IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 1216 din 18.12.2025, Curtea de Apel Constanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța cu inculpatul C.M. și îl condamnă pe aceasta la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primăriei comunei Valu lui Traian sau în cadrul Primăriei orașului Murfatlar.
Obligă inculpatul la plata sumei de 6.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța în data de 17 ianuarie 2025, vezi comunicatul nr. 132/VIII/3 din data de 04 martie 2025.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
04 martie 2025