IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin sentința penală nr. 53 din 03.03.2026, definitivă prin neapelare la 12.05.2026, Tribunalul Bacău admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău cu inculpatul STOICA VALERICĂ, la data faptelor inspector de trafic în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) - Inspectoratul Teritorial nr. 3 – Centrul Județean Bacău și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de patru ani și interzicerea, pe o perioadă de cinci ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția și de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit (respectiv de inspector de trafic în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R.), pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual, toate în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău – Complexul pentru servicii de asistență socială și suport comunitar sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău – Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane cu dizabilități Condorul, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Instanța a dispus confiscarea sumei de 1.550 lei reprezentând mita primită de inculpat cu ocazia comiterii infracțiunii.
Constată achitat integral prin plată prejudiciul cauzat părților civile Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, I.S.C.T.R., U.A.T. Dărmănești și U.A.T. Bacău.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.731 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Dosarul a fost înaintat în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău în data de 21 octombrie 2025, vezi comunicatul nr. 770/VIII/3 din data de 14 noiembrie 2025.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
14 noiembrie 2025