DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 206 din 23.02.2026, definitivă prin neapelare la 14.03.2026, Tribunalul București admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu inculpata C.A.S. și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de un an și patru luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și interzicerea, pe o perioadă de trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Administrarea Domeniului Public București-Sector 2 sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 2.
Instanța o obligă pe aceasta la plata sumei de 1.829 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție în data de 18 noiembrie 2025, vezi comunicatul nr. 908/VIII/3 din data de 9 decembrie 2025 (comunicatul nr. 1).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 09 decembrie 2025