Dosar nr. 1289/115/2024

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2026:040.000536

operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 536/A
Ședința publică din data de 25 iunie 2026
Instanța constituită din:
Președinte : (.........................)
Judecător: (.........................)
Grefier: (.........................)

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, de inculpații C.I.R. și C.M. și apelanții C.M.F. , C.M.R. și C.P.G. împotriva sentinței penale nr. 30/26.03.2026 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosar nr. 1289/115/2024.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2026, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, în baza art. 391 alin 1 și 2 raportat la art. 405 alin. 1 din Codul de procedură penală, modificat prin Legea nr. 130/2021, a stabilit termen pentru deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii, la data de 25.06.2026, prin punerea acesteia la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței.

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 30 din data de 26.03.2026, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 1289/115/2024, prima instanță a soluționat cauza penală privind pe inculpații C.M. , C.I.R. , P.N. , P.G. și S.F.L. .
În ceea ce o privește pe inculpata C.M. , prima instanță, în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal și art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin. (1) Cod penal, astfel cum a fost interpretat prin deciziile Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție incidente în materia prescripției, a dispus încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prevăzută de art. 320 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, constând în 12 acte materiale, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Totodată, prima instanță a condamnat-o pe inculpata C.M. , în baza art. 396 alin. (1), (2) și (10) Cod procedură penală raportat la art. 18^1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în formă continuată, constând în 19 acte materiale, la pedeapsa de 2 ani închisoare. Pentru această infracțiune, instanța i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, precum și pedeapsa accesorie având același conținut.
Aceeași inculpată a fost condamnată, în baza art. 396 alin. (1), (2) și (10) Cod procedură penală raportat la art. 322 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, constând în 9 acte materiale, la pedeapsa de 2 luni închisoare. Și pentru această infracțiune, prima instanță a aplicat pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal.
Prima instanță a constatat că faptele deduse judecății sunt concurente cu faptele pentru care inculpata C.M. fusese condamnată prin sentința penală nr. 139 din data de 27.04.2023, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 3563/208/2022, definitivă prin neapelare la data de 23.05.2023, la pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. În consecință, în baza art. 97 alin. (1) Cod penal, tribunalul a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei anterior aplicate și a repus în individualitatea lor pedepsele componente de 1 an închisoare, aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, și de 9 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, înlăturând provizoriu sporul de 3 luni închisoare.
În baza art. 38 și art. 39 Cod penal, prima instanță a contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedepsele aplicate prin sentința penală anterior menționată, stabilind pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 7 luni și 20 de zile închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă totală de 2 ani, 7 luni și 20 de zile închisoare.
În temeiul art. 91 Cod penal, tribunalul a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani, 7 luni și 20 de zile închisoare, iar în temeiul art. 92 Cod penal a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatei i-au fost impuse măsurile prevăzute de art. 93 alin. (1) Cod penal, obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Caraș-Severin, precum și obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Caransebeș sau în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, instituția urmând a fi desemnată de Serviciul de Probațiune după evaluarea inculpatei. Totodată, instanța i-a atras atenția asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse, precum și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În privința pedepsei complementare rezultante, prima instanță a aplicat inculpatei C.M. , în temeiul art. 45 alin. (1) Cod penal raportat la art. 67 alin. (2) Cod penal, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, calculată de la rămânerea definitivă a sentinței penale, conform art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal, precum și pedeapsa accesorie corespunzătoare. De asemenea, în baza art. 404 alin. (4) lit. b) raportat la art. 399 alin. (1), art. 208 alin. (4) și (5) și art. 207 alin. (5) Cod procedură penală, tribunalul a revocat măsura controlului judiciar luată față de inculpata C.M. prin ordonanța nr. 400/P/2021 din data de 09.06.2023, măsură prelungită succesiv în cursul urmăririi penale și menținută pe parcursul judecății.
În ceea ce îl privește pe inculpatul C.I.R. prima instanță, în baza art. 396 alin. (1), (2) și (10) Cod procedură penală raportat la art. 18^1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în formă continuată, constând în 11 acte materiale, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Pentru această infracțiune, tribunalul i-a aplicat inculpatului C.I.R. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal, precum și pedeapsa accesorie având același conținut.
În temeiul art. 91 Cod penal, prima instanță a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 92 Cod penal a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatului i-au fost impuse măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) Cod penal, obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Caraș-Severin, precum și obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Caransebeș sau în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin. De asemenea, în baza art. 404 alin. (4) lit. b) raportat la art. 399 alin. (1), art. 208 alin. (4) și (5) și art. 207 alin. (5) Cod procedură penală, tribunalul a revocat măsura controlului judiciar luată față de acest inculpat prin ordonanța nr. 400/P/2021 din data de 08.06.2023, măsură prelungită succesiv în cursul urmăririi penale și menținută pe parcursul judecății.
În ceea ce îl privește pe inculpatul P.N. , prima instanță, în baza art. 396 alin. (1) și (2) Cod procedură penală raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în formă continuată, constând în 2 acte materiale, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Pentru această infracțiune, prima instanță i-a aplicat inculpatului P.N. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal, precum și pedeapsa accesorie corespunzătoare. Modalitatea de executare stabilită de prima instanță a fost executarea pedepsei în regim de detenție.
În ceea ce îl privește pe inculpatul P.G. , prima instanță, în baza art. 396 alin. (1), (2) și (10) Cod procedură penală raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în formă continuată, constând în 2 acte materiale, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Pentru această infracțiune, tribunalul i-a aplicat inculpatului P.G. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal, precum și pedeapsa accesorie având același conținut.
În temeiul art. 91 Cod penal, prima instanță a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 92 Cod penal a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatului i-au fost impuse măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) Cod penal, obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Caraș-Severin, precum și obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Caransebeș sau în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin.
În ceea ce o privește pe inculpata S.F.L. , prima instanță, în baza art. 396 alin. (1), (2) și (10) Cod procedură penală raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, a condamnat-o pentru săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în formă continuată, constând în 2 acte materiale, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Pentru această infracțiune, tribunalul i-a aplicat inculpatei S.F.L. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal, precum și pedeapsa accesorie corespunzătoare.
În temeiul art. 91 Cod penal, prima instanță a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 92 Cod penal a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatei i-au fost impuse măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) Cod penal, obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Caraș-Severin, precum și obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Caransebeș sau în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin.
Sub aspectul laturii civile, prima instanță, în baza art. 397 alin. (1) Cod procedură penală, art. 19 și art. 25 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 1349, art. 1357 și art. 1381 Cod civil, a obligat inculpații la repararea prejudiciului produs prin faptele reținute în sarcina lor. Astfel, inculpata C.M. a fost obligată la plata către partea civilă MADR – APIA a sumei de 1.380.685,60 lei, în solidar cu inculpatul C.I.R. pentru aceeași sumă, cu inculpatul P.N. pentru suma de 505.121,28 lei, cu inculpatul P.G. pentru suma de 296.119,29 lei și cu inculpata S.F.L. pentru suma de 433.948,17 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate de la data efectuării fiecărei plăți și până la achitarea integrală a debitului principal.
În același sens, inculpatul C.I.R. a fost obligat la plata către partea civilă MADR – APIA a sumei de 1.380.685,60 lei, în solidar cu inculpata C.M. pentru aceeași sumă, cu inculpatul P.N. pentru suma de 505.121,28 lei, cu inculpatul P.G. pentru suma de 296.119,29 lei și cu inculpata S.F.L. pentru suma de 433.948,17 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale. Inculpatul P.N. a fost obligat la plata către aceeași parte civilă a sumei de 505.121,28 lei, în solidar cu inculpații C.M. și C.I.R. , inculpatul P.G. la plata sumei de 296.119,29 lei, în solidar cu inculpații C.M. și C.I.R. , iar inculpata S.F.L. la plata sumei de 433.948,17 lei, în solidar cu inculpații C.M. și C.I.R. , fiecare sumă urmând a fi actualizată prin dobânzile și penalitățile prevăzute de Codul de procedură fiscală.
De asemenea, prima instanță a obligat inculpata C.M. la plata către partea civilă MADR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a sumei de 316.680 lei, în solidar cu inculpatul C.I.R. pentru aceeași sumă și cu inculpatul P.N. pentru suma de 180.960 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de Codul de procedură fiscală. În mod corespunzător, inculpatul C.I.R. a fost obligat la plata către această parte civilă a sumei de 316.680 lei, în solidar cu inculpata C.M. și cu inculpatul P.N. pentru suma de 180.960 lei, iar inculpatul P.N. a fost obligat la plata sumei de 180.960 lei, în solidar cu inculpații C.M. și C.I.R. .
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) Cod procedură penală raportat la art. 250^2 și art. 250 Cod procedură penală, prima instanță a menținut măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale și al judecății, până la concurența sumelor reținute cu titlu de prejudiciu, asupra bunurilor prezente și viitoare ale inculpaților, precum și asupra unor bunuri imobile deținute direct sau indirect, în vederea garantării reparării pagubei și a executării cheltuielilor judiciare. Au fost menținute, între altele, măsurile asigurătorii instituite până la concurența sumei de 2.144.491,98 lei asupra bunurilor inculpatului C.I.R. , până la concurența sumei de 2.350.970,77 lei asupra bunurilor inculpatei C.M. , precum și măsurile instituite asupra bunurilor inculpaților P.N. , P.G. și S.F.L. , în raport de prejudiciile reținute în sarcina fiecăruia.
În baza art. 25 alin. (3) Cod procedură penală, prima instanță a dispus desființarea înscrisurilor apreciate ca fiind false ori inexacte, indicate în rechizitoriu, respectiv documente și declarații folosite în susținerea cererilor de finanțare sau a cererilor unice de plată depuse la OJFIR, APIA ori în alte proceduri administrative aferente obținerii fondurilor europene. Tribunalul a avut în vedere, în această privință, declarații pe proprie răspundere, planuri de afaceri, rapoarte de execuție, registre, facturi, chitanțe, cereri unice de plată, formulare de completare, anexe, adeverințe, certificate și înscrisuri privind agricultura ecologică, apreciind că acestea au fost folosite în mecanismul de creare artificială a condițiilor de eligibilitate și de obținere nelegală a sprijinului financiar.
Totodată, prima instanță a soluționat cheltuielile judiciare, dispunând obligarea inculpaților la plata sumelor avansate de stat, potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură penală, și a dispus plata onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu din fondurile Ministerului Justiției. În conformitate cu art. 273 alin. (1) Cod procedură penală, tribunalul a dispus și plata sumei de 1.394,5 lei către martorul Z.T.A. , reprezentând costurile de deplasare pentru audierea acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 400/2/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților pentru infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, constând, în esență, în folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, precum și în crearea artificială a condițiilor necesare obținerii unor fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
În esență, cu privire la inculpata C.M. , prima instanță a reținut că, în perioada 01.09.2015-06.10.2022, aceasta a desfășurat o activitate infracțională amplă, prin acte de autorat, instigare și complicitate la infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, activitate care a avut ca urmare prejudicierea bugetului general al Uniunii Europene cu suma totală de 2.350.970,77 lei. S-a reținut că inculpata a sprijinit mai multe persoane fizice sau juridice în obținerea de finanțări ori plăți prin folosirea unor documente false sau inexacte, prin identificarea unor societăți care întocmeau planuri de afaceri, prin intermedierea ori facilitarea încheierii unor contracte de arendă, prin însoțirea beneficiarilor la primării, APIA ori OJFIR, prin obținerea de adeverințe și prin depunerea documentațiilor necesare acordării fondurilor.
Prima instanță a reținut că, în cazul inculpatei C.M. , activitatea infracțională a vizat, între altele, sprijinirea inculpatului P.N. , în obținerea planului de afaceri și în folosirea unor declarații și documente false ori inexacte în susținerea cererii de finanțare depuse la OJFIR, ceea ce a condus la obținerea pe nedrept a sumei de 180.960 lei. De asemenea, inculpata C.M. l-a sprijinit pe B.D.I. în demersurile pentru obținerea unei finanțări, prin folosirea unor documente și declarații false ori inexacte, fapta având ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei de 135.720 lei.
Tribunalul a mai reținut că inculpata C.M. a sprijinit, în campaniile agricole 2017, 2018 și 2019, crearea artificială a condițiilor de acordare a unor scheme de plată, prin contracte de arendă, adeverințe, documente APIA și înscrisuri referitoare la exploatarea terenurilor, contribuind astfel la obținerea nelegală de fonduri europene. În acest context, prima instanță a avut în vedere sumele de 2.347,02 lei și 2.587,47 lei aferente campaniilor 2017 și 2018, precum și suma de 505.163,64 lei aferentă campaniei 2019, în legătură cu PFA P.N. .
De asemenea, prima instanță a reținut că inculpata C.M. l-a sprijinit pe inculpatul C.I.R. , reprezentant legal al unor societăți comerciale, în crearea artificială a condițiilor necesare obținerii unor sume de bani în cadrul schemelor de plată aferente campaniilor 2019, 2021 și 2022, prin identificarea persoanelor dispuse să încheie contracte de arendă, încheierea și înregistrarea acestora, ridicarea adeverințelor de la primării, semnarea unor documente de certificare în agricultura ecologică și depunerea documentației la APIA. Prin aceste acte, potrivit primei instanțe, au fost obținute pe nedrept sume importante din fondurile europene, între care 241.301,22 lei, 380.135,88 lei și 151.863,78 lei.
În sarcina inculpatei C.M. s-a mai reținut că, în calitate de reprezentantă ori persoană care acționa în numele unor PFA-uri sau societăți, a folosit la APIA documente și declarații false ori inexacte în susținerea unor cereri unice de plată aferente anilor 2017, 2018, 2021 și 2022, inclusiv declarații de suprafață, formulare privind schemele de sprijin, angajamente și declarații, anexe privind completarea cererilor în aplicația IPA-Online, adeverințe eliberate de primării și certificate ori rapoarte privind agricultura ecologică. Prima instanță a reținut că unele dintre aceste fapte au avut ca rezultat obținerea efectivă a fondurilor, iar în alte situații fondurile nu au fost obținute ca urmare a verificărilor efectuate de inspectorii APIA, dar mecanismul infracțional a fost pus în executare prin depunerea documentelor nereale.
Tot în privința inculpatei C.M. , tribunalul a reținut că aceasta a alterat, prin adăugarea unor mențiuni nereale, mai multe adeverințe emise de primării, privind categoria de folosință a terenurilor, mențiuni de natură să producă efecte juridice, întrucât creau condițiile artificiale pentru obținerea plăților pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu. Prima instanță a reținut, de asemenea, că inculpata a remis aceste adeverințe alterate inculpaților C.I.R. și P.N. , pentru a fi depuse la APIA, împreună cu formularele de completare a cererilor unice de plată, în scopul obținerii fondurilor.
Sub aspectul infracțiunilor de fals, prima instanță a reținut că inculpata C.M. a contrafăcut, prin plăsmuirea semnăturilor titularilor, mai multe cereri unice de plată, declarații de suprafață, formulare privind schemele de sprijin, angajamente și declarații, documente aferente IPA-Online și alte înscrisuri depuse la APIA, iar în privința infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale a constatat intervenirea prescripției răspunderii penale.
În ceea ce îl privește pe inculpatul C.I.R. , prima instanță a reținut că, în perioada 01.09.2015-06.10.2022, acesta a derulat activități specifice autoratului, instigării și complicității la infracțiunea împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, ce au avut drept urmare prejudicierea bugetului general al Uniunii Europene cu suma totală de 2.144.491,98 lei. Instanța a reținut că inculpatul a sprijinit sau a determinat folosirea de documente și declarații false ori inexacte în susținerea unor cereri de finanțare, a contribuit la crearea artificială a condițiilor de eligibilitate și a folosit documente nereale în calitate de reprezentant legal al unor persoane juridice.
În concret, tribunalul a reținut că inculpatul C.I.R. l-a sprijinit pe B.D.I. în obținerea planului de afaceri și în folosirea unor documente false ori inexacte în cadrul unei cereri de finanțare depuse la OJFIR, fapta având ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei de 135.720 lei. De asemenea, inculpatul a sprijinit-o pe G.M.N. în obținerea unui plan de afaceri și în folosirea unor documente ori declarații false, precum și pe inculpatul P.N. , în crearea artificială a condițiilor de obținere a unor plăți aferente campaniei 2019.
Prima instanță a mai reținut că inculpatul C.I.R. , în calitate de reprezentant al unor societăți comerciale, a folosit cu rea-credință declarații și documente false ori inexacte în cereri unice de plată depuse la APIA, inclusiv în campaniile 2019 și 2021, referitoare la suprafețe de teren, scheme de sprijin, angajamente privind agricultura ecologică și documente justificative privind producția agricolă. S-a reținut că, în campania 2019, faptele inculpatului C.I.R. au avut drept rezultat obținerea pe nedrept a sumei de 241.301,22 lei, iar în campania 2021, în legătură cu societatea CP SRL, a fost obținută pe nedrept suma de 380.135,88 lei.
De asemenea, prima instanță a reținut că inculpatul C.I.R. i-a sprijinit pe inculpatul P.G. și pe inculpata S.F.L. în crearea artificială a condițiilor pentru obținerea de fonduri europene aferente campaniilor 2020, 2021 și 2022, prin identificarea persoanelor dispuse să încheie contracte de arendă, însoțirea acestora la încheierea contractelor, ridicarea adeverințelor de la primării și depunerea documentelor la APIA. În urma acestor activități, inculpatul P.G. a obținut pe nedrept sumele de 146.924,41 lei și 149.194,88 lei, iar inculpata S.F.L. a obținut pe nedrept sumele de 214.901,51 lei și 219.046,66 lei.
În ceea ce îl privește pe inculpatul P.N. , prima instanță a reținut că, în perioada 08.10.2015-26.09.2019, acesta a folosit, în susținerea unor cereri de finanțare depuse la OJFIR ori în susținerea unor cereri de plată depuse la APIA, cu rea-credință, documente și declarații false sau inexacte. Instanța a avut în vedere, în special, declarația pe proprie răspundere care însoțea cererea de finanțare, planul de afaceri, declarația privind respectarea condițiilor de eligibilitate, rapoarte de execuție, declarații pe propria răspundere, registre, documente privind veniturile realizate, facturi și chitanțe privind pretinse vânzări de produse agricole.
Prima instanță a reținut că, prin folosirea acestor înscrisuri, inculpatul P.N. a obținut pe nedrept fonduri europene în cadrul proiectului finanțat prin OJFIR, precum și plăți APIA aferente unor campanii agricole, fiind reținută în sarcina sa o activitate infracțională în formă continuată, cu două acte materiale, prejudiciul fiind stabilit, în latura civilă, la suma de 505.121,28 lei față de APIA și la suma de 180.960 lei față de AFIR, în solidar cu inculpații C.M. și C.I.R. , potrivit contribuției fiecăruia la mecanismul infracțional.
În ceea ce îl privește pe inculpatul P.G. , prima instanță a reținut că acesta, în calitate de reprezentant al unor societăți, a folosit cu rea-credință documente și declarații false ori inexacte în susținerea unor cereri de plată depuse la APIA, în campaniile 2020 și 2021. Instanța a avut în vedere documente privind suprafețele declarate, schemele de sprijin solicitate, angajamentele asumate, documentele privind agricultura ecologică, precum și înscrisuri menite să creeze aparența îndeplinirii condițiilor de eligibilitate. Prin aceste fapte, potrivit primei instanțe, inculpatul P.G. a obținut pe nedrept fonduri europene în sumă totală de 296.119,29 lei.
În ceea ce o privește pe inculpata S.F.L. , prima instanță a reținut că aceasta, în campaniile 2021 și 2022, a obținut pe nedrept fonduri europene prin crearea artificială a condițiilor necesare acordării unor scheme de plată, cu sprijinul inculpaților C.M. și C.I.R. . Tribunalul a avut în vedere contractele de arendă, adeverințele depuse, documentele referitoare la producția agricolă și înscrisurile folosite în procedurile APIA, reținând că acestea au fost utilizate pentru a crea aparența îndeplinirii condițiilor de eligibilitate. În acest mod, inculpata S.F.L. a obținut pe nedrept sumele de 214.901,51 lei pentru campania 2021 și 219.046,66 lei pentru campania 2022, prejudiciul total reținut fiind de 433.948,17 lei.
Sub aspect probator, prima instanță a reținut că situația de fapt rezultă din înscrisurile depuse la OJFIR și APIA, documentele ridicate în cursul urmăririi penale, procesele-verbale întocmite de organele de urmărire penală, declarațiile martorilor, înscrisurile emise de instituțiile publice implicate, datele furnizate de APIA, AFIR și primării, precum și din celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Tribunalul a apreciat că probele se coroborează și demonstrează caracterul nereal al documentelor folosite, existența condițiilor artificiale create pentru obținerea sprijinului financiar și legătura de cauzalitate dintre conduita inculpaților și plata nelegală a sumelor din fonduri europene.
Prima instanță a avut în vedere că mecanismul infracțional a presupus, în mod repetat, folosirea unor înscrisuri care atestau în mod nereal existența ori exploatarea unor suprafețe agricole, categoria de folosință a terenurilor, îndeplinirea condițiilor pentru schemele de plată, existența unor producții agricole ori valorificarea acestora, precum și respectarea cerințelor privind agricultura ecologică. În opinia tribunalului, aceste înscrisuri au fost determinante în obținerea fondurilor, întrucât au fost depuse în procedurile administrative prin care autoritățile competente au verificat eligibilitatea solicitanților și au aprobat plățile.
În drept, prima instanță a apreciat că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în forma prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, constând în folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. În cazul inculpaților C.M. și C.I.R. , tribunalul a reținut forma agravată, prevăzută de art. 18^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, având în vedere valoarea prejudiciilor produse.
De asemenea, prima instanță a reținut forma continuată a infracțiunilor, potrivit art. 35 alin. (1) Cod penal, având în vedere pluralitatea actelor materiale, unitatea de rezoluție infracțională, intervalul de timp în care acestea au fost săvârșite, natura asemănătoare a demersurilor efectuate, identitatea valorii sociale lezate și scopul urmărit, respectiv obținerea nelegală de fonduri europene. În privința inculpatei C.M. , tribunalul a reținut și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, iar pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale a constatat intervenirea prescripției răspunderii penale.
La individualizarea pedepselor, prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a faptelor, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite, valoarea prejudiciului, numărul actelor materiale, durata activității infracționale, rolul concret al fiecărui inculpat, conduita procesuală, datele personale, antecedentele penale și posibilitățile de reintegrare socială. Tribunalul a reținut că faptele prezintă o gravitate semnificativă, întrucât au afectat mecanismele de acordare a fondurilor europene și au produs prejudicii importante bugetului Uniunii Europene, dar a avut în vedere și conduita procesuală a inculpaților care au solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate.
În cazul inculpatei C.M. , prima instanță a avut în vedere rolul central al acesteia în mecanismul infracțional, numărul mare de acte materiale, perioada îndelungată a activității și implicarea sa în sprijinirea mai multor beneficiari în obținerea nelegală de fonduri. Totodată, instanța a avut în vedere că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu fapte pentru care inculpata fusese condamnată anterior, motiv pentru care a procedat la anularea suspendării sub supraveghere dispuse prin hotărârea anterioară și la contopirea pedepselor.
În cazul inculpatului C.I.R. , tribunalul a reținut contribuția consistentă a acestuia la crearea artificială a condițiilor de obținere a fondurilor, atât în nume propriu ori prin societăți pe care le reprezenta, cât și prin sprijinirea altor inculpați. Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că, raportat la datele personale, la conduita procesuală și la circumstanțele cauzei, scopul pedepsei poate fi atins fără executarea efectivă în regim de detenție, dispunând suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.
În cazul inculpatului P.N. , prima instanță a avut în vedere gravitatea faptei, valoarea prejudiciului și împrejurarea că acesta nu a beneficiat de reducerea limitelor de pedeapsă în condițiile art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, motiv pentru care a stabilit pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executare efectivă.
În cazul inculpaților P.G. și S.F.L. , instanța a avut în vedere contribuția concretă la obținerea nelegală a fondurilor, cuantumul prejudiciilor, dar și conduita procesuală, aplicând pedepse de 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acestora.
În privința laturii civile, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, existând o faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție, motiv pentru care a obligat inculpații la repararea prejudiciilor cauzate părților civile MADR – APIA și MADR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Tribunalul a avut în vedere prejudiciile calculate de instituțiile implicate, sumele efectiv plătite cu titlu de sprijin financiar, precum și caracterul solidar al răspunderii acolo unde mai mulți inculpați au contribuit la producerea aceleiași pagube.
De asemenea, tribunalul a apreciat că se impune menținerea măsurilor asigurătorii instituite în cauză, acestea fiind necesare pentru garantarea reparării prejudiciului și a executării cheltuielilor judiciare. În același timp, instanța a dispus desființarea înscrisurilor false ori inexacte, întrucât acestea au stat la baza mecanismului infracțional și au fost folosite pentru inducerea în eroare a autorităților competente în procedura de acordare a fondurilor europene.
Împotriva sentința penală nr. 30 din data de 26.03.2026, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 1289/115/2024, au declarat apel inculpații C.M. , C.I.R. , persoanele interesate C.M.R. , C.P.G. și C.M.F. , precum și Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Timișoara.
Prin motivele de apel depuse la dosar, Ministerul Public a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței penale apelate și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, în sensul criticilor formulate.
În esență, printr-un prim motiv de apel, Parchetul a criticat nelegalitatea pedepsei de 2 luni închisoare aplicate inculpatei C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, constând în 9 acte materiale. S-a arătat că pedeapsa aplicată este situată sub minimul special prevăzut de lege, astfel cum acesta se reduce cu o treime ca efect al procedurii simplificate.
Ministerul Public a susținut că, potrivit art. 322 alin. (1) Cod penal, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar prin aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, minimul special al pedepsei închisorii este de 4 luni. În aceste condiții, pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatei C.M. este nelegală, fiind stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege. Pe cale de consecință, Parchetul a apreciat că este greșit și cuantumul pedepsei rezultante aplicate inculpatei C.M. , întrucât aceasta a fost stabilită prin contopirea unor pedepse dintre care una este nelegală.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 16.06.2026, Ministerul Public și-a modificat acest motiv de apel, arătând că, raportat la data comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și la deciziile Curții Constituționale în materia prescripției răspunderii penale, se impune admiterea apelului și încetarea procesului penal față de inculpata C.M. sub aspectul acestei infracțiuni, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Prin cel de-al doilea motiv de apel, Parchetul a criticat modul în care prima instanță a stabilit executarea pedepselor complementare aplicate inculpatei C.M. . S-a arătat că, deși în mod corect tribunalul a aplicat, pe lângă fiecare pedeapsă principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, în mod greșit a menționat că aceste pedepse se execută de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
Ministerul Public a susținut că, întrucât față de inculpata C.M. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, executarea pedepselor complementare trebuia stabilită potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal, respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În consecință, s-a solicitat desființarea în parte a sentinței penale apelate și menționarea expresă a faptului că pedepsele complementare aplicate inculpatei C.M. se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal.
Prin cel de-al treilea motiv de apel, Ministerul Public a criticat sentința sub aspectul duratei termenului de supraveghere stabilit în cazul inculpatei C.M. , al neprecizării datei de la care acesta începe să curgă și al modului în care prima instanță a stabilit obligația de prestare a muncii neremunerate în folosul comunității.
În acest sens, Parchetul a arătat că prima instanță a constatat că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care inculpata C.M. fusese condamnată prin sentința penală nr. 139 din data de 27.04.2023, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 3563/208/2022, definitivă prin neapelare la data de 23.05.2023, la pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Prima instanță a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei anterior aplicate, repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente și contopirea acestora cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, stabilind o pedeapsă rezultantă de 2 ani, 7 luni și 20 de zile închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
Parchetul a susținut că, în această ipoteză, prima instanță trebuia să facă aplicarea art. 97 alin. (2) Cod penal și să precizeze că termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea sub supraveghere, respectiv de la data de 23.05.2023, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în prezenta cauză. În opinia Ministerului Public, stabilirea unui termen de supraveghere de 3 ani, care ar urma să se împlinească la data de 23.05.2026, anterior rămânerii definitive a hotărârii apelate, lipsește practic de conținut măsura suspendării sub supraveghere, deoarece inculpata nu ar mai fi supusă în mod efectiv măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite de instanță.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, Parchetul a arătat că natura și gravitatea activității infracționale desfășurate de inculpata, numărul mare al actelor materiale, perioada îndelungată de comitere, cuantumul ridicat al prejudiciului, lipsa unor demersuri reale de acoperire a acestuia, antecedentele penale ale inculpatei și împrejurarea că aceasta a fost anterior condamnată pentru infracțiuni concurente de prejudiciu și fals impuneau stabilirea unui termen de supraveghere maxim, de 4 ani. S-a mai arătat că un asemenea termen era necesar pentru ca inculpata să suporte efectiv consecințele modalității de individualizare dispuse și pentru ca Serviciul de Probațiune să poată exercita supravegherea, iar inculpata să aibă posibilitatea reală de a face demersuri pentru acoperirea prejudiciului.
Tot în cadrul acestui motiv, Ministerul Public a criticat faptul că prima instanță nu a avut în vedere că, prin sentința penală nr. 139 din data de 27.04.2023, definitivă la data de 23.05.2023, inculpata C.M. fusese obligată să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, obligație finalizată la data de 30.07.2024. Parchetul a apreciat că această împrejurare trebuia menționată expres în hotărâre, pentru a fi avută în vedere la executarea obligației stabilite în prezenta cauză. În consecință, s-a solicitat stabilirea unui termen de supraveghere de 4 ani, cu precizarea că acesta începe să curgă de la data de 23.05.2023, precum și obligarea inculpatei C.M. la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, cu luarea în considerare a celor 60 de zile deja executate în baza hotărârii anterioare.
Prin cel de-al patrulea motiv de apel, Ministerul Public a criticat nelegalitatea dispozițiilor privind executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților C.M. , C.I.R. , P.G. și S.F.L. . S-a arătat că, deși prima instanță a aplicat acestor inculpați pedepse cu închisoarea, cu suspendarea sub supraveghere a executării în condițiile art. 91 Cod penal, a dispus în mod greșit executarea pedepselor accesorii pe durata executării pedepsei.
Parchetul a susținut că, potrivit art. 65 alin. (3) Cod penal, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la momentul la care pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Totuși, în ipoteza în care instanța dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii și aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, pedeapsa accesorie se aplică, dar nu se execută efectiv, executarea acesteia urmând să intervină numai dacă pedeapsa principală devine executabilă ca urmare a anulării sau revocării suspendării sub supraveghere.
În consecință, Ministerul Public a solicitat înlăturarea dispozițiilor privind executarea pedepselor accesorii pe durata executării pedepsei în cazul inculpaților C.M. , C.I.R. , P.G. și S.F.L. și menționarea faptului că pedepsele accesorii se vor executa numai în măsura anulării sau revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Pentru toate aceste motive, Ministerul Public a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admiterea apelului, desființarea parțială a sentinței penale apelate și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în sensul criticilor formulate.
Inculpații C.M. și C.I.R. nu și-au motivat apelul în scris, dar acesta a fost susținut oral în ședința de judecată din data de 16.06.2026, prin care au achiesat la apelul Ministerului Public.
Persoanele interesate C.M.R. , C.P.G. și C.M.F. au criticat sentința penală apelată exclusiv sub aspectul menținerii măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor acestora.
În esență, printr-un prim motiv de apel, persoanele interesate au susținut că măsurile asigurătorii instituite în cauză au încetat de drept, întrucât, în cursul judecății în primă instanță, acestea nu au fost verificate în termenul legal de un an, astfel cum prevăd dispozițiile Codului de procedură penală. S-a arătat că neîndeplinirea obligației instanței de a verifica periodic subzistența temeiurilor care au justificat luarea măsurilor asigurătorii atrage încetarea de drept a acestora, astfel încât prima instanță nu mai putea dispune, prin hotărârea apelată, menținerea sechestrului asupra bunurilor aparținând persoanelor interesate.
Printr-un al doilea motiv de apel, persoanele interesate au susținut că, prin ordonanța de instituire a sechestrului, măsura asiguratorie a fost dispusă exclusiv în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse, iar nu în vederea garantării reparării prejudiciului ori a executării cheltuielilor judiciare. Or, prin sentința penală apelată nu s-a dispus confiscarea specială sau confiscarea extinsă cu privire la bunurile asupra cărora a fost instituită măsura asiguratorie. În aceste condiții, s-a arătat că nu mai subzistă scopul pentru care sechestrul a fost instituit, iar menținerea măsurilor asigurătorii este nelegală.
Totodată, persoanele interesate au criticat hotărârea primei instanțe și sub aspectul lipsei unei fundamentări probatorii clare în ceea ce privește pretinsa deținere reală a bunurilor de către inculpații C.M. și C.I.R. prin intermediul fiicelor și ginerilor acestora. S-a arătat că din probele administrate în cauză nu rezultă, în mod cert și neechivoc, că imobilele asupra cărora s-a instituit sechestrul ar aparține în realitate inculpaților, iar persoanele interesate ar fi doar proprietari aparenți ori interpuși.
Cu privire la imobilul donat fiicei C.M.R. , persoanele interesate au arătat că transferul dreptului de proprietate a avut la bază motive familiale reale, iar nu intenția de sustragere a bunului de la urmărire sau de la executarea unor obligații patrimoniale. S-a susținut că donația a fost făcută în considerarea relațiilor de familie și a situației personale existente, inclusiv pentru a evita ca un concubin să poată beneficia de acel bun, iar nu pentru a crea o aparență juridică destinată ascunderii patrimoniului inculpaților.
În ceea ce privește terenurile asupra cărora s-a dispus instituirea sechestrului, persoanele interesate au arătat că acestea au fost cumpărate de inculpata C.M. în reprezentarea fiicelor sale, iar nu pentru sine. S-a susținut că, anterior achiziționării terenurilor, au fost transmise sume de bani în vederea identificării și cumpărării acestor bunuri, împrejurare confirmată de declarații notariale existente la dosar. Prin urmare, simplul fapt că inculpata a participat la procedurile de cumpărare sau a reprezentat fiicele la încheierea actelor nu poate conduce, în lipsa unor probe clare, la concluzia că bunurile i-ar aparține în realitate.
În concluzie, persoanele interesate au solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței penale apelate sub aspectul dispozițiilor privind menținerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor lor și ridicarea sechestrului instituit asupra acestor bunuri, ca urmare a încetării de drept a măsurilor, a lipsei scopului pentru care acestea au fost dispuse și a inexistenței unor probe certe din care să rezulte că bunurile ar fi deținute în fapt de inculpați prin intermediul persoanelor interesate.
Analizând apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, de inculpații C.M. , C.I.R. , persoanele interesate C.M.R. , C.P.G. și C.M.F. , împotriva sentinței penale nr. 30 din data de 26.03.2026, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 1289/115/2024, Curtea constată că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Curtea reține că situația de fapt stabilită de prima instanță nu a fost contestată în calea de atac. Inculpații apelanți și intimați au uzat, în fața primei instanțe, de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, iar criticile formulate în apel nu vizează existența faptelor, participația penală, vinovăția ori încadrarea juridică principală reținută de tribunal, ci aspecte punctuale de legalitate și de individualizare, referitoare la intervenirea prescripției răspunderii penale pentru una dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatei C.M. , la regimul de executare al pedepselor complementare și accesorii, la termenul de supraveghere stabilit în privința aceleiași inculpate, precum și la menținerea măsurilor asigurătorii asupra unor bunuri aparținând persoanelor interesate.
Curtea constată, așadar, că prima instanță a reținut în mod corect, în fapt și în drept, mecanismul infracțional dedus judecății, constând, în esență, în folosirea ori prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte ori incomplete, precum și în crearea artificială a condițiilor necesare obținerii unor fonduri provenite din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Tribunalul a stabilit, pe baza probelor administrate și a poziției procesuale a inculpaților care au recunoscut faptele, că activitatea infracțională s-a derulat pe o perioadă îndelungată, prin intermediul unor cereri de finanțare, cereri unice de plată, declarații de suprafață, planuri de afaceri, adeverințe, facturi, documente aferente agriculturii ecologice și alte înscrisuri utilizate în procedurile APIA și AFIR, cu consecința obținerii pe nedrept a unor sume importante din fonduri europene.
În ceea ce o privește pe inculpata C.M. , prima instanță a reținut că aceasta a avut un rol important în mecanismul infracțional, prin sprijinirea mai multor beneficiari în obținerea fondurilor, prin identificarea unor persoane ori societăți dispuse să încheie contracte de arendă, prin însoțirea acestora la primării și instituții publice, prin obținerea de adeverințe, prin depunerea documentațiilor și prin folosirea ori întocmirea unor înscrisuri false sau inexacte. Totodată, prima instanță a reținut în sarcina acesteia infracțiunea împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în formă continuată, precum și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, dispunând încetarea procesului penal pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În ceea ce îl privește pe inculpatul C.I.R. , prima instanță a reținut că acesta a contribuit la același mecanism infracțional, atât prin activități proprii, cât și prin sprijinirea altor inculpați în crearea artificială a condițiilor de eligibilitate pentru obținerea sprijinului financiar. În ceea ce îi privește pe inculpații P.G. și S.F.L. , tribunalul a reținut folosirea cu rea-credință a documentelor ori declarațiilor inexacte în cadrul procedurilor administrative de acordare a fondurilor, precum și contribuția inculpaților C.M. și C.I.R. la crearea artificială a condițiilor necesare obținerii acestor sume.
În aceste limite, Curtea constată că hotărârea primei instanțe este temeinică în ceea ce privește stabilirea situației de fapt și a vinovăției inculpaților, însă este nelegală sub aspectele criticate prin apelurile declarate, în măsura și pentru motivele ce urmează a fi expuse.
Referitor la apelul declarat de Ministerul Public, Curtea reține, mai întâi, că acesta este întemeiat în ceea ce privește intervenirea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, reținută în sarcina inculpatei C.M. .
Inițial, Ministerul Public a criticat pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatei pentru această infracțiune, arătând că pedeapsa este situată sub minimul special prevăzut de lege, astfel cum acesta se reduce ca efect al aplicării art. 396 alin. (10) Cod procedură penală. Ulterior, la termenul de judecată din data de 16.06.2026, Parchetul a arătat că, raportat la data comiterii infracțiunii și la deciziile Curții Constituționale în materia prescripției răspunderii penale, se impune constatarea intervenirii prescripției și încetarea procesului penal pentru această faptă.
În aceste condiții, Curtea nu va mai analiza critica inițială referitoare la nelegalitatea cuantumului pedepsei de 2 luni închisoare aplicate pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât, odată constatată intervenirea prescripției răspunderii penale, nu se mai pune problema stabilirii unei pedepse în limitele legale pentru această infracțiune. Prescripția răspunderii penale constituie o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale și atrage încetarea procesului penal, astfel încât analiza legalității pedepsei aplicate pentru fapta prescrisă rămâne lipsită de obiect.
Curtea reține că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) Cod penal, este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. Potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal, termenul general de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani. Fiind vorba despre o infracțiune în formă continuată, termenul de prescripție începe să curgă, potrivit regulilor aplicabile acestei forme de unitate infracțională, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.
În cauză, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată reținută în sarcina inculpatei C.M. a fost descrisă ca fiind săvârșită în perioada 12.05.2017-18.05.2021, prin 9 acte materiale. Prin urmare, termenul general de prescripție de 5 ani a început să curgă de la data ultimului act material, respectiv 18.05.2021, și s-a împlinit la data de 18.05.2026, în lipsa unor cauze legale de întrerupere a cursului prescripției care să poată fi valorificate în cauză.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, prin care a fost analizată constituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) Cod penal referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. În jurisprudența astfel conturată s-a reținut, în esență, că soluția legislativă care prevedea întreruperea cursului prescripției prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză nu îndeplinea exigențele de claritate și previzibilitate, iar, pentru intervalul cuprins între publicarea Deciziei nr. 297/2018 și intervenția legislativă ulterioară, dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal nu au putut produce efecte întreruptive în forma anterioară. Totodată, prin Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismul hotărârii prealabile, s-a statuat asupra naturii de drept material a normelor referitoare la întreruperea cursului prescripției, acestea fiind susceptibile de aplicare potrivit principiului legii penale mai favorabile.
Aplicând aceste repere la cauza de față, Curtea constată că termenul general de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a împlinit la data de 18.05.2026, anterior soluționării definitive a cauzei în apel. Cum prescripția răspunderii penale poate fi constatată în orice stare a procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri definitive, Curtea urmează să admită apelul Parchetului sub acest aspect, să desființeze sentința penală apelată și, în rejudecare, să dispună încetarea procesului penal față de inculpata C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală.
Consecința directă a acestei soluții este înlăturarea pedepsei de 2 luni închisoare aplicate inculpatei pentru această infracțiune, precum și recalcularea pedepsei rezultante stabilite în sarcina sa. Astfel, la operațiunea de contopire vor mai fi avute în vedere pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză pentru infracțiunea împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și pedepsele de 1 an închisoare și 9 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 139 din 27.04.2023 a Judecătoriei Caransebeș, definitivă la data de 23.05.2023, pedepse concurente cu cea din prezenta cauză, ca urmare a anulării suspendării sub supraveghere dispuse prin hotărârea anterioară.
În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, Curtea va stabili pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care va adăuga sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte două pedepse, respectiv o treime din 1 an și 9 luni închisoare, ceea ce reprezintă 7 luni închisoare. Inculpata C.M. urmează, așadar, să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare.
Curtea constată că este întemeiat și motivul de apel al Parchetului referitor la regimul de executare al pedepselor complementare aplicate inculpatei C.M. . Prima instanță a aplicat, pe lângă pedepsele principale, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, însă a menționat, în mod greșit, că acestea se execută de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
Or, în cazul inculpatei C.M. , prima instanță a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante. În această ipoteză, art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal prevede că executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Prin urmare, mențiunea primei instanțe privind executarea pedepselor complementare de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii nu este compatibilă cu modalitatea de individualizare a executării pedepsei stabilită în cauză.
Curtea va înlătura, așadar, această mențiune și va dispune că pedeapsa complementară aplicată inculpatei C.M. , constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Este întemeiat și motivul de apel al Parchetului privind pedeapsa accesorie aplicată inculpaților față de care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Prima instanță a dispus executarea pedepselor accesorii pe durata executării pedepsei, deși față de inculpații C.M. , C.I.R. , P.G. și S.F.L. a stabilit pedepse cu închisoarea a căror executare a fost suspendată sub supraveghere.
Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se aplică atunci când instanța aplică pedeapsa complementară corespunzătoare, însă executarea efectivă a pedepsei accesorii este legată de executarea pedepsei principale privative de libertate. În ipoteza suspendării sub supraveghere, pedeapsa principală nu se execută efectiv în regim privativ de libertate, astfel încât pedeapsa accesorie nu se execută pe durata termenului de supraveghere. Aceasta va deveni executabilă doar în ipoteza în care suspendarea sub supraveghere este anulată sau revocată, iar pedeapsa închisorii devine executabilă.
Prin urmare, Curtea va înlătura dispozițiile primei instanțe privind executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților C.M. , C.I.R. , P.G. și S.F.L. pe durata executării pedepsei și va menționa că pedepsele accesorii se vor executa numai în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă.
În ceea ce privește termenul de supraveghere stabilit în privința inculpatei C.M. , Curtea constată că și acest motiv de apel al Parchetului este întemeiat. Prima instanță a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu faptele pentru care inculpata fusese condamnată prin sentința penală nr. 139 din data de 27.04.2023, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 3563/208/2022, definitivă la data de 23.05.2023, la pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În mod corect, tribunalul a dispus anularea suspendării sub supraveghere anterior acordate, repunerea pedepselor în individualitatea lor și contopirea acestora cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză.
Cu toate acestea, în stabilirea termenului de supraveghere aplicabil noii pedepse rezultante, prima instanță nu a dat eficiență deplină dispozițiilor art. 97 alin. (2) Cod penal. Potrivit acestui text, în cazul anulării suspendării sub supraveghere și aplicării unei noi suspendări după contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Prin urmare, în cazul inculpatei C.M. , termenul de supraveghere nu curge de la rămânerea definitivă a prezentei decizii, ci de la data de 23.05.2023, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 139 din 27.04.2023 a Judecătoriei Caransebeș. Această precizare este necesară pentru corecta punere în executare a hotărârii și pentru determinarea exactă a perioadei în care inculpata se află sub supravegherea Serviciului de Probațiune.
Curtea constată că durata de 3 ani stabilită de prima instanță nu este adecvată în raport cu specificul cauzei, întrucât, calculată de la data de 23.05.2023, aceasta s-ar împlini la data de 23.05.2026, anterior soluționării definitive a prezentei cauze. O asemenea modalitate de stabilire a termenului ar lipsi practic de conținut supravegherea, întrucât obligațiile și măsurile impuse inculpatei ar deveni imposibil de realizat efectiv după rămânerea definitivă a hotărârii.
Suspendarea sub supraveghere presupune existența unui interval real și efectiv în care persoana condamnată este supusă măsurilor prevăzute de art. 93 Cod penal, este monitorizată de Serviciul de Probațiune, participă la programe de reintegrare socială, prestează muncă neremunerată în folosul comunității și face demersuri pentru repararea prejudiciului. Stabilirea unui termen care, prin raportare la regula de calcul prevăzută de art. 97 alin. (2) Cod penal, ar fi deja împlinit sau aproape împlinit la momentul rămânerii definitive a hotărârii, este contrară finalității acestei modalități de individualizare.
În raport cu gravitatea activității infracționale reținute în sarcina inculpatei, cu durata acesteia, cu numărul actelor materiale, cu valoarea ridicată a prejudiciului, cu împrejurarea că inculpata a mai fost condamnată pentru infracțiuni concurente de înșelăciune și de fals, dar și cu faptul că executarea pedepsei nu se realizează în regim de detenție, Curtea apreciază că se impune stabilirea unui termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data de 23.05.2023.
Această soluție este necesară pentru ca suspendarea sub supraveghere să nu rămână o măsură pur formală, ci să permită exercitarea efectivă a supravegherii, verificarea conduitei inculpatei și punerea în executare a obligațiilor stabilite în sarcina acesteia.
Curtea reține, totodată, că prin sentința penală nr. 139 din data de 27.04.2023, definitivă la data de 23.05.2023, inculpata C.M. a fost obligată să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile. Această împrejurare trebuie avută în vedere în prezenta cauză, pentru a evita dublarea nejustificată a unei obligații eventual deja executate și pentru a asigura coerența punerii în executare a hotărârii.
În consecință, Curtea va impune inculpatei obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, cu luarea în considerare a zilelor de muncă executate în baza sentinței penale nr. 139 din 27.04.2023 a Judecătoriei Caransebeș.
În ceea ce privește apelurile declarate de inculpați C.M. și C.I.R. , Curtea reține că aceștia au achiesat, în esență, la motivele de apel formulate de Parchet. În măsura în care criticile acestora privesc aspecte favorabile, respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, regimul corect de executare al pedepselor complementare și accesorii ori înlăturarea unor dispoziții nelegale ale hotărârii, apelurile sunt întemeiate pentru aceleași considerente anterior expuse.
Curtea nu va analiza însă, în cadrul apelului declarat de inculpata C.M. , aspectele care nu îi sunt favorabile, chiar dacă aceasta a declarat că este de acord cu motivele Parchetului referitoare la majorarea termenului de supraveghere sau la stabilirea unui număr mai mare de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Calea de atac exercitată de inculpată nu poate conduce, prin ea însăși, la agravarea situației acesteia. Aceste chestiuni sunt analizate exclusiv în cadrul apelului declarat de Ministerul Public, apel care permite instanței de control judiciar să examineze criticile formulate în defavoarea inculpatei, în limitele efectului devolutiv al căii de atac exercitate de procuror.
În ceea ce privește apelurile declarate de persoanele interesate C.M.R. , C.P.G. și C.M.F. , Curtea constată că acestea sunt întemeiate sub aspectul criticii referitoare la scopul pentru care au fost instituite măsurile asigurătorii asupra bunurilor acestora.
Curtea pornește de la dispozițiile art. 249 Cod procedură penală, care reglementează scopul și condițiile luării măsurilor asigurătorii. Potrivit acestui text, măsurile asigurătorii pot fi dispuse pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea ori sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot servi la garantarea executării amenzii, a cheltuielilor judiciare, a reparării pagubei produse prin infracțiune ori care urmează să fie supuse confiscării speciale sau confiscării extinse. De asemenea, legea permite luarea măsurilor asigurătorii și asupra bunurilor aparținând altor persoane decât suspectul sau inculpatul, însă numai în limitele și pentru scopurile expres prevăzute de norma procesual penală, respectiv în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse.
Rezultă, așadar, că măsura asiguratorie are un caracter esențialmente provizoriu și finalistic. Ea nu constituie o sancțiune și nu poate fi menținută ca o indisponibilizare generică a patrimoniului, ci trebuie să fie permanent raportată la scopul concret pentru care a fost instituită. Cu atât mai mult, atunci când măsura privește bunurile unor persoane care nu au calitatea de suspect sau inculpat, instanța trebuie să verifice dacă subzistă temeiul legal și finalitatea concretă care au justificat ingerința asupra dreptului lor de proprietate.
În cauză, din actele dosarului rezultă că măsurile asigurătorii asupra bunurilor persoanelor interesate au fost instituite prin ordonanță în vederea confiscării speciale (fila 237 volumul 37 dosar urmărire penală). Așadar, temeiul concret al indisponibilizării nu a fost garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune, garantarea executării cheltuielilor judiciare ori a pedepsei amenzii, ci eventuala supunere a acestor bunuri unei măsuri de siguranță cu caracter patrimonial.
Or, prin sentința penală apelată, prima instanță nu a dispus confiscarea specială cu privire la bunurile aparținând persoanelor interesate. În lipsa unei dispoziții de confiscare asupra acestor bunuri, nu mai subzistă finalitatea pentru care măsura asiguratorie a fost instituită, iar menținerea sechestrului nu mai are un suport procesual actual.
Curtea reține că măsura asigurătorie nu poate fi menținută pentru un alt scop decât cel avut în vedere la momentul luării sale. Nu se poate proceda, în calea de atac, la o convertire implicită a finalității măsurii, în sensul menținerii sechestrului pentru garantarea reparării prejudiciului, în condițiile în care măsura a fost instituită în vederea confiscării speciale, iar hotărârea primei instanțe nu a dispus o asemenea confiscare. O asemenea reinterpretare ar depăși limitele dispozițiilor art. 249 Cod procedură penală și ar lipsi persoanele interesate de garanțiile procesuale aferente stabilirii precise a scopului măsurii.
Simpla existență a unui prejudiciu în cauză nu este suficientă pentru menținerea sechestrului asupra bunurilor unor terți, cât timp aceste bunuri nu au fost indisponibilizate pentru garantarea reparării pagubei, ci pentru o eventuală confiscare care, în final, nu a fost dispusă. În materia măsurilor asigurătorii, scopul indicat la momentul instituirii măsurii nu are un caracter formal, ci delimitează întinderea și justificarea ingerinței asupra dreptului de proprietate.
În consecință, Curtea constată că, în privința bunurilor aparținând persoanelor interesate C.M.R. , C.P.G. și C.M.F. , nu mai există un temei legal și procesual pentru menținerea măsurilor asigurătorii. Întrucât sechestrul a fost instituit în vederea confiscării speciale, iar prin sentința penală apelată nu s-a dispus niciuna dintre aceste măsuri cu privire la bunurile respective, menținerea indisponibilizării ar fi lipsită de finalitate juridică și ar reprezenta o restrângere nejustificată a dreptului de proprietate.
Totodată, Curtea reține că față de persoanele interesate nu s-a dispus, prin hotărârea primei instanțe, obligarea la repararea prejudiciului, la plata cheltuielilor judiciare ori vreo altă dispoziție cu caracter patrimonial care să poată justifica menținerea măsurilor asigurătorii pentru un alt scop dintre cele prevăzute de art. 249 Cod procedură penală.
Prin urmare, în lipsa unei dispoziții de confiscare specială asupra bunurilor acestora și în absența oricărei obligații patrimoniale stabilite în sarcina persoanelor interesate, sechestrul nu poate fi menținut prin raportare la o finalitate diferită de cea avută în vedere la momentul instituirii sale. O asemenea menținere ar echivala cu transformarea măsurii asigurătorii într-o indisponibilizare lipsită de temei procesual actual, incompatibilă cu caracterul său accesoriu și strict determinat de scopul pentru care a fost dispusă.
Față de această soluție, Curtea nu va mai analiza celelalte motive de apel formulate de persoanele interesate, referitoare la pretinsa încetare de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a neverificării acestora în termenul legal de un an, respectiv la susținerile privind proveniența bunurilor, donațiile, reprezentarea la cumpărarea terenurilor și declarațiile notariale privind remiterea sumelor de bani. Odată constatată lipsa temeiului pentru menținerea măsurilor asigurătorii, analiza acestor critici nu mai este necesară pentru soluționarea apelurilor.
Prin urmare, Curtea va admite apelurile persoanelor interesate sub acest aspect, va desființa sentința penală apelată în ceea ce privește menținerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora și va dispune ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor aparținând persoanelor interesate C.M.R. , C.P.G. și C.M.F. .
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, va admite apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, de inculpații C.M. și C.I.R. precum și de persoanele interesate C.M.R. , C.P.G. și C.M.F. , împotriva sentinței penale nr. 30 din data de 26.03.2026, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 1289/115/2024.
Va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând:
În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal și art. 5 Cod penal, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Va înlătură pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatei C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal precum și pedepsele complementare și accesorii aplicate pe lângă această pedeapsă.
Va înlătură dispoziția de contopire a pedepselor aplicate inculpatei C.M. și pedeapsa rezultantă de 2 ani, 7 luni și 20 de zile închisoare stabilită de prima instanță.
Va menține dispoziția de anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an și 3 luni închisoare, aplicată inculpatei C.M. prin sentința penală nr. 139 din data de 27.04.2023, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 3563/208/2022, definitivă prin neapelare la data de 23.05.2023.
Va menține dispoziția de repunere în individualitatea lor a pedepselor componente de 1 an închisoare și 9 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 139 din data de 27.04.2023 a Judecătoriei Caransebeș.
În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, va contopi pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatei C.M. în prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, cu pedepsele de 1 an închisoare și 9 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 139 din data de 27.04.2023 a Judecătoriei Caransebeș, va stabili pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care va adăuga sporul obligatoriu de 7 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare.
În temeiul art. 91 Cod penal, va menține suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani și 7 luni închisoare aplicate inculpatei C.M. .
În temeiul art. 92 Cod penal raportat la art. 97 alin. (2) Cod penal, va stabili în sarcina inculpatei C.M. un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data de 23.05.2023, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 139 din data de 27.04.2023 a Judecătoriei Caransebeș.
Va menține măsurile de supraveghere impuse inculpatei C.M. în temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal.
Va menține obligația inculpatei C.M. de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Caraș-Severin sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, va impune inculpatei C.M. obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Primăriei Caransebeș sau în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, cu luarea în considerare a zilelor executate în baza sentinței penale nr. 139 din data de 27.04.2023 a Judecătoriei Caransebeș.
Va înlătură mențiunea primei instanțe potrivit căreia pedepsele complementare aplicate inculpatei C.M. se execută de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
Va dispune ca pedeapsa complementară aplicată inculpatei C.M. , constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, să se execute potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Va înlătură dispozițiile privind executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților C.M. , C.I.R. , P.G. și S.F.L. pe durata executării pedepsei.
Va dispune ca pedepsele accesorii aplicate inculpaților C.M. , C.I.R. , P.G. și S.F.L. să se execute numai în ipoteza în care pedeapsa principală devine executabilă.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c rap. la art. 249 alin. (4) Cod procedură penală va ridica măsurile asigurătorii instituite asupra următoarelor bunuri aparținând persoanelor interesate C.M.R. , C.P.G. și C.M.F. :
- imobil situat în Caransebeș, (...) compus din teren intravilan în suprafață de 946 mp și casă, înscris în CF nr.(...) Caransebeș.
- imobilele înscrise în CF (...) (...)și CF (...) Turnu Ruieni: teren la ”Belenci” de 5613 mp și teren la ”Belenci” de 13042 mp.
- imobil înscris în CF (...) Caransebeș cu număr cadastral (...) (tarla 7 CN parcela 1051/2) teren arabil în suprafață de 12181 mp
- imobil înscris în CF (...) Caransebeș cu număr cadastral (...) (tarla 7 CN parcela 1051/1) teren arabil în suprafață de 9135 mp
- imobil înscris în CF (...) Caransebeș cu număr cadastral (...), teren arabil în suprafață de 2380 mp.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admite apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, de inculpații C.M. și C.I.R. precum și de persoanele interesate persoanele interesate C.M.R. , C.P.G. și C.M.F. , împotriva sentinței penale nr. 30 din data de 26.03.2026, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 1289/115/2024.
Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:
În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal și art. 5 Cod penal, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Înlătură pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatei C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal precum și pedepsele complementare și accesorii aplicate pe lângă această pedeapsă.
Înlătură dispoziția de contopire a pedepselor aplicate inculpatei C.M. și pedeapsa rezultantă de 2 ani, 7 luni și 20 de zile închisoare stabilită de prima instanță.
Menține dispoziția de anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an și 3 luni închisoare, aplicată inculpatei C.M. prin sentința penală nr. 139 din data de 27.04.2023, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 3563/208/2022, definitivă prin neapelare la data de 23.05.2023.
Menține dispoziția de repunere în individualitatea lor a pedepselor componente de 1 an închisoare și 9 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 139 din data de 27.04.2023 a Judecătoriei Caransebeș.
În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopește pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatei C.M. în prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, cu pedepsele de 1 an închisoare și 9 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 139 din data de 27.04.2023 a Judecătoriei Caransebeș, stabilește pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 7 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare.
În temeiul art. 91 Cod penal, menține suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani și 7 luni închisoare aplicate inculpatei C.M. .
În temeiul art. 92 Cod penal raportat la art. 97 alin. (2) Cod penal, stabilește în sarcina inculpatei C.M. un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data de 23.05.2023, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 139 din data de 27.04.2023 a Judecătoriei Caransebeș.
Menține măsurile de supraveghere impuse inculpatei C.M. în temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal.
Menține obligația inculpatei C.M. de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Caraș-Severin sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, impune inculpatei C.M. obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Primăriei Caransebeș sau în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, cu luarea în considerare a zilelor deja executate în baza sentinței penale nr. 139 din data de 27.04.2023 a Judecătoriei Caransebeș.
Înlătură mențiunea primei instanțe potrivit căreia pedepsele complementare aplicate inculpatei C.M. se execută de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
Dispune ca pedeapsa complementară aplicată inculpatei C.M. , constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, să se execute potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Înlătură dispozițiile privind executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților C.M. , C.I.R. , P.G. și S.F.L. pe durata executării pedepsei.
Dispune ca pedepsele accesorii aplicate inculpaților C.M. , C.I.R. , P.G. și S.F.L. să se execute numai în ipoteza în care pedeapsa principală devine executabilă.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c rap. la art. 249 alin. (4) Cod procedură penală ridică măsurile asigurătorii instituite asupra următoarelor bunuri aparținând persoanelor interesate C.M.R. , C.P.G. și C.M.F. :
- imobil situat în Caransebeș, (...), jud.Caraș-Severin compus din teren intravilan în suprafață de 946 mp și casă, înscris în CF nr. (...) Caransebeș.
- imobilele înscrise în CF (...) Turnu Ruieni și CF (...) Turnu Ruieni: teren la ”Belenci” de 5613 mp și teren la ”Belenci” de 13042 mp.
- imobil înscris în CF (...) Caransebeș cu număr cadastral (...) (tarla 7 CN parcela 1051/2) teren arabil în suprafață de 12181 mp
- imobil înscris în CF (...) Caransebeș cu număr cadastral (...) (tarla 7 CN parcela 1051/1) teren arabil în suprafață de 9135 mp
- imobil înscris în CF (...) Caransebeș cu număr cadastral (...), teren arabil în suprafață de 2380 mp.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea deciziei la dispoziția procurorului, părților și persoanelor interesate prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 25.06.2026.

Președinte,		Judecător,
(.........................)		(.........................)
	Grefier
	(.........................)

Red. (...).+(...)./ 25.06.2026

Tehnored. CP./25.06.2026

Primă Instanță: Trib. CS – jud. (...)