, eventual, s-ar putea reproșa inculpaților faptul că aceste locuri de muncă nu ar fi fost în domeniul prelucrării datelor, ci în domeniul construcțiilor, însă aceasta reprezintă „o altă poveste”, fără relevanță pentru obiectul acuzației penale.
Opinează că, raportat la aceste împrejurări, declarația depusă nu a produs nicio consecință juridică în sensul obținerii nelegale de fonduri, iar societatea a respectat oricum condițiile ulterioare de eligibilitate, ceea ce susține teza apărării privind inexistența vreunei fapte penale.
Arată că întreaga corespondență purtată cu AFIR nu lămurește problema esențială, și anume dacă crearea locurilor de muncă noi reprezenta o condiție pentru decontarea ultimei cereri de plată. Totodată, faptul că celelalte aproximativ 92–100 de locuri de muncă existente în cadrul societății H. nu erau aferente domeniului inițial declarat, respectiv cel electronic, ci domeniului construcțiilor, este — în opinia sa — o chestiune irelevantă sub aspect penal.
Subliniază că se impune a se constata că proiectul implementat de H. C., prin inculpatul P. P., „a fost un succes”. Evidențiază că proiectul a avut ca obiectiv edificarea unei construcții destinate desfășurării ulterioare a unei activități economice, în scopul creării de noi locuri de muncă, iar acest obiectiv a fost efectiv realizat.
Indiferent că P. I. C. ar fi acordat sau nu un sprijin prietenesc — sprijin pe care îl califică drept nepenal și neilicit —, societatea a funcționat în mod normal și proiectul și-a atins scopul până la momentul intervenției organelor de urmărire penală.
În opinia apărării, intervenția organului judiciar a avut drept consecință falimentarea societății, ceea ce nu poate reprezenta un argument pentru existența vreunei fapte penale, ci dimpotrivă, demonstrează că proiectul era viabil și funcțional până la declanșarea procedurilor penale.
Inexistența unei legături cauzale între presupusa falsificare și obținerea finanțării europene exclude tipicitatea faptei. În consecință, nu consideră necesar să reia în detaliu argumentele, întrucât apreciază că acestea au fost expuse suficient de clar în cadrul dezbaterilor și sunt deja bine înțelese de instanță.
Arată că, dincolo de aspectul principal legat de inexistența unui prejudiciu sau a unei obțineri nelegale de fonduri, există o problemă suplimentară, esențială, care nu este analizată nici în rechizitoriu, nici în sentința primei instanțe, respectiv chestiunea înțelegerii dintre participanți și modalitatea concretă în care inculpata P. E. M. ar fi pretins implicată în presupusa activitate infracțională.
Se impută inculpatei P. faptul că, în anul 2014, l-ar fi „ajutat” pe inculpatul P. P. prin punerea la dispoziție a celor opt contracte de muncă, contracte care fuseseră încheiate însă în perioada 2009–2012, deci cu doi–trei ani înainte de depunerea ultimei cereri de plată. Or, în opinia apărării, acuzarea ajunge să reproșeze presupusului complice o contribuție la o pretinsă fraudă printr-o faptă anterioară, lipsită de legătură cu momentul pretinsei obțineri de fonduri.
Menționează că, potrivit chiar actului de sesizare al instanței, în perioada 2009–2012 au fost încheiate numeroase contracte de muncă, unele perfect reale, întrucât — ca urmare a modificărilor legislative — o serie de colegi ai inculpatei P. au rămas fără asigurări sociale și de sănătate și au căutat să încheie contracte de muncă tocmai pentru a putea plăti contribuțiile necesare. În această logică, respectivele contracte au produs efecte juridice reale.
Astfel, se poate constata că, indiferent de discuțiile din rechizitoriu privind caracterul pretins fictiv al anumitor contracte, există situații în care persoane care figurau ca angajate — inclusiv cel puțin una dintre persoanele menționate în rechizitoriu — au beneficiat efectiv de drepturi legale, precum concediul de maternitate și indemnizațiile aferente, ca urmare a plății contribuțiilor sociale.
În consecință, efectele de natură asigurător-asigurat s-au produs în mod real, contribuțiile au fost achitate, iar beneficiile prevăzute de lege au fost obținute de titulari. Din acest motiv, calificarea acestor contracte drept „nereale” sau „false” este, în opinia apărării, serios pusă la îndoială, iar imputarea unei pretinse complicități în fraudarea fondurilor europene devine, astfel, lipsită de temei.
În ceea ce o privește pe inculpata P. E. M., prezența acesteia în fața instanței, în calitate de inculpat, pare să fie determinată exclusiv de faptul că este soția inculpatului P. I. C.. El arată că, în ceea ce îl privește pe acesta din urmă, în dosarul conex — la care face referire cererea de strămutare — s-ar fi tranșat definitiv o serie de aspecte care, în mod indirect, privesc și prezenta cauză, inclusiv chestiuni legate de caracterul real sau nereal al contractelor atribuite inculpatei P..
În aceste condiții, apărarea formulează argumente într-un context în care anumite chestiuni au fost deja soluționate în alt dosar, ceea ce face ca demersul apărării în prezenta cauză să fie, cel puțin parțial, lipsit de eficiență practică. Indiferent de acest context, esențial rămâne faptul că înscrisul în discuție — cele opt contracte de muncă — este lipsit de relevanță juridică, întrucât nu a influențat în niciun mod decontarea și plata efectivă realizată de AFIR.
Precizează că instituția finanțatoare a efectuat plata în deplină cunoștință de cauză, iar atașarea acelor contracte — fie ele reale sau pretins nereale — la cererea de rambursare nu a avut nicio consecință asupra fondurilor europene. Prin urmare, solicită a se avea în vedere că acuzația adusă inculpatei P. E. M. este lipsită de suport probator și de relevanță penală.
În ceea ce îl privește pe inculpatul P. I. C., s-a arătat că, deși acestuia i se impută săvârșirea a patru acte materiale, încă de la începutul procesului și până în prezent nu a reușit să înțeleagă care sunt, în concret, aceste patru acte materiale. Menționează că răspunsul constant primit, atât din partea acuzării, cât și din partea primei instanțe, a fost acela că fiecărei cereri de plată i-ar corespunde câte un act material, însă această structură nu este descrisă nici în rechizitoriu, nici în hotărârea instanței de fond.
În realitate, acuzarea reține doar două situații concrete imputate atât inculpatului P., cât și, prin corespondență, inculpatului P., și anume: nereguli privind selecția ofertelor, reprezentând primul și singurul act material descris efectiv; nereguli referitoare la crearea celor opt locuri de muncă, aspect asupra căruia a insistat anterior.
În aceste condiții, se poate constata că, din punct de vedere factual, acuzarea vizează doar două acte materiale care ar corespunde prezentării unor informații pretins nereale, inexacte, incomplete sau false. Într-un asemenea cadru, opinează că rezoluția unică necesară pentru existența unei infracțiuni continuate nu rezultă din probatoriu, iar extinderea artificială la patru acte materiale este lipsită de fundament.
În ceea ce privește cererea de rambursare nr. 1 — în legătură cu care acuzarea susține că ar fi fost atașată o procedură de selecție a ofertelor ce ar conține elemente neconforme — nu este identificat în niciun mod, nici măcar în termeni generici, care ar fi acea pretinsă neconformitate sau chestiune nereală din procedura de atribuire a lucrărilor. Acuzarea pare să lase doar să se deducă aluziv faptul că P. I. C. ar fi fost simultan executant și beneficiar de facto, ceea ce l-ar fi făcut pretins neeligibil.
Această ipoteză a fost deja tranșată de AFIR, care nu a identificat niciun conflict de interese și nicio incompatibilitate reală. El atrage atenția asupra faptului că, analizând criteriile din Ghidul solicitantului aferent perioadei respective, nu se regăsește nicio interdicție care să împiedice societatea I. să participe la procedura de ofertare organizată pentru H. C..
În viziunea sa, acuzarea a extrapolat această asociere ulterioară pentru a susține, în mod artificial, că P. ar fi avut un dublu rol — „și executant, și beneficiar” — în proiect, ceea ce, din punctul de vedere al apărării, nu corespunde realității juridice. Precizează că beneficiarul proiectului a fost și rămâne societatea H. C., indiferent de componența acționariatului acesteia (fie P., fie P., fie oricare alt asociat). H. este în continuare proprietara edificiului construit, edificiu la realizarea căruia bugetul Uniunii Europene a contribuit parțial.
Edificiul există fizic, este complet funcțional, iar faptul că P. ar fi avut sau nu o relație ulterioară cu H. nu are nicio relevanță în ceea ce privește legalitatea procedurii de selecție a ofertelor din perioada 2009–2010.
Arată că este inadmisibil ca, după ce proiectul a trecut cu succes prin toate etapele de monitorizare și după ce au fost verificate și reverificate toate condițiile, de la eligibilitate până la implementarea efectivă, să se invoce ulterior existența unor înscrisuri presupus nereale pentru a invalida un proiect deja confirmat ca fiind conform. În opinia sa, a susține, după finalizarea integrală a proiectului, că un anumit înscris — precum documentația privind selecția ofertelor — ar fi „neconform”, pe motivul unei presupuse mimări a procedurii, reprezintă o interpretare artificială și lipsită de fundament.
În fața instanței au fost audiați martori provenind atât de la societatea S., cât și de la celălalt ofertant, iar aceștia au confirmat că au formulat efectiv oferte pentru realizarea edificiului, ofertele fiind conforme și reflectând valorile reale ale pieței. În aceste condiții, simplul fapt că societatea I. a depus o ofertă mai avantajoasă și a câștigat procedura nu poate constitui, sub nicio formă, un indiciu de simulare sau de lipsă de transparență.
Nu există nicio urmă de suspiciune — și cu atât mai puțin o probă — din care să rezulte că P. I. C. ar fi obținut vreun avantaj personal prin intermediul societății I.. Or, dacă s-ar fi dorit invocarea unui conflict de interese, ar fi trebuit să se demonstreze că P. ar fi fost în măsură să își atribuie lui însuși un beneficiu, de exemplu prin „umflarea” prețurilor. Însă nici acuzarea, nici instanța de fond nu au indicat vreun element concret în acest sens.
Prin urmare, simpla participare a societății I. la procedura de selecție nu poate fi convertită într-o acuzație penală, atâta vreme cât nu există dovezi privind existența unui avantaj necuvenit și nici vreo incompatibilitate reală prevăzută de normele aplicabile la data respectivă.
Subliniază că prețurile ofertate și ulterior decontate au fost verificate și supraverificate de către finanțator, aspect esențial pentru evaluarea legalității procedurii. El arată că reprezentanții AFIR au efectuat măsurători „la centimetru liniar și centimetru pătrat”, pentru a stabili dacă lucrările realizate corespundeau atât din punct de vedere calitativ, cât și valoric, proiectului aprobat. Decontările s-au efectuat strict în limita cuantumului inițial agreat, fără depășiri și fără ajustări nejustificate.
În schimb, acuzarea solicită ca societatea H. și inculpații să returneze integral bugetului Uniunii Europene întreaga sumă aferentă finanțării — sumă care reprezintă valoarea completă a proiectului — la care se adaugă penalități considerabile. O asemenea obligație de restituire, impusă pentru fonduri de care inculpații nu s-au bucurat personal, este profund disproporționată și ar presupune, metaforic, ca aceștia „să trăiască încă două vieți” pentru a putea restitui o sumă ce reflectă un proiect executat, verificat și validat integral.
În aceste condiții, opinează că pretenția acuzării nu are fundament legal, câtă vreme finanțatorul a confirmat atât executarea corectă a lucrărilor, cât și conformitatea valorică a acestora, lipsind astfel orice bază pentru a discuta despre un prejudiciu.
Arată că, în sprijinul argumentației sale, face trimitere la decizia HP 190/2025 (menționată încă din debutul procesului și în motivele scrise de apel), care evidențiază principiul conform căruia restituirea fondurilor se realizează proporțional cu neregula săvârșită. În acest context, solicită a se avea în vedere necesitatea identificării concrete a presupuselor nereguli, pentru fiecare anexă în parte, de la cererea de rambursare nr. 1 până la cererea de rambursare nr. 4.
S-a mai arătat că se impune a se verifica, în cadrul dezbaterilor asupra fondului, dacă, la momentul punerii sub acuzare a inculpatei P. E. M. și a celorlalți inculpați, termenul de prescripție nu era deja împlinit — situație care ar fi generat, în mod obligatoriu, un caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale, cu consecința imposibilității legale de a sesiza instanța.
Atrage atenția asupra faptului că instanța de fond nu a revenit asupra acestei chestiuni, apreciind că judecătorul de cameră preliminară ar fi clarificat-o anterior. Cu toate acestea, opinează că problema nu a fost lămurită, întrucât în camera preliminară nu s-a analizat caracterul prescripției ca impediment absolut la sesizarea instanței, ci s-a considerat că aspectul ține de judecata pe fond.
În concluzie, a solicitat ca instanța de apel să observe această neregularitate și să o analizeze în mod efectiv, întrucât — în opinia sa — prescripția deja împlinită la momentul punerii sub acuzare ar fi trebuit să paralizeze sesizarea instanței, ceea ce ar afecta legalitatea întregii proceduri.
Opinează că analiza instanței de apel asupra legalității hotărârii ar trebui să debuteze chiar cu motivul invocat oral în prezenta ședință, respectiv problema nelegalei sesizări a instanței.
La momentul în care inculpata P. E. M. a fost pusă sub învinuire, iar ulterior s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de toți inculpații — P. I. C., P. P. și S.C. H. C. — era deja incidentă o cauză de împiedicare a exercitării acțiunii penale, în sensul împlinirii termenului de prescripție.
Din acest motiv, susține că instanța de apel trebuie să constate caracterul nelegal al sesizării primei instanțe și să dispună desființarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei la Parchet, întrucât procedura penală a fost declanșată și continuată în absența unei condiții esențiale de exercitare a acțiunii penale.
Menționează că acest motiv — întemeiat pe art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 din Constituție — reprezintă primul motiv principal de apel, cu caracter prioritar și determinant.
În continuare, precizează că, în ipoteza în care instanța va trece peste acest motiv principal, se impun analizate motivele subsidiare, respectiv: motivul întemeiat pe art. 16 lit. a Cod procedură penală, în sensul inexistenței faptei, motivul întemeiat pe art. 16 lit. b Cod procedură penală, în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Avocatul ales U. M. C., având cuvântul pentru apelanta inculpată S.C. H. C. S.R.L. a solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând nelegalitatea sesizării instanței, raportat la împrejurarea că prescripția răspunderii penale era deja împlinită la momentul sesizării instanței de fond. Arată că această critică fundamentată pe problema prescripției a fost deja dezvoltată de colegul său și, din acest motiv, opinează că nu este necesar să reia detaliile, întrucât aspectele respective au fost expuse complet și sunt pe deplin relevante și pentru inculpata H. C..
Nelegalitatea sesizării instanței reprezintă motivul prioritar al apelului formulat de S.C. H. C. S.R.L., motiv care, în opinia sa, impune desființarea hotărârii și rejudecarea cauzei.
În continuare, arată că al doilea aspect care impune trimiterea cauzei spre rejudecare îl reprezintă nepronunțarea instanței de fond asupra unei critici esențiale formulate de apărare, referitoare la prescripția aplicabilă laturii civile.
Precizează că a invocat, atât prin motivele de apel, cât și prin concluziile scrise și susținerile orale în fața instanței de fond, aplicabilitatea art. 54 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, care instituie un termen de 18 luni în care partea civilă ar fi putut solicita recuperarea sumelor pretins datorate.
Subliniază că instanța de fond nu s-a pronunțat deloc asupra acestui aspect, deși avea obligația de a analiza chiar și din oficiu incidența prescripției pe latură civilă. Nepronunțarea asupra unei critici de această natură echivalează, în opinia apărării, cu o lipsă de motivare ce atrage nulitatea hotărârii și necesitatea trimiterii cauzei la rejudecare.
În continuare, arată că, în ceea ce privește latura civilă și constituirea de parte civilă, în ipoteza în care cauza nu va fi trimisă spre rejudecare, se impune analizarea inadmisibilității acestei constituiri.
Susține că partea civilă nu a respectat prevederile art. 20 alin. (2) Cod procedură penală, întrucât nu a indicat natura prejudiciului – material ori moral. Deși, în mod logic, s-ar putea presupune că este vorba despre un prejudiciu material, norma procesuală impune menționarea explicită, iar lipsa acestei precizări afectează valabilitatea constituirii.
Invocă și o discrepanță între considerentele hotărârii primei instanțe și conținutul real al înscrisurilor depuse de partea civilă. Astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit adreselor DGJ/AFIR, partea civilă s-ar fi constituit cu suma de 823.369 lei, reprezentând „daune materiale”. Or, această formulare nu se regăsește în nicio adresă emisă de Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale.
Precizează că în adresa DGJ E369 din 17.02.2022, depusă la dosar, se menționează doar că se constituie parte civilă cu suma totală de 823.369 lei, „prejudiciu de recuperat de la beneficiarul H. C.”, fără a fi indicată natura prejudiciului.
Prin urmare, solicită să se constate încălcarea exigențelor art. 20 alin. (2) Cod procedură penală, cu consecința inadmisibilității constituirii de parte civilă în această formă.
În continuare, subliniază că, în lipsa menționării naturii prejudiciului în cererea de constituire de parte civilă, aceasta trebuie apreciată ca inadmisibilă, fiind incident art. 20 alin. (2) Cod procedură penală. Totodată, arată că, în ipoteza unei astfel de constatări, partea civilă ar putea eventual să formuleze o acțiune în fața instanței civile, în temeiul art. 20 alin. (4) Cod procedură prnală.
Referitor la al doilea aspect privind latura civilă, invocă prevederile Anexei 1 C1.1, parte integrantă din contractul de finanțare, în care este stabilit un termen de prescripție de 5 ani, termen care începe să curgă în anul următor finalizării programului/bugetului.
Arată că instanța de fond a apreciat că termenul contractual de prescripție ar fi înlăturat prin dispozițiile art. 20 alin. (1) Cod procedură penală — care permit constituirea de parte civilă până la începerea cercetării judecătorești — însă o asemenea concluzie ignoră dispozițiile art. 19 alin. (5) Cod procedură penală.
Potrivit art. 19 alin. (5), repararea prejudiciului material sau moral se face „potrivit dispozițiilor legii civile”, ceea ce, în viziunea apărării, impune aplicarea normelor de drept civil privind prescripția, inclusiv a celor convenționale.
Invocă astfel art. 1270 Cod civil, care consacră forța obligatorie a contractului între părți („contractul este legea părților”), art. 2515 alin. (3) Cod civil, care prevede că părțile pot, de comun acord, să modifice termenul de prescripție și momentul de la care acesta începe să curgă.
În consecință, solicită instanței să constate că termenul contractual de prescripție de 5 ani din Anexa 1 C1.1 este aplicabil și opozabil părții civile, iar nerespectarea acestuia atrage stingerea dreptului material la acțiune al instituției finanțatoare, ceea ce face imposibilă admiterea pretențiilor civile în procesul penal.
Arată că, raportat la dispozițiile art. 19 alin. (5) Cod procedură penală, art. 2515 alin. (3) Cod civil și art. 1270 Cod civil, rezultă fără echivoc că părțile au convenit în mod valabil asupra unui termen de prescripție de cinci ani, care începe să curgă de la începutul anului următor finalizării proiectului. Din punctul său de vedere, acest termen contractual este deplin aplicabil și, fiind deja împlinit, prescripția dreptului material la acțiune al părții civile este consumată.
În ipoteza în care instanța nu va dispune trimiterea spre rejudecare, solicită achitarea inculpatei în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a Cod procedură penală, considerând că fapta imputată nu există.
În continuare, menționează că acuzația penală formulată împotriva inculpatei se sprijină, în esență, pe două paliere probatorii, care, în opinia sa, trebuie analizate distinct.
În ceea ce privește primul palier al acuzației, referitor la ofertele depuse și la procedura de selecție, precizează că nu mai este necesar a fi reluată analiza acestui aspect, întrucât singura parte care a contestat legalitatea procedurii a fost reprezentantul Ministerului Public. Arată că instanța de fond nu a reținut nicio ilegalitate în privința procedurii de selecție, nefiind puse în discuție nici autenticitatea ofertelor și nici realitatea acestora.
Din punctul său de vedere, probatoriul administrat evidențiază că ofertele au fost reale și transparente. În plus, Parchetul nu a formulat apel cu privire la aceste aspecte, ceea ce conduce la concluzia că problema legalității procedurii este definitiv tranșată și nu a fost contestată de nicio parte.
În ceea ce privește al doilea aspect invocat ca pretinsă nelegalitate a procedurii — respectiv existența unui presupus conflict de interese între beneficiarul lucrărilor și ofertanți —precizează că acest argument nu poate fi reținut.
La dosarul cauzei a fost depus Ghidul Solicitantului – Măsura 312, document ce definește în mod explicit noțiunea de conflict de interese în materia procedurilor de achiziție aferente proiectelor finanțate din fonduri europene. În opinia sa, criteriile prevăzute de ghid sunt clare și restrictive: pentru a exista conflict de interese trebuie să existe suprapuneri în structurile de conducere, administrare sau supervizare între ofertant și beneficiar.
Or, subliniază că din certificatele constatatoare depuse la dosar rezultă fără echivoc că niciunul dintre ofertanți nu făcea parte din structura de conducere a beneficiarului și invers. Nu exista vreo legătură de natură a genera un conflict de interese în accepțiunea normelor aplicabile.
În consecință, opinează că această chestiune este deja tranșată, nefiind identificat niciun element obiectiv care să susțină existența unui conflict de interese în cadrul procedurii de selecție.
Referitor la cele opt contracte de muncă considerate de acuzare ca fiind fictive, arată că discuția nu trebuie centrată pe pretinsa lor falsitate, ci pe utilitatea acestor contracte în cadrul proiectului și pe caracterul lor determinant sau nu pentru validitatea cererii de finanțare. Menționează că, într-o altă cauză soluționată anterior de aceeași Curte de Apel, instanța a analizat aceste contracte și a stabilit repere relevante privind natura lor și rolul pe care acestea îl puteau avea în cadrul implementării proiectului.
Subliniază că instanța de fond, în motivarea hotărârii, a preluat în mod selectiv pasaje din rechizitoriu, fără a confrunta aceste afirmații cu actele existente la dosarul cauzei. Instanța de fond a reținut în mod eronat că una dintre condițiile finanțării ar fi fost crearea și menținerea a opt locuri de muncă pe parcursul derulării proiectului — aspect care, în opinia sa, nu se regăsește în niciun document oficial din dosar.
Singura mențiune referitoare la opt locuri de muncă apare în studiul de fezabilitate, unde formularea utilizată este „va conduce la”, ceea ce semnifică un efect estimat al implementării proiectului, nu o condiție de eligibilitate și nici o obligație imediată, prezentă sau concomitentă cu realizarea investiției. Ar fi fost material imposibil pentru societate să angajeze cele opt persoane în perioada executării lucrărilor, întrucât imobilul nu era finalizat, neexistând un spațiu operațional în care respectivele persoane să își poată desfășura activitatea. În opinia sa, această constatare elementară contrazice logic interpretarea dată de instanța de fond și demonstrează că fraza privind crearea și menținerea celor opt locuri de muncă a fost preluată ad litteram din rechizitoriu, fără verificare în documentele proiectului.
Prin urmare, susține că concluziile instanței de fond sunt neîntemeiate, întrucât se bazează pe o condiție inexistentă în ghidul solicitantului, în contractul de finanțare sau în anexele acestuia.
Arată că, prin simpla lectură a studiului de fezabilitate, se observă că acesta conține doar formularea potrivit căreia implementarea proiectului „va conduce la crearea și menținerea unor locuri de muncă”, fără ca nicăieri în documentația de eligibilitate să fie prevăzută obligația concretă de a crea și menține opt locuri de muncă pe durata derulării proiectului. Subliniază că o asemenea condiție nu există în niciun act oficial aflat la dosar.
În continuare, precizează că instanța de fond și-a întemeiat concluziile pe o adresă emisă de AFIR, în care instituția ar fi indicat că cele opt locuri de muncă prevăzute în fișa AP 1.51 ar reprezenta o condiție de eligibilitate. Or, menționează că, analizând atent adresa AFIR nr. 1984/28.10.2021, se observă că aceasta face referire la fișa AP 1.51 depusă la dosar și prezentată de apărare ca înscris.
Din examinarea acestei fișe, evidențiază că singurele condiții de eligibilitate indicate în documentul menționat privesc necesitatea ca beneficiarul sau reprezentantul legal al societății să dovedească deținerea unor aptitudini în domeniul marketingului ori competențe relevante pentru activitatea propusă, sau să le dobândească până la efectuarea ultimei plăți.
În acest context, subliniază că fișa AP 1.51 nu conține nicio mențiune privind obligația de creare sau menținere a opt locuri de muncă. Singura referință la personal vizează aptitudinile necesare reprezentantului sau angajaților implicați în proiect, iar nu existența unor posturi suplimentare.
Prin urmare, opinează că interpretarea instanței de fond este eronată și se întemeiază pe o extrapolare neconformă a unor pasaje din adresa AFIR, fără o corelare adecvată cu conținutul efectiv al fișei AP 1.51 și cu documentele oficiale ale proiectului.
Solicită instanței a avea în vedere dispozițiile contractului de finanțare, care stabilește o durată de cinci ani, respectiv până la data de 19 aprilie 2015. Ulterior, în Anexa nr. 5, se prevede o perioadă de monitorizare de doi ani, calculată de la momentul efectuării ultimei plăți – aceasta având loc în anul 2014 –, ceea ce înseamnă că monitorizarea se întinde până în anul 2016.
Subliniază că, potrivit actelor contractuale și anexelor aferente, condițiile de eligibilitate trebuie analizate în perioada de monitorizare, iar nu în perioada de derulare fizică a proiectului, în care se edifica construcția. În opinia sa, numai în această etapă de monitorizare poate fi evaluată respectarea criteriilor de eligibilitate, întrucât doar după finalizarea investiției se poate verifica modul efectiv de implementare a obiectivelor.
În continuare, arată că, raportat la înscrisurile depuse atât în fața instanței de fond, cât și în apel, criteriile de eligibilitate au fost pe deplin îndeplinite, în special în ceea ce privește numărul de locuri de muncă nou create în perioada de monitorizare. Evidențiază că, potrivit datelor existente la dosar, societatea ar fi creat un număr de 385 de locuri de muncă până la intervenția organelor de urmărire penală în cauză, fapt care, în opinia apărării, demonstrează conformitatea proiectului cu obiectivele asumate.
În concluzie, opinează că atât interpretarea instanței de fond, cât și susținerile acuzării ignoră structura contractuală a proiectului și modul în care criteriile de eligibilitate erau în realitate aplicabile, respectiv exclusiv pe durata perioadei de monitorizare.
Arată că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, în anul 2014 societatea deținea 79 de contracte de muncă active, ceea ce depășește în mod evident pragul de 8 locuri de muncă discutat în cauză. Din această perspectivă, societatea nu doar că a creat, dar a și menținut mult peste 100 de locuri de muncă pe întreaga perioadă de monitorizare.
Instanța de fond, raportându-se aproape exclusiv la rechizitoriu, ar fi reținut eronat obligația de a crea și menține locurile de muncă în perioada derulării proiectului, deși o asemenea cerință nu apare în niciun document contractual sau procedural. Formularea din studiul de fezabilitate este una orientată spre rezultat — „va conduce la crearea și menținerea” locurilor de muncă — ceea ce vizează perioada de monitorizare, extinsă până în anul 2016.
În consecință, a solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare, subliniind că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei chestiuni esențiale: termenul de prescripție de 18 luni prevăzut de legislația europeană aplicabilă, aspect asupra căruia prima instanță nu a oferit nicio motivare.
În subsidiar, s-a invocat nelegalitatea sesizării instanței, indicând că ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale ar fi fost emisă după împlinirea termenului de prescripție, aspect care, în opinia sa, atrage incidența unei cauze de împiedicare a exercitării acțiunii penale.
Tot în subsidiar, în ipoteza în care nu se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, a solicitat admiterea apelului și achitarea societății H. C. S.R.L., în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a Cod procedură penală, considerând că fapta imputată nu există.
În situația în care instanța nu va aprecia că se impune o soluție de achitare, atrage atenția asupra necesității de a se analiza cu prioritate aspectele privind latura civilă, reiterând că nu este indicată natura prejudiciului și că, în opinia sa, este incidentă prescripția dreptului material la acțiune.
Avocat ales M. A., având cuvântul pentru apelantul-inculpat P. P., a solicitat admiterea apelului formulat de inculpatul P., precum și a apelurilor celorlalți inculpați, și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În al doilea rând, a menționează că, în ipoteza în care instanța de apel reține cauza spre judecare, după admiterea apelurilor, vor fi invocate motive suplimentare privind rejudecarea în fond la nivelul instanței de control judiciar.
A considerat că se impune aplicarea principiului in dubio pro reo, consacrat de art. 4 alin. (2) Cod procedură penală. Din punctul său de vedere, există dubii majore, iar pe baza unor asemenea incertitudini nu se poate reține că inculpații ar fi săvârșit faptele prevăzute de legea penală, cu forma de vinovăție cerută de lege, fără a încălca principii fundamentale ale procesului penal.
Arată că primul motiv pentru care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, în urma admiterii apelului, îl constituie nepronunțarea instanței de fond asupra unei cereri esențiale pentru soluționarea cauzei. Astfel, precizează că încă din faza camerei preliminare a formulat o cerere prin care a solicitat constatarea nelegalității punerii în mișcare a acțiunii penale de către organul de urmărire penală în condițiile existenței unui impediment legal la exercitarea acțiunii penale, în sensul art. 16 Cod procedură penală, respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale.
Subliniază că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, deși aspectul invocat privește însăși legalitatea sesizării instanței și posibilitatea desfășurării procesului penal. Prin urmare, caracterizează această omisiune drept una de natură să atragă nulitatea și să impună trimiterea cauzei spre rejudecare.
Subliniază că aceasta constituie o cerere esențială privind respectarea drepturilor fundamentale ale inculpaților, iar prin omisiunea de a se pronunța asupra ei, instanța de fond a încălcat atât dreptul la un proces echitabil, cât și dispozițiile obligatorii ale instanței de control judiciar.
În ceea ce privește motivarea hotărârii de fond, arată că aceasta lipsește în mod substanțial în ceea ce privește atât încadrarea juridică, cât și descrierea faptelor reținute. S-a arătat că din considerentele sentinței nu rezultă în mod clar care sunt faptele concrete imputate inculpatului, cum se circumscriu acestea tipicității incriminării reținute, precum și de ce s-a optat pentru încadrarea juridică stabilită de prima instanță, în raport cu situația de fapt descrisă în actul de sesizare.
În aceste condiții, apărarea susține că instanța de control judiciar se află în imposibilitatea de a efectua verificarea legalității și temeiniciei hotărârii atacate, întrucât lipsesc elementele esențiale care trebuie să rezulte din motivarea unei hotărâri penale respectiv analiza probelor, stabilirea situației de fapt și justificarea încadrării juridice.
Prin urmare, a solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât hotărârea primei instanțe nu permite exercitarea efectivă a controlului judiciar sub aspectele de fapt și de drept.
Un alt aspect invocat, care – în opinia acesteia – impune aceeași soluție de trimitere spre rejudecare, îl reprezintă posibila încălcare a principiului ne bis in idem.
Arată că, în cauză, aceeași stare de fapt ar fi fost valorificată în două dosare distincte, unul soluționat definitiv de Curtea de Apel Brașov, iar cel de față aflat în dezbatere. Deși încadrările juridice diferă, subliniază că, potrivit jurisprudenței CEDO și CJUE, identitatea situației de fapt, și nu calificarea juridică, este criteriul esențial pentru incidența principiului ne bis in idem.
În aceste condiții, apărarea susține că problema trebuie analizată în primă instanță, nu pentru prima oară în apel, deoarece o examinare exclusiv în calea de atac ar priva inculpatul de dreptul la dublul grad de jurisdicție, garantat de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În continuare, a arătat că nu este întrunită latura obiectivă a infracțiunii reținute.
În ceea ce privește latura civilă, subliniază că nu poate fi reținută răspunderea civilă delictuală, astfel cum, în mod eronat, a procedat prima instanță și cum, în mod vădit, a sugerat și partea civilă AFIR, „încurajată”, în opinia sa, de repetatele solicitări ale Parchetului.
Prima instanță nu a aplicat actul normativ special în materia fondurilor europene, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011. Ea evidențiază că OUG nr. 66/2011 reprezintă legea specială care reglementează integral regimul fondurilor europene: modalitatea de acordare, utilizare, recuperare, constatare a neregulilor, stabilire a creanțelor bugetare, precum și procedura de contestare a acestora. Codul civil, pe care s-a întemeiat prima instanță, constituie lege generală și nu poate prevala asupra actului special.
În viziunea sa, principiul specialia generalibus derogant impunea în mod obligatoriu aplicarea OUG nr. 66/2011, iar neaplicarea acesteia a generat o soluționare a laturii civile ruptă de cadrul legal specific, incompatibilă cu natura fondurilor europene și cu procedura obligatorie de constatare și recuperare a neregulilor.
Opinează că ignorarea actului normativ special de către prima instanță a condus la o rezoluție pe latura civilă care „nu are legătură cu obiectul sesizării instanței” și care nu poate fi menținută în calea de atac.
Dacă impedimentul legal privind punerea în mișcare a acțiunii penale – respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale – ar fi fost corect constatat și aplicat, acțiunea civilă ar fi trebuit să urmeze cursul firesc în fața instanței civile, unde s-ar fi supus unor norme de drept substanțial și procesual complet diferite.
În opinia sa, menținerea artificială a procesului penal, în pofida existenței cauzei care împiedica exercitarea acțiunii penale, a avut ca efect direct favorizarea AFIR, care a beneficiat astfel de un cadru procesual impropriu, în care pretențiile sale civile au fost primite „ca atare”, fără examinarea riguroasă prevăzută de dreptul civil.
Subliniază că pe latura civilă nu a fost administrată nicio probă. Instanța de fond, arată ea, a procedat la o răsturnare nejustificată a sarcinii probei, ignorând regulile specifice ale procesului civil. În acest context, precizează că nu ne aflăm în situația unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu sau puse sub interdicție, ci în fața unei persoane juridice – AFIR – care avea obligația procesuală de a-și dovedi pretențiile.
Cu toate acestea, instanța de fond, fără nicio analiză, fără distincții și fără administrarea vreunei probe, a admis integral pretențiile civile formulate de AFIR, ceea ce – în opinia apărării – reprezintă o încălcare gravă a principiilor care guvernează angajarea răspunderii civile și a garanțiilor unui proces echitabil.
S-a mai susținut că instanța de fond ar fi trebuit să constate intervenirea prescripției acțiunii civile și să respingă pretențiile AFIR ca fiind tardive, în baza art. 1394 Cod civil.
S-a mai arătat că dosarul nu conține nicio probă certă care să susțină existența unei infracțiuni sau vinovăția inculpaților, astfel încât orice concluzie contrară ar încălca principiile fundamentale ale procesului penal și standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În consecință, se solicită ca instanța de rejudecare să dispună achitarea inculpatului și respingerea acțiunii civile.
În apel, inculpații s-au prevalat de dreptul de a nu da declarații și, de asemenea, nu au fost administrate alte mijloace de probă.
Verificând sentința penală apelată, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, prin prisma motivelor de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține următoarele:
Analizând solicitările de restituire a cauzei la instanța de fond, cu privire la criticile aduse de inculpați privind nepronunțarea instanței de fond pe aspectul că la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale intervenise prescripția răspunderii penale și cele privind faptul că în mod nelegal acțiunea civilă a fost alăturată acțiunii penale prescrise, în cauză impunându-se o soluție de clasare și apoi judecarea separată la instanța civilă a prezentei acțiuni civile cu consecința administrări probatoriului la solicitarea părții civile, Curtea reține că aceste aspecte au fost invocate și în procedura de cameră preliminară, iar Curtea de Apel, prin încheierea penală nr. 123/CP/27.09.2023 a stabilit cu autoritate lucru judecat că ordonanțele procurorului din data de 23.11.2022 și 06.01.2023 sunt legale, neimpunându-se anularea acestora, că instanța de fond a fost legal sesizată cu respectivul rechizitoriu, că nu se poate constata pe cameră preliminară prescripția răspunderii penale, fiind invocată aici și Decizia CCR nr. 2399/19.04.2018, precum și că trebuie dispusă începerea judecății în cauză.
Prin urmare, aceste pretinse neregularități, odată soluționate definitiv, nu mai pot fi repuse în discuția părților decât cu încălcarea autorității de lucru judecat a încheierii respective.
Criticile aduse de inculpați, reiterate și în apel, prin care au solicitat a se constata din nou nelegala sesizare a instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare vor fi deci respinse, Curtea apreciind că soluțiile cu privire la acestea au fost deja tranșate anterior.
Din moment ce instanța de contestație a stabilit în mod definitiv că nu se impunea și nici nu era legal a se stabili dacă, la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale, răspunderea penală era prescrisă, o astfel de soluție urmând a fi analizată și stabilită doar pe fondul cauzei (fila 21 încheiere –„în procedura de cameră preliminară nu se poate verifica și constata împlinirea termenului de prescripție..., fila 23 – orice eventuală eroare a procurorului sub aspectul incidenței art. 16 Cod de procedură penală poate fi înlăturată doar în cursul judecății, prin pronunțarea uneia dintre soluțiile prevăzute de art. 396 alienat 5 și 6 Cod de procedură penală și în niciun caz prin restituirea cauzei la parchet”) instanța de fond, cu ocazia judecării cauzei, nu avea obligația de a se mai pronunța cu privire la existența sau nu a acestei cauze de încetare procesului penal prin raportare la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale, astfel că va fi respinsă această critică adusă de inculpatul P. sentinței apelate.
Cu privire la o nepronunțare a instanței de fond pe această chestiune a prescripției, Curtea reține că prin sentință s-a dispus încetarea procesului penal pe motiv de prescripție, astfel că nu poate fi primită nici o astfel de critică, existând o pronunțare expresă a instanței de fond pe acest aspect. Aspectul privind posibilitatea constatării pe cameră preliminară a incidenței prescripției răspunderii penale, cum s-a arătat mai sus, a fost soluționat definitiv prin încheierea penală sus indicată, astfel că nu se mai impune a fi analizat nici de instanța de fond și nici de cea de control judiciar în prezenta cauză.
Odată sesizată instanța penală în mod legal atât cu acțiunea penală cât și cu acțiunea civilă alăturată acesteia, în mod corect instanța de fond a procedat, la solicitarea inculpaților ce au cerut readministrarea probelor și continuarea procesului penal, la readministrarea probelor contestate, probe ce în mod legal sunt avute în vedere inclusiv la soluționarea laturii civile a cauzei, astfel că nu se impunea ca partea civilă să administreze separat alte mijloace de probă în dovedirea pretențiilor formulate.
Cu privire la o eventuală neclaritate a acuzației, Curtea reține că o astfel de problemă a fost invocată și pe cameră preliminară iar instanțele s-au pronunțat în mod definitiv, astfel că nu mai pot fi reluate aceste discuții în apel, instanțele stabilind deja că acuzația este clară pentru toate persoanele implicate în acest proces. Nu se poate pune deci în discuție o eventuală încălcare a dreptului la un proces echitabil rezultat din neclaritatea acuzației. Curtea, la acest moment, apreciază că acuzațiile sunt deosebit de clare, iar distincția între actele materiale și neregulile săvârșite de inculpați a fost cât se poate de clar stabilită în rechizitoriu, fiind explicată din nou această distincție inclusiv în prezenta decizie. Evident că eventuala înțelegere a unei stări de fapt depinde și de gradul și posibilitățile de înțelegere ale persoanelor ce sunt chemate să analizeze, de dorința acestora de a înțelege sau, dimpotrivă, de intenția de a refuza să înțeleagă în mod concret anumite aspecte, mai ales în condițiile în care aceste aspecte reprezintă acuzații penale.
Referitor la invocarea autorității de lucru judecat a prezentei cauze în raport cu dosarul penal nr. 4349/62/2021, Curtea consideră că nu sunt îndeplinite condițiile incidenței unei astfel de cauze de încetare a procesului penal din moment ce faptele din cele 2 dosare penale sunt diferite, vizează 2 proiecte cu fonduri europene diferite, ce au avut ca și finalitate construirea a 2 imobile diferite și cu scop diferit, nefiind deci identitate de obiect între cele două cauze. Acuzațiile aduse în prezentul dosar inculpatului P. sunt diferite față de cele din dosarul sus indicat, respectiv săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18 indice 1 din Legea nr. 78/2000 cu privire la derularea unui proiect cu fonduri europene prin comparație cu acuzația de spălare de bani rezultați dintr-un alt proiect derulat cu fonduri europene. Curtea mai observă că nici identitate de părți nu se poate considera că există, ci doar o suprapunere parțială, doi dintre inculpații din prezenta cauză fiind inculpați și în cealaltă cauză, iar anumite constatări ale instanței în dosarul penal nr. 4349/62/2021 au o valabilitate și în prezenta cauză.
Prin urmare, se va respinge și această critică adusă de inculpatul P. sentinței atacate, în cauză neoperând nicio autoritate de lucru judecat astfel că nu se impune a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Cu privire la nemotivarea sentinței atacate Curtea reține că instanța de fond și-a însușit actul de sesizare, atât cu privire la starea de fapt cât și cu privire la încadrarea juridică a faptelor. Au fost arătate faptele în concret, a fost detaliate declarațiile martorilor sau mijloacelor de probă pe care s-a întemeiat soluția pronunțată atât pe latura penală cât și pe latura civilă. Modalitatea de motivare a sentinței, deși prin folosirea pe scară largă a unor pasaje din rechizitoriu, nu este una de natură a încălca dreptul la un proces echitabil al inculpaților, fiind prezentate motivele ce au stat la baza soluțiilor adoptate.
Va fi respinsă și această critică adusă de inculpatul P. P. prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cu privire la starea de fapt dedusă judecății, Curtea reține că în luna noiembrie 2009 societatea SC H. C. SRL, administrată de drept de către inculpatul P. P. dar de fapt de către inculpatul P. I. C., a depus la Agenția de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit o cerere de acordare ajutor financiar pentru obiectivul „Construire centru de prelucrare a datelor pagini web-H., parter și etaj plus împrejmuire”. Cererii i-au fost atașate, printre altele, și o declarație pe proprie răspundere dată de P. precum și un studiu de fezabilitate, parte integrantă a cererii de solicitare finanțare. În acest studiu de fezabilitate ce cuprindea descrierea obiectivului solicitat la finanțare, s-au consemnat printre altele și faptul că realizarea investiției va conduce la crearea și menținerea a 8 noi locuri de muncă, acesta fiind un criteriu de selecție a proiectului prevăzut în ghidul de acordare a sprijinului financiar, punctat cu 10 puncte, al doilea criteriu în tabelul prevăzut în acest ghid.
Pe baza documentației prezentate de solicitant, fiind analizate criteriile de selecție prevăzute în ghid și în studiul de fezabilitate, s-a decis acordarea acestui sprijin financiar, fiind încheiat contractul de finanțare nr. C 312M010970800028/19.04.2010, ce viza acordarea unui sprijin nerambursabil de 197.527 de euro, această sumă reprezentând 70% din valoarea proiectului.
Pe parcursul derulării acestui contract, în vederea respectării procedurii de achiziție a lucrărilor la acest obiectiv (potrivit pct. 4 din Anexa IV Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiarii privați ai FEADR, contractele cu o valoare mai mare de 50.000 de euro trebuiau adjudecate prin procedura de selecție de oferte cu condiția asigurării transmiterii unei invitații de participare către cel puțin 3 operatori economici și primirii de către beneficiarul privat a cel puțin 3 oferte conforme) inculpații au demarat o astfel de procedură în vederea desemnării unui constructor.
Documentația referitoare la procedura de achiziții de lucrări de construire prin procedura selecției de oferte, criteriul de selecție a ofertelor fiind prețul cel mai scăzut a fost depusă de inculpata SC H. C. SRL la data de 08.06.2011 la autoritatea contractantă.
Potrivit acestei documentații, inculpata SC H. C. SRL ar fi transmis, prin adresele nr. 5, nr. 6 și nr. 7, toate din 21.01.2011 invitații pentru selecția de oferte pentru achiziție lucrări către trei operatori economici: SC I. C. SRL Brașov, SC G.D.C. C. SRL Ghimbav și SC S. C. SA Brașov, până la termenul limită stabilit, respectiv data de 07.02.2011 ora 17:00.
Toate cele trei oferte ale societăților sus-enumerate ar fi fost depuse la data de 07.02.2011, prin decizia nr. 8 din 01.02.2011 inculpatul P. P. a decis cooptarea unui expert tehnic în comisia de evaluare a ofertelor pentru achiziție lucrări, în persoana numitului A. Ș. C. – diriginte de șantier, iar prin decizia de numire nr. 9 din 01.02.2011 s-a stabilit componența comisiei de evaluare a ofertelor după cum urmează: inculpatul P. P. – administratorul SC H. C. SRL, în calitate de președinte, iar B. M. (contabil) și A. Ș. C. – diriginte de șantier, în calitate de membri.
Potrivit raportului procedurii înregistrat cu nr. 17 din 08.02.2011 comisia ar fi procedat la data de 08.02.2011, la ora 10:00, la sediul inculpatei SC H. C. SRL din sat (...) județul Brașov, la deschiderea ofertelor depuse de cei trei ofertanți, fără ca vreun reprezentant al ofertanților să fie prezent. Cu această ocazie, membrii comisiei au constatat faptul că toate ofertele primite au fost conforme, hotărând atribuirea contractului către SC I. C. SRL, administrată de inculpatul P. I. C., care a ofertat valoarea de 861.849,03 lei. Prin decizia asociatului unic al inculpatei SC H. C. SRL nr. 18 din 08.02.2011 s-a aprobat raportul de selecție a ofertelor pentru atribuirea contractului de lucrări.
Documentației a fost atașată și declarația de confidențialitate și imparțialitate nr. 14 din 08.02.2011 prin care inculpatul P. P. a precizat, printre altele, că nu are niciun interes care să afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a ofertelor.
Potrivit ofertei tehnice a SC I. C. SRL, înaintată către inculpata SC H. C. SRL prin adresa nr. 351/07.02.2011, această societate urma să execute lucrările de construcții necesare pentru realizarea proiectului „Construire centru de prelucrarea datelor pagini web – H., P+E și împrejmuire”, respectiv: lucrări de amenajare a terenului, amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială a terenului, lucrări pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului (alimentare cu apă și irigații, canalizare), construcții și instalații (rezistență, arhitectură, izolații, instalații electrice și telecomunicații, instalații sanitare, instalații de încălzire, ventilare, climatizare, PSI).
La data de 16.02.2011, a fost încheiat contractul de lucrări nr. 22 între inculpata SC H. C. SRL în calitate de achizitor și SC I. C. SRL în calitate de executant, prin care executantul se obliga să execute lucrările sus indicate în perioada convenită (16.02.2011 – 31.12.2011).
Potrivit ordinului de începere a lucrărilor nr. 1 din 10.02.2012 acestea au fost demarate de către executantul SC I. C. SRL la aceeași dată, având termen de execuție data de 30.09.2012 iar potrivit procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 55 din 26.11.2012 privind lucrările de „Construire centru de prelucrarea datelor pagini WEB – H., P+E și împrejmuire”, comisia de recepție a constatat că lucrările au fost complet terminate la data de 26.11.2012, valoarea lucrărilor executate fiind de 861.849 lei, fiind propusă admiterea recepției.
Cu privire la acuzația privind fictivitatea acestei proceduri de atribuire a contractului de execuție a obiectivului către SC I. C. SRL, controlată în fapt și în drept de inculpatul P. și la apărările inculpaților cu privire la aceasta, Curtea reține analiza detaliată a instanței de fond din care rezultă fără dubiu faptul că atât executantul sus indicat dar și beneficiarul finanțării, respectiv SC H. C. SRL erau controlate de aceeași persoană, respectiv de inculpatul P., existând deci o confuziune între cele două entități juridice, o identitate a acționariatului acestora.
Astfel, în perioada săvârșirii faptelor ce fac obiectul cauzei, inculpatul P. I. C. a fost în același timp reprezentantul legal al inculpatei SC I. C. SRL, dar și administratorul de fapt al inculpatei SC H. C. SRL, reprezentată legal de inculpatul P. P., fiind ajutat la coordonarea acestor societăți de către inculpata P. E. M., soția sa. În realitate, inculpatul P. P. a adus la îndeplinire deciziile inculpaților P. I. C. și P. E. M., fiind de acord să reprezinte societatea ca interpus.
În ceea ce o privește pe inculpata SC H. C. SRL, aceasta a fost înmatriculată în Registrul Comerțului la data de 28.05.2009, cu inculpatul P. P. în calitate de asociat unic și unic administrator și obiectul principal de activitate „6311 – Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe”. Astfel cum rezultă din studiul de fezabilitate atașat cererii de solicitare ajutor financiar nerambursabil, această societate a fost înființată exact pentru acest scop, de a fi folosită în vederea solicitării de fonduri nerambursabile, astfel se explică de ce apare ca asociat unic și administrator P., iar nu P. și domeniul de activitate fiind același pentru care s-a solicitat finanțarea. Curtea consideră deci că rezoluția infracțională a fost adoptată de inculpați la acest moment, al înființării acestei societăți, planul fiind dus la îndeplinire ulterior.
Modalitatea în care s-a schimbat ulterior proiectului acționariatul acestei societăți, în mod legal, dovedește faptul că încă de la bun început societatea SC H. C. a aparținut lui P.. Astfel, la data de 01.08.2019 au fost înscrise în Registrul Comerțului mențiunile privind cooptarea în calitate de asociat a inculpatului P. I. C. cu 0,04% din părțile sociale, acesta dobândind și calitatea de administrator al societății, alături de fondatorul P. P., iar la data de 05.08.2019 au fost înscrise în Registrul Comerțului mențiunile conform cărora inculpatul P. I. C. devenea asociat majoritar (cu 95% din părțile sociale), în timp ce P. P. rămânea cu 5% din părțile sociale.
Faptul că inculpatul P. P. era un simplu angajat în slujba inculpatului P. rezultă și din adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov nr. 26985/CCMMRM/04.12.2019, conform căreia acesta a fost angajat în calitate de funcționar administrativ, de la data de 01.07.2009, la societatea H. Group SRL, societate fondată și administrată de inculpatul P. I. C. din anul 2002.
Curtea mai reține elementele comune ale societății SC H. C. SRL cu cele ale societăților conduse și care aparțineau ambilor inculpați P. la acel moment, respectiv aceeași adresă de email office@H..ro, adresă atașată aceluiași domeniu (www.H..ro) ca și adresele de email aparținând SC H. Group SRL (contact@H..ro) potrivit mențiunilor înscrise la data de 02.09.2011, respectiv aparținând SC H. - Agent de Asigurare SRL (miha§@H..ro) potrivit mențiunilor înscrise la data de 05.08.2011, această din urmă societate fiind fondată de inculpatul P. I. C. în anul 2004 și administrată de inculpata P. E. M. începând cu anul 2005.
În mod corect a analizat instanța de fond și declarațiile de martori (analiza detaliată a acestor declarații va fi însușită de instanța de apel fără a mai fi reluată), audiați atât la urmărire penală cât și la fondul cauzei, din care se desprinde ideea că încă de la înființare inculpata SC H. C. SRL a fost controlată în fapt de inculpatul P. I. C., cu ajutorul soției sale P. E. M., prin interpunerea inculpatului P. P..
Astfel, martora J. E. C. a arătat că inculpatul P. C. i-a explicat ceea ce avea de făcut și, de-a lungul timpului cât a lucrat acolo, a constatat că acesta, patronul societății de construcții I. C. SRL, derula două proiecte cu fonduri europene prin care erau finanțate două construcții care se ridicau în localitatea Sânpetru, pe alte două societăți comerciale: o clădire de birouri pentru societatea H. C. SRL, al cărei administrator era un domn P., și o altă clădire, alăturată celei dintâi, pentru societatea N. C. SRL, administrată de A. D.. A mai arătat martora că P. erau un fost angajat al lui P. C. și, din ceea ce a observat ulterior, a perceput că, de fapt, beneficiarii adevărați ai acestor două proiecte și construcții erau soții P. C. și P. M., în timp ce P. părea a fi doar de fațadă. Relativ la societatea H. C., SRL, a arătat că ștampila acesteia se afla în permanență la sediul I..
Martora și-a menținut declarația și la judecata fondului, arătând că inclusiv inculpata P. avea legătură cu implementarea proiectului cu fonduri europene pe SC H. C. SRL, implicându-se în modificarea componentelor calculatoarelor, că P. era un angajat al lui P. care era mai mult pe șantier unde muncea, doar de asta se ocupa, iar acesta din urmă coordona activitatea SC H. C. SRL.
În același sens, martorul I. Grigore a arătat la urmărire penală că P. C. conducea H.-ul, martorul A. Ș. C. care a arătat că a prestat dirigenție de șantier la șantierul de la Sânpetru și a observat că inculpatul C. P. era din partea beneficiarului, beneficiarul ambelor clădiri fiind C. P., declarație menținută și la judecata fondului în care a precizat că inculpatul P. i-a cerut serviciile din partea beneficiarului cu privire la această lucrare iar acesta din urmă reprezenta inclusiv societatea H. C., martorul C. F. A. care a relevat implicarea inculpatei P. în activitatea SC H. C. SRL prin aceea că a discutat cu martorul încheierea contractului, fiind semnat cu aceasta, martorul precizând la judecata fondului că traducerile documentelor îi erau cerute de inculpata P., pe care a perceput-o ca fiind reprezentantul SC H. C. SRL, martora R. A. A. care a arătat că șeful său la SC H. C. SRL era P. C. și că ținea legătura cu P. C. și mai ales cu P. M., arătând la fondul cauzei că a fost angajată de aceasta din urmă pe funcția de secretară, martora D. A. M. care a arătat că din ce știe firma îi aparținea doamnei P. și soțului acesteia, domnul C. P., arătând la fondul cauzei că deși a fost angajată de către inculpata P. la această societate nu a prestat nicio activitate pentru societate.
De asemenea, martora B. C. a arătat că P. I. C. conducea societatea H. C. SRL în perioada în care a fost angajată acolo, arătând la judecata fondului că această afacere SC H. C. era afacerea de familiei a soților P., fiind angajată la societate de inculpata P., martora P. M. care a arătat că a vorbit cu P. M., soția lui P. I. C., și astfel a fost angajată la H. C. SRL cu normă parțială. A mai arătat martora că nu știe cine conducea H. C. SRL, dar din ce a perceput ea, se pare că P. C.. Audiată la fondul cauzei și-a menținut declarația dată la urmărire penală, arătând că a fost angajată la SC H. C. SRL în urma discuțiilor cu inculpata P. și că nu a desfășurat nicio activitate pentru această societate.
În același sens, martorul O. R. R. a arătat că știa că H. C. SRL și I. erau societățile lui P. I. C., el se ocupa de ele iar, pe parcursul lucrărilor de construire a Centrului H., nu a ținut vreodată legătura cu o altă persoană în afară de P. I. C., declarație menținută și la judecata fondului unde a precizat expres că discuta doar cu inculpatul P. aspecte legate de coordonarea activității SC H. C. SRL, ținând legătura pe durata construcțiilor exclusiv cu acest inculpat, martora I. M., angajată la SC H. C. în martie 2014, care a arătat că a fost angajată la această societate în urma interviului dat la sediul Generali Asigurări în prezența inculpatei P. căreia i s-a alăturat și inculpatul P., iar P. i se părea a fi un simplu angajat care se ocupa de scrierea CD-urilor pe care apoi le vindeau pe domeniul „print.cd.ro” precum și martorul B. M. care a arătat că a ținut contabilitatea societăților SC N. C. SRL, SC H. C. SRL, SC I. C. SRL la solicitarea lui P., toate având același sediu unde mergea să ia actele contabile.
Audiată fiind și la fondul cauzei martora I. M. și-a menținut declarația dată la urmărire penală, precizând că a fost angajată la această societate în urma interviului dat cu ambii soți P., că inculpatul P. decidea liniile de urmat de către societate iar inculpatul P. era perceput ca un executant ca și martora. Din declarația acestei martore, angajate la SC H. C. după formularea ultimei cereri de plată rezultă cu evidență controlul exercitat de ambii soți P. asupra acestei societăți și lipsa oricărei puteri de decizie a lui P. în societate, acesta fiind un simplu angajat, fiind deci dovedit fără dubiu cine controla în fapt această societate beneficiară a fondurilor europene nerambursabile.
Nu în ultimul rând, Curtea mai reține că, începând cu data de 04.03.2010, deci cu puțin timp înainte de încheierea contractul de finanțare, pe conturile SC H. C. SRL a fost împuternicit și inculpatul P. I. care, în mod oficial, până la data de 01.08.2019 nu a avut nicio calitate în această firmă. Este evident că prin această împuternicire s-a dorit oferirea posibilității legale (fără această împuternicire inculpatul nu ar fi avut acces la conturile bancare ale SC H. C., conturi în care urmau a fi virate plățile făcute de autoritatea contractantă) inculpatului P. de a avea acces la conturile acestei societăți, odată ce urma să înceapă programul de finanțare nerambursabilă.
Deși modus operandi nu reprezintă un mijloc de probă, Curtea observă că inculpații P. și P. au săvârșit prin același mod de operare o altă infracțiune exact ca prezenta, prin care au solicitat și obținut fonduri europene nerambursabile pentru construcția unei alte clădiri, situată vis a vis de cea din prezenta cauză, folosindu-se inculpatul P. tot de o societate (SC N. C. SRL) pe care o administra în fapt ca și beneficiar iar procedura de execuție a obiectivului a fost de asemenea viciată (dosar penal nr. 4349/62/2021 al Tribunalului Brașov, decizie definitivă nr. 134/Ap/12.02.2025 a Curții de Apel Brașov).
Tot în acest dosar penal s-a mai stabilit și faptul probator că inculpatul P. I. era administratorul de fapt al societății H. C. SRL, P. P. neavând putere de decizie, precum și că SC H. C. SRL nu avea angajați care să poată presta serviciile facturate de această societate către SC Strarom SRL în perioada 2012-2014, deci în perioada când, teoretic, existau angajați ai acestei societăți, aspect ce poate fi avut în vedere de instanță și în prezenta cauză întrucât procesul ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 4349/62/2021 s-a judecat în contradictoriu cu ambii inculpați, P. I. și P. P..
Toate aceste mijloace de probă dovedesc dincolo de dubiu că inculpatul P., ajutat de soția sa, era administratorul de fapt al SC H. C. SRL, coordonând în totalitate activitatea acestei societăți comerciale, iar inculpatul P. era un simplu angajat al lui P., fără nicio putere de decizie în cadrul SC H. C., având o funcție de administrator de drept „decorativă”, desemnat în această calitate exclusiv în scopul accesării nelegale de fonduri europene.
În cazul SC H. C., deși în mod legal inculpatul P. nu era acționar și nici nu avea vreo calitate oficială, acesta era administrator de fapt al aceste societăți, fiind deci în fapt conducătorul și deținătorul acestei societăți. Apărarea inculpaților în sensul că nu există un conflict de interese între beneficiar și executant întrucât inculpatul P. nu avea nicio calitate de acționar în societatea SC H. C. nu poate fi primită întrucât, deși în drept nu era acționar, în fapt era cel ce conducea această societate, lua toate deciziile în cadrul acesteia, iar rolul lui P. în tot acest proiect s-a limitat la a executa dispozițiile lui P. și la a-și pune numele și calitatea de administrator de drept al acestei societăți la dispoziția inculpatului P. pentru a se evita conflictul de interese în aparență și a se putea derula acest program de solicitare finanțare nerambursabilă pe societatea SC H. C. cu executantul SC I. SRL, aceasta fiind tot societatea inculpatului P..
Prin urmare, inculpatul P. era practic un acționar de fapt al societății SC H. C. SRL, care deținea tot controlul asupra acestei societăți astfel că în mod corect a reținut instanța de fond că a existat un conflict de interese în care s-a aflat beneficiarul acestei finanțări, respectiv SC H. C. SRL și inculpatul P. P., din moment ce exista, în fapt, o identitate între acționariatele celor 2 societăți comerciale, SC H. și Sc I., ambele conduse exclusiv de către inculpatul P..
Constatând existența acestui conflict de interese, Curtea nu va mai analiza în mod particular seriozitatea celorlalte 2 oferte ce au fost făcute în cauză, în sensul apărărilor formulate de inculpați, întrucât o astfel de analiză nu poate avea nicio relevanță, procedura de atribuire a execuției lucrării și de alegere a ofertei câștigătoare fiind, prin prisma conflictului de interese, viciată în integralitate.
Acest conflict de interese este sancționat expres de anexa I atașată contractului de finanțare care stabilește la articolul 4 că beneficiarul va adopta o conduită care va evita conflictul de interese.
În același sens, potrivit punctului 3.3 din ghid, conflictul de interese în cazul selecției de oferte se definește ca fiind un conflict de interese între beneficiarul privat și ofertanți, atunci când acționariatul beneficiarului privat, până la proprietarii finali, dețin acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanți sau subcontractanți. În speță, din moment ce inculpatul P. deținea în fapt societatea beneficiară, acesta nu numai că poate fi considerat un acționar de fapt al acesteia dar este și un proprietar final al societății SC H. C. SRL, fiind incidentă norma juridică sus indicată care definește conflictul de interese. Curtea apreciază deci că în speță nu numai că inculpatul P. ar fi controlat parțial, într-o anumită măsură societatea beneficiară, deci că ar fi existat o confuziune parțială a deținerii celor 2 societăți, ci a controlat în totalitate ambele societăți, fiind deci o confuziune totală a controlului pe care inculpatul P. l-a deținut în cadrul beneficiarului SC H. C. și în cadrul ofertantului, care s-a dovedit a fi și executantul obiectivului, respectiv SC I. SRL.
În cazul în care inculpatul P. ar fi fost legal acționar la SC H. C. SRL (cum se apără acesta în sensul că din moment ce nu a deținut legal acțiuni la această societate nu a existat un conflict de interese) exista un conflict de interese evident pentru oricine, dar inculpații au ales tocmai această modalitate ocultă, frauduloasă, a desemnării lui P., practic un angajat al lui P., ca și administrator de drept al SC H. C., astfel ca să nu existe, aparent, conflict de interese între beneficiar și executant și astfel să se ocolească, cel puțin aparent, această normă ce interzicea conflictul de interese între beneficiar și executant.
Prin această modalitate de acțiune infracțională s-a ajuns practic ca beneficiarul sprijinului financiar și executantul să fie aceeași persoană, respectiv inculpatul P. I., acesta ajungând să-și construiască acest obiectiv pentru sine folosindu-se de resurse financiare nerambursabile primite prin acest program.
Fiind afectată în însăși esența sa această procedură de atribuire a lucrării, aflându-ne practic în prezența unei simulații de alegere de ofertă, iar nu în fața unei proceduri reale, Curtea apreciază, asemenea instanței de fond, că invitațiile pentru selecția de oferte adresate SC I. C. SRL, SC G. C. SRL și SC S. C. SA la data de 21.01.2011, ofertele celor 3 societăți anterior menționate din 07.02.2011, raportul procedurii înregistrat cu nr. 17 din 08.02.2011, precum și declarația de confidențialitate și imparțialitate nr.14 din 08.02.2011 prin care inculpatul P. P. a precizat, printre altele, că nu are niciun interes care să afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a ofertelor sunt înscrisuri false, inexacte, privitoare la procedura de achiziție a lucrării finanțate, procedura de alegere fiind manipulată prin crearea aparenței derulării unei proceduri de selecție de oferte conforme și prin declararea câștigătoare a societății pe care inculpatul P. I. C. o administra în drept, SC I. C. SRL.
Spre deosebire de apărare, Curtea nu consideră necesar a se dovedi că respectivul conflict de interese a generat un posibil efect dăunător, această condiție nefiind una impusă de ghidul de aplicare care stabilește răspunderea beneficiarului pentru simpla încălcare a conflictului de interese, necondiționat de producerea unei pagube în mod separat.
În cadrul proiectului au fost depuse 3 cereri de plată la datele de 23.07.2012, 30.10.2012 și 05.03.2013 prin care s-a solicitat contravaloarea cheltuielilor efectuate de SC H. C. SRL pentru edificarea imobilului respectiv, fiind plătite aceste sume de către autoritatea contractantă iar la data de 10.02.2014 s-a depus a patra cerere de plată prin care s-a solicitat rambursarea sumei ce reprezenta cheltuieli cu dotarea imobilului în vederea desfășurării activității din proiect și cheltuieli cu active necorporale, și această cerere fiind aprobată la plată, în total societatea beneficiind de fonduri nerambursabile în cuantum de 823.369,33 de lei.
Sancțiunea ce intervine în situația nerespectării instrucțiunilor privind achizițiile private de către beneficiarul SC H. C., prin fraudarea procedurii de selecție a ofertelor pentru alegerea executantului obiectivului, existând în speță un conflict de interese între beneficiar și executant ce rezultă fără dubiu din probele administrate, fiind folosite prin depunerea la autoritatea contractantă înscrisuri false, inexacte și declarații false, astfel cum s-a arătat mai sus, este prevăzută tot de ghid, în punctul 3.3, în care se arată că o astfel de nerespectare atrage neeligibilitatea cheltuielilor aferente achiziției de servicii, lucrări sau produse.
Prin urmare, Curtea apreciază că o astfel de fraudă comisă de inculpați la momentul selecției ofertei executantului obiectivului afectează întreaga procedură realizată ulterior în cadrul proiectului (proiectul a presupus exact construirea unei clădiri cu destinația centru de prelucrare a datelor pagini web, deci construcția în sine a respectivei clădiri reprezintă partea majoritară a finanțării totale acordate și partea integrală a primelor 3 cereri de plată) respectiv afectează întreaga activitate de edificare a obiectivului pentru care s-au acordat fonduri nerambursabile, iar sancțiunea ce poate interveni nu poate consta decât în restituirea întregii sume primite cu titlu de finanțare pentru construcție, aferentă primelor 3 cereri de plată, toată această suma fiind considerată, în acest caz de fraudare a procedurii de atribuire a lucrării, necuvenită, inculpații începând acest obiectiv cu o fraudă majoră ce afectează însăși substanța și conținutul proiectului pentru care s-a solicitat și acordat fonduri europene nerambursabile.
Această interpretare a instanței este în acord nu numai cu dispozițiile din ghidul solicitantului, arătate mai sus, ce prevăd exact această sancțiune în cazul nerespectării instrucțiunilor privind achizițiile private (neeligibilitatea cheltuielilor aferente achiziție) dar și cu dispozițiile stabilite în cuprinsul deciziei nr. 190/19.05.2025 (HP), pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție care stabilește că principiul proporționalității stă la baza stabilirii corecțiilor financiare, acestea trebuind să fie proporționale cu gravitatea neregulii, adică se aplică corecții financiare numai asupra părții din fonduri afectate de fraudă, corupție sau alte nereguli. Mai arată instanța supremă că totuși, atunci când întreaga procedură este frauduloasă sau neconformă (spre exemplu, afectează chiar criteriile de eligibilitate), se poate impune restituirea totală.
În speța de față, în acord și cu decizia obligatorie a instanței supreme, Curtea consideră, având în vedere și obiectivul care a fost finanțat, respectiv edificarea unui imobil cu o anumită destinație, că întreaga procedură este frauduloasă, fiind afectată prin fraudarea selecției de oferte chiar condiția esențială pentru a alege executantul construcției, acesta din urmă fiind deci ales printr-o neregulă ce afectează întreaga procedură de construire a acestui imobil.
Astfel, apărările inculpaților urmează a fi respinse, considerând instanța de control judiciar că principiul proporționalității consacrat și prin decizia HP indicată mai sus, impune în speță restituirea întregii sume solicitată prin cererile de plată nr. 1, 2 și 3 primită în cadrul proiectului (prin cererea de plată nr. 4 nu s-au cerut sume de bani ce vizau construcția acestui imobil de către executantul ales prin fraudarea procedurii de selecție, ci sume pentru utilarea sediului astfel construit).
În continuare, Curtea reține că, odată cu cererea de plată nr. 4, au fost atașate și o declarație a acestei societăți privind încadrarea angajaților conform cod COR, înregistrată cu nr. 26/17.01.2014, un registru salariați emis din aplicația ReviSal pentru acest angajator și datat 16.01.2014, precum și copii de pe contractele individuale de muncă încheiate de beneficiar cu cei 8 angajați respectiv cu inculpatul P. P., P. M., B. C., B. A. M., T. A., C. F. A., R. A. A. și A. S..
În mod corect a reținut instanța de fond că în cazul numiților P. M., B. C., D. (fostă B.) A. M., C. F. A., R. A. A. și T. A., documentația depusă de inculpata SC H. C. SRL este necorespunzătoare adevărului, fiind întocmită doar pentru crearea aparenței îndeplinirii condițiilor de eligibilitate și implicit pentru obținerea pe nedrept a fondurilor europene aferente contractului de finanțare.
Curtea va reține analiza declarațiilor celor 6 martori indicați mai sus, efectuată prin sentință, fără a o mai relua în detaliu, ci succint.
Astfel, se reține faptul că toate cele 6 contracte individuale de muncă sunt încheiate cu colegi de-a inculpatei P., din cadrul Biroului de Asigurări Generali, sunt încheiate în cursul anului 2012 iar actele adiționale toate sunt încheiate la aceeași dată, respectiv 01.01.2014, când s-a prevăzută o normă întreagă de 8 ore pe zi și o funcție ce corespundea obiectului de activitate invocat în cererea de finanțare.
Cu toate că martorii trebuiau să desfășoare o activitate de specialitate conform actelor adiționale pe o durată zilnică de 8 ore în cadrul SC H. C. SRL, nu numai că aceștia nu avea fizic timp să facă o astfel de activitate, din moment ce lucrau în cadrul biroul de asigurări indicat mai sus, dar au și declarat în unanimitate că nu au prestat astfel de activități cum apar în actele adiționale timp de 8 ore pe zi în cadrul SC H. C..
Astfel, martora P. M. a precizat că nu a prestat nicio activitate în cadrul inculpatei SC H. C. SRL, nu cunoaște ce presupune funcția de „editor imagine” și nu a fost remunerată în niciun fel. Angajarea sa cu normă parțială în cadrul societății a fost discutată cu inculpata P. M., soția inculpatului P. I. C., în contextul în care, lucrând ca agent de asigurare la Generali Brașov în baza unui contract de mandat, martora nu beneficia de asigurare de sănătate. Martora nu și-a explicat că a încheiat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată cu SC H. C. SRL, cu normă întreagă, pentru activitatea de editor imagine. Nu știe de ce figurează că ar fi încheiat un asemenea contract, pentru că ea nu a lucrat deloc pentru H. C. SRL și nici nu a fost remunerată în vreun fel de această firmă. Audiat fiind la judecata în fond, martora și-a menținut declarația dată la urmărire penală, arătând că a fost angajată la SC H. C. SRL în urma discuțiilor cu inculpata P. și că nu a desfășurat nicio activitate pentru această societate.
Martora B. C. a precizat la rândul său că activitatea sa în cadrul societății a durat o perioadă scurtă – circa 2 ani și a constat în a analiza, de câteva ori, unele contracte prin care inculpata SC H. C. SRL se obliga să realizeze diverse construcții în scopul de a le indica ce tipuri de asigurări le erau necesare, activitate care s-a realizat la sediul societății de asigurări Generali, nicidecum în funcțiile de „director tehnic” sau „administrator de rețea de calculator”. Începând cu anul 2007, martora a lucrat la Generali Brașov cu contract de mandat, angajarea sa cu normă parțială în cadrul societății fiindu-i propusă de inculpata P. M., pentru a-l ajuta pe soțul ei, inculpatul P. I. C.. A mai arătat martora că un administrator de rețea de calculatoare are grijă de partea de calculatoare a unei firme și că nu a desfășurat niciodată o astfel de activitate. Audiată și la instanța de fond martora și-a menținut declarația dată la urmărire penală și a precizat că a fost angajată la societate de inculpata P. și, pe parcursul acestei angajări, nu a lucrat efectiv la această societate niciodată și nu are nicio explicație pentru faptul că figurează angajată ca administrator de rețea.
Martora D. (fostă B.) A. M. a precizat că a acceptat să încheie contractul de muncă cu inculpata SC H. C. SRL, la propunerea inculpatei P. M., fosta directoare adjunctă la Generali Brașov, care le-a oferit această soluție ei și colegilor, în contextul în care în anul 2012 au fost anunțați că, în urma unor modificări legislative, nu le vor mai fi reținute la sursă taxele și impozitele pentru venitul pe care-l realizau din activitatea profesională, ceea ce îi lăsa fără asigurare socială și de sănătate. Înțelegerea a fost ca în fiecare lună martora să-i plătească inculpatei P. M. suma de 100 lei pentru a achita contribuțiile sociale și de sănătate, fără să fie nevoie să presteze nicio activitate în cadrul societății angajatoare.
Martora a arătat rolul avut de inculpata P. în recrutarea tuturor acestor angajați, precizând că după câteva zile, într-o altă ședință ținută la Generali, doamna director adjunct M. P. le-a explicat faptul că putea să îi ajute, adică să le asigure angajarea pe o firmă a ei și astfel să li se asigure plata contribuțiilor sociale și de sănătate. A precizat martora că după semnarea acelui contract de muncă, nu a fost niciodată la sediul firmei H. C. SRL și nu știe unde se află acesta.
Audiată fiind la fondul cauzei, martora și-a menținut declarația dată la urmărire penală, precizând că, deși a fost angajată de către inculpata P. la această societate, nu a prestat nicio activitate pentru societate, în aceeași situație fiind și martora P. M. care nu a prestat nicio activitate pentru această societate.
Martorul C. F. A. a precizat că nu a prestat niciodată activitate specifică funcției de „designer pagini web”, nu a lucrat normat, precum și faptul că a încheiat contractul de muncă la propunerea inculpatei P. M., fosta directoare adjunctă la Generali Brașov, cu care a colaborat în calitate de agent de asigurări. Referitor la actul adițional nr. 2 la contractul individual de muncă, cel potrivit căruia devenea angajat al H. C. SRL cu normă întreagă de 8 ore/zi ca designer pagini web, a arătat martorul că nu a prestat activitatea arătată în acest act adițional nici sub aspectul normei zilnice de 8 ore, nici sub aspectul funcției acolo arătate.
Audiat și la fondul cauzei, martorul a arătat că nu a prestat pentru această societate activități pe o durată de 8 ore pe zi, ci atunci când era solicitat, precizând că le cunoaște pe celelalte martore dar din agenția de asigurări Generali, unde erau colegi, iar nu de la sediul SC H. C., unde nici nu s-a deplasat.
Martora R. A. A. a precizat că a fost angajată 4-5 ani, că activitatea ei a constat în relaționarea cu clienții, activități legate de asigurări, introducerea de date pe calculator legate de activitatea firmei și că a prestat cele 2 ore de muncă la sediul societății. Martora a adăugat că în tot acest timp nu a desfășurat o altă activitate decât cea menționată anterior, că nu știe ce presupune funcția de „operator mașini multiplicat”, precum și faptul că în perioada de referință lucra la Generali Brașov în baza unui contract de mandat. Întrucât martora a arătat că a fost angajată la SC H. C. SRL pe postul de agent servicii clienți în toată perioada, este evident că nu a prestat activități dintre cele menționate în actul adițional, folosit pentru obținerea finanțărilor.
Audiată fiind la fondul cauzei, martora și-a menținut declarația dată la urmărire penală, arătând că a fost angajată de inculpata P. pe funcția de secretară, că a lucrat la sediul H. C. între 2 și 5 ore pe zi unde făcea oferte de asigurări pentru autoturismele societății sau alte activități în calitate de secretară, arătând martora că nu era prezentă zilnic la sediul societăți ci doar o dată sau de 2 ori pe lună. Declarația martorei este relevantă deci sub aspectul neîndeplinirii condițiilor obligatorii pentru a putea fi considerată un nou loc de muncă nefiind o normă întreagă de 8 ore pe zi, iar obiectul de activitate prestat de martoră, respectiv încheierea de asigurări atunci când era nevoie pentru autovehiculele acestei societăți, nefiind unul ce are legătură cu obiectivul proiectului finanțat din fonduri europene.
Martorul T. A. a precizat la urmărire penală că nu a fost niciodată angajat al inculpatei SC H. C. SRL și nici nu a prestat vreo activitate pentru aceasta, negând totodată și prestarea vreunor activități specifice funcțiilor de „administrator baze de date” ori de „administrator de rețea de calculator”, arătând că a convenit cu inculpata P. să plătească pentru ei aceste contribuții prin firma ei H. Agent de Asigurare, firmă prin care ea își desfășura activitatea în asigurări. A arătat martorul că, practic, nu a convenit să presteze o activitate pentru firma de asigurări a inculpatei P. și nici nu a fost remunerat în vreun fel, el și colegii care erau în acea situație au achitat sumele necesare plății contribuțiilor, în numerar, către inculpată, iar aceasta s-a angajat să facă plățile corespunzătoare pentru fiecare dintre ei, prin firma ei, astfel cum au agreat. A arătat martorul că nu a prestat activitatea de administrator baze de date pentru SC H. C. SRL. În ceea ce privește actul adițional nr. 2/01.01.2014 a arătat martorul că nu a prestat această activitate pentru SC H. C. SRL.
Curtea mai reține că în mod corect s-a constatat că niciunul dintre martorii anterior menționați nu aveau pregătirea și cunoștințele necesare pentru a desfășura activitățile specifice pe care le presupuneau funcțiile atribuite acestora în cuprinsul contractelor de muncă sau al actelor adiționale, activitatea lor zilnică fiind cea de agent de asigurări în cadrul Generali România Agenția Brașov 2.
Faptul că martorii P. M., B. C., D. (fostă B.) A. M., C. F. A., R. A. A. și T. A. nu au desfășurat activități specifice obiectului principal de activitate al inculpatei SC H. C. SRL este dovedit și de declarația martorei I. M., angajată a societății în perioada 14.03.2014-26.11.2014, care a precizat că și-a desfășurat activitatea într-o clădire situată în Sânpetru, numai alături de inculpații P. P. și P. I. C. și o contabilă, nemaifiind alți angajați dintre cei de mai sus.
În mod corect s-a reținut și aspectul, consemnat în raportul de constatare întocmit la urmărire penală, că pentru 7 dintre cei 8 angajați care au figurat pe documentele atașate cererii de rambursare nr. 4 contractele de muncă au încetat în anii 2015, 2016 și 2017, unele dintre acestea în interiorul perioadei de monitorizare fiind încălcată inclusiv obligația de a menține aceste contracte pe durata de implementare a contractului. Astfel, nu numai că nu s-au creat 8 locuri noi de muncă cum s-au obligat, dar unele dintre acestea au încetat mai înainte de termenul pe care SC H. C. SRL s-a obligat să le mențină, cel rămas fiind al lui P., cel ce lucra și înainte de proiect în grupul de firme H..
În mod corect s-a reținut deci că, fără sprijinul oferit de inculpata P. E. M., niciunul dintre martorii sus indicați nu ar fi semnat contractele de muncă cu inculpata SC H. C. SRL, astfel că aceasta din urmă nu își mai putea îndeplini obligația pe care și-a asumat-o, de a crea și menține 8 locuri noi de muncă pe parcursul derulării proiectului care a beneficiat de finanțare nerambursabilă, criteriu de selecție al proiectelor pentru acordarea finanțării nerambursabile prin măsura 312.
Curtea reține, cu privire la apărarea formulată de inculpați în sensul că locurile noi de muncă, în număr de 8, nu trebuiau create pe durata derulării contractului de finanțare, ci în perioada de implementare, că această condiție de finanțare, ca și criteriu de selecție a proiectului, a fost asumată de inculpați la momentul formulării cererii de finanțare și la momentul semnării contractului de finanțare, astfel cum rezultă din studiul de fezabilitate atașat cererii de finanțare, un astfel de criteriu de selecție fiind important în economia tuturor criteriilor la alegerea ca și câștigătoare a acestei oferte și la acordarea finanțării.
În studiul de fezabilitate se consemnează în mod expres că realizarea investiției pentru care s-a solicitat finanțarea va conduce la crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural, urmând a fi create și menținute 8 locuri de muncă noi. În continuare, Curtea mai reține că, potrivit articolului 1 punctul 2 din contractul de finanțare, cererea de finanțare depusă de beneficiar devine obligatorie pentru acesta.
Prin urmare, Curtea consideră că necesitatea creării de 8 noi locuri de muncă în domeniul finanțării reprezintă o obligație asumată de beneficiar prin contractul semnat, iar nu o facultate, acest criteriu de selecție fiind unul important, astfel cum rezultă din ghid, fiind al doilea în tabelul cu astfel de criterii de selecție.
Cu privire la momentul până la care trebuie îndeplinit acest criteriu de selecție, Curtea reține, astfel cum rezultă din însăși anexa I, punctul 3 atașată contractului de finanțare, că trebuie făcută distincția între cele două etape, respectiv etapa derulării contractului și etapa monitorizării, în anexă fiind prevăzute expres obligațiile necesare a fi respectate și îndeplinite pe ambele faze ale proiectului.
Astfel, în etapa executării contractului și pe toată durata contractului, beneficiarul se obligă să respecte criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare iar, pe perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de agenție, beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial proiectul.
Din analiza acestui text contractual Curtea trage concluzia că toate criteriile de eligibilitate și selecție, între care se include și cel privind crearea unui număr de 8 locuri noi de muncă, trebuie realizate și respectate pe durata de execuție a contactului până la data ultimei plăți, iar pe perioada monitorizării, ce intervine după realizarea ultimei plăți, nu se mai aduc la îndeplinire criterii de selecție sau eligibilitate, ci doar se monitorizează activitatea respectivei microîntreprinderi pentru a nu se modifica de către beneficiar substanțial proiectul.
Tot contractul analizează și ce anume trebuie înțeles printr-o modificare substanțială a proiectului, respectiv acelea care afectează condițiile de implementare care pot rezulta dintr-o schimbare în natura proprietăți, a amplasamentului, a unor elemente inițiale caracteristice ale proiectului.
Prin urmare, pe perioada monitorizării, beneficiarul nu are obligația de a aduce la îndeplinire criteriile de selecție din simplul motiv că a avut această obligație pe durata executării contractului, pe care ar fi trebuit să o îndeplinească până la data ultimei plăți, iar, pe perioada monitorizării, beneficiarul are numai obligația de a nu modifica substanțial proiectul ce a fost deja finanțat.
Că astfel au stat lucrurile și în practică, iar nu numai teoretic, conform clauzelor contractuale, rezultă cu evidență din faptul că odată cu ultima cerere de plată au fost atașate de către inculpați dovezile privind crearea celor 8 noi locuri de muncă, dovezi ce trebuiau atașate în executarea obligației prevăzute la art. 3 din anexa sus indicată, aceasta fiind un criteriu de selecție ce trebuia îndeplinit pe durata contactului, iar nu în perioada de monitorizare.
Inculpații nu au făcut altceva prin depunerea acelor dovezi privind crearea de locuri de muncă noi, decât să se conformeze obligațiilor avute pe durata contractului, iar numai la acest moment apărarea susține că nu exista o astfel de obligație la acel moment, apărare ce este infirmată nu numai de analiza anexei I, făcută mai sus, dar însăși de conduita infracțională a inculpaților care au și pus în practică această obligație în termenul convenit cu autoritatea contractuală și au depus dovezile respective odată cu ultima cerere de plată spre a obține nu numai ultima plată dar și spre a se evita rezilierea contractului pentru neîndeplinirea criteriilor de selecție și obligarea acestora la restituirea acestor sume primite până atunci.
Cu privire la apărarea în sensul că instrucțiunile de plată regăsite în anexele contractului de finanțare sau fișa de verificare tehnică și financiară pentru cererea de plată nu ar cuprinde mențiuni privind necesitatea depunerii la dosar a contractelor de muncă ale angajaților, Curtea reține că aceste instrucțiuni și fișe se referă, în special, la condițiile legate de obținerea decontării sumelor cheltuite efectiv de beneficiar vizând forma documentelor și dovada îndeplinirii condițiilor pentru angajarea acestor cheltuieli.
În legătură cu acest criteriu al creării celor 8 locuri de muncă, beneficiarul nu solicita și nu ar fi avut dreptul să obțină contravaloarea cheltuielilor aferente (salariul achitat acestor angajați), motiv pentru care nu se solicită în mod specific documente doveditoare. În același timp, aceleași instrucțiuni și fișe fac referire la posibilitatea folosirii altor documente justificative, argumente în raport de care nu se poate susține că îndeplinirea acestui criteriu de selecție se verifica și avea relevanță doar într-o fază ulterioară, respectiv a monitorizării.
În legătură cu relevanța îndeplinirii acestui criteriu la momentul efectuării plăților, Curtea mai reține că proiectul presupunea realizarea unei activități comerciale funcționale iar cu ocazia ultimei tranșe trebuiau să existe dovezi din care să reiasă că aceasta, într-adevăr, poate funcționa. În acest sens, proiectul nu viza doar construirea/edificarea unei clădiri ci faptul că aceasta trebuia să fie și funcțională la momentul finalizării investiției.
Faptul că, la momentul depunerii cererii pentru ultima tranșă de plată, trebuia să fie îndeplinit și criteriul privind crearea celor 8 locuri de muncă, rezultă și din adresa A.F.I.R. – C.R.F.I.R. 7 Centru Alba Iulia nr. 1984/28.10.2021, conform căreia documentele aferente persoanelor angajate erau necesare a se depune în documentația cererii de plată (ceea ce inculpații au și făcut în concret) iar nerespectarea unuia dintre criteriile de selecție, mai precis nedepunerea de către beneficiar a documentelor privind respectarea acestui criteriu (în cazul de față crearea a 8 locuri de muncă) ar fi determinat funcționarii însărcinați cu verificarea proiectului să întocmească formularul IRD0.1 – Suspiciune de neregulă/de fraudă și să demareze procedura specifică, atrăgându-se pierderea finanțării.
Prin urmare, Curtea va înlătura această apărare și va considera că îndeplinirea obligației de a crea 8 locuri noi de muncă, ca și criteriu de selecție, exista cel târziu la data ultimei cereri de plată ce a fost formulată în cadrul proiectului, iar nu în perioada de monitorizare. Aspectul că în respectiva locație era un șantier nu are nicio relevanță, nefiind prevăzută nicio excepție de la îndeplinirea acestei obligații, asumate și invocate de beneficiar odată cu depunerea cererii de finanțare și a studiului de fezabilitate unde s-a consemnat cu caractere de scris atât bolduit cât și subliniat că se vor crea 8 locuri de muncă și se și vor menține aceste locuri pe viitor, fiind apoi și semnat contractul de finanțare în același sens.
Acest criteriu de selecție era unul esențial în economia acordării finanțării, fiind punctat cu 10 puncte, iar locurile de muncă trebuiau să vizeze activitatea propusă spre finanțare, astfel cum rezultă din ghidul solicitantului, avut în vedere la solicitarea finanțării ( „proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă/25.000 euro investiți – 10 puncte).
Referitor la apărarea în sensul că în ghidul solicitantului nu era consemnată o astfel de condiție obligatorie pentru acordarea finanțării, Curtea reține că la rubrica din ghid indicată de apărare sunt consemnate condițiile minime obligatorii, care se referă la eligibilitatea unui proiect care trebuie să îndeplinească minim aceste condiții, în timp ce crearea de 8 noi locuri de muncă în domeniul finanțat reprezintă un criteriu de selecție avut în vedere la stabilirea punctajului, criteriu asumat de beneficiar la momentul depunerii cererii de finanțare, iar îndeplinirea de către beneficiar a acestei obligații ca și criteriu de selecție a proiectului este prevăzută nu de acest ghid, ci de contractul de finanțare și de anexele acestuia, de cererea de finanțare și de studiul de fezabilitate anexat acesteia, prin care beneficiarul s-a obligat ca, pe durata contractului, să creeze 8 locuri noi de muncă.
În același sens, apărarea potrivit căreia în fișa de verificări privind menținerea criteriilor de eligibilitate și selecție depusă de apărare inclusiv la judecata apelului, nu este inclusă o astfel de obligație de a crea 8 locuri noi de muncă, nu poate fi primită, întrucât Curtea observă că respectiva fișă la care face referire apărare nu face altceva decât să preia condițiile minime obligatorii pentru acordarea sprijinului din ghid și să le transpună în respectiva fișă, în timp ce obligația de a crea 8 locuri de muncă a fost asumată ca și criteriu de selecție prin contractul de finanțare încheiat de beneficiar, conform studiului de fezabilitate atașat cererii de finanțare. Curtea consideră că toate aceste condiții minime obligatorii din ghid sau din fișa de verificare trebuie îndeplinite de solicitant, iar criteriile de selecție asumate prin cererea de finanțare reprezintă o altă obligație a solicitantului, conform contractului de finanțare și anexele acestuia, semnate de ambele părți contractante, prin acest contract asigurându-se finanțarea unei cererii depuse anterior.
Analizând în continuare modalitatea în care inculpații au îndeplinit această obligație, acest criteriu de selecție, Curtea reține că în anul 2012 inculpata P., în calitate de șef agenție Generali Asigurări, a facilitat, având inițiativa în acest sens și discutând cu pretinșii angajați ai societății beneficiare aceste aspecte, încheierea de contracte de muncă fictive cu o parte dintre colegii săi de muncă de la biroul de asigurări (cu 6 martori, indicați și analizați în detaliu de tribunal, analiză ce va fi însușită), astfel încât fiecare dintre cele 2 părți să beneficieze de facilități rezultate din aceste contracte.
Caracterul fictiv al contractelor rezultă din faptul că niciunul dintre respectivii angajați nu au prestat un program de 8 ore în domeniul în care ar fi fost angajați și la locul de muncă specificat în contract. Aceste contracte sunt deci fictive, iar nu reale, cum susține apărarea, doar efectele acestora privind plata de contribuții sociale în favoarea angajaților fictivi fiind reale. Caracterul real al unui contract de muncă este dat deci de corespondența între ceea ce se consemnează ca activitate, durata de muncă, salariu și realitatea factuală, iar nu în sensul specificat de apărare, că în temeiul contratelor s-au plătit contribuții la stat. Această modalitate de înțelegere între inculpată și colegii săi nu dă validitate acestor contracte, care, în lipsa unor prestații de muncă și a plății unui salariu pentru această muncă de 8 ore, cum s-a consemnat în actele adiționale, tot fictive rămân, neavând corespondent în realitate.
Caracterul fictiv al acestor contracte de muncă nu trebuie deci analizat prin prisma faptului că s-au plătit contribuții la stat, ci prin prisma conținutului real sau fictiv al acestor 8 noi locuri de muncă pentru crearea cărora beneficiarul a primit un contract de finanțare din partea Uniunii Europene, pentru că scopul acordării acestei finanțări, astfel cum rezultă inclusiv din ghidul de acordare a finanțării, era, printre altele, de a îmbunătăți calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale, un al doilea criteriu de selecție, deci foarte important, fiind acela de finanța un proiect care, prin activitatea propusă, realizează mai mult de un loc de muncă per 25.000 de euro investiți.
Deci, în concepția finanțatorului, relevantă era realitatea acestor 8 noi locuri de muncă, deci ca anumite persoane să lucreze efectiv în domeniul în care s-au acordat fondurile europene și să le fie îmbunătățită acestora viața, acesta fiind unul dintre scopurile finanțării, respectiv dezvoltarea zonelor rurale și prin oferirea de astfel de oportunități de angajare. În speță, ceea ce au făcut inculpații nu are evident nicio legătură cu un astfel de scop, aceștia încheind fictiv contracte cu anumite persoane recrutate de inculpata P., inițial pentru a le oferi acestora posibilitatea de a se plăti contribuțiile la stat, iar nu pentru a derula vreo activitate în domeniul în care s-a acordat finanțarea.
Fiind dovedit prin declarațiile constante și coroborate ale persoanelor pretins angajate la societatea beneficiară a fondurilor europene caracterul fictiv al acestor noi locuri de muncă pretins create, astfel cum s-a arătat mai sus, Curtea va aprecia deci că acest criteriu de selecție nu a fost îndeplinit de beneficiar, nefiind create 8 locuri noi de muncă cu normă întreagă în domeniul în care s-a solicitat finanțarea, reținerea instanței de fond cu privire la fictivitatea celor 6 contracte de muncă reținute de acuzare fiind deci corectă.
Susținerea apărării în sensul că societatea beneficiară a creat pe durata de implementare a proiectului mult mai multe locuri de muncă nu poate fi primită întrucât, în primul rând, astfel cum s-a arătat mai sus, respectiva obligație trebuia îndeplinită mai înainte de data ultimei cereri de plată, iar, în al doilea rând, conform clauzelor contractuale asumate și conform ghidului, locurile de muncă trebuiau create în domeniul în care s-a acordat finanțarea, respectiv în domeniul funcționării unui centru de prelucrare a datelor și pagini web.
Or, se poate observa nu numai că beneficiarul nu a dovedit că a creat astfel de locuri de muncă în acest domeniu pe perioada contratului, dar nici ulterior (deși ar fi fost oricum tardivă o astfel de creare) întrucât nici măcar nu s-a susținut de către apărare că s-ar fi creat astfel de locuri, ci altfel de locuri de muncă, respectiv în domeniul construcțiilor, ce nu are deci nicio legătură cu domeniul în care s-a acordat finanțarea. Din același motiv nu pot fi avute în vedere nici angajările efectuate în ceea ce le privește pe martorele A. S., Ț. R. și N. C., ce au fost realizate după data ultimei cereri de plată, nu s-au depus la autoritatea contractantă dovezi privind astfel de locuri de muncă, deci nu pot fi analizate în raport cu acuzațiile aduse inculpaților în prezenta cauză.
În același sens, Curtea mai reține că, din moment ce inculpații au depus odată cu cererea de plată nr. 4 documentele necesare pentru a dovedi îndeplinirea acestui criteriu de selecție, aceste documente vor fi analizate de instanță sub aspectul veridicității sau falsității, numai acestea având relevanță cu privire la îndeplinirea criteriului de selecție privind crearea a 8 noi locuri de muncă. Din acest motiv, orice alte locuri de muncă create ulterior depunerii cererii de plată nr. 4 nu pot avea relevanță sub aspectul îndeplinirii criteriului de selecție sus indicat.
Cu privire la implicarea inculpatei P. în această folosire de către beneficiar a actelor false ce atestau în mod mincinos că au fost create 6 locuri noi de muncă în respectivul domeniu, cu normă întreagă, dovezi ce au fost atașate cererii de plată nr. 4, ce a fost și decontată (acuzarea invocă fictivitatea celor 6 contracte de muncă ce conduce automat la neîndeplinirea criteriului de selecție privind crearea a unui număr total de 8 locuri noi de muncă), Curtea reține că inculpata era colegă de muncă cu acești 6 martori, la care se referă acuzarea ca fiind angajați fictivi ai SC H. C. SRL, cum a și recunoscut, iar contractele și actele adiționale, parte integrantă a contractelor, au fost încheiate la inițiativa sa în urma discuțiilor avute cu aceștia, pentru a le asigura atât o modalitate în care se plătea contribuția la stat dar și pentru a-i asigura beneficiarului fondurilor europene condițiile scriptice legale pentru a îndeplini acest criteriu de selecție, pentru că toate aceste contracte fictive au avut dublu rol, de ajutor acordat angajaților, cum aceștia au arătat în mod constant în declarațiile date, dar și de ajutor a beneficiarului finanțării pentru îndeplinirea criteriilor de selecție.
În același sens, Curtea mai consideră că, cel târziu în luna ianuarie 2014, când s-au încheiat actele adiționale cu acești angajați fictivi, astfel încât contractele lor să îndeplinească condiția din ghid, de a prevedea o activitate de 8 ore, deci o normă întreagă, precum și activități din domeniul în care s-a solicitat finanțarea (potrivit ghidului se vor lua în considerare doar locurile de muncă nou create cu norma întreagă pentru personalul direct productiv), inculpata a urmărit cu intenție ajutarea societății beneficiare a finanțării pentru a îndeplini această condiție de selecție asumată ce nu ar fi fost îndeplinită cu un program de 2 ore cât aveau înainte de încheierea actului adițional pentru fiecare dintre cei 6 angajați. Cu alte cuvinte, deși contractele inițiale încheiate prin intermediul inculpatei nu puteau fi folosite în vederea dovedirii îndeplinirii acestui criteriu de selecție, după încheierea de acte adiționale în luna ianuarie, aceste contracte au fost apte să asigure realizarea scopului urmărit la încheierea lor, acela de a justifica în fals îndeplinirea acestui criteriu de selecție.
Astfel, la momentul ianuarie 2014 nu se mai poate susține că inculpata, ce a ajutat la recrutarea acestor falși angajați și apoi la stabilirea contactului și legăturii cu aceștia în vederea încheierii actelor adiționale fictive, nu a urmărit sau nu a acceptat că prin ajutorul său se creează o falsă reprezentare privind îndeplinirea acestei condiții de selecție (inculpata, ce era colegă cu acești angajați, cunoștea foarte clar că aceștia nu prestează munca de 8 ore în domenii de activitate total necunoscute acestora la SC H. C. SRL), iar toate aceste documente false încheiate ce atestau aceste angajări fictive urmau a fi folosite pentru depunerea la autoritatea contractantă și obținerea rambursărilor solicitate în cadrul proiectului.
Conivența inculpatei cu ceilalți doi inculpați rezultă și din faptul că, alături de soțul său, controlau, cum s-a arătat mai sus, societatea beneficiară SC H. C. RL, deci nu era deloc străină de obligațiile pe care societatea și le-a asumat în cadrul acestui proiect, necesare pentru a obține finanțarea dorită (în acest sens se rețin inclusiv declarațiile celor 6 angajați fictiv, ce au precizat că societatea SC H. C. era condusă de soțul inculpatei și de către aceasta din urmă).
Apoi, Curtea mai reține, deosebit de relevant în speță, faptul că inculpata, deși deținea, la rândul său, societatea SC H. Agent de Asigurări și putea să încheie contracte colegilor, în măsura în care inculpata era atât de binevoitoare să-și ajute total dezinteresat acești colegi, pe această societate ce îi aparținea, efectul plății contribuțiilor pentru colegi fiind același, în schimb, a facilitat și intermediat încheierea tuturor acestor contracte pe numele societății SC H. C., adică exact societatea care derula respectivul proiect cu fonduri europene și care avea nevoie ca și criteriu de selecție exact de crearea de 8 locuri noi de muncă ce se puteau dovedi prin atașarea acestor contracte de muncă. În mod legal, inculpata nici nu ar fi avut posibilitatea de a încheia aceste contracte cu societatea SC H. C. din moment ce susține că nu avea nicio legătură cu această societate care, în opinia apărării, ar aparține lui P.. Tocmai această implicare a inculpatei denotă același aspect, al administrării în fapt a societății de coinculpatul P., soțul acesteia.
În continuare, pentru a reliefa rezoluția infracțională a inculpatei, Curtea mai reține că toate aceste 6 contrate au fost încheiate la inițiativa inculpatei, în perioada de derulare a contractului, respectiv în anul 2012 (contractul de finanțare a fost încheiat în anul 2010), iar actele adiționale a fost încheiate în luna ianuarie 2014, deci chiar înainte de depunerea ultimei cereri de plată, deci mai înainte de a se solicita ultima rambursare a cheltuielilor, aspect ce reliefează, alături de celelalte, scopul avut în vedere de aceasta, respectiv acela de a-l ajuta pe soțul său, administrator de fapt al SC H. C. și pe administratorul de drept al acestei societăți, inculpatul P., spre a obține îndeplinea acestui criteriu de selecție, în lipsa căruia finanțarea nu mai era acordată.
Nu în ultimul rând, Curtea mai reține și declarația martorei B. C., angajată în condițiile arătate mai sus la SC H. C., care a arătat că „ doamna P. E., soția domnului P., mi-a propus să mă angajez la H. C. SRL, pentru a-l ajuta pe soțul ei, iar eu am fost de acord”. Declarația acestei martore surprinde deci cât se poate de clar realitatea constând în ajutorul dat cu intenție de inculpata P. pentru ca beneficiarul investiției din fonduri europene, nimeni altul decât soțul său împreună cu ea, să poată îndeplini în mod formal, nelegal, acest criteriu de selecție, în lipsa căruia finanțarea nu era acordată.
Concluzionând, Curtea va înlătura apărările formulate de inculpați cu privire la folosirea de acte false cu rea credință, acte referitoare la îndeplinirea criteriului de selecție constând în crearea de 8 noi locuri de muncă cu normă întreagă în domeniul de activitate în care s-a acordat finanțarea, considerând că respectiva obligație trebuia realizată pe durata contactului, iar contractele fictive și actele adiționale încheiate cu complicitatea inculpatei P., ce au fost depuse la instigarea lui P. I. C., adevăratul beneficiar al fondurilor, de către coinculpatul P., administrator de drept al societății beneficiare a fondurilor odată cu cererea de plată nr. 4 (declarația privind încadrarea angajaților conform cod COR, registru de salariați și copii de pe contractele de muncă și atele adiționale încheiate) au indus în eroare autoritatea finanțatoare și au determinat-o să facă și ultima plată în baza contractului.
În acest sens, Curtea reține că potrivit art. 3 din anexa I a contractului beneficiarul s-a obligat să respecte pe toată durata contractului criteriile de selecție, potrivit art. 16 alineat 3 din aceeași anexă în cazul înregistrării unei nereguli beneficiarul va restitui integral valoarea finanțării necuvenite primite, conform punctului 2 din declarația pe proprie răspundere dată de P., atașată cererii de finanțare acesta a declarat că îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute în fișa măsurii din Ghidul Solicitantului și se angajează să le respecte pe o perioadă de minim 5 ani de la finalizarea proiectului, inclusiv criteriile de selecție pentru care a fost punctat iar, potrivit punctului 8 din aceeași declarație pe proprie răspundere, acesta a precizat că „în cazul în care nu respect oricare dintre punctele prevăzute în această declarație proiectul să devină neeligibil în baza criteriului eligibilitatea solicitantului sau contractul să fie reziliat.
Prin urmare, rezultatul constând în rezilierea contractului de finanțare ca urmare a nerespectării criteriului de selecție indicat mai sus era unul previzibil pentru inculpați.
Având în vedere cele sus arătate instanța de control judiciar va respinge toate criticile aduse de inculpați prin care au solicitat achitarea, nefiind incident în speță niciun motiv de achitare.
În drept, în mod corect a reținut instanța de fond că fapta inculpatului P. I. C. constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt al inculpatei S.C. H. C. SRL Sânpetru, pe parcursul executării proiectului intitulat „Construire centru de prelucrarea datelor pagini web-H., P+E și împrejmuire”, care a beneficiat de finanțare din bugetul UE în baza contractului nr. (...) din data de 19.04.2010 încheiat de societatea menționată cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Centru 7 Alba Iulia, în mod continuat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iulie 2012 – februarie 2014, în scopul obținerii pe nedrept de sume de bani din bugetul UE, cu ajutorul inculpatei P. E. M. (în cazul cererii de rambursare nr. 4), l-a determinat pe inculpatul P. P., unic asociat și administrator de drept al SC H. C. SRL, să depună la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Brașov cererile de rambursare:
- nr. 1 înregistrată sub nr. 237 din data de 23.07.2012, prin a solicitat autorizarea cheltuielilor în valoare de 264.624 lei și rambursarea sumei de 185.236,80 lei, din care a fost plătită suma de 179.706,82 lei la data de 31.08.2012,
- nr. 2 înregistrată sub nr. 393 din data de 30.10.2012, prin a solicitat autorizarea cheltuielilor în valoare de 268.721,83 lei și rambursarea sumei de 188.105,28 lei, plătită la data de 29.11.2012,
- nr. 3 înregistrată sub nr. 114 din data de 05.03.2013, prin a solicitat autorizarea cheltuielilor în valoare de 312.650,27 lei și rambursarea sumei de 218.855,18 lei, plătită la data de 30.04.2013,
- nr. 4 înregistrată sub nr. 47 din data de 10.02.2014, prin a solicitat autorizarea cheltuielilor în valoare de 338.145,79 lei și rambursarea sumei de 236.702,05 lei, plătită la data de 18.03.2014, prin care a declarat necorespunzător adevărului că toate cheltuielile sunt eligibile, realizate în vederea îndeplinirii obiectivului proiectului și în concordanță cu legislația națională și comunitară în vigoare, anexând în susținerea acestora înscrisuri false/inexacte privitoare la procedura de achiziție a lucrărilor privind obiectivul „Construire centru de prelucrarea datelor pagini web – H., P+E și împrejmuire” (invitațiile pentru selecția de oferte adresate SC I. C. SRL, SC G. C. SRL și SC S. C. SA la data de 21.01.2011, ofertele celor 3 societăți anterior menționate din 07.02.2011, raportul procedurii înregistrat cu nr. 17 din 08.02.2011, precum și declarația de confidențialitate și imparțialitate nr.14 din 08.02.2011 prin care inculpatul P. P. a precizat, printre altele, că nu are niciun interes care să afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a ofertelor), care a fost manipulată prin crearea aparenței derulării unei proceduri de selecție de oferte conforme și prin declararea câștigătoare a societății pe care inculpatul P. I. C. o administra în drept, SC I. C. SRL care, în executarea contractului de lucrări nr.22 din 16.02.2011, a emis 7 facturi fiscale din care 6 au fost atașate cererilor de rambursare nr.1-3 (nr. 1164/03.04.2012, nr. 1172/08.06.2012, nr. 1174/15.06.2012, nr. 1180/25.07.2012, nr. 1184/27.08.2012, nr. 1198/28.11.2012) și la locurile de muncă noi ce trebuia create și menținute prin derularea acestui proiect, unul dintre criteriile de selecție avute în vedere la încheierea contractului de finanțare (declarația privind încadrarea angajaților conform cod COR, registrul de salariați emis din aplicația ReviSal pentru angajatorul H. C., datat 16.01.2014, precum și copii de pe contractele individuale de muncă ale numiților P. M., D. (fostă B.) A. M., T. A., B. C., C. F. A. și R. A. A. și anexele acestora, atașate cererii de rambursare nr. 4), în condițiile în care numiții P. M., D. (fostă B.) A. M. și T. A. nu au prestat niciodată vreo activitate în cadrul SC H. C. SRL, iar numiții B. C., C. F. A. și R. A. A. nu au prestat activitățile specifice indicate în actele de angajare și nu au avut niciodată o normă de lucru de 8 ore/zi, obținând astfel pe nedrept fonduri europene nerambursabile în valoare totală de 823.369,33 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale).
Fapta inculpatului P. P. constând în aceea că, în calitate de reprezentant legal al inculpatei S.C. H. C. SRL Sânpetru (unic asociat și administrator de drept), pe parcursul executării proiectului intitulat „Construire centru de prelucrarea datelor pagini web-H., P+E și împrejmuire”, care a beneficiat de finanțare din bugetul UE în baza contractului nr. (...) din data de 19.04.2010 încheiat de societatea menționată cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Centru 7 Alba Iulia, în mod continuat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iulie 2012 – februarie 2014, în scopul obținerii pe nedrept de sume de bani din bugetul UE, la instigarea inculpatului P. I. C., administrator de fapt al SC H. C. SRL și administrator de drept al SC I. C. SRL și cu ajutorul inculpatei P. E. M. (în cazul cererii de rambursare nr. 4), a depus la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Brașov cererile de rambursare sus indicate prin a solicitat autorizarea cheltuielilor în valoare de 338.145,79 lei și rambursarea sumei de 236.702,05 lei, plătită la data de 18.03.2014, prin care a declarat necorespunzător adevărului că toate cheltuielile sunt eligibile, realizate în vederea îndeplinirii obiectivului proiectului și în concordanță cu legislația națională și comunitară în vigoare, anexând în susținerea acestora înscrisuri false/inexacte privitoare la procedura de achiziție a lucrărilor privind obiectivul „Construire centru de prelucrarea datelor pagini web – H., P+E și împrejmuire” (invitațiile pentru selecția de oferte adresate SC I. C. SRL, SC G. C. SRL și SC S. C. SA la data de 21.01.2011, ofertele celor 3 societăți anterior menționate din 07.02.2011, raportul procedurii înregistrat cu nr. 17 din 08.02.2011, precum și declarația de confidențialitate și imparțialitate nr.14 din 08.02.2011 prin care a precizat, printre altele, că nu are niciun interes care să afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a ofertelor), care a fost manipulată prin crearea aparenței derulării unei proceduri de selecție de oferte conforme și prin declararea câștigătoare a societății pe care inculpatul P. I. C. o administra în drept, SC I. C. SRL care, în executarea contractului de lucrări nr. 22 din 16.02.2011, a emis 7 facturi fiscale din care 6 au fost atașate cererilor de rambursare nr.1-3 (nr. 1164/03.04.2012, nr. 1172/08.06.2012, nr. 1174/15.06.2012, nr. 1180/25.07.2012, nr. 1184/27.08.2012, nr. 1198/28.11.2012) și la locurile de muncă noi ce trebuia create și menținute prin derularea acestui proiect, unul dintre criteriile de selecție avute în vedere la încheierea contractului de finanțare (declarația privind încadrarea angajaților conform cod COR, registrul de salariați emis din aplicația ReviSal pentru angajatorul H. C., datat 16.01.2014, precum și copii de pe contractele individuale de muncă ale numiților P. M., D. (fostă B.) A. M., T. A., B. C., C. F. A. și R. A. A. și anexele acestora, atașate cererii de rambursare nr.4), în condițiile în care numiții P. M., D. (fostă B.) A. M. și T. A. nu au prestat niciodată vreo activitate în cadrul SC H. C. SRL, iar numiții B. C., C. F. A. și R. A. A. nu au prestat activitățile specifice indicate în actele de angajare și nu au avut niciodată o normă de lucru de 8 ore/zi, obținând astfel pe nedrept fonduri europene nerambursabile în valoare totală de 823.369,33 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale).
Fapta inculpatei SC H. C. SRL constând în aceea că, prin intermediul inculpatului P. P. în calitate de unic asociat și administrator de drept, pe parcursul executării proiectului intitulat „Construire centru de prelucrarea datelor pagini web-H., P+E și împrejmuire”, care a beneficiat de finanțare din bugetul UE în baza contractului nr. (...) din data de 19.04.2010 încheiat de sine cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Centru 7 Alba Iulia, în mod continuat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iulie 2012 – februarie 2014, în scopul obținerii pe nedrept de sume de bani din bugetul UE, la instigarea inculpatului P. I. C., administrator de fapt al SC H. C. SRL și administrator de drept al SC I. C. SRL și cu ajutorul inculpatei P. E. M. (în cazul cererii de rambursare nr. 4), a depus la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Brașov cererile de rambursare sus indicate prin a solicitat autorizarea cheltuielilor în valoare de 338.145,79 lei și rambursarea sumei de 236.702,05 lei, plătită la data de 18.03.2014, prin care a declarat necorespunzător adevărului că toate cheltuielile sunt eligibile, realizate în vederea îndeplinirii obiectivului proiectului și în concordanță cu legislația națională și comunitară în vigoare, anexând în susținerea acestora înscrisuri false/inexacte privitoare la procedura de achiziție a lucrărilor privind obiectivul „Construire centru de prelucrarea datelor pagini web – H., P+E și împrejmuire” (invitațiile pentru selecția de oferte adresate SC I. C. SRL, SC G. C. SRL și SC S. C. SA la data de 21.01.2011, ofertele celor 3 societăți anterior menționate din 07.02.2011, raportul procedurii înregistrat cu nr. 17 din 08.02.2011, precum și declarația de confidențialitate și imparțialitate nr. 14 din 08.02.2011 prin care inculpatul P. P. a precizat, printre altele, că nu are niciun interes care să afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a ofertelor), care a fost manipulată prin crearea aparenței derulării unei proceduri de selecție de oferte conforme și prin declararea câștigătoare a societății pe care inculpatul P. I. C. o administra în drept, SC I. C. SRL care, în executarea contractului de lucrări nr.22 din 16.02.2011, a emis 7 facturi fiscale din care 6 au fost atașate cererilor de rambursare nr.1-3 (nr. 1164/03.04.2012, nr. 1172/08.06.2012, nr. 1174/15.06.2012, nr. 1180/25.07.2012, nr. 1184/27.08.2012, nr. 1198/28.11.2012) și la locurile de muncă noi ce trebuiau create și menținute prin derularea acestui proiect, unul dintre criteriile de selecție avute în vedere la încheierea contractului de finanțare (declarația privind încadrarea angajaților conform cod COR, registrul de salariați emis din aplicația ReviSal pentru angajatorul H. C., datat 16.01.2014, precum și copii de pe contractele individuale de muncă ale numiților P. M., D. (fostă B.) A. M., T. A., B. C., C. F. A. și R. A. A. și anexele acestora, atașate cererii de rambursare nr.4), în condițiile în care numiții P. M., D. (fostă B.) A. M. și T. A. nu au prestat niciodată vreo activitate în cadrul SC H. C. SRL, iar numiții B. C., C. F. A. și R. A. A. nu au prestat activitățile specifice indicate în actele de angajare și nu au avut niciodată o normă de lucru de 8 ore/zi, obținând astfel pe nedrept fonduri europene nerambursabile în valoare totală de 823.369,33 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale).
Fapta inculpatei P. E. M. constând în aceea că, pe parcursul executării proiectului intitulat „Construire centru de prelucrarea datelor pagini web-H., P+E și împrejmuire”, care a beneficiat de finanțare din bugetul UE în baza contractului nr. (...) din data de 19.04.2010 încheiat de inculpata SC H. C. SRL cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Centru 7 Alba Iulia, în perioada mai 2012 - februarie 2014, i-a ajutat pe inculpații P. I. C. și P. P., administratorii de fapt și de drept ai inculpatei SC H. C. SRL, să obțină pe nedrept sume de bani din bugetul UE, sens în care a contribuit la întocmirea de înscrisuri false/inexacte privitoare la locurile de muncă noi ce trebuiau create și menținute prin derularea acestui proiect (declarația privind încadrarea angajaților conform cod COR, registrul de salariați emis din aplicația ReviSal pentru angajatorul H. C., datat 16.01.2014, precum și copii de pe contractele individuale de muncă ale numiților P. M., D. (fostă B.) A. M., T. A., B. C., C. F. A. și R. A. A., însoțite de anexele acestora), prin aceea că a fost cea care a intermediat ”angajarea” persoanelor anterior menționate și care le-a pus la dispoziție acestora înscrisurile pentru a le semna, în condițiile în care numiții P. M., D. (fostă B.) A. M. și T. A. nu au prestat niciodată vreo activitate în cadrul inculpatei SC H. C. SRL, iar numiții B. C., C. F. A. și R. A. A. nu au prestat activitățile specifice indicate în actele de angajare și nu au avut niciodată o normă de lucru de 8 ore/zi, înscrisuri justificative depuse de inculpata SC H. C. SRL la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Brașov cu ocazia cererii de rambursare nr. 4 înregistrată sub nr. 47 din data de 10.02.2014 (plătită la data de 18.03.2014), prin care s-a creat aparența respectării unuia dintre criteriile de selecție avute în vedere la încheierea contractului de finanțare (crearea și menținerea a 8 locuri de muncă în spațiul rural) și în baza cărora societatea anterior menționată a obținut pe nedrept suma totală de 823.369,33 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art.48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
Soluția de încetare a procesului penal pe motiv de prescripție a răspunderii penale nu a fost atacată de procuror astfel că instanța de apel nu are cadrul legal pentru a analiza alte posibilități legale de soluționare a laturii penale a cauzei.
Cu privire la criticile aduse de inculpatul P. privind încadrarea juridică dată faptei, Curtea reține că infracțiunea dedusă judecății are ca element material al laturii obiective folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, iar ca urmare imediată obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Prin urmare, elementul material al acestei infracțiuni se săvârșește doar în momentul în care se depun, cu ocazia cererilor de plată, documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, pentru că numai atunci sunt folosite efectiv astfel de înscrisuri false sau inexacte în vederea realizării urmării imediate a acestei infracțiuni respectiv în vederea obținerii pe nedrept de fonduri europene.
Interacțiunea făptuitorului cu autoritatea contractantă făcută în scopul producerii urmării prevăzute de lege se realizează deci numai atunci când depune cererea de plată și solicită deci decontarea de cheltuieli, atașând acestei cereri documente sau declarații false sau inexacte.
Reținând analiza de mai sus și observând că inculpații au solicitat prin 4 cereri de plată cărora le-a fost anexate documente false și inexacte decontarea cheltuielilor, în mod corect s-a reținut în sarcina acestora, sub diverse forme de participație penală, săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18 indice 1 din Legea nr.78/2000 sub forma continuată, cu 4 acte materiale.
Aspectul că inculpaților li se reproșează 2 acțiuni concrete pe care le-au realizat în derularea acestui proiect, respectiv fraudarea procedurii de selecție a executantului și a celei de creare a 8 noi locuri de muncă nu prezintă relevanță sub aspectul încadrării juridice a faptei, din moment ce, astfel cum s-a arătat mai sus, elementul material al infracțiunii trebuie raportat la urmarea imediată a faptei și, în aceste condiții, fraudarea unei proceduri de alegere a executantului, în condițiile în care nu s-ar fi formulat nicio cerere de plată, nu ar avea nicio relevanță penală.
Infracțiunea se consumă deci la momentul depunerii cererii de plată, condiționată, fiind vorba despre o infracțiune de prejudiciu, de producerea unei pagube, neavând deci relevanță sub aspectul încadrării juridice a faptei numărul sau data actelor săvârșite de inculpați în materialitatea lor ce reprezintă nereguli în cursul procedurii. Infracțiunea nu are ca element material producerea de nereguli, ci folosirea de documente sau declarații false sau inexacte în vederea obținerii de fonduri europene.
Pentru aceste motive, vor fi respinse toate criticile aduse de inculpatul P. cu privire la încadrarea juridică a faptei, inclusiv cele privind trimiterea cauzei spre rejudecare ca urmare a nepunerii în discuție la instanța de fond a unei astfel de cereri de schimbare de încadrare juridică.
Nu în ultimul rând Curtea reține că formularea unei cereri de schimbare de încadrare juridică pentru prima dată în apel nu conduce la soluția unei trimiteri spre rejudecare pentru discutarea acestei cereri în dublu grad de judecată, din simplul motiv că acest dublu grad se referă la judecarea unei acuzații în materie penală, iar nu la orice cerere ce se poate formula în timpul unui proces pentru prima dată în apel.
Referitor la aspectul că AFIR a constatat că nu sunt nereguli în derularea acestui proiect, invocat de inculpați, Curtea consideră că nu are nicio autoritate de lucru judecat în prezentul dosar penal, această constatare a autorității contracte fiind una ce s-a bazat pe acte și declarații strict formal analizate, neintrând în verificări concrete, astfel cum s-a realizat pe parcursul acestui proces penal. În orice caz, o astfel de constatare a AFIR nu poate împiedica efectuarea și derularea unui proces penal și nici să impună organelor judiciare aceeași soluție la care a ajuns AFIR, monitorizarea proiectului de către această instituție nefiind o procedură care să atragă incidența principiului ne bis in idem. De altfel, după demararea cercetărilor penale în cauză, autoritatea contractantă a admis că ar putea fi nereguli, constituindu-se parte civilă solicitând repararea prejudiciului.
Cu privire la criticile aduse pe latura civilă a cauzei, referitoare la împlinirea termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea fondurilor plătite în executarea contractului, Curtea reține că art. 2 din OUG nr. 66/2011 face o distincție clară între neregulă și fraudă privind fondurile europene, neregula fiind orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit iar frauda fiind infracțiunea săvârșită în legătură cu obținerea ori utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, încriminată de Codul penal ori de alte legi speciale.
Potrivit art. 1 din același act normativ, prezenta ordonanță de urgență reglementează activitățile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alți donatori internaționali.
Prin urmare, Curtea reține că domeniul de activitate al acestei ordonanțe este reprezentat de domeniul neregulilor, iar nu de fraude. În acest sens, capitolul 4 al ordonanței, în care se include și art. 45, se referă exclusiv la creanțele izvorâte din nereguli, numai cu privire la acestea termenul de prescripție este de 5 ani, nu și la fraude, unde se aplică dreptul comun în ceea ce privește soluționarea acțiunii civile alăturată acțiunii penale.
Prin urmare, criticile aduse de inculpați prin care au solicitat constatarea ca prescris a dreptului de cere restituirea sumelor vor fi respinse, prescripția de 5 ani prevăzută de art. 45 din OUG nr. 666/2011, sau în anexa la contractul de finanțare, ce a preluat dispozițiile din ordonanță, aplicându-se numai neregulilor, nu și fraudelor.
De asemenea, criticile aduse de inculpatul P., privind necesitatea soluționării laturii civile conform dispozițiilor acestei ordonanțe de urgență vor fi considerate neîntemeiate, din moment ce actul normativ stabilește procedura de urmat în cazul neregulilor ce nu constituie fraude. Această lege nu derogă deci de la codul de procedură penală în ceea ce privește soluționarea acțiunii civile, ci stabilește cadrul de urmat în cazul recuperării sumele necuvenite rezultate din orice alte nereguli, mai puțin frauda în materia fondurilor europene constatată de instanțele de judecată penale.
Același raționament este valabil și cu privire la critica adusă de SC H. C. SRL privind necesitatea aplicării termenului de 18 luni pentru recuperarea plății necuvenite în urma unei nereguli sau a unei neglijențe, termen prevăzut de regulamentul CE nr. 1306/2013, Curtea considerând că acesta nu este aplicabil în domeniul fraudelor privind fondurile europene, cum s-au săvârșit în prezenta cauză, ci doar al neregulilor și neglijențelor, cum o arată expres chiar textul acestui articol invocat de apărare.
Pe de altă parte, nepronunțarea instanței de fond cu privire la această apărare nu poate conduce la trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât codul de procedură penală nu prevede o astfel de soluție în cazul în care instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la o apărare invocată de o parte iar, în al doilea rând, dreptul inculpatei SC H. C. SRL la un proces echitabil, privit în ansamblul procedurilor ce s-au finalizat prin pronunțarea acestei decizii, nu s-a încălcat prin nepronunțarea pe această apărare astfel încât, în temeiul jurisprudenței CEDO, să se impună trimiterea cauzei spre rejudecare.
În același sens, Curtea consideră că în mod corect a stabilit instanța de fond că acțiunea civilă în cauză nu este prescrisă întrucât se supune regulilor procesului penal, constituirea de parte civilă fiind formulată în termenul legal, iar derularea prezentului proces penal a întrerupt termenul de prescripției al răspunderii civile a inculpaților, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională când a stabilit obligația instanțelor de judecată de a soluționa pe fond acțiunea civilă exercitată în termen în cauzele penale în care s-a dispus încetarea procesului penal pe motiv de intervenire a prescripție răspunderii penale.
Cu privire la criticile privind neindicarea naturii pretențiilor de către partea civilă, Curtea reține că prin adresele nr. DJC E369 din 17.02.2022 (f. 183-187, vol. II, dup) și DJC 2989 din 28.11.2022 (f. 191-193, vol. II, dup) Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale se constituie parte civilă cu suma totală de 823.369,33 lei constând în valoarea întregii sume decontate în cadrul proiectului, la care se adaugă dobânzi și penalități calculate de la data decontării fiecărei tranșe de plată și până la data achitării efective a prejudiciului.
Având în vedere natura cauzei Curtea consideră că alte precizări nu se impuneau a fi făcute în constituirea de parte civilă, fiind de domeniul evidenței cu privire la ce sume s-a realizat constituirea de parte civilă, respectiv la cele decontate. (cauza nefiind susceptibilă de daune morale sau de alt gen de daune materiale). Vor fi deci respinse aceste critici.
Cu privire la cuantumul prejudiciului, Curtea consideră că se impune în sarcina inculpaților restituirea întregii sume plătite în executarea contractului, astfel cum s-a arătat și mai sus, la analiza primelor 3 cereri de plată formulate.
Cu privire la consecințele civile ale nerespectării criteriului de selecție privind crearea de 8 noi locuri de muncă, observând și decizia HP indicată mai sus privind necesitatea respectării principiului proporționalității, Curtea reține că cererea de plată nr. 4, căreia i-au fost atașate documente false privind crearea unui număr de 8 noi locuri de muncă cu normă întreagă, vizează cheltuielile cu utilarea clădirii construite în vederea desfășurării activității ce a constituit chiar scopul pentru care s-a realizat această finanțare.
Dincolo de nerespectarea acestui criteriu de selecție, Curtea reține că, în condițiile în care nu au existat în realitate acești angajați ai societății, apare ca fiind proporțional să considerăm că întreaga finanțare cerută și acordată corespunzătoare cererii de plată nr. 4, ce viza utilarea acestei clădiri în vederea desfășurării activității, apare ca fiind necuvenită, din moment ce nu se desfășura în concret activitatea pentru care s-a solicitat și s-a acordat finanțarea prin cererea de plată nr. 4. În lipsa nor angajați în număr de 8 care să fi prestat exact activitățile ce apar fictiv pe actele adiționale încheiate cu 6 dintre aceștia în luna ianuarie 2014, orice utilare a acestui sediu apare ca fiind lipsită de finalitatea prevăzută în contractul de finanțare, iar acordarea de sume de bani în acest scop apare ca fiind lipsită de orice fundament.
În acest sens, al nedesfășurării activității pentru care s-a acordat finanțarea, Curtea reține și declarația martorei I. M., angajată (suplimentar față de cele 8 persoane ce erau deja încadrate pe normă întreagă în domeniile respective încă din ianuarie 2014, cum susțin inculpații) la SC H. C. în luna martie 2014, deci în perioada când trebuiau să se desfășoare toate activitățile prevăzute în studiu de fezabilitate atașat cererii de finanțare, cele ce vizau crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală comuna Sânpetru și zonele rurale limitrofe prin dezvoltarea unei microîntreprinderi moderne care să asigure copiere documente, scanare, imprimare, editare electronică a diverselor materiale, alocare spațiu pe servere, asamblare componente hardware, instalare aplicații, găzduire web, etc - fila 25 din volumul 5 de urmărire penală, care a arătat că la sediul SC H. C. lucrau la acel moment inculpatul P., o contabilă ce stătea până la ora 12 și inculpatul P., că P. se ocupa de copierea unor CD uri pe care le vindeau apoi pe internet iar domeniul de activitate al societății consta în comercializarea de jucării pe un site de genul Amazon sau Emag. A mai arătat martora că mai existau 2 contracte de colaborate cu doi IT- iști dar care nu veneau în permanență la sediu, ci din când în când, iar, în general, aceasta era mai tot timpul singură la sediul societății.
Audiată fiind și la judecata fondului, martora a arătat, cu privire la activitatea concretă în cadrul acestei societăți, că exista un site de comercializare jucării, apoi un domeniu de copiat CD uri și probabil altceva, fiind 2 programatori în alt birou care însă nu știe ce făceau. Se observă deci că activitatea descrisă de martoră nu corespunde cu ceea ce susțineau inculpații că urmează a fi obiectul de activitate al microîntreprinderii pe care doreau să o înființeze cu fonduri europene nerambursabile.
Prin urmare, este dovedit dincolo de orice dubiu că activitatea ce s-a realizat la societatea beneficiară a fondurilor europene după finalizarea contractului nu a fost într-o măsură determinantă cea pentru care s-a acordat finanțarea, astfel că se imune inclusiv restituirea întregii sume primite în cadrul cererii de plată nr. 4.
Curtea reține că, pentru a determina corecția financiară aplicabilă în speță, trebuie să efectueze o apreciere de la caz la caz, cu respectarea principiului proporționalității, ținând seama în special de natura și de gravitatea neregularităților constatate, precum și de impactul lor financiar asupra fondului în cauză
În acest sens, instanța de control judiciar consideră că fraudarea procedurii de alegere a executantului, realizată de inculpați, astfel cum s-a arătat mai sus, ar fi justificat oricum și singură, prin importanța fraudei existente la începutul proiectului, restituirea întregii sume acordate cu titlu de finanțare nerambursabilă, chiar dacă prin cererea de plată nr. 4 nu s-au cerut cheltuieli efective privind edificarea imobilului, ci doar cu utilarea acestuia. O astfel de fraudă realizată cu privire la procedura de selecție a executantului unui obiectiv este atât de importanță încât afectează întregul proiect astfel că este proporțional să considerăm că o restituire totală este una în spiritul legii europene și al jurisprudenței.
Deși s-a reținut participarea inculpatei P. doar la ultima cerere de plată, deci doar la ultimul act material al infracțiunii, Curtea consideră, în aplicarea principiului proporționalității, că neîndeplinirea acestui criteriu de selecție nu numai că făcea imposibilă alegerea acestui proiect pentru finanțare (crearea unui număr mai mic de locuri de muncă decât 8, acest număr fiind obținut prin împărțirea sumei primite la cuantumul fix de 25.000 de euro, nu conducea la acordarea unui punctaj parțial, ci la acordarea a 0 puncte, nefiind prevăzute în ghid punctaje parțiale) și astfel nu s-ar fi primit nicio sumă de bani, cum se precizează expres în adresa părții civile aflată la fila 191 din volumul II de urmărire penală („ fără punctajul obținut la criteriile de selecție pentru crearea de noi locuri de muncă proiectul nu era selectat” – aspect necontestat de inculpați, care au formulat alte apărări cu privire la acest criteriu de selecție) dar și că, faptul că nu s-au creat aceste locuri de muncă în domeniul vizat de proiect are, cum s-a arătat mai sus, consecințe cu privire la îndeplinirea obiectivului general al acestui proiect.
În lipsa derulării unor activități concertate în scopul prevăzut în cererea de finanțare, pentru care s-a și acordat finanțarea, Curtea consideră că însuși scopul proiectului nu a fost atins decât într-o foarte mică măsură, astfel că neîndeplinirea acestui criteriu de selecție, prin prisma importanței deosebite pe care 8 angajați cu normă întreagă cu specializările așa cum apar menționate în actele adiționale încheiate în ianuarie 2014 ar fi avut-o prin activitățile pe care le-ar fi realizat în vederea atingerii scopului proiectului, avut în vedere la finanțare, cântărește atât de mult în economia acestui proiect încât lipsa acestor locuri de muncă conduce la lipsa de conținut a proiectului, finanțarea fiind practic acordată nu pentru o microîntreprindere care să genereze progres în dezvoltare în zona rurală ci pentru construcția unui imobil.
Pentru aceste motive în mod corect s-a dispus obligarea și a inculpatei P. pe latură civilă la restituirea întregii sume primite de la autoritatea contractuală.
Fiind îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, existând o faptă ilicită ce constă într-o fraudă potrivit Legii nr.78/2000 săvârșită cu intenție de către inculpați în solidar, cuantumul prejudiciului fiind determinat, constând în întreaga finanțare acordată, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere, în mod corect s-a dispus admiterea acțiunii civile astfel cum a fost formulată și obligarea în solidar a inculpaților la plata sumei acordate de către autoritatea contractantă.
Fiind corectă soluția instanței de fond prin care s-au admis în totalitate pretențiile civile solicitate, plus dobânzi și penalități, Curtea observă că în mod legal s-au menținut și măsurile asigurătorii luate în faza de urmărire penală asupra bunurilor și conturilor tuturor inculpaților, astfel că vor fi considerate nefondate criticile prin care inculpații au solicitat a fi ridicate aceste măsuri asigurătorii, ce sunt necesare pentru garantarea plății prejudiciului la care inculpații au fost obligați în mod definitiv prin prezenta decizie.
Având în vedere cele mai sus arătate, va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații P. I. C., P. E. M., P. P. și S.C. H. C. S.R.L., împotriva sentinței penale nr. 134/S/30.06.2025 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. 260/62/2023, pe care o va menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 400 de lei cu titlu de cheltuieili judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații P. I. C., P. E. M., P. P. și SC H. C. SRL, împotriva sentinței penale nr. 134/S/30.06.2025 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. 260/62/2023, pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 400 de lei cu titlu de cheltuieili judiciare avansate de stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată azi, 29.12.2025, prin punerea hotărârii la dispoziția părților și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței.
| PREȘEDINTE |
JUDECĂTOR |
| (...) |
(...) |
| |
| GREFIER |
| (...) |
Red. (...)/29.12.2025
Dact. (...)/29.12.2025
2 exemplare
Jud. fond: (...) Trib. Brașov