DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

Discurs de bilanț – Direcția Națională Anticorupție


Raport privind activitatea desfășurată în anul 2025


19 februarie 2026


Distinși invitați,
Stimați reprezentanți ai mass-media,

Vă mulțumesc că sunteți alături de noi la prezentarea bilanțului anual al Direcției Naționale Anticorupție.
Așa cum am făcut-o în fiecare an, vom evalua activitatea noastră atât prin prisma cifrelor – indicatorii statistici anuali – cât și dintr-o perspectivă managerială de ansamblu, privind capacitatea instituției de a-și duce la îndeplinire misiunea.
Întrucât acesta este ultimul meu bilanț în calitate de procuror-șef al DNA, astăzi vă voi prezenta nu doar cifrele anului 2025, ci și o privire de ansamblu asupra întregului mandat.

Contextul anului 2025
Anul trecut, în acest cadru, am arătat că am depășit etapa de tranziție și că măsurile manageriale adoptate în primii ani ai mandatului începuseră să producă efecte vizibile. Anul 2025 a venit să confirme integral această evoluție: DNA s-a poziționat ferm ca instituție judiciară de referință, recunoscută la nivel național și internațional pentru standardele sale de lucru.
Cele trei axe strategice pe care le-am stabilit la începutul mandatului – calitatea actului de urmărire penală, eficiența instituțională și descurajarea corupției prin confiscarea efectivă a produsului infracțional – au ghidat întreaga noastră activitate. Cifrele de astăzi demonstrează că am urmat consecvent acest plan și că rezultatele sunt concrete, măsurabile și verificabile de oricine.

Consolidarea instituțională
Procesul de întărire a DNA este, poate, cea mai importantă realizare a acestui mandat și se reflectă clar în fiecare indicator pe care îl vom discuta astăzi. Am recrutat și integrat 18 noi procurori și 41 de ofițeri de poliție judiciară doar în 2025. Per ansamblu, în cei trei ani de mandat, am adus în instituție circa 100 de procurori și 144 de ofițeri de poliție judiciară. Astăzi, echipa DNA cuprinde 151 de procurori, 300 de ofițeri de poliție, 74 de specialiști, 149 angajați în funcții auxiliare, 130 în poziții administrative și 2 persoane cu specialitate juridică asimilată.
DNA a redevenit o structură de parchet care atrage profesioniști.
Acest lucru este esențial, deoarece fără oameni de calitate, orice strategie instituțională rămâne pe hârtie.

Investiții în tehnologie și proiecte europene
Un capitol la care am făcut progrese substanțiale este cel al dotărilor tehnice și al digitalizării. În 2025, am finalizat proiecte cu finanțare externă nerambursabilă în valoare de 5,2 milioane de euro – de la FORPIF și OCULUS la RAVEN și proiectele PNRR de consolidare a infrastructurii IT&C. Totodată, avem în derulare proiecte de încă 7,3 milioane de euro, precum DIGIT, NANOTECH și FORENSIQ, menite să ducă mai departe capacitatea de investigație digitală a instituției.
Am obținut, de asemenea, certificarea unui Sistem de Management Anti-mită conform standardului ISO 37001:2016, acoperind combaterea corupției la nivel înalt și mediu, prevenirea corupției și cooperarea judiciară internațională. Aceasta nu este doar o formalitate birocratică, ci un angajament că înseși procesele noastre interne respectă standardele anticorupție pe care le aplicăm altora.
Pot afirma, fără ezitare, că DNA dispune astăzi de capacități tehnice fără precedent în istoria instituției, comparabile cu cele ale structurilor similare din țările occidentale. Această investiție va produce efecte mult dincolo de mandatul meu.

Urmărirea penală în 2025
În anul care tocmai s-a încheiat, am gestionat un volum de lucru semnificativ: 2.599 de dosare nou intrate, dintr-un stoc total de 5.556. Am soluționat 1.592 de cauze, am întocmit 114 rechizitorii și am semnat 253 de acorduri de recunoaștere a vinovăției. 792 de persoane au fost trimise în judecată, adică cu 16% mai mult decât în 2024. Dintre acestea, 247 ocupau funcții de conducere, control sau demnitate publică.
Dincolo de cifre, ceea ce contează este ținta investigativă. Am vizat corupția la nivel înalt – demnitari, miniștri, secretari de stat, președinți de consiliu județean, înalți funcționari publici – și am pătruns în zone unde anterior intervenția era considerată imposibilă, inclusiv în infrastructuri critice ale statului. Am preluat și domeniul marii evaziuni fiscale, unde am construit dosare cu prejudicii de zeci de milioane de lei, aplicând sechestre pe bunuri concret individualizate pentru a facilita recuperarea în caz de condamnare.

Performanța în instanță – confirmare judiciară
Procurorii DNA au asigurat 9.463 de prezențe în sălile de judecată, au analizat 1.993 de hotărâri în vederea exercitării căilor de atac și au obținut admiterea a 54 de apeluri și 46 de contestații.
Indicatorii de calitate sunt însă cei care spun povestea reală. Procentul achitărilor definitive a coborât la 9,59% raportat la cauze, față de 21,52% în anul anterior. Dosarele restituite definitiv s-au redus la doar 1,63% din totalul trimiterilor în judecată, față de 6,42% în 2024. Infirmarea sau redeschiderea urmăririi penale a fost dispusă în doar 22 de cauze, adică 1,38% din totalul dosarelor soluționate.
Aceste cifre nu sunt accidentale. Ele reflectă o filosofie de lucru pe care am impus-o în acești ani: dosare solide, probatoriu robust, acuzații care rezistă testului critic al instanțelor. Nu am căutat titluri de ziar, ci verdicte de condamnare.

Confiscarea produsului infracțional
Recuperarea banilor obținuți prin corupție a fost, de la început, una dintre prioritățile definitorii ale mandatului meu. În 2025, am indisponibilizat efectiv bunuri în valoare de aproape 254 milioane de lei, iar soldul total la sfârșitul anului depășea 320 de milioane de lei – o sumă care întrece bugetul anual al instituției.
Convingerea mea este că în lupta cu marea corupție, confiscarea patrimoniului ilicit este cel puțin la fel de importantă ca pedeapsa cu închisoarea. Atunci când cei care fură rămân cu avuțiile acumulate ilegal, semnalul pe care statul îl trimite cetățenilor este devastator. Tocmai de aceea am pus un accent fără precedent pe această dimensiune a muncii noastre.
Mesajul pe care l-am transmis și îl repet astăzi este simplu: cine încalcă legea nu va rămâne cu banii.

Recunoaștere internațională și parteneriate
Dimensiunea internațională a activității DNA a fost un pilon strategic pe care l-am dezvoltat sistematic. Am colaborat cu parteneri de prim rang – FBI, Departamentul Apărării al Statelor Unite, Parchetul Național Financiar din Franța – și am încheiat primul acord de echipă comună de anchetă cu autoritățile britanice în materie de corupție.
Aceste eforturi au contribuit direct la un moment de referință pentru România: obținerea, la 26 noiembrie 2025, a Avizului Formal din partea Grupului de lucru OCDE pentru combaterea mitei în tranzacțiile internaționale. Acesta este un pas esențial în procesul de aderare a României la OCDE și o confirmare că politicile și practicile noastre anticorupție sunt aliniate la cele mai înalte standarde internaționale.
Totodată, activitatea DNA a primit evaluări pozitive atât în Raportul Comisiei Europene din 2025 privind Statul de Drept, cât și în Raportul de conformitate GRECO aferent celei de-a 5-a runde de evaluare a României.

Gestiunea fondurilor publice
DNA a operat în 2025 cu un buget de 291,6 milioane lei din surse publice și 4,2 milioane lei din fonduri externe nerambursabile. Din creditele bugetare deschise de 286,6 milioane lei, am utilizat 283 de milioane, înregistrând o execuție bugetară de 98,73%. Această performanță financiară reflectă disciplina instituțională și responsabilitatea cu care am gestionat fiecare leu din bani publici.

Provocări structurale și nevoi de reformă
Ar fi lipsit de onestitate să prezentăm doar succesele fără să vorbim despre obstacolele sistemice cu care ne-am confruntat. Instabilitatea legislativă continuă să fie cea mai serioasă amenințare la adresa eficacității muncii noastre. Lipsa unei reacții prompte a Legislativului în urma deciziilor Curții Constituționale a condus la situația în care sute de dosare s-au prescris, iar în 2025, instanțele au dispus încetarea procesului penal inclusiv pe motiv de prescripție în 64 de cauze. Fiecare astfel de dosar înseamnă muncă pierdută și încredere erodată.
Tot în registrul sincerității, cooperarea cu instituțiile de control ale statului rămâne sub așteptări. Sesizările sunt puține, sprijinul operațional este limitat, iar aceasta reduce capacitatea DNA de a interveni preventiv. Combaterea corupției la nivel sistemic are nevoie nu doar de resurse proprii, ci și de un ecosistem instituțional care funcționează în mod solidar. Cetățenii au nevoie de un efort conjugat al statului de a diminua acest flagel, nu doar de cazuri judiciare spectaculoase.
În acest context, nu pot să nu remarc și faptul că dezbaterea publică pe tema justiției este excesiv politizată și partizană. Se discută mult despre subiecte simbolice și conflictuale, în timp ce întrebarea fundamentală – cum funcționează justiția ca serviciu public, cât de organizată este și câtă încredere inspiră cetățenilor – rămâne marginală. În situația în care încrederea în instituții este deja scăzută, politizarea continuă a justiției riscă să o aducă la același nivel de redus de încredere cu alte instituții politice. Problemele din justiție pot fi rezolvate numai prin asumarea lor directă și prin soluții bine fundamentate, discutate atât în cadrul sistemului judiciar, cât și cu societatea.

Bilanțul mandatului – obiective asumate, rezultate măsurabile
Întrucât acesta este ultimul meu raport de bilanț, datorez o privire de ansamblu asupra întregului mandat. La preluarea funcției, am depus un proiect de management cu obiective structurate pe patru dimensiuni strategice:
1. procese și capabilități operaționale,
2. vizibilitate și impact,
3. cooperare instituțională și internațională,
4. guvernanță și leadership.
Am ales în mod deliberat să formulez indicatori măsurabili acestor obiective. Într-o țară în care mulți conducători de instituții își fixează obiective imposibil de cuantificat, am preferat să propun ținte clare:
• scăderea ratei achitărilor,
• scăderea ratei restituirilor,
• creșterea gradului de recuperare a produsului infracțional,
• creșterea calității actului de urmărire penală,
• modernizarea instituției.
Oricine poate verifica dacă aceste obiective au fost atinse. Rezultatele sunt publice și cuantificabile:
- rata achitărilor a coborât de la aproximativ 27% la momentul preluării mandatului la 9,59% în 2025;
- rata restituirilor a scăzut de la 6,42% la 1,63%;
- valoarea bunurilor indisponibilizate a crescut substanțial an de an;
- am recrutat și format masiv (464 persoane vs 185 persoane în mandatul precedent 2020-2023);
- am contribuit decisiv la obținerea Avizului OCDE;
- am implementat un Sistem de management anti-mită certificat ISO;
- am finalizat proiecte europene în valoare de milioane de euro și
- sam primit evaluări pozitive de la Comisia Europeană, GRECO și Grupul de lucru OCDE.

Fiecare dintre aceste rezultate era un indicator explicit în dreptul obiectivelor din proiectul de management depus la începutul mandatului.
Am obținut, în premieră, prin modificarea OUG 43/2002, un fond special pentru cheltuieli operative, în cuantum de 3 mil. lei, complementar fondului de flagrant deja existent la nivelul instituției și cu caracter de noutate pentru parchetele specializate.
O lecție importantă pentru mine la nivel personal din acest mandat este că rezultatele vin dacă ai o viziune și acționezi cu tenacitate. În ultimă instanță, acesta este rolul leadership-ului în instituțiile publice, să genereze rezultate măsurabile.
Percepțiile și simpatia sunt efemere, rezultatele sunt durabile.

Un ultim mesaj
Plec din DNA către o altă etapă în carieră, dar plec cu convingerea că las în urmă o instituție aflată la un nivel ridicat de performanță și capacitate instituțională.
Am învățat în acești ani că orice reformă reală într-o instituție trece, inevitabil, prin două căi: dezvoltarea culturii organizaționale și creșterea capacității instituționale. Nu există scurtături. Legislația se poate schimba peste noapte, un conducător se poate schimba, dar o cultură organizațională solidă – bazată pe calitate, profesionalism, responsabilitate și transparență – este ceea ce asigură durabilitatea rezultatelor. Am investit enorm în construirea acestei culturi la DNA și cred că acesta este moștenirea cea mai de preț pe care o las instituției.

Către colegii mei din DNA
Vreau să închei adresându-mă direct colegilor mei din Direcția Națională Anticorupție – procurorilor, ofițerilor de poliție judiciară, specialiștilor și întregului personal care face această instituție să funcționeze în fiecare zi și mai ales procurorilor-șefi adjuncți Tatiana Toader, Viorel Cerbu și Paul Dumitriu, pentru buna colaborare și implicare.
Ceea ce am construit împreună în acești ani nu aparține unui om sau unui mandat – aparține vouă, instituției și, în cele din urmă, cetățenilor pe care îi serviți. Ați dovedit că se poate face justiție de calitate, că se poate investiga marea corupție cu profesionalism și integritate și că se pot obține rezultate care rezistă în instanță. Fiți mândri de ceea ce ați realizat.
Vă încurajez să mențineți acest standard, să nu acceptați compromisuri pe calitate și să vă amintiți întotdeauna de ce faceți această meserie: pentru ca oamenii să poată avea încredere că legea se aplică egal, indiferent de funcție, avere sau conexiuni politice. Acesta este privilegiul și responsabilitatea voastră.
DNA este astăzi mai puternică. Păstrați-o așa.

Către cetățeni
Închei cu un gând adresat cetățenilor. România este o țară cu un potențial extraordinar – oameni talentați, resurse, energie, creativitate – un potențial care, de prea multe ori, este subminat de corupție.
Fiecare contract trucat, fiecare funcție cumpărată, fiecare decizie publică deturnată în interes privat este o bucată din viitorul vostru care vi se ia. Exact acesta este motivul pentru care am orientat activitatea DNA către zonele cu cel mai mare impact asupra societății: acolo unde sunt bani mulți în joc, acolo unde corupția blochează servicii publice esențiale și implicit și dezvoltarea comunităților.
Nu am urmărit vizibilitatea, am urmărit impactul – pentru că un dosar care recuperează zeci de milioane de lei furați din sistemul public face mai mult pentru această țară decât o sută de știri spectaculoase.
Când am venit la DNA, am descoperit că exact aceasta este și motivația oamenilor din instituție: convingerea profundă că această țară merită mai mult și că fiecare anchetă bine făcută este un nou pas spre acel potențial nevalorificat.
Aveți încredere în DNA. Aici lucrează oameni care își cunosc bine misiunea și care sunt dispuși să sacrifice confort și liniște pentru convingerea că țara noastră merită mai mult.

Vă mulțumesc!