IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin sentința penală nr. 138 din 24.04.2026, definitivă prin neapelare la 19.05.2026, Tribunalul Dolj admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova cu inculpatul GÎNGIOVEANU CRISTIAN, la data faptelor manager al Serviciului de Ambulanță al Județului (S.A.J.) Dolj și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de doi ani și opt luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a exercita funcția manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Dolj, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din municipiul Craiova, județul Dolj, sau la Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri din municipiul Craiova, județul Dolj.
Instanța a dispus confiscarea sumei de 10.000 euro și 5.248 lei (aceasta din urmă reprezentând echivalentul foloaselor necuvenite), primite ca urmare a comiterii infracțiunii, precum și confiscarea extinsă a sumelor de 413.320 euro, 36.952 lei și 6.620 USD ridicate de la domiciliul inculpatului.
Obligă inculpatul la plata sumei de 3.604,02 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Dosarul a fost înaintat în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova în data de 12 februarie 2026, vezi comunicatul nr. 96/I-36 din data de 17 februarie 2026.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
17 februarie 2026