IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ECLI:RO:TBNMT:2026:002.000066
Dosar nr. 991/103/2026
Acord de recunoaștere a vinovăției
ROMÂNIA
TRIBUNALUL NEAMȚ
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 66P
Ședința publică de la 24 Iulie 2026
Completul compus din:
PREȘEDINTE (...)
Grefier (...)
Ministerul Public – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău este reprezentat de doamna procuror (...)
Se examinează cauza penală având ca obiect sesizare cu acord de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău cu inculpatul S.C.-C., cercetat în dosarul penal nr. 14/5/P/2025 al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău.
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 24.06.2026, fiind consemnate prin încheierea de ședință întocmită pentru acel termen de judecată, prin care s-a stabilit pronunțarea pentru data de astăzi, 24.07.2026, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 20.05.2026 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț, sub nr. 991/103/2026. acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 11.05.2026 între procurorul (...) din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău și inculpatul S.C.-C. (fiul lui (...)), cercetat în dosarul nr. 14/5/P/2025 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău sub aspectul săvârșirii infracțiunilor concurente de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic, art. 48 alin. I C. pen., dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (2 acte materiale) și uz de fals, faptă prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (7 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen., inculpatul fiind asistat de apărător ales, av. S.A. din cadrul Baroului Neamț (conform împuternicirii avocațiale seria (...)).
Prin actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele:
În dosarul de urmărire penală nr.14/5/P/2025:
La data de 04.02.2025, organul de cercetare penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor dc luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen și abuz în serviciu, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că la sfârșitul anului 2024 - începutul anului 2025, numitul F.I., primar al Comunei Z., posibil cu concursul altor angajați ai Primăriei Z., a manipulat cu încălcarea legii procedura de achiziție publică având ca obiectiv "Amenajare parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., județul Neamț”, în sensul conceperii și punerii în aplicare astfel încât contractul să fie câștigat, la tarife mult supraevaluate, de societatea agreată de primul, S.C. L.I.I. S.R.L. Pentru atribuirea nelegală a contractului acesta a pretins și ar urma să primească de la numitul S.C.-C., administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., un procent de aproximativ 50% din profitul net obținut de societate ca urmare a executării contractului, respectiv suma de aproximativ 150.000 de lei.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 04.02.2025, a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. Ia art. 289 alin. 1 C. pen. și abuz în serviciu, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 12.06.2025, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000, rap. la art. 290 alin. 1 C. pen.
În dosarul de urmărire penală nr. 26/5/P/2025:
La data de 18.07.2025. organul de cercetare penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen și abuz în serviciu, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că, la începutul lunii iulie 2025, numita J.I., director al Școlii Gimnaziale nr. 1 Z., la solicitarea numitului F.I., primar al Comunei Z.. a înaintat către Primăria Z. o adresă privind demararea procedurilor legale pentru alocarea din bugetul local a sumelor necesare reabilitării fațadei unui corp de clădire în care își desfășoară activitatea Grădinița cu program normal nr. 1 Z., iar ulterior, lot în cursul lunii iulie 2025, după alocarea din bugetul local a sumei de 550.000 de lei pentru realizarea acestei lucrări, cu concursul altor angajați din cadrul primăriei Z. și a unității de învățământ, a manipulat cu încălcarea legii procedura de achiziție publică având ca obiectiv Lucrări de construcții pentru reabilitare fațadă - Școala Gimnazială nr. 7. care a fost în așa fel concepută și pusă în aplicare încât contractul să fie câștigat, la tarife mult supraevaluate, de o societatea agreată de numitul F.I.. Pentru atribuirea nelegală a contractului acesta ar urma să primească de la administratorul acestei societăți comerciale un procent de aproximativ 50% din profitul net obținut, respectiv suma de aproximativ 250.000 de lei.
Prin ordonanța procurorului dc caz din data de 18.07.2025, a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen. și abuz în serviciu, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 02.10.2025, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000, rap. la art. 290 alin. 1 C. pen.
În dosarul de urmărire penală nr.48/5/P/2025:
Din denunțul formulat de numiții I.M.C. și I.C.A. la data de 22.10.2025, rezultă în esență următoarele: La începutul anului 2023 numitul F.I., în calitate dc primar al comunei Z., jud. Neamț, în legătură cu obiectivul finanțat din bugetul local “Reparații și extindere trotuare în com.. Z., jud. Neamț” al cărui beneficiar era U.A.T. Z. și având atribuții în legătură cu încheierea, derularea și executarea contractului de achiziție publică cu același obiect (încheiat la 18.04.2023). a pretins de la numita I.M.C. administrator și asociat unic al S.C. P.C. SRL Z. ce a fost desemnată ca executant al lucrării dc referință în asociere cu SC T.C. SRL, prin intermediul numitului I.C.A., soțul primei menționate, o sumă de bani în cuantum de jumătate de profitul ce urma să fie obținut de firmă ca urmare a executării contractului menționat, iar ulterior, pe parcursul execuției lucrării în baza aceleiași înțelegeri și în același scop a primit de la aceleași persoane foloase necuvenite constând în edificarea unui imobil (casă de locuit) pe o suprafață de teren aparținând familiei edilului, situată pe raza com.. Z.. jud. Neamț (construcție ce a presupus din partea executantului cheltuieli de aproximativ 40.000- 50.000 euro și care a fost ulterior scos la vânzare pentru o sumă de aprox. 150.000 euro). De asemenea. în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în același scop infracțional primarul F.I. a dispus și a plătit din fondurile publice suma ce constituia prețul contractului (de aprox. 3.015.980.63 lei Iară TVA) în beneficiul celor doi executanți, deși a determinat și implicit a cunoscut că valoarea lucrării era mult supraevaluată și că procedura dc achiziție fusese fraudată prin favorizarea asocierii menționate anterior, prin aceasta fiind prejudiciată U.A.T. Z. cu o sumă reprezentând valoarea contractului, fiind vătămate interesele acestei persoane juridice de drept public dar și a eventualelor persoane juridice care au participat la procedura de achiziție publică și care au prezentat oferte concurente și totodată realizându-se un folos necuvenit pentru societățile menționate.
Din același denunț rezultă că în mod similar s-a procedat și în cazul contractelor dc achiziție publică referitoare la obiectivele ''Construire garaj utilaje. în sat Z.. comuna Z., județul Neamț” și ” înființare parc in comuna Z.. județul Neamț", reprezentând lucrări contractate în anul 2023 de U.A.T. Z. prin achiziție directă dc la executantul S.C. P.C. SRL Z.. Astfel. în baza unor înțelegeri prealabile cu executantul S.C. P.C. SRL Z., numitul F.I., în calitate de primar al comunei Z.. jud. Neamț. în legătură cu cele două obiective și având atribuții în legătură cu încheierea, derularea și executarea contractelor de achiziție publică cu același obiect (încheiate la 28.06.2023, respectiv 04.07.2023), a pretins de la numita I.M.C. administrator și asociat unic al S.C. P.C. SRL Z. ce a fost desemnată ca executant al lucrărilor de referință, prin intermediul numitului I.C.A., soțul primei menționate, sume de bani în cuantum de jumătate de profitul ce urma să fie obținut dc firmă ca urmare a executării contractelor menționate, iar ulterior, după execuția lucrărilor și plata prețului aferent contractelor, în baza aceleiași înțelegeri și în același scop a primit dc la aceleași persoane sumele de 35.000 lei, respectiv. 30.000 lei. Și în aceste situații. în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în același scop infracțional primarul F.I. a dispus și a plătit din fondurile publice sumele ce constituiau prețul contractelor (de aprox. 203.962,33 lei tară TVA, respectiv 387.459.48 lei fără TVA) în beneficiul executantului, deși a determinat și implicit a cunoscut că procedura dc achiziție fusese fraudată prin depunerea unor oferte concurente fictive, prin aceasta fiind prejudiciată U.A.T. Z. cu sumă reprezentând valoarea contractelor, fiind vătămate interesele acestei persoane juridice de drept public și totodată realizându-se un folos necuvenit pentru societatea menționată.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 22.10.2025. a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de luare de mită, fapte prev. de ari. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., și a trei infracțiuni de abuz în serviciu, fapte prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. I C. pen.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 28.10.2025. s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare dc mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000, rap. la art. 290 alin. 1 C. pen.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 30.10.2025 s-a dispus reunirea cauzelor cu nr. 14/5/P/2025, 26/5/P/2025 și 48/5/P/2025, aflate în instrumentarea Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău și formarea unui singur dosar sub nr. 14/5/P/2025.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 30.10.2025 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de următorii suspecți, astfel:
1. F.I., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif., din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit. c și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif, de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7, art. 49, 50, 58, 59 și 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 21 și 22 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, a aprobat și implicit ulterior a plătit din fondurile publice în beneficiul S.C. L.I.I. S.R.L., suma reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț” , respectiv suma de 476.205,64 lei (la care se adaugă TVA), deși a coordonat și implicit a cunoscut că valoarea lucrării era supraevaluată și că procedura de achiziție fusese fraudată, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudiciind astfel U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. L.I.I. S.R.L.;
b. de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în perioada iunie- octombrie 2025, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins cu titlu de mită de la numitul S.C.-C. administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț” și o valoare de 476.205,64 lei (la care se adaugă TVA), a primit de la acesta din urmă o parte din suma menționată și anume aprox. 50.000 lei.
c. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2, art. 51 alin. 1 și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif. și de art. 12, 14, 21, 22 și 44 din Legea 500/2002 privind finanțele publice (și implicit a prev. H.G. 907/2016 și O.M.F.P. 1917/2005), de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7, art. 49, 50, 58, 59 și 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce inițial a determinat repartizarea prin rectificare bugetară a sumei de 550.000 lei din bugetul local către Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț pentru cheltuieli având ca obiect "Reparații curente Grădinița Școala nr. 1 ”, știind că în realitate era vorba despre o investiție constând în realizarea de lucrări de intervenție asupra unei construcții administrate de U.A.T. (reabilitarea fațadei grădiniței nr. 1 Z.), astfel creând premisele alocării și utilizării acestei sume de către unitatea de învățământ în mod netransparent și fără realizarea procedurilor specifice unor lucrări de investiții, a coordonat plata din fondurile publice (având ca sursă finanțare bugetul local) în beneficiul S.C. T. S.R.L., a sumei reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 11.08.2025 între beneficiarul (secundar) Școala cu cls. I-¬VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (în fapt, fiind vorba despre o investiție, U.A.T Z. era beneficiarul principal) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în "Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț" , respectiv suma de 449.962,98 lei (la care se adaugă TVA), în același sens determinând și implicit cunoscând că valoarea lucrării era supraevaluată și că procedura de achiziție fusese fraudată. Prin această conduită ilicită complexă s-a cauzat vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma reprezentând prețul/valoarea contractului, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T. S.R.L.;
d. de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada august-octombrie 2025, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins de la numitul M.N. administrator al S.C. T. S.R.L., o sumă totală în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 11.08.2025 între beneficiarul (secundar) Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (în fapt, fiind vorba despre o investiție, U.A.T Z. era beneficiarul principal) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț ” și o valoare de 449.962,98 lei (la care se adaugă TVA), a primit în mai multe tranșe de la ultimul menționat o parte din suma pretinsă, respectiv aprox. 70.000 lei.
e. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit. c și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif, de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7, art. 49, 50, 58, 59 și 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 21 și 22 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza 1 din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, a aprobat și implicit ulterior a plătit din fondurile publice în beneficiul asocierii SC T.C. SRL (lider) și S.C. P.C.SRL Z., suma reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 18.04.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reparații și extindere trotuare în com.. Z., jud. Neamț”, respectiv suma de 3.015.980,63 lei (la care se adaugă TVA), deși a coordonat și implicit a cunoscut că valoarea lucrării era supraevaluată și că procedura de achiziție fusese fraudată, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudiciind astfel U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s- a constituit și într-un folos necuvenit pentru asocierea menționată;
f. de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada aprilie - sfârșitul anului 2023, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu contractul ce va fi menționat, a primit cu titlu de mită de la numita I.M.C. administrator și asociat unic al S.C. P.C. SRL Z., foloase necuvenite constând în edificarea unui imobil (casă de locuit) pe o suprafață de teren aparținând familiei edilului, situată pe raza com.. Z., jud. Neamț (construcție ce a presupus din partea executantului cheltuieli de aproximativ 40.000 - 50.000 euro și care a fost ulterior scos la vânzare pentru o sumă de aprox. 150.000 euro) și de la numitul N.D. administrator al SC T.C. SRL un procent din profitul net obținut conform înțelegerii inițiale, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 18.04.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ’’Reparații și extindere trotuare în com.. Z., jud. Neamț” și o valoare de 3.015.980,63 lei (la care se adaugă TVA);
g. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit. c și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif, de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7, art. 49, 50, 58, 59 și 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 21 și 22 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, a aprobat și implicit ulterior a plătit din fondurile publice în beneficiul S.C. P.C. SRL Z., suma reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat la data de 04.07.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Construire garaj utilaje sat Z., com.. Z., jud. Neamț ”, respectiv suma de 387.459,48 lei (la care se adaugă TVA), deși a coordonat și implicit a cunoscut că procedura de achiziție fusese fraudată, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudiciind astfel U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru societatea menționată;
h. de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în perioada iulie- sfârșitul anului 2023, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins, a primit cu titlu de mită de la de la numita I.M.C. administrator și asociat unic al S.C. P.C. SRL Z., o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut și anume 30.000 lei, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat la data de 04.07.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Construire garaj utilaje sat Z., com.. Z., jud. Neamț ”;
i. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit. c și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif., de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7, art. 49, 50, 58, 59 și 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 21 și 22 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, a aprobat și implicit ulterior a plătit din fondurile publice în beneficiul S.C. P.C. SRL Z., suma reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat la data de 28.06.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în "înființare Parc în com.. Z., jud. Neamț " , respectiv suma de 203.962,33 lei (la care se adaugă TVA), deși a coordonat și implicit a cunoscut că procedura de achiziție fusese fraudată, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudiciind astfel U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s- a constituit și într-un folos necuvenit pentru societatea menționată;
j. de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în perioada iunie- sfârșitul anului 2023, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins, a primit cu titlu de mită de la de la numita I.M.C. administrator și asociat unic al S.C. P.C. SRL Z., o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut și anume 35.000 lei, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat la data de 28.06.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în "înființare Parc în com.. Z., jud. Neamț, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
2. S.C. L.I.I. S.R.L., CUI (...) și S.C.-C., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada ianuarie 2025-august 2025, a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin acceptarea propunerii ultimului de participare la procedura formală de achiziție publică ce s-a materializat în încheierea contractului de achiziție publică (în jurul datei de 25.03.2025) între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, dar și prin înlesnirea întocmirii și depunerii unor oferte concurente fictive și totodată prin întocmirea și depunerea documentației ce a stat la baza dispunerii de către ordonatorul de credite a plății totale în sumă de 530.542,19 lei și implicit prin beneficierea de către executant de această sumă cu privire la care cunoștea că este mult supraevaluată față de costul real al lucrării, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. L.I.I.S.R.L.;
b. dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți, în perioada iunie-octombrie 2025, în baza unei înțelegeri anterioare cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț după ce anterior a promis/acceptat propunerea ultimului de a-i remite cu titlu de mită aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț” și o valoare de 476.205,64 lei (la care se adaugă TVA), i-a dat acestuia o parte din suma menționată și anume aprox. 50.000 lei cu același titlu și implicit în legătură cu exercitarea de către ordonatorul de credite a atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
3. S.C. Y.D. S.R.L., CUI (...) și F.T., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în realizarea obiectului de activitate al acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada iulie - octombrie 2024, fiindu-i atribuită realizarea serviciilor de proiectare pentru obiectivul de referință ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, a creat premisa încălcării de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin supraevaluarea costurilor proiectului, fapt ce a creat posibilitatea plății și obținerii de către executant a unei sume suplimentare de bani, astfel contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant.
4. A.A.-S., fiul lui (...) și M.F., fostă A., fiica lui (...), sub aspectul comiterii următoarelor infracțiuni:
a. de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. I C. pen., constând în aceea că primul în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, respectiv ce de-a doua în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului și care desfășură în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice, și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada ianuarie - martie 2025, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante U.A. T. Z., în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă constând în Lucrările de construcții ”Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., Neamț”, în valoare de 476.205,64 lei fără TVA, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar, S.C. L.I.I. S.R.L., reprezentată de numitul S.C.-C., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. L.I.I. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant;
b. de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că primul în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, respectiv ce de-a doua în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului ce desfășura în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice, și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada iulie - august 2025, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, în valoare de 449.962,98 lei fără TVA (scriptic figurând ca autoritate contractantă Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț, deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A. T. Z.), în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar S.C. T. S.R.L., reprezentată de numitul M.N., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. T.S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant;
c. de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că primul în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, respectiv ce de-a doua în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului ce desfășură în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice, și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada ianuarie - aprilie 2023, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante U.A.T. Z., în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția simplificată constând în lucrarea de ” Reparații și extindere trotuare în com.. Z., jud. Neamț”, în valoare de 3.015.980,63 lei fără TVA, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar, respectiv a asocierii SC T.C. SRL (lider) și S.C. P.C. SRL Z., reprezentată de numiții N.D. și I.M.C., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către asocierea menționată, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant;
d. de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că primul în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, respectiv ce de-a doua în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului ce desfășura în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice, și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în luna iunie 2023, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractactante U.A.T. Z., în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă constând în Lucrările de construcții ”Înființare parc in comuna Z., județul Neamț”, în valoare de 203.962,33 lei fără TVA, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar, S.C. P-C S.R.L. Z., reprezentată de numita I.M.C., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. P-C S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant;
e. de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că primul în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, respectiv ce de-a doua în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului ce desfășură în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice, și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada iunie-iulie 2023, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractactante U.A.T. Z., în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă constând în Lucrările de construcții ” Construire garaj utilaje, în sat Z., comuna Z., județul Neamț”, în valoare de 387.459,48 lei fără TVA, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar, S.C. P-C S.R.L. Z., reprezentată de numita I.M.C., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. P-C S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
5. L.D., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de diriginte de șantier al lucrării de construcții ”Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., Neamț”, beneficiar U.A.T. Z., în înțelegere atât cu primarul F.I. cât și cu executantul S.C. L.I.I. S.R.L., în perioada mai-august 2025 a participat la întocmirea și a semnat situațiile de lucrări ce au stat la baza dispunerii plății efectuate de U.A.T Z. la datele de 12.06.2025 și 14.08.2025, în valoare totală de 530.542,19 lei, către persoana juridică menționată, cunoscând că datele inserate în acestea nu reflectau realitatea, respectiv costul lucrării era supraevaluat, și implicit că plata se va face cu încălcarea legii, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. L.I.I. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant.
6. C.M., fostă G., fiica lui (...), sub aspectul comiterii următoarelor infracțiuni:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de contabil în cadrul Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, în înțelegere cu primarul F.I. - ordonator principal de credite și în virtutea atribuțiilor specifice funcției, în jurul datelor de 12.06.2025 și 14.08.2025, a efectuat formalitățile de plată a sumei totale de 530.542,19 lei către persoana juridică S.C. L.I.I. S.R.L., în temeiul contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”, cunoscând că prețul lucrării fusese supraevaluat și implicit că datele inserate în documentele justificative nu reflectau realitatea și că plata se va efectua cu încălcarea legii dar și că procedura de achiziție fusese fraudată, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. L.I.I. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într- un folos necuvenit pentru executant;
b. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de contabil în cadrul Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, în înțelegere cu primarul F.I. - ordonator principal de credite și în virtutea atribuțiilor specifice funcției, în jurul datelor de 24.09.2025 și 23.10.2025, a efectuat formalitățile ce au permis plata sumei totale de 544.000 lei din bugetul local către persoana juridică SC T. SRL, în temeiul contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 11.08.2025 între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A.T. Z.) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, cunoscând că lucrarea era una de investiții și nu reparații curente și implicit că nu se realizase procedura legală de aprobare, avizare, evaluare, proiectare și efectuare a lucrării și totodată că prețul lucrării fusese supraevaluat și implicit că datele inserate în documentele justificative nu reflectau realitatea dar și că procedura de achiziție fusese fraudată și, raportat la toate aspectele menționate în cele ce preced, că plata se va efectua cu încălcarea legii, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către SC T. SRL, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
7. S.C. T. S.R.L., CUI (...) și M.N., fiul lui (...) sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada august-octombrie 2025, a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin acceptarea propunerii ultimului de participare la procedura formală de achiziție publică ce s-a materializat în încheierea contractului de achiziție publică (în jurul datei de 11.08.2025) între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. 1- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A. T. Z.) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, dar și prin întocmirea și depunerea documentației ce a stat la baza dispunerii de către ordonatorul de credite a plății totale în sumă de 544.000 lei și implicit prin beneficierea de către executant de această sumă cu privire la care cunoștea că este mult supraevaluată față de costul real al lucrării, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T. S.R.L.;
b. dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți, în perioada august-octombrie 2025, în baza unei înțelegeri anterioare cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț după ce anterior a promis/acceptat propunerea ultimului de a-i remite cu titlu de mită o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 11.08.2025 între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. 1- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A.T. Z.) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț” și o valoare de 449.962,98 lei (la care se adaugă TVA), i-a dat acestuia în mai multe tranșe o parte din suma convenită inițial și anume aprox. 70.000 lei, cu același titlu și implicit în legătură cu exercitarea de către ordonatorul de credite a atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O. U.G 57/2019privind Codul administrativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
8. J.I., fostă Ț., fiica lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., în aceea că în calitate de director și ordonator terțiar de credite al Școlii gimnaziale nr.1 Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T. Z. a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator principal de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin formularea unei solicitări către Primăria Z. de alocare a unor sume vădit disproporționate de la bugetul local pentru efectuarea unor reparații asupra fațadei Grădiniței nr. 1 Z., acțiune ce a stat la baza demarării procedurilor ulterioare de repartizare a sumei totale de 550.000 lei către unitatea de învățământ, și totodată a coordonat derularea formală la nivelul unității școlare a procedurii de achiziție publică directă ce s- a materializat în încheierea contractului de achiziție publică (în jurul datei de 11.08.2025) între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A.T. Z.) și executantul S.C. T. S.R.L., având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, și a realizat formalitățile ce țineau de calitatea sa de ordonator terțiar de credite ce au stat la baza plății totale în sumă de 544.000 lei către executant, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T. S.R.L.
9. O.V., fiica lui (...) și S.E., fostă T., domiciliată în (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ambele în calitate de angajate ale Scolii cu cls. I- VIII Nr. I Z. jud. Neamț ce desfășurau în fapt inclusiv activități specifice de achiziții publice, și în înțelegere cu numita J.I., directoarea unității de învățământ, în perioada iulie - august 2025, i-au sprijinit pe numiții A.A.S. și M.F., funcționari din cadrul Primăriei Z., la fraudarea procedurii de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, în valoare de 449.962,98 lei fără TVA (scriptic figurând ca autoritate contractantă Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț, deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A.T. Z.) și anume au primit, înregistrat și verificat documentația de achiziție pusă la dispoziție de ultimii doi menționați și ulterior au derulat în mod formal procedura de achiziție directă, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de directorul unității de învățământ, S.C. T. S.R.L., reprezentată de numitul M.N., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. T. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant.
10. D.I.I., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de diriginte de șantier al lucrării de construcții ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, beneficiar scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă și beneficiar nu putea fi decât U.A.T. Z.), și în virtutea atribuțiilor conferite de această calitate, în înțelegere atât cu primarul F.I. cât și cu executantul S.C. T. S.R.L. prin reprezentant M.N., în perioada august-octombrie 2025 a participat la întocmirea și a semnat situațiile de lucrări ce au stat la baza dispunerii plății efectuate de U.A.T. Z. la datele de 24.09.2025 și 23.10.2025, în valoare totală de 544.000 lei, către persoana juridică menționată, cunoscând că datele inserate în acestea nu reflectau realitatea, respectiv costul lucrării era supraevaluat și implicit că plata se va face cu încălcarea legii, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. T. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant.
11. S.C. T.C. S.R.L. cu sediul social în (...) și N.D.D., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada aprilie - sfârșitul anului 2023, a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin acceptarea propunerii ultimului de participare la procedura formală de achiziție publică ce s-a materializat în încheierea contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 18.04.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ’’Reparații și extindere trotuare în com.. Z., jud. Neamț" în valoare de 3.015.980,63 lei (la care se adaugă TVA), dar și prin întocmirea și depunerea documentației ce a stat la baza dispunerii de către ordonatorul de credite a plății totale reprezentând prețul contractului și implicit prin beneficierea de către executant de această sumă cu privire la care cunoștea că este mult supraevaluată față de costul real al lucrării, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T.C. S.R.L.;
b. dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. I C. pen., constând în aceea că în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți, în perioada aprilie - sfârșitul anului 2023, în baza unei înțelegeri anterioare cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț după ce anterior a promis/acceptat propunerea, i-a remis acestuia cu titlu de mită o sumă într-un anumit procent din profitul obținut, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 18.04.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în "Reparații și extindere trotuare în com.. Z., jud. Neamț’ în valoare de 3.015.980,63 lei (la care se adaugă TVA) și implicit în legătură cu exercitarea de către ordonatorul de credite a atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O. U.G 57/2019 privind Codul administrativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 12.11.2025 în cauză s-a dispus astfel:
1. Extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen.
2. Extinderea urmăririi penale in personam față de suspectul F.I., fiul lui (...) sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada septembrie-noiembrie 2024, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019privind Codul administrativ, după ce a pretins indirect, a primit cu titlu de mită de la de la numitul F.T., reprezentant al S.C. Y.D. S.R.L., o sumă în cuantum de aprox. 8.000 lei, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea prețului, referitoare la contractul de ’Servicii de proiectare amenajări spații publice Dtac+Pt+Verificare+Asistentă Tehnică’ (cod achiziție (...)), în valoare de 49.500 lei fără TVA, contract încheiat la data de 28.08.2024 între societatea prestatoare menționată și beneficiarul UATC Z., privitor la obiectivul ’’Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”.
3. Schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina suspectului F.I. din două infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen., în o infracțiune continuată de luare de mită, prev. de art. 6 si 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (două acte materiale).
In concret cele două acte materiale ale infracțiunii continuate constau în aceea că, în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada iunie-octombrie 2025, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins cu titlu de mită de la numitul S.C.-C. administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț” și o valoare de 476.205,64 lei (la care se adaugă TVA), a primit de la acesta din urmă o parte din suma menționată și anume aprox. 50.000 lei, si că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada septembrie- noiembrie 2024, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O. U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce a pretins indirect, a primit cu titlu de mită de la de la numitul F.T., reprezentant al S.C. Y.D. S.R.L., o sumă în cuantum de aprox. 8.000 lei, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea prețului, referitoare la contractul de ” Servicii de proiectare amenajări spații publice Dtac+Pt+Verificare+Asistentă Tehnică” (cod achiziție (...)), în valoare de 49.500 lei fără TVA, contract încheiat la data de 28.08.2024 între societatea prestatoare menționată și beneficiarul UATC Z., privitor la obiectivul ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 12.11.2025 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de următorii inculpați, astfel:
1. F.I., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat Ia art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit. c și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif, de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7, art. 49, 50, 58, 59 și 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 21 și 22 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, a aprobat și implicit ulterior a plătit din fondurile publice în beneficiul S.C. L.I.I. S.R.L., suma reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț” , respectiv suma de 476.205,64 lei (la care se adaugă TVA), deși a coordonat și implicit a cunoscut că valoarea lucrării era supraevaluată și că procedura de achiziție fusese fraudată, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudiciind astfel U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S. C. L.I.I. S. R. L.;
b. de luare de mită în formă continuată, fapte prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. (două acte materiale), constând în aceea că:
-în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada iunie-octombrie 2025, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins cu titlu de mită de la numitul S.C.-C. administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț ” și o valoare de 476.205,64 lei (la care se adaugă TVA), a primit de la acesta din urmă o parte din suma menționată și anume aprox. 50.000 lei, și totodată foloase constând servicii de lucrări de instalații estimate la suma de aproximativ 6000-8000 lei (preț ce nu a fost achitat de beneficiar) și că,
-în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada septembrie- noiembrie 2024, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce a pretins indirect, a primit cu titlu de mită de la de la numitul F.T., reprezentant al S.C. Y.D..R.L., o sumă în cuantum de aprox. 8.000 lei, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea prețului, referitoare la contractul de ”Servicii de proiectare amenajări spații publice Dtac+Pt+Verificare + Asistentă Tehnică” (cod achiziție (...)), în valoare de 49.500 lei fără TVA, contract încheiat la data de 28.08.2024 între societatea prestatoare menționată și beneficiarul UATC Z., privitor la obiectivul ’’Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”.
c. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2, art. 51 alin. 1 și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif. și de art. 12, 14, 21, 22 și 44 din Legea 500/2002 privind finanțele publice (și implicit a prev. H.G. 907/2016 și O.M.F.P. 1917/2005), de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7, art. 49, 50, 58, 59 și 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce inițial a determinat repartizarea prin rectificare bugetară a sumei de 550.000 lei din bugetul local către Școala cu cls. 1- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț pentru cheltuieli având ca obiect ’Reparații curente Grădinița Școala nr. 1 ”, știind că în realitate era vorba despre o investiție constând în realizarea de lucrări de intervenție asupra unei construcții administrate de U.A.T. (reabilitarea fațadei grădiniței nr. 1 Z.), astfel creând premisele alocării și utilizării acestei sume de către unitatea de învățământ în mod netransparent și fără realizarea procedurilor specifice unor lucrări de investiții, a coordonat plata din fondurile publice (având ca sursă finanțare bugetul local) în beneficiul S.C. T. S.R.L., a sumei reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 11.08.2025 între beneficiarul (secundar) Școala cu cls. 1¬VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (în fapt, fiind vorba despre o investiție, U.A.T Z. era beneficiarul principal) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț” , respectiv suma de 449.962,98 lei (la care se adaugă TVA), în același sens determinând și implicit cunoscând că valoarea lucrării era supraevaluată și că procedura de achiziție fusese fraudată. Prin această conduită ilicită complexă s-a cauzat vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma reprezentând prețul/valoarea contractului, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T. S.R.L.;
d. de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada august-octombrie 2025, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins de la numitul M.N. administrator al S.C. T. S.R.L., o sumă totală în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 11.08.2025 între beneficiarul (secundar) Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (în fapt, fiind vorba despre o investiție, U.A.T Z. era beneficiarul principal) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț” și o valoare de 449.962,98 lei (la care se adaugă TVA), a primit de la ultimul menționat o parte din suma pretinsă, respectiv aprox. 70.000 lei;
e. de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada aprilie - sfârșitul anului 2023, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu contractul ce va fi menționat, a primit cu titlu de mită de la numita I.M.C. administrator și asociat unic al S.C. P.C. SRL Z., foloase necuvenite constând în edificarea unui imobil (casă de locuit) pe o suprafață de teren aparținând familiei edilului, situată pe raza com.. Z., jud. Neamț (construcție ce a presupus din partea executantului cheltuieli de aproximativ 40.000 - 50.000 euro și care a fost ulterior scos la vânzare pentru o sumă de aprox. 150.000 euro), în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 18.04.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reparații și extindere trotuare în com.. Z., jud. Neamț” și o valoare de 3.015.980,63 lei (la care se adaugă TVA), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
2. S.C. L.I.I. S.R.L., CUI (...) și S.C.-C., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada ianuarie 2025-august 2025, a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin acceptarea propunerii ultimului de participare la procedura formală de achiziție publică ce s-a materializat în încheierea contractului de achiziție publică (în jurul datei de 25.03.2025) între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, dar și prin înlesnirea întocmirii și depunerii unor oferte concurente fictive și totodată prin întocmirea și depunerea documentației ce a stat la baza dispunerii de către ordonatorul de credite a plății totale în sumă de 530.542,19 lei și implicit prin beneficierea de către executant de această sumă cu privire la care cunoștea că este mult supraevaluată față de costul real al lucrării, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. L.I.I. S.R.L.;
b. dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți, în perioada iunie-octombrie 2025, în baza unei înțelegeri anterioare cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț după ce anterior a promis/acceptat propunerea ultimului de a- i remite cu titlu de mită aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț” și o valoare de 476.205,64 lei (la care se adaugă TVA), i-a dat acestuia o parte din suma menționată și anume aprox. 50.000 lei cu același titlu și totodată, în același scop, a prestat în interesul primului lucrări de instalații estimate de executant la o valoare de aproximativ 8000 lei, toate în legătură cu exercitarea de către ordonatorul de credite a atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019privind Codul administrativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
3. S.C. T. S.R.L., CUI (...) și M.N., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada august-octombrie 2025, a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin acceptarea propunerii ultimului de participare la procedura formală de achiziție publică ce s-a materializat în încheierea contractului de achiziție publică (în jurul datei de 11.08.2025) între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A. T. Z.) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr. 1 Loc. Z. Jud. Neamț ”, dar și prin întocmirea și depunerea documentației ce a stat la baza dispunerii de către ordonatorul de credite a plății totale în sumă de 544.000 lei și implicit prin beneficierea de către executant de această sumă cu privire la care cunoștea că este mult supraevaluată față de costul real al lucrării, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T. S.R. L.;
b. dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți, în perioada august-octombrie 2025, în baza unei înțelegeri anterioare cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț după ce anterior a promis/acceptat propunerea ultimului de a-i remite cu titlu de mită o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 11.08.2025 între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. 1- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A.T. Z.) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr. 1 Loc. Z. Jud. Neamț ”și o valoare de 449.962,98 lei (la care se adaugă TVA), i-a dat o parte din suma convenită inițial și anume aprox. 70.000 lei, cu același titlu și implicit în legătură cu exercitarea de către ordonatorul de credite a atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
4. A.A.-S., fiul lui (...) și M.F., fostă A., fiica lui (...), sub aspectul comiterii următoarelor infracțiuni:
a. de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că primul în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, respectiv ce de-a doua în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului și care desfășura în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice, și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada ianuarie - martie 2025, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante U.A. T. Z., în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă constând în Lucrările de construcții "Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., Neamț”, în valoare de 476.205,64 lei fără TVA, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar, S.C. L.I.I. S.R.L., reprezentată de numitul S.C.-C., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. L.I.I. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant;
b. de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că primul în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, respectiv ce de-a doua în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. — aparatul de specialitate al primarului ce desfășura în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice, și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada iulie - august 2025, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, în valoare de 449.962,98 lei fără TVA (scriptic figurând ca autoritate contractantă Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț, deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A. T. Z.), în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar S.C. T. S.R.L., reprezentată de numitul M.N., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. T. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 14.04.2026 în cauză s-a dispus astfel:
I. Extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. și uz de fals, faptă prev. de art. 323 C. pen.
II. Extinderea urmăririi penale in personam raportat la următorii suspecți:
1. S.C.-C.. fiul lui (...) și S.C. L.I.I. S.R.L., CUI (...). cu sediul social în (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
el) fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (6 acte materiale), constând în aceea că:
- la data de 30.05.2025, primul, în calitate de reprezentant al ultimei, în interesul societății, a întocmit Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 4/30.05.2025. în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect, iar ulterior a depus înscrisul la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru a deconta plata facturilor emise în numele S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 25.06.2026, primul în calitate de reprezentant al ultimei în interesul societății, a întocmit Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 10/25.06.2025, în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect, iar ulterior a depus înscrisul la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru a deconta plata facturilor emise în numele S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 05.06.2025, primul, în calitate de reprezentant al ultimei, în interesul societății, a întocmit Situația de plată nr. 1 - Arhitectură și factura aferentă din data de 05.06.2025. înregistrată de beneficiar la data de 10.06.2025 cu nr. 3662, în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s- au pus în operă cantități de lucrări/materiale și/sau manoperă mai mari decât cele executate efectiv și că s-au precizat prețuri corelative nereale și implicit un preț final mai mare, înscrisuri depuse la U.A.T. Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. L.I.I. S.R.L. în cuantum de 279.393,19 lei (23.478,42 lei reprezentând garanție de bună execuție);
- la data dc 24.07.2025. primul. în calitate de reprezentant al ultimei, în interesul societății, a întocmit Procesul-verbal de recepție calitativă nr. 19/24.07.2025, în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-a pus în operă cantitatea de pământ de umplutură prevăzută în proiect (628,5 mc), deși în realitate s-a executat o cantitate de pământ de umplutură mult inferioară (377 mc), înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 21.07.2026, primul. în calitate de reprezentant al ultimei, în interesul societății, a întocmit Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 20//21.07.2025, în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect, iar ulterior a depus înscrisul la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru a deconta plata facturilor emise în numele S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 24.07.2025, primul. în calitate de reprezentant al ultimei, în interesul societății, a întocmit Situația de plată nr. 2 - Arhitectură și factura aferentă din data de 24.07.2025, înregistrată de beneficiar la data de 25.07.2025 cu nr. 4858, în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s- au pus în operă cantități de lucrări/materiale și/sau manoperă mai mari decât cele executate efectiv și că s-au precizat prețuri corelative nereale și implicit un preț final mai mare, înscrisuri depuse la U.A.T. Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. L.I.I. S.R.L. în cuantum de 251.149,30 lei (18.723,97 lei reprezentând garanție de bună execuție);
b) uz de fals, faptă prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (7 acte materiale), constând în aceea că:
- primul, în calitate de reprezentant al ultimei, în interesul societății, a folosit Centralizatoarele avize balast întocmite de reprezentantul S.C. T.C. S.R.L. U.A. la solicitarea suspectului N.D., cunoscând că acestea conțineau aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că la obiectivul de referință ar fi fost furnizată cantitatea de balast prevăzută în proiect, în realitate fiind livrată o cantitate mult inferioară înscris depus la U.A.T. Z. pentru a putea justifica decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- primul, în calitate de reprezentant al ultimei, în interesul societății, a folosit Centralizatorul avize beton CI6/20, întocmit de reprezentantul S.C. T.C. S.R.L. U.A. la solicitarea suspectului N.D., cunoscând că acesta conținea aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că la obiectivul de referință ar fi fost furnizată cantitatea de beton CI6/20 prevăzută în proiect, în realitate fiind livrată o cantitate mult inferioară. înscris depus la U.A.T. Z. pentru a se putea justifica decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- primul, în calitate de reprezentant al ultimei. în interesul societății, a folosit factura EG 279/25.09.2025 în valoare de 23.958 lei emisă de SC E&G C. SRL. întocmită de numitul H.T.C. la solicitarea suspectului N.D., cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv vânzarea și livrarea cantității de 60 mc beton CI6/20 către SC L.I.I. SRL deși în realitate cantitatea de beton achiziționată și livrată era mult inferioară. înscris introdus de cumpărător în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
- primul, în calitate de reprezentant al ultimei. în interesul societății, a folosit factura NT-TRU 1652/29.09.2025 emisă de SC T.C. SRL, întocmită de numita N.M. la solicitarea suspectului N.D., cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv vânzarea și livrarea unor cantități de agregate minerale pentru amenajarea platformei parcului în discuție în valoare de 51.711. 48 lei cu TVA. către SC L.I.I. SRL. deși în realitate cantitatea de agregate minerale achiziționată și livrată era într-o cantitate și valoare mult inferioară. înscris introdus de cumpărător în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
- primul, în calitate de reprezentant al ultimei. în interesul societății, a folosit factura ECV 21/22.07.2025 emisă de SC E. SRL. prin reprezentant A.A., cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de transport și manevrat umplutură pământ în valoare de 20.000 lei, pentru SC L.I.I. SRL. deși în realitate serviciile nu au fost realizate, înscris introdus de achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
- primul, în calitate de reprezentant al ultimei, în interesul societății, a folosit factura nr. 28/16.07.2025 emisă de SC R.M.C. SRL, prin reprezentant R.M., cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de lucrări construcții în valoare de 5.000 lei. pentru SC L.I.I. SRL, deși în realitate serviciile nu au fost realizate. înscris introdus de achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z.. acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
- primul, în calitate de reprezentant al ultimei, în interesul societății, a folosit factura nr. 29/17.07.2025 emisă de SC R.M.C. SRL. prin reprezentant R.M., cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de lucrări construcții în valoare de 5.000 lei, pentru SC L.I.I. SRL. deși în realitate serviciile nu au fost realizate. înscris introdus de achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
ambele cu aplicarea art. 38 C. pen;
2. S.C. T. S.R.L., CUI (...). cu sediul social în (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. I C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că:
- la data de 20.08.2025. M.N., în calitate de reprezentant al S.C. T. S.R.L. și în interesul acestei societăți, a întocmit Situația parțială de lucrări și factura aferentă, respectiv E-factura TIC017/20.08.2025, cu privire la lucrarea ..Reabilitare Fațadă Grădinița nr. I. com. Z., jud. Neamț”, în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de lucrări/materiale și/sau manoperă mai mari decât cele executate efectiv, înscrisuri depuse la Școala Gimnazială nr. 1 Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. T. S.R.E. în cuantum de 218.802.69 lei;
- la data de 15.10.2025, M.N., în calitate de reprezentant al S.C. T. S.R.L. și în interesul acestei societăți, a întocmit Situația de lucrări nr. 2 și factura aferentă, respectiv E-factura TIC018/15.10.2025cu privire la lucrarea ..Reabilitare Fațadă Grădinița nr. 1. com.. Z.. jud. Neamț”, în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de lucrări/materiale și/sau manoperă mai mari decât cele executate efectiv, înscrisuri depuse la Școala Gimnazială nr. 1 Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. T. S.R.L. în cuantum de 230.338.14 lei.
3. S.C. T.C. S.R.L. cu sediul social în (...). CUI (...) și U.A., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că:
- primul, în calitate de șef punct de lucru al ultimei, la solicitarea suspectului N.D. (în calitate de reprezentant al persoanei juridice și șef direct al numitului U.A.). în numele acestei persoane juridice, a întocmit 2 Centralizatoare avize balast. în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că la obiectivul de referință a fost furnizată o cantitate de balast mai mare decât cea livrată efectiv, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a se putea justifica decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- primul, în calitate de șef punct de lucru al ultimei, la solicitarea suspectului N.D. (în calitate de reprezentant al persoanei juridice și șef direct al numitului U.A.), în numele acestei persoane juridice, a întocmit Centralizatorul avize beton CI6/20, în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că la obiectivul de referință a fost furnizată o cantitate de BETON CI6/20 mai mare decât cea livrată efectiv, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a se putea justifica decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.
4. C.A., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (4 acte materiale), constând în aceea că:
- la data de 30.05.2025, în calitate de responsabil tehnic cu execuția, împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu proiectantul F.T. a avizat Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 4/30.05.2025, întocmit de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L. cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 24.06.2025, în calitate de responsabil tehnic cu execuția. împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu proiectantul F.T. a avizat Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 10/24.06.2025. întocmii de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L., cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect. înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 24.07.2025, în calitate de responsabil tehnic cu execuția. împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu proiectantul T.F. a avizat Procesul-verbal de recepție calitativă nr. 19/24.07.2025, întocmit de constructorul S.C. L.I.I.S.R.L., cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-a pus în operă cantitatea de pământ de umplutură prevăzută în proiect (628.5 mc) deși în realitate s-a executat o cantitate de pământ de umplutură mult inferioară (377 mc), înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 21.07.2025, în calitate de responsabil tehnic cu execuția, împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu proiectantul T.F. a avizat Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 20/21.07.2025, întocmit de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.. cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
5. F.T., fiul lui (...) sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (4 acte materiale), constând în aceea că:
- la data de 30.05.2025, în calitate de proiectant, împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A. a avizat Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 4/30.05.2025. întocmit de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L. cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect. înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 24.06.2025, în calitate de proiectant. împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A. a avizat Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 10/24.06.2025. întocmit de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.. cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect. înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 24.07.2025, în calitate de proiectant. împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A. a avizat Procesul-verbal de recepție calitativă nr. 19/24.07.2025, întocmit de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L., cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-a pus în operă cantitatea de pământ de umplutură prevăzută în proiect (628.5 mc) deși în realitate s-a executat o cantitate de pământ de umplutură mult inferioară (377 mc), înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 21.07.2025. în calitate de proiectant, împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A. a avizat Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 20/21.07.2025, întocmit de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L., cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
6. L.D.. fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (6 acte materiale), constând în aceea că:
- la data de 30.05.2025, în calitate de diriginte de șantier, împreună cu proiectantul F.T. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A. a avizat Procesul- verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 4/30.05.2025, întocmit de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L., cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 24.06.2025, în calitate de diriginte de șantier, împreună cu proiectantul F.T. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A. a avizat Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 10/24.06.2025, întocmit de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L., cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect. înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 24.07.2025, în calitate de diriginte de șantier, împreună cu proiectantul F.T. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A. a avizat Procesul- verbal de recepție calitativă nr. 19/24.07.2025, întocmit de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L., cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-a pus în operă cantitatea de pământ de umplutură prevăzută în proiect (628.5 mc) deși în realitate s-a executat o cantitate de pământ de umplutură mult inferioară (377 mc), înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 21.07.2025, în calitate de diriginte de șantier, împreună cu proiectantul F.T. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A. a avizat Procesul- verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 20/21.07.2025, întocmit de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L., cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- în calitate de diriginte de șantier, a avizat situația parțială de lucrări nr. 1 - Secțiunea Arhitectură, întocmită de S.C. L.I.I. S.R.L. cu privire la lucrarea ..Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț", deși cunoștea că s- au inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-ar fi pus în operă cantități de lucrări/materiale și/sau manoperă mai mari decât cele executate efectiv, înscrisuri depuse la Primăria Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul menționat în cuantum de 279.373.19 lei;
- în calitate de diriginte de șantier, a avizat Situația de lucrări nr. 2 - Secțiunea Arhitectură întocmită de S.C. L.I.I. S.R.L. cu privire la lucrarea ..Amenajare parc cămin cultural în sat Z.. com.. Z., jud. Neamț", deși cunoștea că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s- ar fi pus în operă cantități de lucrări/materiale și/sau manoperă mai mari decât cele executate efectiv, înscrisuri depuse la Primăria Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. menționat în cuantum de 251.149.30 lei.
7. S.C. E.&G C. S.R.L. cu sediul social în (...) și H.T.C., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii te fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen., constând în aceea că la data de 25.09.2025, ultimul, în calitate de reprezentant al primei, în numele aceste societăți, la solicitarea suspectului N.D. (în calitate de reprezentant al persoanei juridice și șef direct al numitului U.A.), a întocmit factura EG 279/25.09.2025 în valoare de 23.958 lei, în care a inserat cu știință aspecte necorespunzătoare realității, respectiv vânzarea și livrarea cantității de 60 mc beton CI6/20 către SC L.I.I. SRL. deși în realitate cantitatea de beton achiziționată și livrată era mult inferioară. înscris introdus de cumpărător în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
8. S.C. T.C. S.R.L. cu sediul social în (...), CUI (...) și N.N.M., fiica lui (...) sub aspectul comiterii infracțiunii te fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultima. în calitate de reprezentant al primei. în numele acestei societăți, la solicitarea suspectului N.D. (în calitate de reprezentant al persoanei juridice și șef direct al numitului U.A.), la data de 29.09.2025 a emis factura NT-TRU 1652/29.09.2025, în care a inserat cu știință aspecte necorespunzătoare realității, respectiv vânzarea și livrarea unor cantități de agregate minerale pentru amenajarea platformei parcului în discuție în valoare de 51.711. 48 lei cu TVA, către SC L.I.I. SRL, deși în realitate cantitatea de agregate minerale achiziționată și livrată era într-o cantitate și valoare mult inferioară. înscris introdus de cumpărător în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
9. N.D. D., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 47 C. pen. și art. 35 alin. 1 C. pen. (4 acte materiale), constând în aceea că:
- în calitate de administrator al S.C. T.C. S.R.L. și superior al numitului U.A., l-a determinat pe acesta să întocmească Centralizatoarele avize balast din datele de 26.05.2025 și 27.05.2025, în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că la obiectivul de referință a fost furnizată o cantitate de balast mai mare decât cea livrată efectiv, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a se putea justifica decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- în calitate de administrator al S.C. T.C. S.R.L. și superior al numitului U.A., l-a determinat pe acesta să întocmească Centralizatorul avize beton CT6/20. în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că la obiectivul de referință a fost furnizată o cantitate de BETON CI6/20 mai mare decât cea livrată efectiv, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a se putea justifica decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- în calitate de administrator al S.C. T.C. S.R.L. și superior al numitei N.M., a determinat-o pe aceasta să întocmească factura NT-TRU 1652/29.09.2025, în care a inserat cu știință aspecte necorespunzătoare realității, respectiv vânzarea și livrarea unor cantități de agregate minerale pentru amenajarea platformei parcului în discuție în valoare de 51.711. 48 lei cu TVA. către SC L.I.I. SRL, deși în realitate cantitatea de agregate minerale achiziționată și livrată era într-o cantitate și valoare mult inferioară, înscris introdus de cumpărător în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
- în calitate de administrator al S.C. E.&G C. S.R.L. și superior al numitului H.T.C., l-a determinat pe acesta să întocmească factura EG 279/25.09.2025 în valoare de 23.958 lei, în care a inserat cu știință aspecte necorespunzătoare realității, respectiv vânzarea și livrarea cantității de 60 mc beton CI6/20 către SC L.I.I. SRL, deși în realitate cantitatea de beton achiziționată și livrată era mult inferioară, înscris introdus de cumpărător în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
10. A.A., fiul lui (...) și S.C. E. S.R.L. cu sediul social în (...), CUI (...). sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 C. pen., constând în aceea că, primul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL, în numele acestei persoane juridice, a emis la data de 22.07.2025 factura cu nr. ECV 21/22.07.2025, în care a inserat cu știință aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de transport și manevrat umplutură pământ în valoare de 20.000 lei, pentru SC L.I.I. SRL, deși în realitate serviciile nu au fost realizate, înscris introdus de achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
11. R.M., fiul lui (...) și S.C. R.M.C. S.R.L., cu sediul social în (...) CUI (...) sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că:
- la data dc 16.07.2025, primul. în calitate de administrator al SC R.M.C. SRL, în numele societății, a emis factura nr. 28/16.07.2025. în care a inserat cu știință aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de lucrări construcții în valoare de 5.000 lei, pentru SC L.I.I. SRL. deși în realitate serviciile nu au fost realizate, înscris introdus dc achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z.. acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă:
- la data de 17.07.2025, primul, în calitate de administrator al SC R.M.C. SRL, în numele societății, a emis factura nr. 29/17.07.2025. în care a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de lucrări construcții în valoare de 5.000 lei, pentru SC L.I.I. SRL, deși în realitate serviciile nu au fost realizate, înscris introdus de achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z.. acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă.
12. D.I.I., fiul lui (...) și P.M., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că:
- primul în calitate de diriginte de șantier și al doilea în calitate de inginer construcții, au avizat situația parțială de lucrări întocmită de S.C. T. S.R.L. cu privire la lucrarea „Reabilitare Fațadă Grădinița nr. I. com.. Z.. jud. Neamț", deși cunoșteau că s-au inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de lucrări/materiale și/sau manoperă mai mari decât cele executate efectiv, înscrisuri depuse la Școala Gimnazială nr. 1 Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. T. S.R.L. în cuantum de 218.802.69 lei;
- primul în calitate de diriginte de șantier și al doilea în calitate de inginer construcții, au avizat Situația de lucrări nr. 2 cu privire la lucrarea „Reabilitare Fațadă Grădinița nr. 1, com.. Z., jud. Neamț", întocmită de executantul S.C. T. S.R.L., prin reprezentant M.N.. deși cunoșteau că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de lucrări/materiale și/sau manoperă mai mari decât cele executate efectiv, înscrisuri depuse la Școala Gimnazială nr. 1 Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. T. S.R.L. în cuantum de 230.338,14 lei.
Prin Ordonanța din data de 05.05.2026. s-a dispus extinderea urmăririi penale in personam raportat la următorii suspecți:
1. S.C. Y.D. S.R.L., CUI (...). cu sediul social în (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (4 acte materiale), constând în aceea că:
- F.T., la data de 30.05.2025, în calitate de proiectant, în realizarea obiectului de activitate al S.C. Y.D. S.R.L., împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A., a avizat Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 4/30.05.2025. întocmit de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L. cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- F.T.. la data de 24.06.2025, în calitate de proiectant, în realizarea obiectului de activitate al S.C. Y.D. S.R.L., împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A., a avizat Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 10/24.06.2025, întocmit de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L., cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- F.T., la data de 24.07.2025, în calitate de proiectant, în realizarea obiectului de activitate al S.C. Y.D. S.R.L., împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A., a avizat Procesul-verbal de recepție calitativă nr. 19/24.07.2025, întocmit de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L., cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-a pus în operă cantitatea de pământ de umplutură prevăzută în proiect (628,5 mc) deși în realitate s-a executat o cantitate de pământ de umplutură mult inferioară (377 mc), înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- F.T., la data de 21.07.2025, în calitate de proiectant, în realizarea obiectului de activitate al S.C. Y.D. S.R.L., împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A., a avizat Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 20/21.07.2025, întocmit de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L., cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de materiale prevăzute în proiect, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.
2. S.C. D.E.P. S.R.L. CUI-(...), cu sediul în (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic, art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că D.I.I., în realizarea obiectului de activitate al societății, în calitate de diriginte de șantier al lucrării de construcții "Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț", beneficiar scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă și beneficiar nu putea fi decât U.A. T. Z.). și în virtutea atribuțiilor conferite de această calitate. în înțelegere atât cu primarul F.I. cât și cu executantul S.C. T. S.R.L. prin reprezentant M.N., în perioada august-octombrie 2025 a participat la întocmirea și a semnat situațiile de lucrări ce au stat la baza dispunerii plății efectuate de Școala cu cls. 1- VIII Nr. 1 Z. la datele de 24.09.2025 și 23.10.2025. în valoare totală de 543.460.4 lei cu TVA. către persoana juridică menționată, cunoscând că datele inserate în acestea nu reflectau realitatea, respectiv costul lucrării era supraevaluat și implicit că plata se va face cu încălcarea legii, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. T. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant.
b. fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că:
- D.I.I., în realizarea obiectului de activitate al societății. în calitate de diriginte de șantier, împreună cu inginerul P.M., au avizat situația parțială de lucrări (prima situație de lucrări) întocmită de S.C. T. S.R.L. cu privire la lucrarea „Reabilitare Fațadă Grădinița nr. 1, com.. Z.. jud. Neamț", deși cunoșteau că s- au inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de lucrări/materiale și/sau manoperă mai mari decât cele executate efectiv, înscrisuri depuse la Școala Gimnazială nr. 1 Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. T. S.R.L. în cuantum de 218.802,69 lei;
- D.I.I., în realizarea obiectului de activitate al societății. în calitate de diriginte de șantier. împreună cu inginerul P.M., au avizat Situația de lucrări nr. 2 cu privire la lucrarea „Reabilitare Fațadă Grădinița nr. 1. com.. Z.. jud. Neamț” întocmită de executantul S.C. T. S.R.L., prin reprezentant M.N.. deși cunoșteau că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de lucrări/materiale și/sau manoperă mai mari decât cele executate efectiv, înscrisuri depuse la Școala Gimnazială nr. 1 Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. T. S.R.L. în cuantum de 230.338.14 lei.
Prin Ordonanța din data de 07.05.2026. în cauză s-au dispus următoarele:
I. Precizarea (actualizarea, circumstanțierea și detalierea) situațiilor faptice reținute împotriva inculpaților:
1. F.I., fiul lui (...), cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. I32 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., situația faptică precizată constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț. în exercitarea atribuțiilor de serviciu cc derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif., din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile art. 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit.51 alin. 3 și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif.. de art. 2 alin. 1 și 2 lit. b și d. art. 7 alin. 5 și 7 lit. b din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 22 alin. 1 și 2 lit. a. c și e din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 5 alin. I din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, a aprobat și implicit ulterior a plătit din fondurile publice în beneficiul S.C. L.I.I. S.R.L.. administrată de numitul S.C.C.. suma reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat la data de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în “Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț” , respectiv suma de 445.834,02 lei fără TVA (530.542.48 lei cu TVA), deși a coordonat și implicit a cunoscut că procedura de achiziție fusese fraudată prin desemnarea în mod preferențial și netransparent a executantului lucrării, că suma solicitată spre decontare era supraevaluată raportat la cantitățile de lucrări puse efectiv în operă și implicit că documentele justificative depuse în vederea decontării prețului contractului conțineau aspecte nereale, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și în mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudiciind U.A.T.C. Z. cu întreaga sumă precizată de 530.542.48 lei cu TVA, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. L.I.I. S.R.L.
b. luare de mită în formă continuată, fapte prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen. cu aplic, art. 35 alin. 1 C. pen. (două acte materiale), constând în aceea că:
- în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile ari. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și f și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif., dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins cu titlu de mită de la numitul S.C.-C. administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., o sumă în cuantum de aproximativ jumătate din profitul obținut în legătură cu atribuirea, încheierea contractului și decontarea. în mod nelegal, a lucrărilor obiect al contractului încheiat la data de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, constând în ’’Amenajare parc cămin cultural în sat Z.. com.. Z., jud. Neamț”, cu o valoare de 445.834,02 lei tară TVA (530.542,48 lei cu TVA), la data de 28.09.2025, în locuința deținută în sat/com. Z., (...). a primit de la acesta din urmă o parte din suma pretinsă și anume 50.000 lei, iar în perioada iunie-octombrie 2025, foloase necuvenite constând servicii de lucrări de instalații la ferma deținută în (...), estimate la suma de minim 6000 lei, și că,
- în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z.. jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile ari. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif., dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, în perioada septembrie-noiembrie 2024, după ce anterior pretins indirect, la o dată ce nu a putut fi stabilită aflându-se autoturismul D., model D. aparținând U.A.T. Z. pe care îl conducea pe raza loc. Z., a primit cu titlu de mită de la de la numitul F.T., reprezentant al S.C. Y.D. S.R.L. suma de 8.000 lei, în legătură îndeplinirea îndatoririlor de serviciu referitoare la încheierea și decontarea prețului contractului de servicii reprezentând "Servicii de proiectare amenajări spații publice Dtac+Pt+Verificare+Asistentă Tehnică” (cod achiziție (...)). în valoare de 49.500 lei tară TVA. contract încheiat la data de 28.08.2024 între societatea prestatoare menționată și beneficiarul UATC Z., privitor la obiectivul "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”.
c. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif., din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit. c și f. art. 51 alin. 1 și 3 și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif. și de art. 12. 14. 21 alin. 1 și 8, 22 alin. 1 și 2 lit. a. c și e și 44 alin. 7 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 2 alin. 1 și 2 lit. b și d. art. 7 alin. 5 și 7 lit. b din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza 1 din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ (și în subsidiar și implicit a prev. H.G. 907/2016 și O.M.F.P. 1917/2005), după ce inițial a determinat repartizarea prin rectificare bugetară a sumei de 550.000 lei din bugetul local către Școala cu cls. 1- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț pentru cheltuieli având ca obiect “Reparații curente Grădinița Școala nr. 1”, știind că în realitate era vorba despre o investiție constând în realizarea de lucrări de intervenție asupra unei construcții administrate de U.A.T. (reabilitarea fațadei grădiniței nr. 1 Z.), astfel creând premisele alocării și utilizării acestei sume de către unitatea de învățământ în mod netransparent și Iară realizarea procedurilor specifice unor lucrări de investiții, a coordonat plata din fondurile publice (având ca sursă finanțare bugetul local) în beneficiul S.C. T. S.R.L., a sumei reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat la data de 04.08.2025 între beneficiarul (secundar) Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (în fapt, fiind vorba despre o investiție, U.A.T Z. era beneficiarul principal) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în “Reabilitare fațadă grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, respectiv suma de 449.962.98 Ici (543.460,4 lei cu TVA), în același sens determinând și implicit cunoscând că procedura de achiziție fusese fraudată prin desemnarea în mod preferențial și netransparent a executantului lucrării, că suma solicitată spre decontare era supraevaluată raportat la cantitățile de lucrări puse efectiv în operă și implicit că documentele justificative depuse în vederea decontării prețului contractului conțineau aspecte nereale, prin această conduită ilicită complexă cauzând vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și în mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma reprezentând prețul/valoarea contractului, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T. S.R.L.
d. luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z.. jud. Neamț. în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3. art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif.. dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins de la numitul M.N.. administrator al S.C. T. S.R.L., o sumă totală în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu atribuirea. încheierea contractului și decontarea. în mod nelegal, a lucrărilor obiect al contractului încheiat la data de la data de 04.08.2025 între beneficiarul (secundar) Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (în fapt, fiind vorba despre o investiție, U.A.T Z. era beneficiarul principal) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în "Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț” și o valoare de 449.962.98 lei (543.460.4 lei cu TVA), în perioada 02.10-03.11.2025 cu ocazia mai multor întâlniri cu numitul M.N. derulate pe raza satului Z. în zilele de 02.10.2025, 03.10.2025 și 03.11.2025 în mai multe locații (și anume în autoutilitara marca M., model S., cu numărul de înmatriculare (...) aparținând E.A. SRL care s-a deplasat pe itinerariul Școala Z. - Cafenea - Fermă - Școala Z. sau in incinta cafenelei/barului deținute în (...), a primit de la ultimul menționat o parte din suma pretinsă, respectiv 90.000 lei.
e. luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif.. dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins de la reprezentantul executantului S.C. P.C. SRL Z. o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut relativ la execuția contractului de lucrări încheiat la data de 18.04.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior având ca obiect lucrări de "Reparații și extindere trotuare în com.. Z.. jud. Neamț" și o valoare de 3.015.980,63 lei la care se adaugă TVA, în perioada sfârșitul anului 2022- sfârșitul anului 2023 a primit cu titlu de mită de la S.C. P.C. SRL Z. administrată de numita I.M.C., ce deține și calitatea de asociat unic, foloase necuvenite constând în edificarea unui imobil (casă de locuit) pe o suprafață de teren aparținând familiei edilului, situat pe raza com.. Z.. jud. Neamț, (...) (construcție ce a presupus din partea executantului cheltuieli de aproximativ 354.816.32 lei fără TVA - materiale și manoperă - 429.327.75 lei cu TVA - conform expertizei tehnice judiciare în specializarea ’’Construcții civile, industriale si agricole” efectuate în cauză și care a fost scos ulterior la vânzare pentru o sumă de aprox. 150.000 euro), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu referitoare la încheierea și decontarea plăților/situațiilor de lucrări aferente contractului menționat.
Toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
2. S.C. L.I.I. S.R.L., CUI (...), cu sediul social în (...) și S.C.-C., fiul lui (...), cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic, art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei. în interesul acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z.. jud. Neamț, în perioada ianuarie 2025-august 2025, a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în acuzația formulată împotriva numitului F.I., prin acceptarea propunerii ultimului de participare la procedura formală de achiziție publică ce s-a materializat în încheierea la data de 25.03.2025 a contractului de achiziție publică între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”, dar și prin înlesnirea întocmirii și depunerii unor oferte concurente fictive și totodată prin întocmirea și depunerea documentației (situații de plată) ce a stat la baza dispunerii de către ordonatorul de credite a plății totale în sumă de 530.542.19 lei și implicit prin beneficierea de către executant de această sumă cu privire la care cunoștea că este supraevaluată față de costul real al lucrării raportat la cantitățile de lucrări puse efectiv în operă și implicit că documentele justificative depuse în vederea decontării prețului contractului conțineau aspecte nereale, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și în mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma totală de 530.542,19 lei, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. L.I.I. S.R.L.
b. dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți. în baza unei înțelegeri anterioare cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț și ordonator principal de credite cu atribuții ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif.. dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a acceptat propunerea ultimului de a-i remite cu titlu de mită aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu atribuirea. încheierea și decontarea. în mod nelegal (astfel cum s-a detaliat în acuzația adusă inculpatului F.I. privitor la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit), a lucrărilor din contractul de lucrări încheiat la data de 25.03.2025. între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț" și o valoare de 445.834.02 lei tară TVA (530.542,48 lei cu TVA), în baza înțelegerii inițiale și în același scop, la data de 28.09.2025 în locuința inculpatului F.I. situată în sat/com. Z.. jud. Neamț, (...), i-a dat acestuia o parte din suma menționată și anume 50.000 Ici. iar în perioada iunie-octombrie 2025, a prestat în interesul primului lucrări de instalații la ferma deținută de acesta în comuna Z.. sat Z., (...), estimate de executant la o valoare de minim 6.000 lei.
ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
3. S.C. T. S.R.L., CUI (...), cu sediul social în (...), cercetată sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic, art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că numitul M.N. în calitate de administrator și în interesul acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada august-octombrie 2025. a înlesnii încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în acuzația formulată împotriva ultimului menționat, prin acceptarea propunerii acestuia de participare la procedura formală de achiziție publică ce s-a materializat în încheierea contractului de achiziție publică (la data dc 04.08.2025) între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A.T, Z.) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în "Reabilitare fațada grădiniță nr. 1 Loc. Z. Jud. Neamț", dar și prin întocmirea și depunerea documentației ce a stat la baza dispunerii de către ordonatorul de credite a plății totale în sumă de 449.962,98 lei (543.460,4 lei cu TVA) și implicit prin beneficierea de către executant de această sumă cu privire la care cunoștea că era supraevaluată raportat la cantitățile de lucrări puse efectiv în operă și implicit că documentele justificative depuse în vederea decontării prețului contractului conțineau aspecte nereale, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă de 449.962.98 lei (543.460.4 Ici cu TVA), prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T. S.R.L.;
b. dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că numitul M.N. în calitate de administrator al primei. în interesul acestei societăți. în baza unei înțelegeri anterioare cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț și ordonator principal de credite cu atribuții ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif., dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a promis/acceptat propunerea ultimului de a-i remite cu titlu de mită o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat la data de 04.08.2025 între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea li decât U.A.T. Z.) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în “Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț" și o valoare de 449.962,98 lei (543.460,4 lei cu TVA), în perioada 02.10-03.11.2025 cu ocazia mai multor întâlniri cu inculpatul F.I. derulate pe raza satului Z. în zilele de 02.10.2025, 03.10.2025 și 03.11.2025 în mai multe locații (și anume în autoutilitara marca M., model S., cu numărul de înmatriculare (...) aparținând E.A. SRL care s-a deplasat pe itinerariul Școala Z. - Cafenea - Fermă - Școala Z. sau în incinta cafenelei/barului deținute în comuna Z., sat Z., (...), a remis acestuia o parte din suma pretinsă, respectiv 90.000 lei, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
1.1. Extinderea acțiunii penale față de următorii suspecți:
1. S.C.-C., fiul lui (...) și S.C. L.I.I. S.R.L., CUI (...), cu sediul social în (...) sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a) fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că:
- la data de 05.06.2025. primul. în calitate de reprezentant al ultimei, în interesul societății, a întocmit Situația de plată nr. 1 și factura aferentă din data de 05.06.2025, înregistrată de beneficiar la data de 10.06.2025 cu nr. 3662, în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de materiale (plasă armată, balast, pavaj antichizat, umpluturi pământ vegetal, beton), manoperă și transporturi rutiere (pământ, beton și materiale), aferente obiectivelor cu nr. 10, 12, 5. 16, 20.2, 32,7, 33, 35, 36, 27, mai mari decât cele executate efectiv. înscrisuri depuse la U.A.T. Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. L.I.I. S.R.L. în cuantum de 279.393.19 lei (23.478.42 lei reprezentând garanție de bună execuție);
- la data de 24.07.2025. primul, în calitate de reprezentant al ultimei, în interesul societății, a întocmit Situația de plată nr. 2 și factura aferentă din data de 24.07.2025, înregistrată de beneficiar la data de 25.07.2025 cu nr. 4858, în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de materiale (oțel beton, plasă armată, balast, pavaj antichizat. umpluturi pământ vegetal, beton), manoperă și transporturi rutiere (pământ, beton și materiale), aferente obiectivelor cu nr. 16, 18,2, 21, 23,1, 32,7, 33, 35, 36, 27, mai mari decât cele executate efectiv, înscrisuri depuse la U.A.T. Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. L.I.I. S.R.L. în cuantum de 251.149,30 lei (18.723.97 lei reprezentând garanție de bună execuție);
b) uz de fals, faptă prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (7 acte materiale), constând în aceea că:
- primul, în calitate de reprezentant al ultimei, în interesul societății, a folosit Centralizatoarele avize balast. întocmite de reprezentantul S.C. T.C. S.R.L., U.A., cunoscând că acesta inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că la obiectivul de referință a fost furnizată o cantitate de balast mai mare decât cea livrată efectiv, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a se putea justifica decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- primul, în calitate de reprezentant al ultimei, în interesul societății, a folosit Centralizatorul avize beton C16/20, întocmit de reprezentantul S.C. T.C. S.R.L.. U.A., cunoscând că acesta conținea aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că la obiectivul de referință a fost furnizată o cantitate de BETON CI6/20 mai mare decât cea livrată efectiv, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a se putea justifica decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- primul, în calitate de reprezentant al ultimei. în interesul societății, a folosit factura EG 279/25.09.2025 în valoare de 23.958 lei emisă de SC E&G C. SRL. prin reprezentant H.T.C., cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv vânzarea și livrarea cantității de 60 mc beton CI6/20 către SC L.I.I. SRL. deși în realitate cantitatea de beton achiziționată și livrată era mult inferioară. înscris introdus de cumpărător în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z.. acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă:
- primul, în calitate de reprezentant al ultimei. în interesul societății, a folosit factura NT-TRU 1652/29.09.2025 emisă de SC T.C. SRL. prin reprezentant N.M.. cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv vânzarea și livrarea unor cantități de agregate minerale pentru amenajarea platformei parcului în discuție în valoare de 51.711, 48 lei cu TVA. către SC L.I.I. SRL. deși în realitate cantitatea de agregate minerale achiziționată și livrată era într-o cantitate și valoare mult inferioară. înscris introdus de cumpărător în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z.. acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
- primul, în calitate de reprezentant al ultimei. în interesul societății, a folosit factura ECV 21/22.07.2025 emisă de SC E. SRL. prin reprezentant A.A., cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de transport și manevrat umplutură pământ în valoare de 20.000 lei. pentru SC L.I.I. SRL. deși în realitate serviciile nu au fost realizate, înscris introdus de achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z.. acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
- primul, în calitate de reprezentant al ultimei. în interesul societății, a folosit factura nr. 28/16.07.2025 emisă de SC R.M.C. SRL, prin reprezentant R.M., cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de lucrări construcții în valoare de 5.000 lei. pentru SC L.I.I. SRL, deși în realitate serviciile nu au fost realizate. înscris introdus de achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
- primul, în calitate de reprezentant al ultimei. în interesul societății, a folosit factura nr. 29/17.07.2025 emisă de SC R.M.C. SRL, prin reprezentant R.M., cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de lucrări construcții în valoare de 5.000 Ici. pentru SC L.I.I. SRL, deși în realitate serviciile nu au fost realizate. înscris introdus de achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urinare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă
ambele cu aplicarea ari. 38 C. pen.
2. S.C. Y.D. S.R.L., CUI (...). cu sediul social în (...) și F.T., fiul lui (...) sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. complicitate la abuz in serviciu dacă funcționarul public a obținui pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic, ari. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei. în realizarea obiectului de activitate al acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț. în perioada iulie - octombrie 2024. fiindu-i atribuită realizarea serviciilor de proiectare pentru obiectivul de investiții ’’Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț", cu ocazia prestării acestor servicii și întocmirii proiectului a creat premisa încălcării de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu privitoare la utilizarea loială și eficientă a fondurilor publice și buna gestiune financiară a acestor fonduri, încălcări detaliate în acuzația adusă ultimului menționat și totodată a facilitat decontarea și plata ulterioară a contravalorii unor lucrări neexecutate, prin supraevaluarea cantităților de lucrări prevăzute în proiect (cu privire la majoritatea articolelor dar în mod semnificativ cu privire la cantitățile de materiale - plasă armată, balast, pavaj antichizat, umpluturi pământ vegetal, beton și de transporturi rutiere - pământ, beton și materiale) ce excedau necesarului real pentru realizarea obiectivului menționat, fapt ce a determinat în mod consecutiv mărirea artificială a costurilor lucrării cu suma de 146.469,39 cu TVA. astfel contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și în mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C.Z. cu suma plătită nejustificat pentru lucrările nepuse în operă și menționată anterior, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant.
b. fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (3 acte materiale), constând în aceea că:
- la data de 30.05.2025. ultimul în calitate de administrator al primei și de proiectant, în realizarea obiectului de activitate al acestei societăți, împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A., a avizat Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 4/30.05.2025, cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de balast prevăzute în proiect (deși în realitate cantitatea pusă în operă era semnificativ mai mică decât cantitatea prevăzută în proiect), înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 24.06.2025, ultimul în calitate de administrator al primei și de proiectant, în realizarea obiectului de activitate al acestei societăți. împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A. a avizat Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 10/24.06.2025, cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de oțel beton prevăzute în proiect (deși în realitate cantitatea pusă în operă era semnificativ mai mică decât cantitatea prevăzută în proiect), înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 24.07.2025, ultimul în calitate de administrator al primei și de proiectant, în realizarea obiectului de activitate al acestei societăți. împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A. a avizat Procesul-verbal de recepție calitativă nr. 19/24.07.2025, cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-a pus în operă cantitatea de pământ de umplutură prevăzută în proiect (628.5 mc) deși în realitate s-a executat o cantitate de pământ de umplutură mult inferioară (377 mc), înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.
3. S.C. T. S.R.L., CUI (...). cu sediul social în (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că:
- la data de 20.08.2025, M.N.. în calitate de reprezentant al S.C. T. S.R.L. și în interesul acestei societăți, a întocmit Situația parțială de lucrări și factura aferentă, respectiv E-factura TIC017/20.08.2025. cu privire la lucrarea ..Reabilitare Fațadă Grădinița nr. 1, com.. Z.. jud. Neamț", în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de lucrări/materiale și/sau manoperă de o valoare semnificativ superioară valorii lucrărilor executate efectiv, înscrisuri depuse la Școala Gimnazială nr. 1 Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. T. S.R.L. în cuantum de 218.802.69 lei;
- la data de 15.10.2025, M.N.. în calitate de reprezentant al S.C. T. S.R.L. și în interesul acestei societăți, a întocmit Situația de lucrări nr. 2 și factura aferentă, respectiv E-factura TIC018/15.10.2025cu privire la lucrarea ..Reabilitare Fațadă Grădinița nr. 1, com.. Z.. jud. Neamț". în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de lucrări/materiale și/sau manoperă de o valoare semnificativ superioară valorii lucrărilor executate efectiv, înscrisuri depuse la Școala Gimnazială nr. 1 Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. T. S.R.L. în cuantum de 230.338.14 lei.
4. J.I., fostă Ț. fiica lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic, art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că, în calitate de director și ordonator terțiar de credite al Școlii gimnaziale nr.1 Z.. jud. Neamț. în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T. Z., a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator principal de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin formularea unei solicitări către Primăria Z. de alocare a unor sume vădit disproporționate de la bugetul local pentru efectuarea unor reparații asupra fațadei Grădiniței nr. 1 Z.. acțiune ce a stat la baza demarării procedurilor ulterioare de repartizare a sumei totale de 550.000 lei către unitatea de învățământ, și totodată a coordonat derularea formală la nivelul unității școlare a procedurii de achiziție publică directă ce s-a materializat în încheierea contractului de achiziție publică (la data de 04.08.2025) între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. 1- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții, iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A.T. Z.) și executantul S.C. T. S.R.L., având ca obiect execuție lucrări constând în ..Reabilitare fațadă grădiniță nr. 1 Loc. Z. Jud. Neamț”, și a realizat formalitățile ce țineau de calitatea sa de ordonator terțiar de credite ce au stat la baza plății totale în sumă de 543.460,4 lei cu TVA către executant, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și în mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T. S.R.L.
5. SC D.P.E. SRL, CUI (...), cu sediul în (...), și D.I.I. fiul lui (...) sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a) complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic, art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că, ultimul în calitate de administrator al primei. în realizarea obiectului de activitate al acestei societăți și totodată în calitatea de diriginte de șantier al lucrării de construcții ’’Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț", beneficiar scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții, iar autoritate contractantă și beneficiar nu putea fi decât U.A.T. Z.), și în virtutea atribuțiilor conferite de această calitate, în înțelegere atât cu primarul F.I., cât și cu executantul S.C. T. S.R.L., prin reprezentant M.N.. în perioada august-octombrie 2025 a participat la întocmirea și semnarea situațiilor de lucrări ce au stat la baza dispunerii plății efectuate de U.A.T. Z. la datele de 24.09.2025 și 23.10.2025, în valoare totală de 543.460.4 lei cu TVA, către persoana juridică menționată, cunoscând că datele inserate în acestea nu reflectau realitatea, respectiv că suma reprezentând costul total al lucrării era supraevaluată și implicit că au fost prevăzute cantități de lucrări de o valoare semnificativ superioară valorii lucrărilor executate efectiv și implicit că plata se va face cu încălcarea legii, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și în mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat pentru lucrări neexecutate în cuantum de 273.401,21 lei către S.C. T. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant.
b) fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea ari. 35 alin. 1 C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că:
- ultimul în calitate de administrator al primei, în realizarea obiectului de activitate al acestei societăți și totodată în calitate de diriginte de șantier, împreună cu numitul P.M. în calitate de inginer construcții, au avizat situația parțială de lucrări întocmită de S.C. T. S.R.L. cu privire la lucrarea „Reabilitare Fațadă Grădinița nr. 1. com.. Z., jud. Neamț”, deși cunoșteau că s-au inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de lucrări mai mari decât cele executate efectiv, înscrisuri depuse la Școala Gimnazială nr. 1 Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. T. S.R.L. în cuantum de 218.802,69 lei;
- ultimul în calitate de administrator al primei, în realizarea obiectului de activitate al acestei societăți și totodată în calitate de diriginte de șantier, împreună cu numitul P.M. în calitate de inginer construcții, au avizat Situația de lucrări nr. 2 cu privire la lucrarea „Reabilitare Fațadă Grădinița nr. 1, com.. Z. jud. Neamț'’, întocmită de executantul S.C. T. S.R.L., prin reprezentant M.N.. deși cunoșteau că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de lucrări mai mari decât cele executate efectiv, înscrisuri depuse la Școala Gimnazială nr. 1 Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. T. S.R.L. în cuantum de 230.338.14 lei.
ambele cu aplicarea art. 38 C. pen.
6. L.D., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a) complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținui pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la ari. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic, art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de diriginte de șantier al lucrării de construcții ..Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z.. comuna Z., Neamț", beneficiar U.A.T. Z.. și în virtutea atribuțiilor conferite de această calitate, în înțelegere atât cu primarul F.I., cât și cu executantul S.C. L.I.I. S.R.L., în perioada mai-august 2025 a participat la întocmirea și semnarea situațiilor de lucrări ce au stat la baza dispunerii plății efectuate de U.A.T. Z. la datele de 12.06.2025 și 14.08.2025. în valoare totală de 530.542.19 lei cu TVA. către persoana juridică menționată, cunoscând că datele inserate în acestea nu reflectau realitatea, respectiv că suma reprezentând costul total al lucrării era supraevaluată și implicit că au fost prevăzute cantități de lucrări de o valoare semnificativ superioară valorii lucrărilor executate efectiv și implicit că plata se va face cu încălcarea legii, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și în mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat pentru lucrări neexecutate în cuantum de 146.469,39 lei către S.C. L.I.I. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant.
b) fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. I C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (5 acte materiale), constând în aceea că:
- la data de 30.05.2025, în calitate de diriginte de șantier. împreună cu proiectantul F.T. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A., a avizat Procesul- verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 4/30.05.2025. cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de balast prevăzute în proiect (deși în realitate cantitatea pusă în operă era semnificativ mai mică decât cantitatea prevăzută în proiect), înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 24.06.2025, în calitate de diriginte de șantier. împreună cu proiectantul F.T. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A., a avizat Procesul - verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 10/24.06.2025, cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de oțel beton prevăzute în proiect (deși în realitate cantitatea pusă în operă era semnificativ mai mică decât cantitatea prevăzută în proiect), înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 24.07.2025. în calitate de diriginte de șantier. împreună cu proiectantul F.T. și cu responsabilul tehnic cu execuția C.A., a avizat Procesul- verbal de recepție calitativă nr. 19/24.07.2025, cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-a pus în operă cantitatea de pământ de umplutură prevăzută în proiect (628,5 mc) deși în realitate s-a executat o cantitate de pământ de umplutură mult inferioară (377 mc), înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea dc către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- ultimul în calitate de diriginte de șantier, a avizat situația parțială de lucrări nr. 1 - Secțiunea Arhitectură, întocmită de S.C. L.I.I. S.R.L. cu privire ia lucrarea ..Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”, deși cunoștea că în aceasta s-au inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de materiale (plasă armată, balast, pavaj antichizat. umpluturi pământ vegetal, beton) și transporturi rutiere (pământ, beton și materiale), aferente articolelor cu nr. 10. 12.5. 16, 20,2, 32.7, 33, 35, 36, 27 din situație, mai mari decât cele executate efectiv , înscrisuri depuse la U.A.T. Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. L.I.I. S.R.L. în cuantum de 279.393,19 lei (23.478.42 lei reprezentând garanție de bună execuție);
- ultimul în calitate de diriginte de șantier, a avizat Situația de lucrări nr. 2 - Secțiunea Arhitectură întocmită de S.C. L.I.I. S.R.L. cu privire la lucrarea ..Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z.. jud. Neamț”, deși cunoștea că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de materiale (oțel beton, plasă armată, balast, pavaj antichizat, umpluturi pământ vegetal, beton), și transporturi rutiere (pământ, beton și materiale), aferente articolelor cu nr. 16, 18,2, 21, 23,1, 32,7, 33, 35, 36, 27 din situație, mai mari decât cele executate efectiv , înscrisuri depuse la U.A.T. Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. L.I.I. S.R.L. în cuantum de 251.149.30 lei (18.723.97 lei reprezentând garanție de bună execuție):
ambele cu aplicarea art. 38 C. pen.
7. C.A., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea ari. 35 alin. 1 C. pen. (3 acte materiale), constând în aceea că:
- la data de 30.05.2025, în calitate de responsabil tehnic cu execuția, împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu proiectantul F.T. a avizat Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 4/30.05.2025, cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de balast prevăzute în proiect (deși în realitate cantitatea pusă în operă era semnificativ mai mică decât cantitatea prevăzută în proiect), înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 24.06.2025, în calitate de responsabil tehnic cu execuția, împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu proiectantul F.T. a avizat Procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 10/24.06.2025, cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-au pus în operă cantitățile de oțel beton prevăzute în proiect (deși în realitate cantitatea pusă în operă era semnificativ mai mică decât cantitatea prevăzută în proiect), înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- la data de 24.07.2025. în calitate de responsabil tehnic cu execuția. împreună cu dirigintele de șantier L.D. și cu proiectantul Timotei Fecioru a avizat Procesul-verbal de recepție calitativă nr. 19/24.07.2025, cunoscând faptul că au fost inserate aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul lucrării de referință s-a pus în operă cantitatea de pământ de umplutură prevăzută în proiect (628,5 mc) deși în realitate s-a executat o cantitate de pământ de umplutură mult inferioară (377 mc), înscris depus la U.A.T. Z. pentru a certifica conformitatea lucrărilor cu proiectul și implicit pentru decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.
8. S.C. T.C. S.R.L. cu sediul social în (...), CUI (...) și. sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a) fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că:
- U.A., în calitate de șef punct de lucru al S.C. T.C. S.R.L., la solicitarea numitului N.D. (în calitate de reprezentant al persoanei juridice și șef direct al numitului U.A.), în numele acestei persoane juridice, a întocmit 2 Centralizatoare avize balast. în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că la obiectivul de referință a fost furnizată o cantitate de balast mai mare decât cea livrată efectiv, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a se putea justifica decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- U.A.. în calitate de șef punct de lucru al S.C. T.C. S.R.L., la solicitarea numitului N.D. (în calitate de reprezentant al persoanei juridice și șef direct al numitului U.A.). în numele acestei persoane juridice, a întocmit Centralizatorul avize beton CI6/20. în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că la obiectivul de referință a fost furnizată o cantitate de BETON CI 6/20 mai mare decât cea livrată efectiv. înscris depus la U.A.T. Z. pentru a se putea justifica decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.
b) fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen., constând în aceea că N.N.M.. în calitate de reprezentant al S.C. T.C. S.R.L.. în numele acestei societăți, la solicitarea numitului N.D. (în calitate de reprezentant al persoanei juridice și șef direct al numitei N.N.M.), la data de 29.09.2025 a emis factura NT-TRU 1652/29.09.2025. în care a inserat cu știință aspecte necorespunzătoare realității, respectiv vânzarea și livrarea unor cantități de agregate minerale pentru amenajarea platformei parcului în discuție în valoare de 51.711. 48 lei cu TVA. către SC L.I.I. SRL, deși în realitate cantitatea de agregate minerale achiziționată și livrată era într-o cantitate și valoare mult inferioară, înscris introdus de cumpărător în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
ambele cu aplicarea art. 38 C. pen.
9. S.C. E.&G C. S.R.L. cu sediul social în (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen., constând în aceea că la data de 25.09.2025. H.T.C., în numele aceste societăți, la solicitarea suspectului N.D. (în calitate de reprezentant al persoanei juridice și șef direct al numitului H.T.C.), a întocmit factura EG 279/25.09.2025 în valoare de 23.958 lei. în care a inserat cu știință aspecte necorespunzătoare realității, respectiv vânzarea și livrarea cantității de 60 mc beton CI6/20 către SC L.I.I. SRL. deși în realitate cantitatea de beton achiziționată și livrată era mult inferioară, înscris introdus de cumpărător în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului dc lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă.
10. N.D. D., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în participate improprie, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. și art. 47 C. pen. rap. la art. 52 alin. 3 C. pen. (4 acte materiale), constând în aceea că:
- în calitate de administrator al S.C. T.C. S.R.L. și superior al numitului U.A., l-a determinat pe acesta să întocmească Centralizatoarele avize balast din datele de 26.05.2025 și 27.05.2025. în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că la obiectivul de referință a fost furnizată o cantitate de balast mai mare decât cca livrată efectiv, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a se putea justifica decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- în calitate de administrator al S.C. T.C. S.R.L. și superior al numitului U.A., l-a determinat pe acesta să întocmească Centralizatorul avize beton CI6/20, în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că la obiectivul de referință a fost furnizată o cantitate de BETON CI6/20 mai mare decât cea livrată efectiv, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a se putea justifica decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.;
- în calitate de administrator al S.C. T.C. S.R.L. și superior al numitei N.M., a determinat-o pe aceasta să întocmească factura NT-TRU 1652/29.09.2025. în care a inserat cu știință aspecte necorespunzătoare realității, respectiv vânzarea și livrarea unor cantități de agregate minerale pentru amenajarea platformei parcului în discuție în valoare de 51.711. 48 lei cu TVA. către SC L.I.I. SRL. deși în realitate cantitatea dc agregate minerale achiziționată și livrată era într-o cantitate și valoare mult inferioară. înscris introdus de cumpărător în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului dc lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;
- în calitate de administrator în fapt al S.C. E.&G C. S.R.L. și superior al numitului H.T.C.. l-a determinat pe acesta să întocmească factura EG 279/25.09.2025 în valoare dc 23.958 lei, în care a inserat cu știință aspecte necorespunzătoare realității, respectiv vânzarea și livrarea cantității de 60 mc beton CI6/20 către SC L.I.I. SRL. deși în realitate cantitatea de beton achiziționată și livrată era mult inferioară. înscris introdus de cumpărător în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z.. acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă.
11. A.A., fiul lui (...) și S.C. E. S.R.L. cu sediul social în (...), CUI (...)7 sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 C. pen., constând în aceea că. primul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL. în numele acestei persoane juridice, a emis la data de 22.07.2025 factura cu nr. ECV 21/22.07.2025, în care a inserat cu știință aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de transport și manevrat umplutură pământ în valoare de 20.000 lei, pentru SC L.I.I. SRL. deși în realitate serviciile nu au fost realizate, înscris introdus de achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z.. acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă.
12. R.M., fiul lui (...) și S.C. R.M.C. S.R.L., cu sediul social în (...), CUI (...) sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (2 acte materiale), constând în aceea că:
- la data de 16.07.2025, primul. în calitate de administrator al SC R.M.C. SRL, în numele societății, a emis factura nr. 28/16.07.2025, în care a inserat cu știință aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de lucrări construcții în valoare de 5.000 lei, pentru SC L.I.I. SRL., deși în realitate serviciile nu au fost realizate. înscris introdus de achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către L.J.A.T. Z.. acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă:
- la data de 17.07.2025, primul, în calitate de administrator al SC R.M.C. SRL. în numele societății, a emis factura nr. 29/17.07.2025, în care a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de lucrări construcții în valoare de 5.000 lei, pentru SC L.I.I. SRL. deși în realitate serviciile nu au fost realizate, înscris introdus de achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z.. acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă.
Cu privire la persoana inculpatului, s-a menționat că inculpatul S.C.C. este fiul lui (...), cetățean român, căsătorit, cu doi copii minori în întreținere, stagiu militar nesatisfăcut, studii medii. Inculpatul S.C.-C. este de profesie electrician și administrează S.C. L.I.I. S.R.L., societate având ca obiect de activitate lucrările privind instalațiile electrice și sanitare. Din analiza fișei de cazier judiciar existentă la dosarul cauzei rezultă că inculpatul S.C.-C. nu este cunoscut cu antecedente penale. Inculpatul S.C.-C.. în cursul urmăririi penale, a recunoscut complet acuzația adusă și a colaborat cu organele de cercetare penală. Aceasta s-a prezentat la chemările organelor judiciare și a dat declarație în cauză încă din stadiul incipient al anchetei.
In fapt, s-au reținut următoarele:
La data de 18.07.2024 în baza Raportului de specialitate nr. 3645/13.05.2024 întocmit de responsabilul din cadrul aparatului de specialitate al Primarului com.. Z.. jud. Neamț și a referatului de aprobare nr. 3644/13.05.2024 prezentat de Primarul com.. Z. și implicit a avizului favorabil al Comisiei de Specialitate din cadrul Consiliului Local Z.. prin H.C.L. nr. 39/18.07.2024. s-a aprobat Nota Conceptuală și Tema de proiectare pentru obiectivul „Amenajare parc cămin cultural în sat Z.. com.. Z.. jud. Neamț". în realizarea obiectivului și pentru a semna documentația aferentă fiind desemnat Primarul com.. Z.. in baza hotărârii anterior precizate, la data de 28.08.2024, U.A.T. Z. a contractat prin achiziție directă (ofertă unică) de la S.C. Y.D. S.R.L., reprezentată de numitul F.T., "Servicii de proiectare amenajări spații publice Dtac+Pt+Verijicare+Asistentă Tehnică” (cod achiziție DA36374067), în valoare de 49.500 lei iară TVA, servicii referitoare la obiectivul "Amenajare parc cămin cultural în sat Z.. com.. Z., jud. Neamț”.
În luna septembrie 2024. S.C. Y.D. S.R.L. a realizat prestațiile contractate, întocmind documentația tehnică aferentă obiectivului în discuție.
Prin H.C.L. nr. 60/08.11.2024, ca urmare a Raportului de specialitate nr. 9857/01.11.2024 întocmii de responsabilul din cadrul aparatului de specialitate al Primarului com.. Z. și a referatului de aprobare nr. 9858/01.11.2024 prezentat de Primarul com.. Z. și, implicit, a avizului favorabil al Comisiei de Specialitate din cadrul Consiliului Local Z.. și totodată. în baza documentației tehnice depuse, s-a aprobat Documentația tehnică (faza D.T.A.C. + Pth) aferentă proiectului "Amenajare parc cămin cultural în sat Z.. com.. Z.. jud. Neamț”, întocmită de S.C. Y.D. S.R.L. și indicatorii tehnico-economici menționați în aceasta. Implicit, s-a aprobat valoarea totală rezultată din devizul general al investiției în cuantum de 894.918.61 lei cu TVA, din care C+M (n.r. construcție +manoperă) = 581.443.83 lei cu TVA (aprox. 471.000 lei Iară TVAL Urmare a acestor demersuri, conform Proiectului de buget pe anul 2025, la capitolul "Cultură, recreere și religie” - secțiunea "Cheltuieli de capital - Parc tematic", s-a alocat suma de 900.000 lei.
La dala de 20.01.2025, pe site-ul web al Primăriei Z., jud. Neamț, la secțiunea "Achiziții publice", au fost publicate Anunțurile de publicitate Lucrări de construcții, respectiv Achiziție echipamente pentru parcuri și terenuri dejoacă nr. 350 și 351/20.01.2025, având ca obiectiv “Amenajare parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., județul Neamț", achiziție directă în valoare totală de aprox. 800.754 lei cu TVA (478.608,26 lei Iară TVA reprezentând lucrările de construcție și 198.862 lei tară TVA reprezentând valoarea echipamentelor pentru parcul dejoacă cu montaj inclus) interior, în perioada 27-28.01.2025, Comuna Z. prin intermediul primarului F.I. a trimis patru cereri de ofertă pentru realizarea lucrărilor de construcții menționate, către SC C.R. SRL, SC L.I.I. SRL, SC T. SRL și către SC R.M. C. SRL, criteriul de atribuire stabilit fiind prețul cel mai scăzut. Astfel, la data de 31.01.2025, trei din cele patru persoane juridice menționate (cu excepția SC T. SRL) au depus oferte cu privire la lucrările de construcții solicitate, oferta depusă de SC L.I.I. SRL conținând cel mai mic preț (476.205,64 lei Iară TVA+ 90.479,07 TVA).
Totodată, relativ la echipamentele de joacă, la data de 27.01.2025 au fost cerute oferte de la SC D. SRL, SC P.T.C. SRL și SC L.P. SRI., criteriul de atribuire stabilit fiind prețul cel mai scăzut. Astfel, la data de 31.01.2025, două din cele trei persoane juridice menționate (cu excepția SC D. SRL) au depus oferte cu privire la livrarea de echipamente dejoacă și montaj.
La data de 31.01.2025, prin dispoziția nr. 27 a primarului F.I. a fost desemnată Comisia de evaluare în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect "Amenajare parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., județul Neamț”, după cum urmează: A.G., viceprimar - președinte, M.F., inspector Primăria Z. - membru și A.A.S., consilier Primăria Z. - membru.
La data de 21.02.2025, Comisia de evaluare a întocmit Procesul-verbal de evaluare nr. 1128 și Raportul procedurii de evaluare nr. 1130, prin care au stabilit admisibilitatea ofertelor transmise de persoanele juridice menționate (cu excepția celei înaintate de SC P.T.C. SRL), iar ca ofertanți câștigători pe baza criteriului prețului cel mai mic. pe SC L.I.I. SRL, în cazul lucrărilor de construcții, respectiv pe SC L.P. SRL. în cazul furnizării și montării echipamentelor de joacă.
La data de 24.03.2025, pe platforma de achiziții publice SEAP a fost publicată informarea de atribuire cu numărul (...). referitor la achiziția directă de lucrări de construcții și amenajare a terenului efectuată de UAT Z.. de la SC L.I.I SRL (CUI (...)), respectiv “Lucrările de construcții Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z.. comuna Z., Neamț în valoare de 476.205,64 lei fără TVA. în cuprinsul informării sunt precizate sumar detalii privind obiectul achiziției, respectiv "Execuția lucrărilor de Amenajare Parc Cămin Cultural în Sat Z.. Comuna Z.. Județul Neamț", conform ofertei înregistrate cu nr. 622/31.01.2025. De asemenea, pe platforma electronică, la secțiunea detalii achiziție se mai regăsesc și următoarele informații: “ Data de răspuns a ofertantului 24.03.2025-15:20, Data de răspuns a autorității contractante 24.03.2025 15:21”.
Tot la data de 24.03.2025, a fost publicată informarea cu numărul (...). referitor la achiziția directă de furnizare echipamente pentru parcuri și locuri de joacă efectuată de U.A.T. Z. de la S.C. L.P. S.R.L. (CUI (...)). respectiv "Dotare loc de joacă proiect Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., Comuna Z.. județul Neamț", în valoare de 122.733 lei. tară TVA. în cuprinsul anunțului fiind menționate , tipurile și cantitățile de echipamente specifice locurilor dejoacă, ce urmează să fie furnizate și montate de societatea comercială în cauză. De asemenea, pe platforma electronică, la secțiunea detalii achiziție se mai regăsesc și următoarele informații: “ Data de răspuns a ofertantului 24.03.2025 15:28, Data de răspuns a autorității contractante 24.03.2025 15:36”.
La data de 25.03.2025, între U.A.T. Comuna Z.. reprezentată de numitul F.I. - primar și SC L.I.I. SRL (CUI (...)). reprezentantă de numitul S.C.-C. - administrator și unic asociat, a fost încheiat contractul de lucrări nr. 1864/25.03.2025, având ca obiect realizarea lucrărilor de construcții "Amenajare Parc Cămin Cultural In Sat Z., Comuna Z., Județul Neamț".
La data de 14.04.2025, amplasamentul a fost predat constructorului pentru demararea lucrărilor conform proiectului însușit, trasarea lucrărilor fiind realizată la data de 16.04.2025 în baza planșelor anexă la proiect și cu concursul dirigintelui de șantier desemnat, L.D..
La data de 26.05.2025. SC L.I.I. SRL prin administrator S.C.-C. a transmis Primăriei Z. situația de plată nr. 1. iar la data de 10.06.2025 factura aferentă, documente justificative în baza cărora, la data dc 12.06.2025. ordonatorul de credite F.I. a aprobat și ordonanțat plata sumei de 279.393.19 lei. din care suma de 23.478.42 lei reprezentând cota aferentă garanției de bună execuție, această sumă de bani fiind achitată în contul de T. al persoanei juridice SC L.I.I. SRL.
La data de 24.07.2025, SC L.I.I. SRL prin administrator S.C.-C., a notificat Primăria Z. cu privire la finalizarea lucrărilor și a transmis unității administrativ-teritoriale situația de plată nr. 2. iar la data de 25.07.2025 factura aferentă, documente justificative în baza cărora la data de 04.08.2025, ordonatorul de credite F.I. a aprobat și ordonanțat plata sumei de 251.149.30 lei, din care suma de 18.723,97 lei reprezentând cota aferentă garanției dc bună execuție, această sumă de bani fiind achitată în contul dc T. al persoanei juridice SC L.I.I. SRL.
S-a precizat că la data de 25.07.2025 a fost încheiat actul adițional nr. 1 la Contractul de lucrări nr. 1864/25.03.2025. prin care prețul contractului a fost modificat la 445.834.02 lei Iară TVA (530.542.48 lei cu TVA - n.r. practic aceasta fiind suma totală plătită de beneficiar către executant), ca urmare a deducerii lucrărilor la care s-a renunțat pe parcursul execuției conform dispozițiilor de șantier și notelor de renunțare emise.
La data de 12.08.2025, după întocmirea de către proiectant a referatului la terminarea lucrărilor din data de 07.08.2025, respectiv de către dirigintele de șantier a referatului nr. 11/12.08.2025, comisia de recepție din cadrul Primăriei Z. a întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 5206/12.08.2025. prin care a hotărât admiterea recepției tară obiecțiuni sau constatarea unor nereguli.
S-a arătat că. în concret, la data de 28.08.2024, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul F.I. - primar al Comunei Z., dar și al unor colaborări anterioare, persoanei juridice S.C. Y.D. S.R.L, administrată de inculpatul F.T., i-a fost atribuită prin procedură de achiziție directă (achiziție realizată pe baza unei singure oferte - procedură prev. de art. 7 alin. 7 lit. c din Legea 98/2016) realizarea serviciilor de proiectare pentru obiectivul de referință ’’Amenajare parc cămin cultural în sat Z.. com.. Z.. jud. Neamț”, prestație în valoare de 49.500 lei (tară TVA), fiind astfel încheiat contractul de prestări servicii nr. achizitor 7263/02.09.2024 - nr. prestator 54YD/02.09.2024. în executarea contractului, în luna septembrie 2024, inculpatul F.T. a întocmit documentația tehnică și devizul general al investiției dar și defalcat pe liste de cantități, rezultând un total general al cheltuielilor necesare pentru realizarea obiectivului în cuantum de 753.089.26 lei (894.918.61 lei TVA), dintre care 488.608.26 lei (581.443.83 lei cu TVA) cheltuieli pentru construcție și manoperă, sumă ce s-a dovedit a fi supraevaluată raportat la costul efectiv al lucrării (ce va fi detaliat în cele ce urmează). De altfel, din declarația inculpatului F.T. a rezultat că în perioada realizării proiectului, prezentându-i inculpatului F.I. un deviz inițial cu liste de cantități și prețuri, acesta din urmă și-a manifestat nemulțumirea solicitând mărirea sumelor de la diverse repere din listele de prețuri, primul conformându-se (astfel ajungându-se la sumele de mai sus).
În acest context, în perioada septembrie - noiembrie 2024. ulterior plății contravalorii serviciilor de proiectare, după ce în prealabil a pretins indirect, respectiv l-a contactat pe numitul F.T. atenționându-1 în mod sugestiv că a aprobat și dispus plata facturii pentru serviciile prestate, aflându-se pe raza localității Z. în autoturismul marca D., model D. aparținând Primăriei Z., inculpatul F.I. a primit, cu titlu de mită de la acesta din urmă, reprezentant al S.C. Y.D. S.R.L., o sumă în cuantum de aprox. 8.000 lei, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea prețului, referitoare la contractul de ’’Servicii de proiectare amenajări spații publice Dtac+Pt+Verificare+Asistentă Tehnică” (cod achiziție (...)), în valoare de 49.500 lei Iară TVA. contract încheiat la data de 02.09.2024 între societatea prestatoare menționată și beneficiarul UATC Z., privitor la obiectivul menționat.
Ulterior aprobării prin HCL 60/08.11.2024 (la inițiativa primarului F.I.) a documentației tehnice (faza D.T.A.C. + Pth) aferente proiectului „Amenajare parc cămin cultural în sat Z.. com.. Z., jud. Neamț”, întocmită de S.C. Y.D. S.R.L. și implicit a indicatorilor tehnico-economici menționați în aceasta, în perioada ianuarie - martie 2025, inculpatul F.I., în calitate de ordonator principal de credite, a inițiat și. prin intermediul aparatului de specialitate din subordine, a derulat o procedură formală de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de construcție aferente obiectivului (achiziție realizată pe baza consultării a minim trei operatori economici dată fiind valoarea estimată a lucrărilor ce depășea pragul legal de 300.000 lei - procedură reglementată de art. 7 alin. 7 lit. b din Legea 98/2016 și ce a fost expusă detaliat în capitolul anterior). în scopul desemnării ca executant/constructor, în mod netransparent, neconcurențial și Iară respectarea regulilor de achiziție publică, a persoanei juridice S.C. L.I.I. S.R.L.. administrată de inculpatul S.C.-C., apropiat al edilului și persoană care efectua în mod regulat toate lucrările de instalații/intervențiile pentru imobilele familiei F.. La acel moment persoana juridică menționată nu avea niciun angajat, figurând în evidențele O.R.C. cu obiectul principal de activitate: "Lucrări de instalații electrice" - COD caen 4321.
În acest sens, inculpatul F.I. a stabilit o înțelegere cu inculpatul S.C.C., administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., potrivit căreia societatea acestuia urma să fie desemnată câștigătoare a procedurii pe baza criteriului prețului cel mai mic, în schimbul remiterii ulterioare a unei sume de bani reprezentând aproximativ jumătate din profitul rezultat din contractul de lucrări. Pentru a crea aparența de legalitate a procedurii de achiziție directă, inculpatul F.I. a aprobat și transmis anunțul de publicitate și cererile de ofertă expuse în cele ce preced, iar inculpatul S.C.-C. a înlesnit întocmirea și depunerea unor oferte fictive superioare ca preț din partea altor doi operatori economici ce ar fi fost consultați, cu care derula relații de colaborare, și anume S.C. C.R. S.R.L., administrată de martorul M.C.P. și S.C. R.M.C. S.R.L.. administrată de numitul R.M., procedura fiind astfel viciată (în realitate nerealizându-se o consultare reală și efectivă a acestor două firme, toate acțiunile realizate de inculpați având doar rolul de a crea o aparență de legalitate a procedurii).
În această perioadă, inculpatul A.A.S.. consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z., și inculpata M.F., inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Resurse Umane, care desfășura în fapt și activități specifice structurii de achiziții, au acționat în înțelegere și la indicațiile inculpatului F.I.. întocmind formal și fraudulos documentația de achiziție, astfel încât contractul de lucrări să fie încheiat cu S.C. L.I.I. S.R.L. în mod concret, la solicitarea expresă a inculpatului F.I., aceștia au derulat întreaga procedură de achiziție publică, deși cunoșteau faptul că nu sunt respectate condițiile de transparență și obiectivitate impuse de lege. Astfel, cererile de ofertă au fost transmise unor societăți indicate de inculpatul S.C.C.. respectiv S.C. C.R. SRL. și R.M.C. SRL, iar ulterior, atât oferta formulată de către S.C. L.I.I. S.R.L., cât și ofertele formulate în numele S.C. C.R. S.R.L. și S.C. R.M.C. S.R.L. au fost întocmite personal și ulterior predate de către inculpatul S.C.C. inculpatei M.F., oferta S.C. L.I.I. S.R.L. conținând prețul cel mai mic. Conform declarațiilor administratorilor acestor societăți, respectiv M.C.P. și R.M., coroborat cu conversațiile identificate în urma percheziției telefonului mobil utilizat de S.C.C., a rezultat faptul că cei doi contra ofertanți nu au avut nici o intenție de a obține contractul de lucrări publice de referință și că au semnat doar formal ofertele întocmite de S.C.C. în numele societăților pe care le administrează, la solicitarea acestuia, tară a exista vreo interacțiune între ei și angajații cu atribuții pe linie de achiziții publice din cadrul Primăriei Z.. Ca urmare a acestor demersuri, deși cunoșteau faptul că toate ofertele au fost întocmite de inculpatul S.C.C, fără respectarea normelor legale, inculpații A.A.S. și M.F. au validat ofertele și au întocmit procesele-verbale de evaluare și raportul procedurii prin care au desemnat câștigătoare societatea S.C. L.I.I. S.R.L. Astfel, la data de 25.03.2025, a fost încheiat contractul de achiziție publică între Primăria Z.. prin reprezentant F.I.. în calitate de beneficiar, și S.C. L.I.I. S.R.L.. în calitate de executant. în valoare totală de 476.205.64 lei (566.684.71 lei TVA).
In continuare, în perioada sfârșitul lunii aprilie - sfârșitul lunii iulie 2025. lucrările au fost executate de S.C. L.I.I. S.R.L., sub supravegherea dirigintelui de șantier, numitul L.D.. în acest context, cunoscând că prețul contractului este supraevaluat. S.C.C. a întocmit/folosit documente contabile care atestau executarea unor lucrări și utilizarea unor cantități de materiale care în realitate nu au fost puse în operă pentru a justifica decontarea întregii valori contractuale. în concret, constructorul a întocmit Situația de plată nr. 1 și factura aferentă din data de 05.06.2025 și Situația de plată nr. 2 și factura aferentă din data de 24.07.2025 în care a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de materiale (oțel beton, plasă armată, balast, pavaj antichizat, umpluturi pământ vegetal, beton), manoperă și transporturi rutiere (pământ, beton și materiale) mai mari decât cele executate efectiv și totodată a folosit facturile conținând date fictive emise de către S.C. T.C. S.R.L., S.C. R.M.C. S.R.L., S.C. E.&G C. S.R.L. și S.C. E. S.R.L., pentru a justifica cheltuielile în contabilitate, deși lucrările prevăzute în documente nu fuseseră puse în operă. Dirigintele de șantier L.D., deși avea obligația legală de a verifica lucrările puse în operă și de a le compara cu listele de cantități solicitate la plată, nu și-a îndeplinit efectiv atribuțiile menționate și implicit a avizat și semnat situațiile de lucrări (de plăți) parțiale întocmite de constructor care au stat la baza emiterii facturilor datate 06.06.2025 și 25.07.2025. ce conțineau costuri supraevaluate raportat la cheltuielile reale efectuate cu ocazia lucrărilor și implicit la cantitățile reale de manoperă și materiale puse în operă.
În aceeași perioadă, sub coordonarea directă a edilului, numita C.M. în calitate de contabil în cadrul aparatului de specialitate al primarului, a întocmit și efectuat formalitățile de plată către S.C. L.I.I. S.R.L., în cuantum total de 530.542.19 lei.
La data de 12.08.2025. după întocmirea de către proiectant a referatului la terminarea lucrărilor din data de 07.08.2025, respectiv de către dirigintele de șantier a referatului nr. 11/12.08.2025, comisia de recepție din cadrul Primăriei Z. a întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 5206/12.08.2025, prin care a hotărât admiterea recepției fără obiecțiuni sau constatarea unor nereguli.
Rezumând, inculpatul F.I. a aprobat și implicit ulterior a plătit din fondurile publice în beneficiul S.C. L.I.I. S.R.L., suma reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat la data de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuția lucrărilor constând în ’'Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z.. jud. Neamț” în valoare de 445.834,02 lei fără TVA (530.542,48 lei cu TVA), deși a determinat, coordonat, și implicit a cunoscut că valoarea lucrării era supraevaluată raportat la costul efectiv al acesteia și că procedura de achiziție fusese fraudată. Prin acest comportament ilicit, F.I. a încălcat dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif.. dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și (dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, precum și dispozițiile prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit. c și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif.. de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 21 și 22 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T. Z. de utilizare eficientă și în mod loial și transparent a fondurilor bugetare, și totodată, prejudiciind U.A.T. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. L.I.I. S.R.L.
În baza înțelegerii anterioare, la data de 28.09.2025, inculpatul S.C.C., în calitate de administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., deplasându-se la domiciliul inculpatului F.I., i-a remis acestuia suma de 50.000 lei. reprezentând o parte din profitul obținut din contractul de lucrări de referință și în legătură cu atribuirea, încheierea, derularea, decontarea și plata, în mod nelegal, a prețului aferent acestui contract.
Totodată. în perioada iunie - octombrie 2025 în același scop și în baza aceleiași înțelegeri, inculpatul S.C.-C.. în calitate de administrator al S.C. L.I.I. S.R.L. a prestat în interesul inculpatului F.I., lucrări de instalații constând în instalare și punere în funcțiune a unui compresor industrial, respectiv a unui hidrofor, la ferma deținută de ultimul în comuna Z., sat Z., (...), lucrări estimate la suma de minim 6000 lei.
În conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției s-a mai menționat că situația de fapt reținută rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă:
- documentele întocmite cu ocazia atribuirii contractului aferent proiectului „Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z. jud. Neamț" (din analiza și corelarea cărora s-a constatat, cu titlu preliminar, posibila supraevaluare a unor cheltuieli, suma inițială de 581.443,83 lei (inclusiv TVA) alocată de UAT Z. pentru efectuarea lucrărilor dc construcții și montaj raportat la obiectivul descris, fiind aproximativ dublă decât prețul real al acestor lucrări prin comparație cu proiecte asemănătoare, principalele categorii de cheltuieli posibil supraevaluate fiind cele cu manopera și transportul unor materiale);
- procesele-verbale întocmite de organele de cercetare penală cu privire la persoanele cercetate;
- declarația martorului amenințat căruia i s-a atribuit pseudonimul „A.N." din data de 06.02.2025;
- procesele-verbale din datele de 21.02.2025, 08.04.2025, 09.05.2025. 28.05.2025. 28.05.2025. 03.07.2025, 06.08.2025, 08.10.2025, 21.10.2025. 28.10.2025. 05.11.2025. 07.11.2025, dc redare a conversațiilor telefonice interceptate ca urmare a autorizării și punerii în executare a unor măsuri de supraveghere tehnică ;
- procesele-verbale de analiză a tranzacțiilor financiare din datele de 18.06.2025. 22.07.2025. 04.08.2025, 04.09.2025 și 30.09.2025;
- declarațiile martorilor R.M. și M.C.P.;
- declarația suspectului F.T. din data de 11.11.2025;
- declarația suspectului S.C.C. din data de 11.11.2025;
- declarația martorului L.D. din data de 11.11.2025;
- declarația martorului C.C.G. (secretar al Primăriei Z.) din data de 13.11.2025;
- declarația martorului A.G. (viceprimar al comunei), din data de 17.11.2025;
- declarația martorului D.I. (consilier local) din data de 18.11.2025;
- declarația martorului S.C. (administrator al SC P.F.D.P. SRL și apropiat al numitului S.C.C., din data de 19.11.2025;
- declarația martorului T.C.C. (administrator al SC E.D. SRL și apropiat al numitului S.C.C.) din data de 19.11.2025:
- declarația martorului A.C. (angajat al E. București - Filiala Piatra Neamț și apropiat al numitului S.C.C.) din data dc 20.11.2025:
- declarația martorului M.M.O. (contabil al SC L.I.I. SRL) din data de 20.11.2025;
- declarația martorului G.A.D.Ș. (administrator al SC B.A.T. SRL. ce a oferit consultanță SC L.I.I. SRL la întocmirea documentației aferente procedurii de achiziție și ulterior a devizelor de lucrări relativ la lucrarea de execuție a parcului din zona Căminului Cultural Z.). din data de 21.11.2025;
- declarația martorului G.A.D.Ș (devizist) din data de 12.02.2025;
- declarația inculpatului S.C.C. din data dc 26.11.2025:
- declarația inculpatului S.C.C. din data de 27.01.2026:
- declarația martorului L.I.V. din data de 12.12.2025 (administrator al S.C. P.C.S. S.R.L. - colaborator al numitului F.T. și persoană care ar fi întocmit devizele/listele de cantități aferente proiectului realizat de S.C. Y.D. S.R.L. referitor la obiectivul de investiții '‘AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.”);
- declarația martorilor A.M.M., B.E., C.C.A., C.I., C.G. și C.I. (consilieri locali în cadrul C.L. Z. din partea P.S.D.), din datele de 15-16.12.2025;
- declarația martorului M.P. (consilier local în cadrul C.L. Z. din partea P.N.L.) din data de 22.12.2025;
- declarația martorului N.D. (administrator al S.C. T.C. S.R.L., societate ce a furnizat cantitățile de beton și balast necesare pentru obiectivul Amenajare parc cămin cultural în com.. Z.) din data de 28.01.2026;
- declarația suspectului L.D. din data de 29.01.2026;
- declarația inculpatului A.A.S. din data de 30.01.2026;
- declarația inculpatei M.F. din data de 30.01.2026;
- declarația martorului R.D.C. (angajat al SC T.C. SRL - Stația de beton) din data de 10.02.2026:
- declarația martorului L.M.B. (angajat al SC T.C. SRL) din data de 10.02.2026;
- declarația martorului H.T.C. (angajat în cadrul S.C. T.C. S.R.L., S.C. E.&G C. S.R.L. și S.C. M&G C. S.R.L. pe postul de economist) din data de 10.02.2026;
- procesul-verbal de analiză a documentelor și înscrisurilor ridicate de organele de urmărire penală cu ocazia perchezițiilor domiciliare/de sedii profesionale efectuate la data de 11.11.2025, din data de 02.12.2025;
- înscrisurile identificate la domiciliul inculpatului S.C.-C.;
- raportul de constatare tehnico-științific în domeniul financiar-contabil, întocmit de specialistul din cadrul D.N.A. - S.T. Bacău, la data de 22.12.2025, precum și suplimentul la acesta întocmit la data de 15.01.2026, cu privire la cheltuielile efectuate de S.C. L.I.I. S.R.L. în realizarea obiectivului constând în „Amenajare parc cămin cultural în Ioc. Z.”;
- procesul-verbal de investigații din data de 22.01.2026 și procesul-verbal din data de 20.02.2026 conținând imagini ce evidențiază atât stadiul inițial în care se afla parcul aflat în curtea Căminului Cultural Z. anterior începerii lucrărilor, respectiv în lunile aprilie- august 2023. iulie 2024 și aprilie 2025. cât și rezultatul după finalizarea lucrărilor;
- procesul verbal din data de 20.02.2026 conținând imagini ce evidențiază atât stadiul inițial în care se alia parcul aflat în curtea Căminului Cultural Z. anterior începerii lucrărilor, respectiv în lunile aprilie-august 2023, iulie 2024 și aprilie 2025. cât și rezultatul după finalizarea lucrărilor;
- procesul verbal din data de 26.02.2026 întocmit de organele judiciare, prin care au fost stabilite coordonatele GPS pentru Stația de producție asfalt și beton a S.C. T.C. S.R.L., Stația de producție pietrișuri și concasate a S.C. T.C. S.R.L., precum și pentru ferma aparținând numitului F.I.;
- procesul verbal din data de 29.01.2026 de analiză a datelor rezultate în urma efectuării percheziției informatice asupra telefonului utilizat de inculpata M.F.;
- procesul verbal din data de 29.01.2026 de analiză a datelor rezultate în urma efectuării percheziției informatice asupra telefonului utilizat de inculpatul S.C.C.;
- raportul de expertiză tehnică construcții din data de 03.04.2026. întocmit de expert tehnic judiciar desemnat în cauză;
- declarația în calitate de suspect C.A. din data de 16.04.2026;
- declarația în calitate de suspect R.M. din data de 16.04.2026;
- declarația în calitate de suspect L.D. din data de 17.04.2026;
fiind expuse de procuror elementele faptice esențiale ce rezultă din fiecare mijloc de probă în parte.
În drept, s-a reținut că faptele descrise mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (2 acte materiale) și uz de fals, faptă prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (7 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
În ceea ce privește situația măsurilor preventive și a măsurilor asiguratorii, s-a mai precizat că față de inculpatul S.C.-C. nu au fost dispuse măsuri preventive, însă prin ordonanța procurorului de caz din data de 14.11.2025, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de bani ridicate de la numiții: F.I., CNP (...), F.I., CNP (...), S.C.-C., CNP (...), M.N., CNP (...), N.D.D., CNP (...) și S.C. T.C. S.R.L. CUI (...), cât si asupra tuturor bunurilor mobile si imobile și sumelor de bani existente în depozitele bancare deținute de inculpații F.I., CNP (...), S.C. L.I.I. S.R.L., CUI (...), S.C.-C., CNP (...), A.A.-S., CNP (...), M.F., CNP (...), S.C. T. S.R.L., CUI (...), și M.N., CNP (...), în vederea garantării acoperirii prejudiciului și a cheltuielilor judiciare, dar și în vederea confiscării speciale (până la concurența sumelor echivalente cuantumului total individualizat pentru fiecare inculpat sau suspect reprezentând obiectul mitelor, respectiv al cuantumului prejudiciului și cheltuielilor judiciare ce vor fi stabilite în cauză).
Prin ordonanța nr. 14/5/P/2025 din data de 04.12.2025, s-a dispus în completarea primei ordonanțe menționate, luarea măsurii asigurătorii a sechestrului în vederea garantării acoperirii prejudiciului, asupra sumelor de bani deținute de :
1. S.C. L.I.I. SRL, CIF (...), in conturile deschise la (...), după cum urmează: 5069 ”Disponibil al operatorilor economici” cu sold final creditor la data de 17.11.2025 în sumă de 88.950, 13 lei; 530101 ”Disponibil din sume reprezentând garanție de bună execuție” cu sold final creditor la data de 17.11.2025 în sumă de 44.597,97 lei.
2. Inculpatul M.N., CNP (...) în contul bancar deschis la BCR - (...), respectiv suma de 104.492, 59 lei, și de inculpata SC T. SRL, CUI (...), în contul bancar deschis la (...), respectiv suma de 66.739, 14 lei.
Prin încheierea Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț din data de 30.12.2025 emisă în cauza 2037/103/2025, având ca obiect contestațiile împotriva măsurilor asiguratorii expuse anterior formulate de numiții M.N., M.F., A.A.S., F.I., F.A., SC E.A.F. SRL, SC A.F. SRL ȘI SC L.I.I. SRL, s-a dispus, printre altele, admiterea în parte, a contestației formulate de contestatoarea L.I.I. SRL (CIF (...)) împotriva Ordonanței de instituire a sechestrului asigurător nr. 14/5/P/2025 din data de 4.12.2025 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, pusă în executare prin Procesul verbal de aplicare a sechestrului din data de 5 decembrie 2025, dispunându-se ridicarea măsurii instituite asupra sumelor de bani aflate în contul nr. 530101 - disponibil din sume reprezentând garanție de bună execuție, deschis pe numele societății la T. Piatra Neamț, fiind menținută măsura sechestrului instituită pe contul nr. 5069 - Disponibil al operatorilor deschis pe numele societății la T. Piatra Neamț.
Raportat la măsura asiguratorie a sechestrului asigurator luată asupra bunurilor sau sumelor de bani deținute de inculpatul S.C.-C. (descrisă mai sus), s-a învederat că aceasta va fi menținută până la soluționarea cauzei principale.
În ceea ce privește latura civilă, s-a specificat că prin faptele cercetate, s-a cauzat Primăriei Z. un prejudiciu în sumă de 1.074.542,48 lei reprezentând sumele plătite de Primăria Z. în baza contractelor de achiziție publică privind obiectivele „Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Bacău” și „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 Z.”, despre care s-a stabilit că au fost decontate/achitate în mod nelegal, în baza unor proceduri de achiziții publice care nu au fost transparente și loiale. Prin adresa nr. 1438/09.03.2026, reprezentanții Primăriei Z. au comunicat faptul că se constituie parte civilă de 1.074.542,48 lei, aspect confirmat prin H.C.L. nr.17/13.03.2026 emis de Consiliul Local Z..
Așadar, avându-se în vedere dispozițiilor art. 480 alin. 4 din C.p.p., s-a convenit stabilirea pedepsei principale a închisorii de 2 (doi) ani, pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g C. pen., pentru săvârșirea de către inculpatul S.C.-.C. a infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fapte prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., a pedepsei principale a închisorii de 1 (un) an și 6 (șase) luni., pentru săvârșirea de către inculpatul S.C.-.C. a infracțiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 C. pen., a pedepsei principale a închisorii de 6 (șase) luni, pentru săvârșirea de către inculpatul S.C.-.C. a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (7 acte materiale), precum și a pedepsei principale a închisorii de 6 (șase) luni, pentru săvârșirea de către inculpatul S.C.-.C. a infracțiunii de uz de fals, faptă prev. de art. 323 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (7 acte materiale), în urma aplicării regulilor concursului de infracțiuni stabilindu-se o pedeapsă principală rezultantă de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare, o pedeapsă complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani; o pedeapsă accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g C. pen., urmând ca, în temeiul art. 91 Cod penal și urm., să se dispună suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere și stabilirea unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, cu obligarea inculpatului S.C.-.C. la respectarea obligațiilor prevăzute de art. 93 alin. 1 Cod penal, frecventarea unui program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate și prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Piatra Șoimului sau în cadrul Primăriei R., cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
S-a mai precizat că la orientarea procurorului de caz către minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile imputate inculpatei S.C.-C., au fost avute în vedere următoarele circumstanțe reale ori personale: inițiativa comiterii infracțiunilor nu a aparținut inculpatului S.C.-C., ci acesta a acționat la indicațiile și sub coordonarea directă a inculpatului F.I.; inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, conform fișei de cazier aflată la dosar; inculpatul a răspuns pozitiv chemărilor organelor judiciare și a recunoscut comiterea faptelor imputate încă de la prima audiere. Analizând comportamentul inculpatului, s-a reținut că acesta nu a relevat consecvență infracțională, din contră, faptele ce constituie obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției reprezentând o situație izolată.
În fața instanței, la termenul din data de 24.06.2026, inculpatul S.C.-.C., în prezența apărătorului ales al acestuia (d-na av. S.A., conform Împuternicirii avocațiale seria (...)), a precizat că dorește validarea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorul (...) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău, arătând că recunoaște comiterea faptelor și că acceptă încadrarea juridică stabilită de procuror, fiind de acord cu felul și cuantumul pedepselor stabilite, precum și cu forma de executare a pedepsei principale rezultante, dar și cu măsurile de supraveghere impuse (cele prevăzute de art. 93 alin. 1 Cod penal) sau obligațiile impuse (de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate și de a presta un număr de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul în cadrul Primăriei Piatra Șoimului sau în cadrul Primăriei R.).
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău, instanța reține că sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de art. 480 – art. 482 Cod procedură penală, pentru admiterea acestuia.
I. Situația de fapt:
Examinând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, tribunalul reține că situația de fapt, astfel cum a fost descrisă în acordul de recunoaștere a vinovăției cu care a fost sesizată, este una corectă și corespunde realității, procurorul de caz făcând o interpretare judicioasă a probelor administrate în cauză, stabilind o stare de fapt și o motivare care rezultă din coroborarea acestor probe. De altfel, starea de fapt așa cum a fost descrisă, reiese din însăși atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptelor săvârșite, precum și din acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorul care face obiectul prezentei cauze.
Astfel, mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, necontestate de către inculpatul S.C.-.C. (respectiv înscrisurile întocmite cu ocazia încheierii contractelor aferente proiectului „Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț” ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate în cauză la data de 11.11.2025 și analizate în cuprinsul procesului verbal din data de 02.12.2025, declarația martorului amenințat „A.N.”, procesele-verbale de redare a elementelor de fapt rezultate în urma utilizării unor măsuri de supraveghere tehnică; declarațiile martorilor R.M., M.C.P., C.C.D., A.G., D.I., G.D.A.Ș., S.C., T.C.C., A.C., M.M.O., L.I.V., A.M.M., B.E., C.C.A.,, C.I., C.G. și C.I., M.P., R.D.C., L.M.B., H.T.C., declarațiile date în calitate de suspecți de către L.D., F.T., N.D., C.F., R.M., declarațiile date în calitate de inculpați de către M.F., A.A.S., S.C.-C., procesele-verbale de efectuare a unor percheziții domiciliare, procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor informatice, procesele-verbale de analiză a datelor rezultate în urma efectuării percheziției informatice asupra telefoanelor utilizate de inculpații/suspecții M.F., A.A.S., S.C.-C., F.I., F.T., precum și raportul de expertiză tehnică construcții din data de 03.04.2026), relevă că inculpatul S.C.-.C., în calitate de administrator și asociat unic al S.C. L.I.I. S.R.L., acționând în interesul acestei societăți, a înlesnit comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu (în modalitatea prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000) de către inculpatul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, prin acceptarea propunerii acestuia din urmă de participare la procedura formală de achiziție publică ce s-a materializat în încheierea contractului de achiziție publică între beneficiarul U.A.T. Z. și executantul S.C. L.I.I. S.R.L., având ca obiect execuție lucrări constând în ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, dar și prin înlesnirea întocmirii și depunerii unor oferte concurente fictive și totodată prin întocmirea și depunerea documentației ce a stat la baza dispunerii de către ordonatorul de credite a plății totale în sumă de 530.542,19 lei și implicit prin beneficierea de către executant de această sumă cu privire la care cunoștea că este mult supraevaluată față de costul real al lucrării, creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și în mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. L.I.I. S.R.L.
În acest context, pentru a justifica decontarea întregii valori contractuale, mult supraevaluată față de costul real al lucrării, inculpatul S.C.-.C. a întocmit/folosit documente contabile care atestau aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de materiale (oțel beton, plasă armată, balast, pavaj antichizat, umpluturi pământ vegetal, beton), manoperă și transporturi rutiere (pământ, beton și materiale) mai mari decât cele executate efectiv, fiind incluse și servicii care nu au fost prestate în realitate, întocmind Situația de plată nr. 1 și factura aferentă din data de 05.06.2025 și Situația de plată nr. 2 și factura aferentă din data de 24.07.2025. Totodată, inculpatul S.C.-.C. a folosit Centralizatoarele avize balast, întocmite de reprezentantul S.C. T.C. S.R.L., factura EG 279/25.09.2025 emisă de SC E&G.C. SRL, factura NT-TRU1652/29.09.2025 emisă de SC T.C. SRL, factura ECV 21/22.07.2025 emisă de SC E. SRL, factura nr. 28/16.07.2025 emisă de SC R.M.C. SRL, factura nr. 29/17.07.2025 emisă de SC R.M.C. SRL, privind achiziționarea/furnizarea unei cantități de materiale (beton, balast, pământ) mai mare decât cea livrată efectiv sau prestarea de servicii care în realitate nu au fost realizate, înscrisuri introduse de achizitor în contabilitate, cunoscând că acestea conțin aspecte necorespunzătoare realității, în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T.C. Z..
La data de 28.09.2025, în baza înțelegerii anterioare cu inculpatul F.I., după ce anterior a promis/acceptat propunerea ultimului de a-i remite cu titlu de mită o sumă în cuantum de aproximativ jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul mai susmenționat, în valoare de 530.542,19 lei, inculpatul S.C.-.C. i-a dat acestuia suma de 50.000 lei, cu același titlu și, totodată, în perioada iunie-octombrie 2025, în același scop, a prestat în interesul primului lucrări de instalații estimate de executant la o valoare de minim 6000 lei, în legătură cu exercitarea de către ordonatorul de credite a atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 din Legea nr. 273/2006 modif., dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ.
În detalierea situației de fapt, tribunalul reține că, potrivit procesului-verbal din data de 02.12.2025 de analiză a documentelor și înscrisurilor ridicate de organele de urmărire penală cu ocazia perchezițiilor domiciliare/de sedii profesionale efectuate la data de 11.11.2025, la data de 18.07.2024, în baza Raportului de specialitate nr. 3645/13.05.2024 întocmit de responsabilul din cadrul aparatului de specialitate al Primarului com. Z., jud. Neamț și a referatului de aprobare nr. 3644/13.05.2024 prezentat de Primarul corn. Z. și implicit a avizului favorabil al Comisiei de Specialitate din cadrul Consiliului Local Z., prin H.C.L. nr. 39/18.07.2024, la data de 18.07.2024, s-a aprobat Nota Conceptuală și Tema de proiectare pentru obiectivul ,,Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, în realizarea obiectivului și pentru a semna documentația aferentă fiind desemnat Primarul com. Z..
Ulterior, în baza acestei hotărâri, la data de 28.08.2024, U.A.T. Z. a contractat prin achiziție directă (ofertă unică) de la S.C. Y.D. S.R.L., reprezentată de numitul F.T., ”Servicii de proiectare amenajări spații publice Dtac+Pt+Verificare+Asistentă Tehnică” (cod achiziție (...)), în valoare de 49.500 lei fără TVA, servicii referitoare la obiectivul "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, astfel că, în luna septembrie 2024, S.C. Y.D. S.R.L. a realizat prestațiile contractate, întocmind documentația tehnică aferentă obiectivului în discuție.
În baza Raportului de specialitate nr. 9857/01.11.2024 întocmit de responsabilul din cadrul aparatului de specialitate al Primarului com. Z., a referatului de aprobare nr. 9858/01.11.2024 prezentat de Primarul com. Z. și, implicit, a avizului favorabil al Comisiei de Specialitate din cadrul Consiliului Local Z., dar și a documentației tehnice depuse, prin H.C.L. nr. 60/08.11.2024 s-a aprobat Documentația tehnică (faza D.T.A.C. + Pth) aferentă proiectului "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, întocmită de S.C. Y.D. S.R.L. și indicatorii tehnico-economici menționați în aceasta, fiind aprobată valoarea totală rezultată din devizul general al investiției în cuantum de 894.918.61 lei cu TVA, din care C+M (n.r. construcție +manoperă) = 581.443.83 lei cu TVA (aprox. 471.000 lei fără TVA). Urmare a acestor demersuri, conform Proiectului de buget pe anul 2025, la capitolul "Cultură, recreere și religie” - secțiunea "Cheltuieli de capital - Parc tematic", s-a alocat suma de 900.000 lei.
La data de 20.01.2025, pe site-ul web al Primăriei Z., jud. Neamț, la secțiunea “Achiziții publice", au fost publicate Anunțurile de publicitate Lucrări de construcții, respectiv Achiziție echipamente pentru parcuri și terenuri de joacă nr. 350 și 351/20.01.2025, având ca obiectiv “Amenajare parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., județul Neamț”, achiziție directă în valoare totală de aprox. 800.754 lei cu TVA (478.608,26 lei fără TVA reprezentând lucrările de construcție și 198.862 lei fără TVA reprezentând valoarea echipamentelor pentru parcul de joacă cu montaj inclus).
În continuare, în perioada 27-28.01.2025, Comuna Z., prin intermediul primarului F.I., a trimis patru cereri de ofertă pentru realizarea lucrărilor de construcții menționate, către SC C.R. SRL, SC L.I.I. SRL, SC T. SRL și către SC R.M.C. SRL, criteriul de atribuire stabilit fiind prețul cel mai scăzut, dintre aceste patru persoane juridice, doar trei au depus la data de 31.01.2025 oferte cu privire la lucrările de construcții solicitate, respectiv, SC C.R. SRL, SC L.I.I. SRL și SC R.M.C. SRL, oferta depusă de SC L.I.I. SRL conținând cel mai mic preț (476.205,64 lei fără TVA+ 90.479,07 TVA).
Referitor la echipamentele de joacă, la data de 27.01.2025 au fost cerute oferte de la trei societăți comerciale, respectiv SC D. SRL, SC P.T.C. SRL și SC L.P. SRL, criteriul de atribuire stabilit fiind tot prețul cel mai scăzut, dintre aceste trei persoane juridice, doar trei au depus la data de 31.01.2025 oferte cu privire la livrarea de echipamente de joacă și montaj, respectiv SC P.T.C. SRL și SC L.P. SRL au depus oferte cu privire la livrarea de echipamente de joacă și montaj.
Prin dispoziția nr. 27/31.01.2025 a primarului F.I. a fost desemnată Comisia de evaluare în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect “Amenajare parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., județul Neamț”, având următoarea componență: A.G., viceprimar - președinte, M.F., inspector Primăria Z. - membru și A.A.S., consilier Primăria Z. - membru.
La data de 21.02.2025, Comisia de evaluare a întocmit Procesul-verbal de evaluare nr. 1128 și Raportul procedurii de evaluare nr. 1130, prin care au stabilit admisibilitatea ofertelor transmise de persoanele juridice menționate, cu excepția celei înaintate de SC P.T.C. SRL, iar ca ofertanți câștigători pe baza criteriului prețului cel mai mic au fost desemnați SC L.I.I. SRL, în cazul lucrărilor de construcții, respectiv pe SC L.P. SRL, în cazul furnizării și montării echipamentelor de joacă.
Ulterior, la data de 24.03.2025, pe platforma de achiziții publice SEAP a fost publicată informarea de atribuire cu numărul (...), referitor la achiziția directă de lucrări de construcții și amenajare a terenului efectuată de UAT Z., de la SC L.I.I. SRL (CUI (...)), respectiv “Lucrările de construcții Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., Neamț în valoare de 476.205,64 lei fără TVA, în cuprinsul căreia au fost precizate sumar detalii privind obiectul achiziției, respectiv ”Execuția lucrărilor de Amenajare Parc Cămin Cultural în Sat Z., Comuna Z., Județul Neamț”, conform ofertei înregistrate cu nr. 622/31.01.2025, la secțiunea detalii achiziție fiind menționate următoarele informații: “Data de răspuns a ofertantului 24.03.2025 15:20, Data de răspuns a autorității contractante 24.03.2025 15:21”. La aceeași dată, a fost publicată informarea cu numărul DA37732884, referitor la achiziția directă de furnizare echipamente pentru parcuri și locuri de joacă efectuată de U.A.T. Z. de la S.C. L.P. S.R.L. (CUI (...)), respectiv “Dotare loc de joacă proiect Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., Comuna Z., județul Neamț”, în valoare de 122.733 lei, fără TVA, în cuprinsul căreia au fost menționate tipurile și cantitățile de echipamente specifice locurilor de joacă, ce urmează să fie furnizate și montate de societatea comercială în cauză, la secțiunea detalii achiziție regăsindu-se și următoarele informații: “Data de răspuns a ofertantului 24.03.2025 15:28, Data de răspuns a autorității contractante 24.03.2025 15:36”.
În consecință, la data de 25.03.2025, între U.A.T. Comuna Z., reprezentată de numitul F.I. - primar și SC L.I.I. SRL (CUI (...)), reprezentantă de numitul S.C.-.C. - administrator și unic asociat, a fost încheiat contractul de lucrări nr. 1864/25.03.2025, având ca obiect realizarea lucrărilor de construcții "Amenajare Parc Cămin Cultural In Sat Z., Comuna Z., Județul Neamț”, amplasamentul fiind predat constructorului pentru demararea lucrărilor la data de 14.04.2025, conform proiectului însușit, trasarea lucrărilor fiind realizată la data de 16.04.2025 în baza planșelor anexă la proiect și cu concursul dirigintelui de șantier desemnat, L.D..
La data de 26.05.2025, SC L.I.I. SRL, prin administrator S.C.C. a transmis Primăriei Z. situația de plată nr. 1, iar la data de 10.06.2025 factura aferentă, documente justificative în baza cărora, la data de 12.06.2025, ordonatorul de credite, inculpatul F.I., în calitate de primar al U.A.T.C. Z., a aprobat și ordonanțat plata sumei de 279.393,19 lei, din care suma de 23.478,42 lei reprezentând cota aferentă garanției de bună execuție, această sumă de bani fiind achitată în contul de T. al persoanei juridice SC L.I.I. SRL.
Ulterior, la data de 24.07.2025, SC L.I.I. SRL prin administrator S.C.-C., a notificat Primăria Z. cu privire la finalizarea lucrărilor și a transmis unității administrativ-teritoriale situația de plată nr. 2, iar la data de 25.07.2025 factura aferentă, documente justificative în baza cărora la data de 04.08.2025, ordonatorul de credite F.I. a aprobat și ordonanțat plata sumei de 251.149,30 lei, din care suma de 18.723,97 lei reprezentând cota aferentă garanției de bună execuție, această sumă de bani fiind achitată în contul de T. al persoanei juridice SC L.I.I. SRL.
În continuare, la data de 25.07.2025 a fost încheiat actul adițional nr. 1 la Contractul de lucrări nr. 1864/25.03.2025, prin care prețul contractului a fost modificat la 445.834,02 lei fără TVA (530.542,48 lei cu TVA – în concret aceasta fiind suma totală plătită de beneficiar către executant), ca urmare a deducerii lucrărilor la care s-a renunțat pe parcursul execuției conform dispozițiilor de șantier și notelor de renunțare emise.
La data de 12.08.2025, după întocmirea de către proiectant a referatului la terminarea lucrărilor din data de 07.08.2025, respectiv de către dirigintele de șantier a referatului nr. 11/12.08.2025, comisia de recepție din cadrul Primăriei Z. a întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 5206/12.08.2025, prin care a hotărât admiterea recepției fără obiecțiuni sau constatarea unor nereguli.
Conținutul informativ al materialului probator pus la dispoziție relevă însă că, după aprobarea prin HCL 60/08.11.2024 (la inițiativa primarului F.I.), a documentației tehnice (faza D.T.A.C. + Pth) aferente proiectului ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, întocmită de S.C. Y.D. S.R.L. și implicit a indicatorilor tehnico-economici menționați în aceasta, în perioada ianuarie - martie 2025, inculpatul F.I., în calitate de primar al U.A.T.C. Z. și ordonator principal de credite, a inițiat și, prin intermediul aparatului de specialitate din subordine, a derulat o procedură formală de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de construcție aferente obiectivului (achiziție realizată pe baza consultării a minim trei operatori economici, dată fiind valoarea estimată a lucrărilor ce depășea pragul legal de 300.000 lei - procedură reglementată de art. 7 alin. 7 lit. b din Legea 98/2016), în scopul desemnării ca executant/constructor, în mod netransparent, neconcurențial și fără respectarea regulilor de achiziție publică, a persoanei juridice S.C. L.I.I. S.R.L., administrată de inculpatul S.C.-.C..
Conform probelor administrate, numitul F.I. a stabilit o înțelegere cu inculpatul S.C.-.C., administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., potrivit căreia societatea acestuia urma să fie desemnată câștigătoare a procedurii pe baza criteriului prețului cel mai mic, prin manipularea procedurii de achiziție publică, în schimbul remiterii ulterioare a unei sume de bani reprezentând aproximativ jumătate din profitul rezultat din contractul de lucrări.
La reținerea acestei înțelegeri prealabile derulării procedurii de achiziție publică sunt avute în vedere, cu precădere, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat din 08.04.2025, 09.05.2025, 06.08.2025, 08.10.2025 (care relevă relația apropiată dintre inculpatul S.C.-.C. și primarul F.I. - conturându-se ideea că inculpatul S.C.-.C. a obținut contractul de lucrări prin prisma relației apropiate pe care o avea cu primarul -, lipsa de resurse sau de cunoștințe ale inculpatului S.C.-.C. raportat la tipul de lucrări ce trebuiau efectuate, apelând la împrumuturi și la cunoștințele de specialitate ale dirigintelui de șantier L.D. și ale altor persoane, inclusiv ale angajaților de la U.A.T. Z., care ar fi favorizat în cadrul procedurii de achiziție publică firma administrată de inculpatul S.C.-.C., la indicațiile primarului F.I., dar mai ales profunda implicare a primarului F.I. în obținerea și apoi efectuarea lucrării de către firma administrată de inculpatul S.C.-.C., facilitând legături între inculpatul S.C.-.C. și martorul G.D.A.Ș. - care a întocmit documentația aferentă procedurii de achiziție/reprezentanții firmelor care au livrat ulterior materialele necesare efectuării lucrării, chiar punând la dispoziția inculpatului S.C.-.C. a unor persoane angajate în cadrul U.A.T.C. Z. sau beneficiare de ajutor social ori de alte servicii sociale, inclusiv utilaje, pentru anumite activități legate de execuția lucrării de construcție a parcului din zona Căminului Cultural Z. – ultim aspect care reiese și din declarația martorului A.G. - în contextul în care S.C. L.I.I. S.R.L. a avut în perioada derulării lucrărilor doar 2 angajați cu forme legale; prin insistența primarului F.I. în urgentarea lucrărilor de amenajare a parcului și de a întocmi toate documentele necesare pentru efectuarea recepției și emiterea facturii fiscale finale, suprapusă peste implicarea în derularea procedurii de achiziție publică și derularea lucrăriii, fiind devoalată temerea primarului că, în contextul de instabilitate politică, există posibilitatea ca unele fonduri să fie sistate și astfel acesta să nu-și mai primească partea de câștig, fiind surprinsă și discuția între inculpatul S.C.-.C. și primarul F.I. la data de 05.08.2025, după finalizarea lucrărilor și încasarea celei de-a doua tranșe de bani de la UAT Z., care reliefează faptul că cei doi trebuia să se întâlnească pentru a face „un calcul” – partea primarului).
Despre fraudarea procedurii de achiziție publică legată de realizarea lucrărilor de construcții "Amenajare Parc Cămin Cultural In Sat Z., Comuna Z., Județul Neamț” are cunoștință și martorul cu identitate protejată A.N., care a arătat că F.I. obișnuia să primească în calitate de primar al comunei sume de bani cu titlu de mită, cuantificate în procente din valoarea profiturilor aferente contractelor încheiate în numele U.A.T. Z., făcând referire în acest sens și la executantul SC. L.I.I. S.R.L, prin reprezentant legal S.C.-.C., despre practica primarului de a cere o sumă bani din profitul obținut de executantul lucrărilor făcând referire și martorul R.M., acest aspect determinându-l să nu se implice în lucrările respective. De altfel, din discuția interceptată la data de 05.07.2025 dintre S.C.-.C. și A.C. reiese practica infracțională dezvoltată de F.I., în calitate de primar și ordonator de credite, care, prin prisma relațiilor dezvoltate în virtutea funcției, facilita obținerea de contracte/servicii de către diverse persoane din zona comunei Z., fiind „recompensat” de către beneficiari prin remiterea unor sume de bani („trebuie să te duci frumos, să-i lași ceva acasă... la maică-sa, dacă nu”).
Totodată, au fost surprinse convorbiri telefonice care devoalează faptul că numitul F.T., reprezentantul SC Y.D. SRL, care a întocmit proiectul pentru parcul din zona Căminului Cultural Z., a supraevaluat prețul de achiziție, astfel încât profitul câștigătorului să fie unul mult mai mare decât costurile lucrării, supraevaluare care ar fi devenit o practică pentru diverse U.A.T.-uri în ceea ce privește contractele de lucrări sau servicii finanțate din bugetele locale sau bugetul de stat. De altfel, F.T., audiat în calitate de suspect, a confirmat că în calitate de proiectant, la solicitarea inculpatului F., a supraevaluat costurile lucrării de referință, arătând faptul că primarul i-a sugerat că ar trebui să îi dea o sumă de bani cu titlu de mită după plata onorariului, fapt ce s-a și realizat, proiectantul remițându-i suma de aprox. 8000 lei.
Martorul T.C.C. (administrator al SC E.D. SRL și apropiat al numitului S.C.-C.) a evidențiat faptul că la începutul lunii martie 2025 (înainte de atribuirea contractului de referință) se cunoștea în anturajul persoanelor din domeniul construcțiilor că firma numitului S.C.-C. urma să se ocupe de lucrările de amenajare a parcului Căminului cultural din satul/com. Z., confirmând astfel că procedura a fost manipulată, chiar și martorul A.C. (angajat al ESP București – Filiala Piatra Neamț și apropiat al numitului S.C.-.C.) a făcut referire la practicile primarului F.I., care trebuia să câștige și el ceva de fiecare dată când ajuta o persoană, folosind expresia „ori câștigi tu, ori eu, ori pierdem amândoi”, inclusiv martorul M.P. (consilier local în cadtul C.L. Z. din partea P.N.L.) susținând că astfel de ilegalități (proiecte supraevaluate, gestionarea în interesul primarului F.I. a materialelor de construcție rămase în urma executării lucrărilor aferente contractelor publice) persistă de aproximativ 15 ani, chiar și persoanele beneficiare de ajutor social fiind utilizate în interes personal de primarul F.I. la diferitele treburi pe care le avea fie acasă la el, fie la spălătoria auto, fie la ferma din câmp. Această practică a primarului F.I. a fost relevată chiar și de către suspectul L.D., care a precizat faptul că primarul i-a sugerat că ar trebui să-i remită o parte a onorarului primit ca diriginte de șantier, iar refuzul de a proceda astfel a determinat deteriorarea relației dintre cei doi, martorul confirmând că primarul a procedat în același mod și în situația altor lucrări, dând exemplu situația gardului de împrejmuire a altui parc din loc. Z..
Existența acestei înțelegeri anterioare derulării procedurii de achiziție publică rezultă și din discuțiile purtate între inculpatul S.C.C. și colaboratorul autorizat I.C.A. în seara zilei de 04.11.2025, în intervalul orar 19.35-20.45, în contextul unui dialog referitor la necesitatea efectuării unor lucrări de construcții/instalații la casa de locuit a colaboratorului, inculpatul S.C.-.C. afirmând că atribuirea contractului de lucrări persoanei juridice S.C. L.I.I. S.R.L. s-a realizat în mod preferențial și netransparent în baza relației apropiate dintre executant și primar și în scopul obținerii de foloase necuvenite de către edil, cei doi având astfel o înțelegere prealabilă contractării și execuției lucrării, în sensul remiterii ulterioare a unui procent de aproximativ jumătate din profitul realizat de firmă, astfel cum rezultă din procesul-verbal din data de 07.11.2025 de redare a înregistrărilor ambientale rezultate din punerea în executare/aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică autorizate prin ordonanța procurorului de caz din data de 04.11.2025.
De asemenea, potrivit procesului-verbal din data de 21.10.2025 de redare a conversațiilor telefonice interceptate autorizat, au fost surprinse discuții în care inculpatul S.C.-.C. dă de înțeles că, deși a finalizat lucrarea și a fost întocmit procesul-verbal de recepție, încă mai are calcule de făcut și datorii de acoperit („mai așteaptă unul, altul”). În plus, din discuția purtată cu C.C.A. rezultă faptul că inculpatul S.C.-.C. urmează să împartă sumele de bani rezultate în urma încasării fondurilor virate de U.A.T. Z..
În același timp, martorul S.C. (administrator al SC P.F.E.P. SRL și apropiat al inculpatului S.C.-.C.) a relevat nu doar apropierea dintre inculpatul S.C.-.C. și primarul F.I. (cei doi colaborând din anul 2023, cu ocazia unor lucrări la spălătoria auto deținută de F.I., fiul primarului, de atunci, la orice problemă apărea referitor la lucrări de instalații, atât F.I. cât și F.I. apelând la serviciile inculpatului S.C.-C.), dar și aspecte legate de fraudarea procedurii de achiziții (acesta susținând faptul că, la începutul anului 2025, inculpatul S.C.-.C. i-a spus că urmează să participe la licitația legată de proiectul cu parcul și i-a dat de înțeles că lui i se va atribui contractul deoarece ceilalți participanți nu aveau resursele financiare și logistice pentru executarea lucrării, martorul amintindu-și că în cadrul unei conversații, S.C.-C. a concluzionat zicând că așa funcționează lucrurile în România și că așa sunt învățați toți, inclusiv cei din cadrul primăriilor, să primească mită).
De altfel, chiar și inculpatul S.C.-.C. a recunoscut că, la solicitarea și în înțelegere cu primarul F.I., a înlesnit fraudarea procedurii de achiziție publică pentru lucrarea de referință, pretinderea banilor realizându-se astfel în cadrul discuțiilor preliminare despre condițiile de execuție a lucrării, despre termene, până să se realizeze procedura de achiziție și să se încheie contractul.
În ceea ce privește modalitatea concretă prin care a fost fraudată procedura de achiziție publică, reiese că numitul F.I. a aprobat și transmis anunțul de publicitate și cererile de ofertă expuse, iar inculpatul S.C.-.C. ar fi înlesnit întocmirea și depunerea unor oferte fictive superioare ca preț din partea altor doi operatori economici ce ar fi fost consultați, cu care derula relații de colaborare, și anume SC C.R. SRL, administrată de martorul M.C.P. și SC R.M.C. SRL, administrată de martorul R.M., procedura fiind astfel viciată, întrucât, în realitate nu s-ar fi realizat o consultare reală și efectivă a acestor două firme, toate manoperele ce ar fi fost realizate de susnumiții având doar rolul de a crea o aparență de legalitate a procedurii.
Acest aspect rezultă din declarațiile martorilor M.C.P. și R.M., care au susținut că ofertele pe care le-au depus în cadrul procedurii de achiziție pentru lucrarea de execuție a parcului din zona Căminului Cultural Z. au avut doar un rol formal și nu reprezentau intenția reală a acestora de a contracta lucrarea, ci doar de a-1 ajuta pe S.C.-.C. să obțină contractul. De asemenea, martorul M.C.P. a mai declarat faptul că S.C.-.C. a redactat în totalitate oferta în numele societății sale și că el doar a semnat la final. R.M. a precizat în esență același lucru, nuanțând că, deși inițial a fost interesat de lucrare, ulterior a renunțat la ideea de a se implica deoarece îi era teamă că după finalizarea lucrărilor, numitul F.I. îi va cere o sumă de bani din profit, știind că acesta obișnuiește să procedeze astfel.
Declarațiile martorilor M.C.P. și R.M. se coroborează cu datele obținute în urma percheziției informatice asupra telefonului mobil utilizat de inculpatul S.C.-.C. (fiind identificate conversații între inculpatul S.C.C. și numitul G.D.A.Ș., din care rezultă că acesta din urmă a fost cel care a întocmit documentațiile de înscriere pentru contractarea lucrărilor privind obiectivul „Amenajare parc Camin Cultural in sat Z., comuna Z., judetul Neamt” pentru toate cele trei societăți participante, respectiv S.C. L.I.I. S.R.L., S.C. C.R. S.R.L. și S.C. R.M.C. S.R.L., documente pe care ulterior le-a transmis inculpatului S.C.-C.).
Martorul G.D.A.Ș (administrator al SC B.A.T. SRL) a recunoscut că a întocmit toate cele trei oferte pentru construcția parcului din zona Căminului Cultural Z., oferte pe care le-a predat inculpatului S.C.-C., susținând că, în jurul lunilor ianuarie-februarie 2025, inculpatul F.I. l-a rugat să ajute un administrator al unei societăți pentru întocmirea unei oferte pentru o licitație, contra cost, fără a preciza cine este persoana și nici despre ce licitație ar fi vorba. În cadrul acelei conversații, martorul a declarat faptul că inculpatul F.I. nu i-a dat de înțeles că persoana respectivă urma să câștige licitația și nici nu a precizat nimic despre întocmirea contraofertelor. Cu referire la discuția purtată cu inculpata M.F. la data de 28.01.2025, martorul a declarat faptul că a folosit expresia „încă negociază cu domnul primar” „cumva în glumă”, referindu-se la faptul că S.C.-C. „probabil se află în discuții legat de prețul final pe lucrare”. Fiind întrebat dacă a realizat că procedura a fost fraudată raportat la modul în care a întocmit toate ofertele de la achiziția directă, martorul a declarat faptul că a lucrat în această manieră și cu alți proiectanți și ținând cont că doar întocmea documentația și nu participa efectiv la procedura de licitație, nu a considerat că e ceva ieșit din comun sau ilegal. Acesta a precizat faptul că prin întocmirea acestor oferte și contraoferte, el nu limita dreptul nimănui de a participa la licitație și nici dreptul autorității contractante de a trimite cereri de oferte și către alți constructori. Singura neregulă pe care martorul a sesizat-o raport la acest aspect era faptul că exista posibilitatea să se organizeze licitația doar cu ofertele întocmite de el, întrucât erau îndeplinite condițiile legale.
Împrejurarea că inculpatul S.C.C., pe lângă oferta întocmită în numele societății pe care o administrează (SC L.I.I. S.R.L.), a mai redactat personal și transmis către Primăria Z. încă două oferte, în numele unor societăți administrate de persoane din cercul său relațional, respectiv R.M. - CNP (...) și M.R.P. - CNP (...), ambii fiind administratori ai unor societăți de profil din domeniul construcțiilor este relevată și interceptările efectuate în cauză, conform procesului-verbal de redare din data de 21.02.2025. Din conținutul convorbirilor telefonice interceptate autorizat mai rezultă că în cursul zilei de 11.02.2025, S.C.-C. s-a întâlnit pe raza orașului R. cu M.C.P. și R.M., cărora le-a înmânat ofertele pentru a fi semnate. Ulterior, S.C.-C. a constatat că cele două oferte au fost semnate în mod eronat, respectiv fiecare dintre cei doi a semnat oferta celuilalt. În acest context, S.C.-.C. l-a contactat telefonic pe fiul său, S.F., aflat la domiciliu, căruia i-a solicitat să printeze din nou cele două oferte, pe care le-a înmânat în cursul aceleiași zile celor doi administratori pentru a fi semnate. În plus, a rezultat că în cursul zilei de 12.02.2025 inculpatul S.C.C., în baza unor discuții și înțelegeri anterioare, a înmânat cele trei oferte numitei M.F. – inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane, ce desfășoară în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice la sediul Primăriei Z., în vederea întocmirii de către aceasta a documentației de achiziție prevăzută în Legea nr. 98/2006.
Totodată, din conținutul convorbirii telefonice purtate la data de 17.02.2025 între M.F. și A.A.S. - consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice, rezultă că primarul F.I. a solicitat urgentarea procedurii de atribuire a contractului, cei doi consultându-se cu privire la existența documentelor necesare pentru îndeplinirea condițiilor de formă din partea societății SC L.I.I. S.R.L., convorbire care coroborată cu celelalte convorbiri interceptate în data de 17.02.2025 între inculpatul S.C.-.C. și numita S.L. sau între inculpatul S.C.-.C. și M.F., dar și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, evidențiază implicarea primarului în procedura de achiziție publică, etapele procedurii nefiind parcurse în totalitate, astfel încât contractul de lucrări să fie încheiat cu SC L.I.I. S.R.L.
De altfel, martorul A.G. (viceprimar al comunei) a relatat, privitor la obiectivul „Amenajare parc cămin cultural com. Z.”, că procedura de achiziție a fost derulată de către M.F. și A.A.S. și că el, fără a fi informat în prealabil, a făcut parte doar formal din comisia de evaluare a ofertelor, în calitate de președinte de comisie, fără a fi implicat în mod concret în activitățile desfășurate. Astfel, martorul nu a participat la deschiderea ofertelor și la procesul de evaluare întrucât nu a fost informat despre aceste activități, ci doar a semnat documentele finale.
Aceste aspecte rezultă și din declarația inculpatei M.F., care a arătat că ea și colegul său, A.A.S., au vrut să opteze pentru o procedură simplificată, dată fiind valoarea totală a proiectului, întrucât le-ar fi fost mult mai ușor ca și muncă, însă primarul F.I. le-a spus să achiziționeze separat construcția și echipamentele de joacă și să facă două proceduri distincte de achiziție. Astfel, s-a optat pentru procedura de achiziție directă cu 3 oferte, atât pe partea de jucării, cât și pe partea de construcție. A arătat că toate cele trei oferte cu privire la lucrarea privind amenajarea parcului din zona Cămin Cultural Z. au fost depuse de numitul S.C.-C., iar ea cunoștea de la numitul F.I., anterior procedurii de evaluare a ofertelor, că acest contract referitor la amenajarea parcului din zona Cămin Cultural Z. trebuia să fie obținut de numitul S.C.-C. („Da, știam de la domnul primar, că acest contract trebuia să-l obțină domnul S.C.-C.”). Aceasta a mai menționat că primarul F.I. nu a transmis în mod direct lucrătorilor pe linie de achiziții publice cine trebuie să câștige contractul privind lucrările de amenajare a parcului din zona Cămin Cultural Z., dar a precizat acestora să țină legătura cu S.C.-C. legat de derularea procedurii. A mai susținut că primarul F.I. i-a impus în mod clar alegerea firmelor în cazul tuturor procedurilor de achiziție desfășurate (Da, mi-a impus alegerea firmelor în cazul tuturor procedurilor), precizând că a urmat directivele primarului întrucât îi era frică să nu își piardă locul de muncă, ultimul fiind o persoană răzbunătoare și care avea obiceiul să îi jignească și umilească pe cei din subordine.
Susținerile acesteia sunt confirmate de datele identificate cu ocazia percheziției informatice a telefonului său, întrucât, așa cum reiese din procesul-verbal din data de 29.01.2026 de analiză a datelor rezultate în urma efectuării percheziției informatice (conversația purtată de M.F. cu G.D.A.Ș.), societățile cărora urma să li se trimită cerere de ofertare pentru obiectivul „Amenajare parc Cămin Cultural Z.” erau selectate de F.I..
Declarația inculpatei M.F. se coroborează și cu declarația inculpatului A.A.S., care a susținut că în cadrul proiectelor de achiziții, firmele către care se trimiteau cereri de ofertă erau alese în cadrul discuțiilor cu colega sa, M.F. și doar cu acordul primarului F.I., iar deși nu i-a solicitat nimeni în mod expres ca acest contractul să fie câștigat de o anumită societate, „singurul care avea posibilitatea să manipuleze, să facă ceva, era domnul primar F.I., nefiind altcineva care să cunoască proiectul și desfășurarea activităților”.
Totodată, inculpatul S.C.-.C. a recunoscut faptul că, din cadrul Primăriei Z., în legătură cu procedura de depunere a documentației, a discutat cu numiții M.F. și A.A.S., iar toate ofertele depuse au fost primite de numita M.F. „...Cu toată documentația am mers la numita M.F. care a verificat hârtiile pe care le-am adus. Aceasta mi-a spus ce anume trebuie să aduc precum și procedurile care trebuiau făcute. M.F. se consulta mereu și cu colegul său de birou, cu domnul A.”. Aceasta a mai confirmat că el personal a depus cele trei oferte privind lucrările de construcții pentru parcul din zona Căminului Cultural Z..
Rezultă astfel din materialul probator administrat că, deși cunoșteau faptul că toate ofertele au fost întocmite de inculpatul S.C.-.C. fără respectarea normelor legale, persoanele care au desfășurat activități specifice structurii de achiziții publice la sediul Primăriei Z., la indicațiile primarului F.I., au validat ofertele și au întocmit procesele-verbale de evaluare și raportul procedurii prin care au desemnat câștigătoare societatea S.C. L.I.I. S.R.L iar, în consecință, la data de 25.03.2025, a fost încheiat contractul de achiziție publică între Primăria Z., prin reprezentant F.I., în calitate de beneficiar și S.C. L.I.I. S.R.L., în calitate de executant, în valoare totală de 476.205,64 lei (566.684,71 lei TVA).
Chiar și martora C.S.E. (angajată a Primăriei Z. desemnată să gestioneze site-ul web al Primăriei Z.) a devoalat neregulile legate de modalitatea de desfășurare a procedurii de achiziție publică în urma căreia a fost desemnată câștigătoare societatea S.C. L.I.I. S.R.L. Conform depoziției martorei, în cursul anului 2025, primăria a fost supusă unei activități de audit din partea ACOR (Asociația Comunelor din România), în urma căruia s-a constatat faptul că rubrica „Achiziții” de pe site-ul Primăriei nu era completată, în fapt nu se regăsea nici un document. Astfel, a susținut martora, colegul său, A.A.S. a pregătit documentele, le-a pus pe un stick și înainte de a le transmite numitului C.A., s-a dus să discute cu numitul F.I. pentru a-și da acordul. Urmare a discuției, A.A.S. i-a relatat că primarul comunei nu este de acord cu publicarea pe site-ul Primăriei a niciunui document legat de achizițiile publice, iar în formularul pe care trebuia să-l transmită către ACOR, la întrebarea dacă sunt postate pe site contractele de achiziție publică s-a răspuns cu „nu”. Martora a mai precizat că, după acțiunea organelor judiciare, și-a dat seama că, de fapt, F.I. a refuzat publicarea anunțurilor de achiziție publică pentru că avea ceva de ascuns sau era ceva în neregulă cu acele contracte.
După încheierea contractului de lucrări nr. 1864/25.03.2025, între Primăria Z., prin reprezentant F.I., în calitate de beneficiar și S.C. L.I.I. S.R.L., în calitate de executant, în perioada sfârșitul lunii aprilie – sfârșitul lunii iulie 2025, lucrările au fost executate de S.C. L.I.I. S.R.L., sub supravegherea dirigintelui de șantier, numitul L.D..
În acest context, cunoscând că prețul contractului este supraevaluat, inculpatul S.C.-.C. a întocmit/folosit documente contabile care atestau aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de materiale (oțel beton, plasă armată, balast, pavaj antichizat, umpluturi pământ vegetal, beton), manoperă și transporturi rutiere (pământ, beton și materiale) mai mari decât cele executate efectiv, fiind incluse și servicii care nu au fost prestate în realitate, întocmind Situația de plată nr. 1 și factura aferentă din data de 05.06.2025 și Situația de plată nr. 2 și factura aferentă din data de 24.07.2025. Totodată, inculpatul S.C.-.C. a folosit Centralizatoarele avize balast, întocmite de reprezentantul S.C. T.C. S.R.L., factura EG 279/25.09.2025 emisă de SC E&G C. SRL, factura NT-TRU1652/29.09.2025 emisă de SC T.C. SRL, factura ECV 21/22.07.2025 emisă de SC E. SRL, factura nr. 28/16.07.2025 emisă de SC R.M.C. SRL, factura nr. 29/17.07.2025 emisă de SC R.M.C. SRL, privind achiziționarea/furnizarea unei cantități de materiale (beton, balast, pământ) mai mare decât cea livrată efectiv sau prestarea de servicii care în realitate nu au fost realizate, înscrisuri introduse de achizitor în contabilitate, cunoscând că acestea conțin aspecte necorespunzătoare realității, în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T.C. Z..
Conform mijloacelor de probă puse la dispoziție de către procuror, dirigintele de șantier L.D., deși avea obligația legală de a verifica lucrările puse în operă și de a le compara cu listele de cantități solicitate la plată, nu și-a îndeplinit efectiv atribuțiile menționate și implicit a avizat și semnat situațiile de lucrări (de plăți) parțiale întocmite de constructor care au stat la baza emiterii facturilor datate 06.06.2025 și 25.07.2025, ce conțineau costuri supraevaluate raportat la cheltuielile reale efectuate cu ocazia lucrărilor și implicit la cantitățile reale de manoperă și materiale puse în operă.
Astfel, a fost surprinsă și o discuție purtată de inculpatul S.C.-.C. cu numita M.O.M. (contabila societății), la data de 20.07.2025 care devoalează faptul că au fost emise mai multe facturi fictive de prestări servicii, că respectivele servicii nu s-au efectuat și că, de asemenea, au fost prestate servicii fără a fi contractate în mod oficial de către S.C. L.I.I. S.R.L. Totodată, din discuțiile purtate de inculpatul S.C.-.C. în perioada 28-31.09.2025, rezultă faptul că acesta a făcut demersuri pentru emiterea unor facturi fictive de către diverși furnizori, pentru a crea o aparentă legalitate în ceea ce privește cheltuielile efectuate cu ocazia lucrărilor cu privire la Amenajare parc Cămin Cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț.
În plus, din procesul-verbal din data de 05.11.2025 de redare a conversației telefonice purtate de S.C.-C. cu numitul B.M. mai rezultă, în esență, faptul că, pentru a obține profitul dorit și pentru a diminua impactul taxelor, inculpatul S.C.-.C. a dublat prețurile serviciilor atunci când a facturat lucrările prestate, inculpatul S.C.-C. precizând și că i-a spus primarului F.I. că „pare frumoși banii...Dar când tre să-i dai?”, sugerând că a avut discuții cu ultimul cu privire la profitul realizat și implicit cu privire la remiterea unor sume de bani.
Au mai fost surprinse convorbiri telefonice din data de 07.05.2025, respectiv 15.05.2025, în cadrul cărora inculpatul S.C.-.C. îi transmite numitului C.G. că în localitatea V. de J. este realizat un parc similar cu cel de la Z., iar materialele de care are nevoie sunt de același tip. De asemenea, S.C.-.C. îi solicită lui C.G. emiterea unei facturi proforme pentru materialele ce vor fi achiziționate (pavele, borduri), care îi este necesară pentru a o prezenta reprezentanților Primăriei Z., în vederea efectuării unor plăți parțiale. În acest context, S.C.-C. precizează că ar avea nevoie de o factură proformă cu o valoare mai mare, în care să apară un preț net superior, aspect cu care C.G. este de acord, menționând că se gândește la o soluție pentru a rezolva această problemă. Solicitarea numitului S.C.-.C. a fost acceptată și pusă în practică de C.G. la data de 15.05.2025, când acesta din urmă întocmește o factură proformă în valoare de aproximativ 60.000 de lei, iar S.C.-.C. achită suma de 25.000 de lei din contul bancar al SC L.I.I. SRL. Aceste aspecte sunt surprinse cu ocazia convorbirii telefonice din data de 15.05.2025 dintre S.C.-.C. și fiul său, S.F.. Cu privire la tipurile de materiale necesare amenajării parcului, numitul C.G. face referire și la o cantitate de 26.248 de kilograme de pavele normale roci eruptive tip transilvănean (piatră cubică), care ar fi cuprinsă în comanda transmisă prin intermediul aplicației whatsapp de S.C.-C., aspect cu privire la care acesta din urmă este destul de evaziv. Deși acest tip de material nu este prevăzut în proiect, S.C.-C. transmite că dorește achiziționarea cantității respective și asteaptă o ofertă de preț.
Totodată, după cum rezultă din procesul-verbal de redare din data de 06.08.2025, pentru justificarea unor cheltuieli ocazionate de lucrările de construcții, pentru diminuarea profitului net obținut, dar și pentru retragerea unor sume de bani din conturile societății cu costuri cât mai scăzute, S.C.C. i-a solicitat numitului A.A., administrator al SC E. SRL, emiterea unor facturi fiscale care să ateste în mod nereal prestarea unor servicii sau efectuarea unor lucrări în beneficiul societății SC L.I.I. SRL, propunere care a fost acceptată și pusă în practică de către numitul A.A.. În perioada 21.07-25.07.2025, cu sprijinul numiților G.D.A.Ș și L.D., S.C.C. a întocmit documentația corespunzătoare finalizării lucrărilor, iar la data de 25.07.2025, acesta a întocmit și transmis reprezentanților UAT Z. factura fiscală reprezentând diferența de lucrări efectuate, în valoare de aproximativ 250.000 de lei. Același proces-verbal de redare relevă că numitul S.C.-C. are multiple convorbiri telefonice cu administratorii unor entități juridice din domeniul construcțiilor (printre care și numiții R.M. și A.A.), cărora le solicită emiterea unor facturi fiscale care să ateste (în mod nereal) executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii care nu s-au realizat/prestat în realitate, în scopul principal al justificării cheltuielilor inserate în situațiile de lucrări și subsidiar al obținerii și retragerii unor sume de bani din conturile societății fără achitarea taxelor și impozitelor aferente.
De asemenea, au fost surprinse discuțiile purtate în data de 10.07.2025 de către inculpatul S.C.-.C. cu doi furnizori de materiale de construcții, primul neidentificat și al doilea fiind numitul F.G., cărora le solicită emiterea unor facturi cu o valoare mai mare, în care să apară un preț net superior („deci dumneavoastră ar trebui să aveți factura finală pe cantitatea pe care ați avut-o trecută în proiect. Și nu corespunde”; „o calculăm pe 280 ca să zicem c-a mai fost și-o țâră pierdere și una, alta. Reali din teren, dar practic pe factură o să aveți tot 315 metri”). Deși furnizorii îi atrag atenția că la recepția lucrării, dirigintele de șantier este obligat să măsoare suprafața lucrării și să constate eventualele neconcordanțe, S.C.-.C. îi asigură că poate justifica pierderile și că oricum nu va măsura nimeni în mod concret. Din conversația purtată de S.C.-C. cu numita M.O.M. (contabila societății), la data de 20.07.2025, rezultă faptul că au fost emise mai multe facturi fictive de prestări servicii, că respectivele servicii nu s-au efectuat și că, de asemenea, au fost prestate servicii fără a fi contractate în mod oficial de către S.C. L.I.I. S.R.L.
Martorul R.D.C. (angajat al SC T.C. SRL – Stația de beton) a arătat că în perioada aprilie-mai 2025, inculpatul S.C.-.C. i-a solicitat furnizarea unei cantități de beton, urmare a unei înțelegeri între suspectul N.D. și F.I.. Din ce-și amintește, S.C.-C. a solicitat inițial furnizarea unei cantități de 50-51 mc de beton, iar până în luna iunie-iulie, S.C. T.C. S.R.L. a livrat pentru lucrarea privind parcul din Z. aproximativ 35 mc beton. Martorul a declarat faptul că S.C.-C. nu a precizat inițial că are nevoie de facturi pentru materialele de construcții livrate, ci a solicitat acest lucru în luna iunie 2025. Astfel, pentru a putea emite facturile necesare, martorul a anulat avizele inițiale și a emis altele noi, pentru a putea elibera facturi în baza lor. Martorul a adăugat faptul că ultimele trei transporturi din centralizatorul emis de S.C. E&G.C. S.R.L. cu privire la cantitățile de beton furnizate pentru parcul din zona Căminului Cultural Z. au fost livrate la firma numitului F.I., la cererea lui S.C.-.C. sau a numitului F.I., nefiind astfel folosite la lucrarea de achiziție publică. De altfel, au fost surprinse convorbiri telefonice între S.C.-C. și R.D.C., în cadrul cărora cei doi fac referire la cantitățile de beton necesare, precum și la modalitatea de plată, aspecte ce pare că ar fi fost discutate anterior de primarul F.I. împreună cu administratorul societății S.C. T.C. S.R.L., fiind suprinse și discuții care evidențiază că R.D.C. a emis facturi de valori supradimensionate ce vizează lucrarea „Amenajare parc Cămin Cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț,”, în sensul consemnării unor cantități mai mari de materiale achiziționate de către SC L.I.I. SRL, față de cantitățile reale utilizate în cadrul lucrărilor („eu tre să mai iau 20 ca s-ajung la cantitatea care-o aveam scrisă”).
De asemenea, martorul L.M.B. (angajat al SC T.C. SRL) a menționat că la data de 30.04.2025 a fost contactat de inculpatul F.I., care i-a solicitatat livrarea unei cantități de balast în zona parcului de la Căminul Cultural Z., punându-l în legătură directă cu constructorul S.C.-C.. Martorul a declarat faptul că S.C.-.C. nu a precizat inițial că are nevoie de facturi pentru materialele de construcții livrate și deoarece nu puteau fi emise facturi pentru cantitățile deja livrate, angajații de la compartimentele contabilitate și tehnic au întocmit o situație de lucrări pentru ca S.C.C. să poată deconta ulterior. Situația de lucrări a fost întocmită cu prețurile practicate de SC T.C. SRL, pentru cantitățile prevăzute în devizele de lucrări. Inițial, situația de plată prezenta o valoare totală de aproximativ 30.000 lei (sumă raportată la cantitățile reale livrate de SC T.C.), iar ulterior S.C.-C. a solicitat mărirea acestei valori. În realitate, au fost livrate aproximativ 425 t de balast de către angajații T.C., plus cantitățile de balast transportate personal de către S.C.-C., pe care martorul nu le poate estima.
Declarațiile acestor martori se coroborează cu declarația martorului H.T.C. (angajat în cadrul S.C. T.C. S.R.L., S.C. E&G.C. S.R.L. și S.C. M&G C. S.R.L. pe postul de economist), din care rezultă faptul că, legat de materialele furnizate pentru proiectul privind amenajarea parcului din zona Căminului Cultural Z., acesta a întocmit facturile pe baza avizelor puse la dispoziție de colegii săi de la stația de beton și stația de agregate din cadrul SC T.C. SRL. Astfel, cu referire la factura emisă privind servicii de „amenajare platformă parc”, martorul a declarat faptul că aceste servicii se referă de fapt la furnizarea de agregate către S.C. L.I.I. SRL și că inițial factura a fost în valoare de 31915,99 lei, în baza avizelor emise de colegii săi. Ulterior, după câteva zile, S.C.-C. a venit la biroul său și a spus că are nevoie să fie facturată o cantitate mai mare de balast față de cea real livrată, aspect care s-a concretizat, fiind emisă o nouă factură corespunzătoare cantității solicitate de S.C.-C..
Procesele-verbale de analiză a tranzacțiilor financiare din datele de 18.06.2025, 22.07.2025, 04.08.2025, 04.09.2025 și 30.09.2025 au evidențiat că valoarea totală a cheltuielilor ocazionate de amenajarea parcului de referință, respectiv costurile cu materialele (beton, nisip, pavele, covor tartan și alte materiale de construcții) și cu mâna de lucru, sunt în sumă de maxim 250.000 de lei, iar suma totală încasată pentru realizarea lucrărilor este de aproximativ 530.000 de lei, rezultând un profit de cel puțin 280-290.000 de lei, în perioada august – septembrie 2025, după încasarea sumelor de bani de la UAT Z., fiind efectuate retrageri succesive de numerar de la diferite ATM-uri, suma totală retrasă în această perioadă fiind de 50.000 de lei (aspect la care a făcut referire și martora M.M.O., cu privire la aceste retrageri, inculpatul S.C.-.C. spunându-i că banii sunt pentru plata unor furnizori deoarece urma să mai primească facturi, contrar probelor de la dosar). Prin intermediul contului bancar al societății au fost efectuate următoarele plăți care nu au la bază operațiuni reale: la data de 06.08.2025, plată către SC E. SRL în sumă de 20.000 de lei, la data de 29.09.2025, plată către SC E&G.C. SRL în sumă de 23.958 lei, la data de 30.09.2025, plată către SC A. SRL în sumă de 10.000 de lei. Totodată, numitul S.C. a mai înregistrat în contabilitate și alte două facturi fiscale fictive în valoare de 5.000 de lei fiecare (în scopul de putea fi justificate că au fost achitate achitate cu numerar), emise de către SC R.C. SRL.
În ceea ce privește cheltuielile cu personalul implicat în realizarea lucrărilor specifice de construcții, din punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică a reieșit că inculpatul S.C.-.C. a realizat lucrările de construcții cu sprijinul numitului D.N., persoană cu experiență în acest domeniu și a altor doi muncitori necalificați, modalitatea de remunerare fiind stabilită anterior începerii lucrării. Astfel, au rezultat cheltuieli cu mâna de lucru net inferioare față de cele consemnate în Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv (întocmit de proiectantul SC Y.D. SRL), respectiv în situațiile de lucrări parțiale depuse spre decontare de constructor.
De asemenea, la domiciliul numitului S.C.-.C. au fost identificate mai multe înscrisuri relevante cauzei, în care se regăsesc mențiuni privind lucrări de instalații la imobilele deținute de primarul F.I., anterior demarării procedurii de achiziție publică, cât și pe perioada efectuării lucrărilor de construcție a parcului căminului cultural Z., precum și înscrisuri care relevă rolul de intermediar îndeplinit de primarul F.I. între S.C.-C. și furnizorii de materiale angrenați în lucrările de amenajare a parcului căminului cultural Z.; în concret, avizele de însoțire a mărfii desemnându-l drept cumpărător pe primarul comunei Z., deși achiziția a fost realizată de S.C. L.I.I. S.R.L. Totodată, au fost identificate evidențe privind cheltuielile efectuate cu ocazia lucrărilor de construcție a parcului căminului cultural Z. și facturi de la furnizorii de materiale, care relevă dispropoția dintre cheltuieli și profit.
De altfel, cu ocazia declarației date în calitate de suspect de către C.F. s-a relevat faptul că, prin semnarea proceselor verbale de recepție calitativă cu privire la lucrarea de amenajare a parcului din zona Căminului Cultural Z., acesta, în calitate de responsabil tehnic cu execuția, a confirmat calitatea lucrărilor, nu cantitățile de materiale utilizate. Fiind întrebat despre cantitatea de 625 mc de pământ prevăzută pentru acest proiect, suspectul a declarat că „este enorm și nu văd unde ar putea fi pus atât de mult pământ în această lucrare”. Totodată, suspectul R.M. din data de 16.04.2026 a confirmat că cele două facturi ale S.C. R.M. S.R.L. ce prevedeau lucrări de construcții în beneficiul S.C. L.I.I. S.R.L. au fost emise pentru a-l ajuta pe S.C.-C. să-și justifice cheltuielile, deși în realitate acesta nu a făcut nicio lucrare, doar i-a împrumutat mai multe echipamente, respectiv compactor și panouri.
Împrejurarea că pentru efectuarea lucrării ,,Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamt’’ nu a fost utilizată toată cantitatea de beton facturată, o parte fiind livrată către numitul F.I. (la care face referire cu apelativul PRIMAR Z.), reiese și în urma analizei datelor obținute în urma efectuării percheziției informatice asupra telefonului utilizat de suspectul N.D., și în urma percheziției informatice asupra telefonului utilizat de inculpatul S.C.-.C. fiind identificate date relevante în acest sens (fiind identificat faptul că la data de 25.09.2025, ora 15:18, ulterior finalizării lucrărilor și depunerii ultimei situații de plată cu privire la obiectivul „Amenajare parc Cămin Cultural Z.”, H.T.C., angajat în cadrul S.C. T.C. S.R.L., îi transmite inculpatului S.C.-C. două documente reprezentând două facturi, prima factură fiind emisă de E&G.C. S.R.L. nr. EG279/25.09.2025 către S.C. L.I.I. S.R.L., în valoare de 23.958,00 lei cu TVA, reprezentând contravaloarea a 60 mc de beton C16/20, iar a doua factură fiind emisă de T.C. S.R.L. nr. NT-TRU 1648/25.09.2025 către S.C. L.I.I. S.R.L., în valoare de 31.915,99 lei cu TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor de amenajare platforma parc; la data de 29.09.2025, ora 14:07, H.T.C. trasmițându-i inculpatului S.C.-C. și două fotografii reprezentând F3sp - Situația de plată Cumulat la data de 29.09.2025 pentru obiectivul „Amenajare Parc Z.”, întocmită de executantul S.C. T.C. S.R.L., cu valoare totală de 51.711,48 lei, în aceeași zi, la ora 14:53, având loc un apel între cei doi interlocutori, inițiat de S.C.-C., ulterior discuției telefonice, H.T.C. trasmițându-i numitului S.C.-C. două documente reprezentând două facturi astfel: factura emisă de T.C. S.R.L. nr. NT-TRU 1652/29.09.2025 către S.C. L.I.I. S.R.L., în valoare de 51.711,48 lei cu TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor de amenajare platforma parc și factura emisă de T.C. S.R.L. nr. NT-TRU 1651/29.09.2025 către S.C. L.I.I. S.R.L., în valoare de -31.915,99 lei cu TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor de amenajare platforma parc; în mod concret, valoarea inițială a facturii emisă de T.C. S.R.L. nr. NT-TRU 1648/25.09.2025 către S.C. L.I.I. S.R.L., de 31.915,99 lei cu TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor de amenajare platforma parc a fost mărită la valoarea 51.711,48 lei cu TVA; totodată, la data de 21.10.2025, ulterior finalizării lucrărilor și efectuării tuturor plăților, H.T.C. îi transmite lui S.C.-C. „să veniți după niște avize”).
Totodată, prin raportul de constatare tehnico-științific în domeniul financiar-contabil, întocmit de specialistul din cadrul D.N.A. – S.T. Bacău, la data de 22.12.2025, și suplimentul la acesta întocmit la data de 15.01.2026, s-a concluzionat că înscrisurile și tranzacțiile analizate relevă că valoarea totală a cheltuielilor cu materialele (fără manoperă) care ar putea avea legătură cu realizarea obiectivului Amenajare Parc cămin cultural în Sat Z., Comuna Z., județul Neamț, pentru UAT Z., a fost de maxim 193.068,76 lei + 51.711,48 lei + 23.958,00 lei = 268.738,24 lei. Referitor la cheltuielile cu manopera (respectiv plata angajaților care au realizat lucrarea) în conformitate cu REVISAL-ul pentru SC L.I.I. SRL (CUI (...)) a rezultat faptul că aceasta a avut în perioada în care a efectuat lucrările pentru Amenajare Parc Cămin Cultural în Sat Z., Comuna Z., județul Neamț, doar doi angajați, astfel: M.I. și D.N., în perioada 12.06.2025 – 31.07.2025, fiecare din cei doi muncitori încasând suma de 4.580 lei, deși scriptic, pentru manopera aferentă activităților desfășurate de către SC L.I.I. SRL (CUI (...)), a fost decontată suma totală de 139.862,00 lei (117.531,09 lei + 22.330,91 (TVA) lei = 139.862,00 lei). Având în vedere concluziile acestui raport, înscrisurile contabile administrate în cauză, dar și înscrisurile ridicate de la constructor cu ocazia cercetărilor, convorbirile rezultate din activitățile de supraveghere tehnică, ce se referă la discuții purtate între S.C.-C. și diverși furnizori de bunuri și servicii și totodată declarațiile date în completare de acesta din urmă și de dirigintele de șantier L.D., se poate concluziona că din suma totală evidențiată mai sus de 268.738,24 lei (cu TVA) reprezentând valoarea totală a cheltuielilor cu materialele și toate operațiunile de șantier (fără manoperă) care ar putea avea legătură cu realizarea obiectivului Amenajare Parc cămin cultural în Sat Z., Comuna Z., județul Neamț, trebuie deduse achizițiile cu un caracter evident fictiv, respectiv ce constituie fie operațiuni bancare fără vreo corespondență reală în bunuri sau servicii, fie servicii decontate de constructor dar care s-au realizat cu utilajele și personalul UAT, fie bunuri sau servicii platite de constructor și decontate în cadrul obiectivului de referință dar care au fost puse în operă sau livrate către alți beneficiari. În acest sens, s-a stabilit pe cale probatorie că următoarele cheltuieli decontate de contructor nu au fost efectuate în realizarea obiectivului de referință sau au un caracter nereal/parțial nereal:
- 12.000 lei – reprezentând cel puțin jumătate din betonul C 16/20 decontat de constructor (60 mc - conform facturii de mai sus seria EG nr. 279 din 25.09.2025, emisă de către SC E&G.C. SRL în valoare de 23.958,00 lei cu TVA, pentru ”Beton C16/20 -60 mc - Poziția nr. 84 din Anexa nr. 42), la obiectivul de edificare a parcului fiind pusă în operă cel mult jumătate din această cantitate după cum rezultă în mod cert din declarațiile constructorului/inculpat S.C.-C. din data de 27.01.2026, coroborate cu declarațiile suspectului L.D. – diriginte de șantier, din data de 28.01.2026 și mai ales cu interceptările telefonice efectuate în cauză și anume cele redate prin procesul verbal din data de 08.10.2025, referitor la conversația nr. 13 purtată cu persoana desemnată din partea furnizorului de beton, R.D.C. – vol II MST fila 53; de altfel, inculpatul S. a precizat că deși a achitat întreaga cantitate de 60 mc beton, ce a și fost decontată în cadrul proiectului, a pus în operă doar 30 mc fără a mai primi/ridica diferența; inculpatul precizând în contextul încercării lămuririi acestei situații că în același timp în care la parc se livra și turna betonul, F.I. a edificat fundația halelor pe care le deține în apropiere;
- 79.200 lei – reprezentând suma decontată pentru activități de încărcare și transport pământ și moloz (1707 mc), transport beton-mortar (228 mc) și transport semifabricate (928 mc), probatoriul administrat (înscrisurile administrate și inclusiv declarațiile inculpatului S.) relevând că transportul betonului și agregatelor a fost inclus în prețul materialelor, astfel că nu putea fi plătit și distinct; referitor la pământ și moloz, încărcare și transport, rezultând că pământul și molozul utilizat la construcția parcului, într-o cantitate net inferioară celei din proiect și devizele de plăți parțiale, a fost încărcat în totalitate cu utilajul aparținând UAT Z., operat de angajatul aceleiași unități, I.C., și transportat în mare parte tot cu o autoutilitară aparținând UAT Z., operată de același angajat; pentru a justifica decontarea sumei menționate mai sus/sau a unei părți din aceasta și implicit pentru a-și diminua profitul constructorul a solicitat unor persoane de încredere, administratori ai unor persoane juridice, emiterea unor facturi fiscale ce conțineau sume de bani aferente unor operațiuni nereale după cum urmaează:
- 10.000 lei – achitați către SC R.M.C. SRL, sumă aferentă a două facturi fictive a câte 5000 lei cu obiect ”lucrări de construcții” (vol ”Înscrisuri predate SC L.I.I.”, filele 103-105); astfel din declarația inculpatului S.C.-.C., coroborată cu interceptările telefonice efectuate în cauză și anume cele redate prin procesul-verbal din data de 06.08.2025, referitoare la conversația nr. 1 purtată cu administratorul firmei menționate, R.M. – (vol II MST fila 34), rezultă în mod cert că cele două facturi au un obiect nereal;
- 20.000 lei - achitați către SC E. SRL, sumă aferentă unei facturi fictive cu obiect ”transport și manevrat umplutură de pământ” (vol ”Încrisuri predate SC L.I.I.”, fila 99); astfel din declarația inculpatului S.C.-.C., coroborată cu declarația martorului I. C. (vol. ”martori” f. 61-62) și cu interceptările telefonice efectuate în cauză și anume cele redate prin procesul-verbal din data de 06.08.2025, referitoare la conversațiile nr. 2 și 3 purtate cu administratorul firmei menționate, A. A. – (vol II MST fila 33) rezultă în mod cert această factură are un obiect nereal.
Relativ la suma totală evidențiată mai sus de 139.862,00 lei (cu TVA) reprezentând valoarea totală a manoperei decontate de constructor, analizând înscrisurile existente la dosar reprezentând documentele contabile predate de SC L.I.I. SRL, dar și bazele de date existente, coroborate cu concluziile raportului de constatare menționat anterior, se constată că singurii doi angajați ai firmei pe perioada derulării lucrărilor de construcții de referință au fost plătiți cu suma totală de 9160 lei, iar din declarația martorului D. N. (vol ”martori” , f. 81-82 – ce în fapt a condus echipa de 2-3 muncitori care au realizat construcția de referință) ar rezulta că suma totală plătită atât ca salariu cât și pentru munca ” la negru” prestată de echipa coordonată de el s-a ridicat la aprox. 30.000 lei; notițele/consemnările identificate cu ocazia analizei înscrisurilor ridicate pe parcursul cercetărilor de la inculpatul S.C.-.C. relevând într-un stadiu apropiat de final al lucrărilor, un cuantum al cheltuielilor cu manopera de aprox. 40.000 lei; inculpatul S.C.-.C. precizând cu ocazia ultimei declarații din data de 27.01.2026 că cuantumul real al valorii manoperei plătite a fost de aprox. 55.000 lei, incluzând circa 10.000 lei pe care i-ar fi plătit chiar fiului său S.F., ce ar mai fi ajutat la diferite activități punctuale, iar valoarea tuturor cheltuielilor cu proiectul a fost de aprox. 300.000 lei (n.r. suma totală obținută fiind de cca. 530.000 lei). Astfel, deducând doar cheltuielile fictive decontate de constructor prezentate anterior (deși există dubii inclusiv cu privind alte cheltuieli precum cantitatea de balast livrată și decontată, cantitatea de pavele pusă în operă etc), se constată o diferență de minim 176.000 lei (dacă luăm în considerare cuantumul manoperei totale precizat de inculpatul S.), sumă care se adaugă ca profit real la lucrare.
O diferență semnificativă între costurile reale ale lucrării și cea achitată de U.A.T.C. Z. rezultă și din raportul de expertiză tehnică construcții din data de 03.04.2026, întocmit de expert tehnic judiciar desemnat în cauză. Astfel, acest raport a evidențiat supraevaluarea lucrării ,,Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamt’’, identificându-se existența de încadrări neconforme ca norme de deviz față de operațiunile real executate, pentru multe din articolele folosite în cadrul lucrării: săpături, compactări, armături turnat beton la alei, montat borduri, placaje atichizate etc, diferențe semnificative pentru operațiuni similare sau chiar la aceeasi categorie de lucrări, diferențe mari între prețuri propuse de proiectant, prețuri ofertate de constructor și prețuri recunoscute de piață de expert; diferente semnificative privind devizul DTAC și devizul propus prin expertiză, privind încadrările în articole, cantitățile de lucrări reținute și prețurile de deviz folosite, majoritatea articolelor reținute în D.T.A.C. neavând corespondent în lucrările real executate (în special pe transporturi unde distanțele propuse nu au corespondent în practică). Astfel, s-a concluzionat că diferențele privind încadrarea în articolele de deviz, cantități și prețuri între lucrările executate și cele prevăzute în proiect și încasate sunt evidente: valoarea decontată a lucrărilor de construcții executate de S.C. L.I.I. S.R.L. = 197.434.82 + 209.303,64 = 406.738,46 lei, fara tva/484.018,77 lei, cu tva; valoarea estimata a lucrărilor efectuate de S.C. L.I.I. S.R.L., pentru lucrări de construcții = 278.966,43 lei, fara tva/337.549,38 lei, cu tva; diferența valorică dintre lucrările de construcții executate si cele încasate = 127.772,03 lei, fara tva /146.469,39, cu tva.
Cu privire la diferența valorică dintre lucrările de construcții executate și cele încasate stabilită prin raportul de expertiză tehnică construcții din data de 03.04.2026, inculpatul S.C.-.C. a precizat că lucrarea privind amenajarea parcului din zona Căminului Cultural Z. l-a costat aproximativ la 300.000 lei, plus taxe aproximativ 60.000 lei.
De altfel, martora M.M.O. (contabil al SC L.I.I. SRL) a confirmat că profitul societății în urma efectuării lucrării la parc a fost mare și astfel impozitul aferent a fost pe măsură. Își amintește că încă din trimestrul 2 a avut discuții cu S.C.-.C. despre dividende, ce presupun acestea și impozitele care trebuie plătite, subiect care a fost reluat în mai multe rânduri și care releva interesul ultimului în retragerea de bani din conturile societății. Știe că în contul de garanție deschis la T., la sfârșitul lunii septembrie era un disponibil de 50.000 lei, în contul curent de la T. erau peste 100.000 lei, iar în contul bancar erau aproximativ 60.000 lei. La acel moment, nu mai erau alți furnizori neachitați și nu mai erau de plătit alte sume reprezentând taxe și impozite. Aceste sume ar fi putut fi retrase cu titlu de dividende. La un moment dat, la finalul lunii septembrie, a observat în extrasele de cont niște retrageri succesive de câte 10.000 lei de la ATM și l-a întrebat care a fost scopul acestor retrageri. S.C.-C. i-a răspuns că banii sunt pentru plata unor furnizori, deoarece urma să mai primească facturi. Menționează că aceste retrageri au avut loc fără ca acesta să se consulte anterior cu martora (n.r. cum făcuse până la acel moment). Această declarație se coroborează cu aspectele ce reies din convorbirile telefonice purtate de S.C.-C. cu numita M. M. O., contabila societății, dar și cu alte persoane din anturajul său, rezultând că S.C.-.C. era foarte interesat de retragerea urgentă a banilor din contul societății și întreabă care ar fi cele mai puțin costisitoare metode pentru a face acest lucru (dividende, plata salariați, etc.). Totodată, convorbirile telefonice din data de 24.10.2025 dintre inculpatul S.C.C. și martora M.M.O. evidențiază faptul că una dintre societățile care a furnizat materiale (beton) pentru lucrările cu privire la Amenajare parc Cămin Cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț, respectiv EG C. SRL, este supusă măsurilor de executare silită fiscală derulate de ANAF, constând în poprirea conturilor și a altor venituri. Cu privire la această societate, S.C.-C. spune că nu-și amintește exact de cine este reprezentată („cine naiba-s ăștia?”), iar M.M.O. îl sfătuiește să nu mai apeleze la serviciile acestei societăți pe viitor, cei doi discutând și despre retragerea unor sume de bani din contul societății, sub formă de dividende, ocazie cu care contabila îi aduce la cunoștință inculpatului S.C.-.C. că dividendele se pot retrage doar prin transfer banca, aspect cu privire la care S.C.-.C. pare nemulțumit.
Din datele obținute în urma interceptărilor, verificările și analizele efectuate de către organele de cercetare penală și înscrisurile ridicate de la domiciliul inculpatului S.C.-.C., coroborate cu declarațiile inculpatului S.C.-.C. mai rezultă că, la data de 28.09.2025, în baza înțelegerii anterioare cu primarul F.I., după ce anterior a promis/acceptat propunerea ultimului de a-i remite cu titlu de mită o sumă în cuantum de aproximativ jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul mai susmenționat, în valoare de 530.542,19 lei, inculpatul S.C.C., în calitate de administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., deplasându-se la domiciliul primarului F.I., i-a remis acestuia suma de 50.000 lei, reprezentând o parte din profitul obținut din contractul de lucrări de referință și în legătură cu atribuirea, încheierea, derularea, decontarea și plata, în mod nelegal, a prețului aferent acestui contract. Totodată, în perioada iunie – octombrie 2025, în același scop și în baza aceleiași înțelegeri, inculpatul S.C.C., în calitate de administrator al S.C. L.I.I. S.R.L. a prestat în interesul inculpatului F.I., lucrări de instalații constând în instalare și punere în funcțiune a unui compresor industrial, respectiv a unui hidrofor, la ferma deținută de ultimul în comuna Z., sat Z., (...), jud. Neamț, lucrări estimate de executant la suma de minim 6000 lei.
Instanța reține că din probele administrate rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă, în sensul prevederilor art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșită de inculpatul S.C.-.C., astfel cum se prevede la art. 480 alin. 2 Cod procedură penală, justificându-se astfel tragerea la răspundere penală a inculpatului.
II. Încadrarea juridică, individualizarea pedepselor și modalitatea de executare:
1. În drept, faptele inculpatului S.C.-.C. constând în aceea că, în calitate de administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., în interesul acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada ianuarie 2025-august 2025, a înlesnit încălcarea de către alesul local – ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în acuzația formulată împotriva numitului F.I., prin acceptarea propunerii ultimului de participare la procedura formală de achiziție publică ce s-a materializat în încheierea la data de 25.03.2025 a contractului de achiziție publică între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, dar și prin înlesnirea întocmirii și depunerii unor oferte concurente fictive și totodată prin întocmirea și depunerea documentației (situații de plată) ce a stat la baza dispunerii de către ordonatorul de credite a plății totale în sumă de 530.542,19 lei și implicit prin beneficierea de către executant de această sumă cu privire la care cunoștea că este supraevaluată față de costul real al lucrării raportat la cantitățile de lucrări puse efectiv în operă și implicit că documentele justificative depuse în vederea decontării prețului contractului conțineau aspecte nereale, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și în mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma totală de 530.542,19 lei, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. L.I.I. S.R.L., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 48 alin. 1 Cod penal, infracțiune sancționată de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 2 ani și 8 luni la 9 ani și 4 luni.
Astfel, inculpatul F.I. a aprobat și implicit ulterior a plătit din fondurile publice în beneficiul S.C. L.I.I. S.R.L., suma reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat la data de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuția lucrărilor constând în ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț” în valoare de 445.834,02 lei fără TVA (530.542,48 lei cu TVA), deși a determinat, coordonat, și implicit a cunoscut că valoarea lucrării era supraevaluată raportat la costul efectiv al acesteia și că procedura de achiziție fusese fraudată, prin acest comportament ilicit, fiind încălcate de către inculpatul F.I. dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif., dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și dispozițiile art. 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, precum și dispozițiile prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit. c și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif., de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 21 și 22 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T. Z. de utilizare eficientă și în mod loial și transparent a fondurilor bugetare, și totodată, prejudiciind U.A.T. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. L.I.I. S.R.L.
În acest sens, art. 7 alin. 5-8 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice prevăd că:
(5) Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 900.400 lei.
(6) Angajamentul legal prin care se angajează cheltuielile aferente achiziției directe poate lua forma unui contract de achiziție publică sau a unei comenzi ori a altui tip de document încheiat în condițiile legii, inclusiv în cazul achizițiilor inițiate prin intermediul instrumentelor de plată ce permit posesorului să le utilizeze în relația cu comercianții în vederea efectuării de plăți, fără numerar, pentru achiziționarea de produse, servicii și/sau lucrări prin intermediul unui terminal, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, cârdurile de plată și/sau portofele electronice.
(7) În cazul achiziției directe, autoritatea contractantă:
a) are obligația de a utiliza catalogul electronic pus la dispoziție de SEAP sau de a publica un anunț într-o secțiune dedicată a website-ului propriu sau al SEAP, însoțit de descrierea produselor, serviciilor sau a lucrărilor care urmează a fi achiziționate, pentru achizițiile a căror valoare estimată este mai mare de 200.000 lei, fără TVA, pentru produse și servicii, respectiv 560.000 lei, fără TVA, pentru lucrări;
b) are obligația de a consulta minimum trei operatori economici pentru achizițiile a căror valoare estimată este mai mare de 140.000 lei, fără TVA, pentru produse și servicii, respectiv 300.000 lei, fără TVA, pentru lucrări, dar mai mică sau egală cu valoarea menționată la lit. a); dacă în urma consultării autoritatea contractantă primește doar o ofertă valabilă din punctul de vedere al cerințelor solicitate, achiziția poate fi realizată;
c) are dreptul de a achiziționa pe baza unei singure oferte dacă valoarea estimată a achiziției este mai mică sau egală cu 140.000 lei, fără TVA, pentru produse și servicii, respectiv 300.000 lei, fără TVA, pentru lucrări;
d) are dreptul de a plăti direct, pe baza angajamentului legal, fără acceptarea prealabilă a unei oferte, dacă valoarea estimată a achiziției este mai mică de 9.000 lei, fără TVA.
(8) Autoritatea contractantă are obligația trimestrial de a transmite în SEAP o notificare cu privire la achizițiile directe, grupate pe necesitate, care să cuprindă cel puțin obiectul, cantitatea achiziționată, valoarea și codul CPV, cu excepția achizițiilor realizate prin utilizarea catalogului electronic SEAP, în baza prevederilor alin. (7) lit. a).
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. 3 din H.G. 395/2.06.2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, în aplicarea prevederilor art. 7 alin. 7 lit. b și c din Lege, consultarea operatorilor economici în vederea obținerii ofertelor/ofertei se poate face atât prin intermediul catalogului electronic pus la dispoziție de SEAP, cât și prin orice alte modalități identificate de către autoritatea contractantă.
Examinând dispozițiile actelor normative menționate, instanța conchide că achiziția directă nu reprezintă o veritabilă procedură de atribuire, ci este o modalitate simplă de cumpărare ce poate fi aplicată numai în cazul în care valoarea, fără TVA, estimată la nivelul unui an calendaristic, nu depășește pragurile valorice stabilite prin art. 7 alin. 5 din Legea nr. 98/2016. Prin urmare, obligațiile unei entități contractante în realizarea unei achiziții directe se limitează din perspectiva legislației primare la prevederile art. 7 alin. 5-8 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Astfel, în cazul acestei proceduri obligațiile prevăzute de lege pentru autoritatea contractantă se limitează la stabilirea valorii estimate a achiziției și încadrarea acesteia în pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. 5 din Legea nr. 98/2016, precum și la realizarea achiziției cu respectarea prevederilor alin. 6, 7 și 8 din același act normativ, conform ultimelor modificări legislative în materia achizițiilor publice aduse de Legea nr. 208/11.07.2022. În concret, din analiza textului de lege de la art. 7 alin. 7 din Legea nr. 98/2016, rezultă că în cazul prevăzut la art. 7 alin. 7 lit. b legiuitorul a prevăzut obligația consultării a minimum trei operatori economici, consultarea acestora fiind posibilă atât prin catalogul electronic pus la dispoziție de SEAP, cât și prin orice alt mijloc identificat de către autoritatea contractantă, aspect clarificat și la nivelul proiectului de modificare a normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, respectiv la art. 45 alin. 3 din Anexa la HG nr. 395/2016.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 98/2016, principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică și a organizării concursurilor de soluții sunt: a) nediscriminarea; b) tratamentul egal; c) recunoașterea reciprocă; d) transparența; e) proporționalitatea; f) asumarea răspunderii.
În acest sens, probatoriul administrat a relevat că sub coordonarea și în înțelegere cu inculpatul F.I., inculpatul S.C.-.C., în interesul S.C. L.I.I. S.R.L., a depus toate cele trei oferte vizând contractul de referință, predându-le personal funcționarilor din cadrul primăriei pe linie de achiziție publică, atât oferta formulată de SC L.I.I. SRL, cât și contraofertele fiind întocmite de el, în acest fel asigurându-se că societatea pe care o reprezintă ofertează prețul cel mai mic și obține contractul de lucrări.
Relevante din perspectiva infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului S.C.-.C. sunt și prevederile legale încălcate de inculpatul principal, F.I., în mod conex fraudării procedurii de achiziție publică, și anume a acelor prevederi a căror încălcare au generat în mod consecutiv și direct producerea unei vătămări a intereselor UAT Z. și a unei pagube materiale, după cum urmează:
- dispozițiile art. 21 alin. 1 și 8 și art. 22 alin. 1 și 2 lit. c din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, care prevăd că ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii, aceștia având obligația de a fundamenta, justifica și utiliza, în condiții de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate, creditele bugetare repartizate din bugetele lor instituțiilor subordonate și altor beneficiari ai acestor fonduri, dar și de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale, răspunzând, potrivit legii, de angajarea și utilizarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament și creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare.
- dispozițiile art. 23 alin. 1 și 2 lit. c din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, care prevăd că ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinatiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale, răspunzând de angajarea, lichidarea și ordonantarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate și a veniturilor bugetare posibil de încasat.
- dispozițiile art. 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, care prevăd că efectuarea plăților, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, intocmite în conformitate cu dispozitiile legale, și numai după ce acestea au fost angajate, lichidate și ordonantate; plata cheltuielilor la comune și la instituțiile publice la care compartimentul financiar-contabil are un numar de personal mai mic de 5 persoane se realizează de către ordonatorul de credite și de persoana imputernicita cu atribuții financiar-contabile, cu respectarea normelor metodologice privind organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale.
- dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, care prevăd că conducătorii entităților publice, precum și persoanele care gestionează fonduri publice și/sau patrimoniu public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în desfășurarea activității.
- dispozițiile art. 154 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care prevăd că primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, a hotărârilor consiliului local.
Așadar, rezultă obligația esențială a primarului ca ordonator principal de credite și implicit persoană care gestionează fonduri publice de a angaja cheltuieli în limitele impuse de lege și cu asigurarea regularității, economicității, eficacității și eficienței în desfășurarea activității și implicit în realizarea plăților, iar probatoriul administrat a relevat că scopul fraudării procedurii de achiziție publică în sensul precizat anterior a fost tocmai desemnarea ca executant a persoanei cu care inculpatul F.I. perfectase o înțelegere conform căreia urma să primească cu titlu de mită un procent din cuantumul profitului realizat ca urmare a execuției contractului de lucrări și cumulativ a supraevaluării contravalorii acesteia.
Prin incriminarea infracțiunii de abuz în serviciu se urmărește asigurarea desfășurării în condiții optime a activității persoanelor juridice publice sau private, dar și protecția intereselor legitime ale persoanelor împotriva abuzurilor venite din partea funcționarilor publici. Prin comportamentul imputat (acceptarea participării la o procedură formală de achiziție publică, întocmirea și depunerea unor oferte concurente fictive și ulterior a unor situații de plată/facturi ce conțineau valori nereale, supraevaluate față de costul real al lucrării raportat la cantitățile de materiale/lucrări puse efectiv în operă, pentru a justifica decontarea prețului contractului), inculpatul S.C.-.C., în calitate de reprezentant al S.C. L.I.I. S.R.L., a înlesnit încălcarea de către primarul F.I., în calitate de ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu, contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z.. Urmarea produsă constă în prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma totală de 530.542,19 lei, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. L.I.I. S.R.L., în numele căreia a acționat inculpatul, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptelor. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, în sensul art. 16 alin. 3 lit. a Cod penal, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale și a urmărit acest rezultat.
2. În drept, faptele inculpatului S.C.-.C. constând în aceea că, în calitate de administrator și în interesul S.C. L.I.I. S.R.L., în interesul acestei societăți, în baza unei înțelegeri anterioare cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț și ordonator principal de credite cu atribuții ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif., dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a acceptat propunerea ultimului de a-i remite cu titlu de mită aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu atribuirea, încheierea și decontarea, în mod nelegal a lucrărilor din contractul de lucrări încheiat la data de 25.03.2025, între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț” și o valoare de 445.834,02 lei fără TVA (530.542,48 lei cu TVA), în baza înțelegerii inițiale și în același scop, la data de 28.09.2025 în locuința inculpatului F.I. situată în sat/com. Z., jud. Neamț, (...) i-a dat acestuia o parte din suma menționată și anume 50.000 lei, iar în perioada iunie-octombrie 2025, a prestat în interesul primului lucrări de instalații la ferma deținută de acesta în comuna Z., sat Z., (...), jud. Neamț, estimate de executant la o valoare de minim 6.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal, infracțiune sancționată de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
Infracțiunea de dare de mită este o infracțiune prin care se urmărește protejarea bunei desfășurări a activității autorităților publice și a mediului de afaceri, în vederea asigurării unui cadru de legalitate, imparțialitate și integritate în luarea deciziilor, constând în fapta unei persoane de a promite, de a oferi sau de a da, direct sau indirect, bani ori alte foloase unui funcționar public în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. În situația de față, inculpatul S.C.-.C. a comis fapta în modalitatea acceptării propunerii primarului F.I. de a-i remite cu titlu de mită o parte din profitul realizat în legătură cu atribuirea unui contract de lucrări obținut în mod fraudulos, cu încălcarea dispozițiilor legale privind desfășurarea procedurii de achiziție publică, iar ulterior i-a înmânat primarului F.I. suma de 50.000 lei și a prestat lucrări de instalații la ferma deținută de primarul F.I. în satul/com. Z.. Infracțiunea de dare de mită este o infracțiune de pericol, urmarea imediată a săvârșirii sale fiind producerea unei stări de pericol în sensul creării posibilității unei îndepliniri incorecte sau a unei neîndepliniri a îndatoririlor de serviciu de către funcționarul public. Astfel, legătura de cauzalitate în ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatului și urmarea imediată, este evidentă, dat fiind că prin acceptarea propunerii primarului și remiterea ulterioară unei părți din, inculpatul a creat o stare de pericol pentru activitatea persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z.. Acțiunea inculpatului a fost săvârșită, sub aspectul laturii subiective, cu intenție directă, în sensul art. 16 alin. 3 lit. a Cod penal, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale și a acționat în scopul producerii acestui rezultat.
3. În drept, faptele inculpatului S.C.-.C. constând în aceea că, în calitate de administrator și în interesul S.C. L.I.I. S.R.L., la data de 05.06.2025, a întocmit Situația de plată nr. 1 și factura aferentă din data de 05.06.2025, înregistrată de beneficiar la data de 10.06.2025 cu nr. 3662, în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de materiale (plasă armată, balast, pavaj antichizat, umpluturi pământ vegetal), manoperă și transporturi rutiere (pământ, beton și materiale), aferente obiectivelor cu nr. 10, 12,5, 16, 20,2, 32,7, 33, 35, 36, 27, mai mari decât cele executate efectiv, înscrisuri depuse la U.A.T. Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. L.I.I. S.R.L. în cuantum de 279.393,19 lei (23.478,42 lei reprezentând garanție de bună execuție); iar la data de 24.07.2025, a întocmit Situația de plată nr. 2 și factura aferentă din data de 24.07.2025, înregistrată de beneficiar la data de 25.07.2025 cu nr. 4858, în care cu știință a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că în cadrul construcției de referință s-au pus în operă cantități de materiale (oțel beton, plasă armată, balast, pavaj antichizat, umpluturi pământ vegetal), manoperă și transporturi rutiere (pământ, beton și materiale), aferente obiectivelor cu nr. nr. 16, 18,2, 21, 23,1, 32,7, 33, 35, 36, 27, mai mari decât cele executate efectiv , înscrisuri depuse la U.A.T. Z. și în baza cărora s-a aprobat și dispus plata parțială către constructorul S.C. L.I.I. S.R.L. în cuantum de 251.149,30 lei (18.723,97 lei reprezentând garanție de bună execuție), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, infracțiune sancționată de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu pedeapsa amenzii.
Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este infracțiunea ce constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, respectiv prin atestarea la momentul întocmirii înscrisului a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, dacă făptuitorul folosește el însuși înscrisul falsificat sau îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice. În situația de față, inculpatul S.C.-.C., în calitate de reprezentant al S.C. L.I.I. S.R.L., a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului în situațiile de plată și facturile care justificau decontarea prețului contractului atribuit în mod fraudulos. Urmarea imediată a acestor fapte este reprezentată de crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile care emană de la o persoană. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit faptele cu intenție directă, în sensul art. 16 alin. 3 lit. a Cod penal, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale și a urmărit acest rezultat.
4. În drept, faptele inculpatului S.C.-.C., constând în aceea că, în calitate de administrator și în interesul S.C. L.I.I. S.R.L., a folosit Centralizatoarele avize balast, întocmite de reprezentantul S.C. T.C. S.R.L., U.A., cunoscând că acesta a inserat aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că la obiectivul de referință a fost furnizată o cantitate de balast mai mare decât cea livrată efectiv, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a se putea justifica decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.; a folosit Centralizatorul avize beton C16/20, întocmit de reprezentantul S.C. T.C. S.R.L., U.A., cunoscând că acesta conținea aspecte necorespunzătoare realității, respectiv că la obiectivul de referință a fost furnizată o cantitate de BETON C16/20 mai mare decât cea livrată efectiv, înscris depus la U.A.T. Z. pentru a se putea justifica decontarea de către beneficiar a plăților facturilor emise de constructorul S.C. L.I.I. S.R.L.; a folosit factura EG 279/25.09.2025 în valoare de 23.958 lei emisă de SC E&G C. SRL, prin reprezentant H.T.C., cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv vânzarea și livrarea cantității de 60 mc beton C16/20 către SC L.I.I. SRL, deși în realitate cantitatea de beton achiziționată și livrată era mult inferioară, înscris introdus de cumpărător în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă; a folosit factura NT-TRU1652/29.09.2025 emisă de SC T.C. SRL, prin reprezentant N. M., cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv vânzarea și livrarea unor cantități de agregate minerale pentru amenajarea platformei parcului în discuție în valoare de 51.711, 48 lei cu TVA, către SC L.I.I. SRL, deși în realitate cantitatea de agregate minerale achiziționată și livrată era într-o cantitate și valoare mult inferioară, înscris introdus de cumpărător în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă; a folosit factura ECV 21/22.07.2025 emisă de SC E. SRL, prin reprezentant A.A., cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de transport și manevrat umplutură pământ în valoare de 20.000 lei, pentru SC L.I.I. SRL, deși în realitate serviciile nu au fost realizate, înscris introdus de achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă;a folosit factura nr. 28/16.07.2025 emisă de SC R.M.C. SRL, prin reprezentant R.M., cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de lucrări construcții în valoare de 5.000 lei, pentru SC L.I.I. SRL, deși în realitate serviciile nu au fost realizate, înscris introdus de achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă; și a folosit factura nr. 29/17.07.2025 emisă de SC R.M.C. SRL, prin reprezentant R.M., cunoscând că aceasta conține aspecte necorespunzătoare realității, respectiv prestarea de servicii de lucrări construcții în valoare de 5.000 lei, pentru SC L.I.I. SRL, deși în realitate serviciile nu au fost realizate, înscris introdus de achizitor în contabilitate în scopul justificării decontării prețului contractului de lucrări de referință de către U.A.T. Z., acțiune ce a avut drept urmare și creșterea artificială a cuantumului cheltuielilor înregistrate de firmă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, în formă continuată (7 acte materiale), prev. de art. 323 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, infracțiunea sancționată de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu pedeapsa amenzii.
Urmarea imediată a acestor fapte de uz de fals este reprezentată de crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile sub semnătură privată. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit faptele cu intenție directă, în sensul art. 16 alin. 3 lit. a Cod penal, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale și a urmărit acest rezultat.
Date fiind circumstanțele de comitere a faptelor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, respectiv numărul considerabil de acte materiale, perioada de timp redusă în care s-ar fi comis (2-3 luni), modul similar sau chiar identic de operare, sunt incidente prevederile referitoare la infracțiunea continuată, respectiv art. 35 alin. 1 Cod penal.
Cele patru infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni, sancționat de art. 38 alin. 1 Cod penal, fiind comise de aceeași persoană, prin acțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.
Instanța mai constată că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mic de 15 ani închisoare, că acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conținând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 482 Cod procedură penală, iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de un apărător ales (d-na av. S.A., conform Împuternicirii avocațiale seria (...)– f. 5 dosar urmărire penală).
Totodată, constată că pedepsele cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat a fost stabilit într-un cuantum rezonabil (pedeapsa principală a închisorii de 2 ani, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal pe o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 48 alin. 1 Cod penal, pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal, pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată – 2 acte materiale, prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, precum și pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată – 7 acte materiale, prev. de art. 323 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, în urma aplicării regulilor concursului de infracțiuni stabilindu-se o pedeapsă principală rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare, o pedeapsă complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal pe o perioadă de 3 (trei) ani și o pedeapsă accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, în condițiile în care infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 48 alin. 1 Cod penal, este sancționată cu închisoarea de la 2 ani și 8 luni la 9 ani și 4 luni și interzicerea exercitării unor drepturi (în urma aplicării dispozițiilor art. 480 alin. 4 Cod procedură penală limitele pedepsei închisorii fiind de la 1 an, 9 luni și 20 zile la 6 ani, 2 luni și 20 zile), infracțiunea de dare de mită, prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal., este sancționată cu închisoarea de la 2 ani 7 ani (în urma aplicării dispozițiilor art. 480 alin. 4 Cod procedură penală limitele pedepsei închisorii fiind de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni), infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal, este sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda (în urma aplicării dispozițiilor art. 480 alin. 4 Cod procedură penală limitele pedepsei închisorii fiind de la 4 luni la 2 ani), iar infracțiunea de uz de fals, faptă prev. de art. 323 alin. 1 Cod penal, este sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda (în urma aplicării dispozițiilor art. 480 alin. 4 Cod procedură penală limitele pedepsei închisorii fiind de la 2 luni la 1 an și 4 luni).
Instanța apreciază că pedepsele cu închisoarea stabilite în sarcina inculpatului S.C.-.C. sunt proporționale cu gravitatea infracțiunilor săvârșite și just individualizate în raport cu toate circumstanțele cauzei, fiind necesare în vederea reeducării inculpatului în sensul adoptării unei atitudini corecte față de ordinea de drept și al conștientizării efectelor negative ale acțiunilor sale, în mod corect apreciindu-se că nu se impune a se dispune executarea efectivă a pedepsei rezultante, fiind îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării, considerând că doar o atare măsură ar fi aptă să atingă scopul pedepsei și să determine o schimbare în comportamentul inculpatului, în sensul conformării conduitei cu exigențele legii penale.
Astfel, este avut în vedere că inculpatul S.C.-.C. este cetățean român, în vârsta de 46 de ani, are studii gimnaziale, este căsătorit, este administrator al S.C. L.I.I. S.R.L. (societate specializată pe furnizarea de servicii de instalații), este la primul contact cu legea penală (după cum rezultă din fișa de cazier aflată la dosar), a recunoscut comiterea faptelor încă de la prima audiere și a colaborat cu organele judiciare. De asemenea, prezintă relevanță și faptul că inițiativa comiterii infracțiunilor nu a aparținut inculpatului S.C.-.C., ci acesta a acționat la indicațiile și sub coordonarea directă a inculpatului F.I., faptele ce constituie obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției reprezentând o situație izolată în comportamentul acestuia.
Scopul și rolul prioritar al pedepsei trebuie să fie reprezentat de acțiunea de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și nu acela al represiunii, motivat de faptul că numai acțiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ceea ce privește adaptarea conduitelor destinatarilor legii penale în dezvoltarea conștiinței juridice și morale a membrilor societății și, numai dacă, obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete, doar atunci trebuie utilizată constrângerea.
Funcția de reeducare a pedepsei poate fi realizată numai printr-o justă individualizare a pedepsei, ceea ce presupune stabilirea unei modalități de executare care să țină seama în egală măsură de natura și gravitatea faptei, dar și de persoana inculpatului. Scopul pedepsei constând în reinserția socială a condamnatului nu poate fi atins întotdeauna prin izolarea acestuia de societate. O pedeapsă prea severă în raport cu criteriile anterior menționate poate fi ineficientă și poate conduce la obținerea unui efect contrar celui vizat, reducând perspectivele de reintegrare a persoanei condamnate.
Așadar, apreciind că inculpatul merită să primească o șansă de a dovedi că este capabil să se schimbe, să înțeleagă importanța respectării normelor de drept penal, necesitatea remodelării conduitei viitoare, având posibilități reale de îndreptare, scopul pedepsei putând fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate, se constată incidența dispozițiilor art. 91 Cod penal, conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
În prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, pedeapsa rezultantă principală stabilită prin prezenta sentință fiind de 2 ani și 10 luni închisoare, inculpatul nu a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, inculpatul și-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, acesta nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului și a avut o atitudine sinceră și cooperantă în fața instanței, astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei principale aplicate.
De asemenea, este justificată aplicarea de pedepse complementare și accesorii, în ceea ce privește infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fapte prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 Cod penal, reținând că natura faptelor săvârșite și circumstanțele personale ale inculpatului conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 66 lit. a, b și g Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat – activități ce presupun responsabilitatea civică, încrederea publică sau exercițiul autorității -, precum și a dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a participa, direct sau indirect, la orice procedură de achiziții publice, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 98/2016.
Astfel, potrivit art. 67 Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită (prevăzută, de altfel, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu). Prin urmare, pe o durată de 3 ani, i se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, a cărei executare va începe la rămânerea definitive a prezentei hotărâri, în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, dată fiind soluția de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere.
În privința pedepselor complementare și accesorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că principiul proporționalității impune existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și comportament, precum și față de situația persoanei afectate (cauza Hirst contra Marii Britanii).
Potrivit art. 65 alin. 1 Cod penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b și g, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară. Față de considerentele expuse anterior cu privire la necesitatea aplicării pedepsei complementare stabilită în sarcina inculpatului, pentru aceleași motive, în mod corect i s-a aplicat acestuia și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal, care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.
Instanța apreciază că este justificată stabilirea în sarcina inculpatului a obligației de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate și de a presta muncă neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Piatra Șoimului sau în cadrul Primăriei R., cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, având în vedere acordul exprimat în acest sens de către inculpat, aceste obligații fiind de natură să asigure scopul preventiv al legii penale, față de șansele mari de îndreptare de care dispune acesta.
În consecință, apreciind că soluția de suspendare a executării pedepsei principale de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată inculpatului S.C.-.C. este suficientă pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, prin raportare la gravitatea faptelor și la circumstanțele concrete în care au fost săvârșite faptele, dar și la particularitățile persoanei inculpatului, în temeiul art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, tribunalul va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 11.05.2026 între procurorul (...) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău și inculpatul S.C.-.C. (fiul lui (...)), cercetat în dosarul nr. 14/5/P/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău sub aspectul săvârșirii infracțiunilor concurente de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 48 alin. 1 Cod penal, dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale) și uz de fals, faptă prev. de art. 323 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (7 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, urmând a-l condamna pe inculpat la pedepsele stabilite prin acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorul, în limitele și modalitatea stabilită prin acestea, cu aplicarea pedepselor complementare și accesorii, astfel cum au fost convenite, cu impunerea obligațiilor prevăzute de art. 93 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 3 Cod penal, astfel cum au fost stabilite prin acord.
De asemenea, în temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal i se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 96 alin. 1, 2 și 4 Cod penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau obligațiilor impuse și comiterii unei alte infracțiuni.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, procurorul a reținut că prejudiciul cauzat UAT Z. este în sumă de 1.074.542,48 lei reprezentând sumele plătite de Primăria Z. în baza contractelor de achiziție publică privind obiectivele „Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com, Z., jud. Bacău” și „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 Z.”, despre care s-a stabilit că au fost decontate/achitate în mod nelegal, în baza unor proceduri de achiziții publice care nu au fost transparente și loiale. Prin adresa nr. 1438/09.03.2026, reprezentanții UAT Z. au comunicat faptul că se constituie parte civilă cu suma de 1.074.542,48 lei, aspect confirmat prin H.C.L. nr. 17/13.03.2026 emis de Consiliul Local Z..
În cauză, prin ordonanța procurorului de caz din data de 14.11.2025, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de bani ridicate de la numiții: F.I., CNP (...), F.I., CNP (...), S.C.-C., CNP (...), M.N., CNP (...), N.D.D., CNP (...)și S.C. T.C. S.R.L. CUI (...), cât si asupra tuturor bunurilor mobile si imobile și sumelor de bani existente în depozitele bancare deținute de inculpații F.I., CNP (...), S.C. L.I.I. S.R.L., CUI (...), S.C.-C., CNP (...), A.A.-S., CNP (...), M.F., CNP (...), S.C. T. S.R.L., CUI (...), și M.N., CNP (...), în vederea garantării acoperirii prejudiciului și a cheltuielilor judiciare, dar și în vederea confiscării speciale (până la concurența sumelor echivalente cuantumului total individualizat pentru fiecare inculpat sau suspect reprezentând obiectul mitelor, respectiv al cuantumului prejudiciului și cheltuielilor judiciare ce vor fi stabilite în cauză).
Prin ordonanța nr. 14/5/P/2025 din data de 04.12.2025, s-a dispus în completarea primei ordonanțe menționate, luarea măsurii asigurătorii a sechestrului în vederea garantării acoperirii prejudiciului, asupra sumelor de bani deținute de :
1. S.C. L.I.I. SRL, CIF (...), în conturile deschise la T. Piatra Neamț, după cum urmează: 5069 ”Disponibil al operatorilor economici” cu sold final creditor la data de 17.11.2025 în sumă de 88.950, 13 lei; 530101 ”Disponibil din sume reprezentând garanție de bună execuție” cu sold final creditor la data de 17.11.2025 în sumă de 44.597,97 lei.
2. Inculpatul M.N., CNP (...)în contul bancar deschis la BCR - (...) respectiv suma de 104.492, 59 lei, și de inculpata SC T. SRL, CUI (...), în contul bancar deschis la R. BANK – (...), respectiv suma de 66.739, 14 lei.
Prin încheierea Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț din data de 30.12.2025 emisă în cauza 2037/103/2025, având ca obiect contestațiile împotriva măsurilor asiguratorii expuse anterior formulate de numiții M.N., M.F., A.A.S., F.I., F.A., SC E.A.F. SRL, SC A.F. SRL ȘI SC L.I.I. SRL, s-a dispus, printre altele, admiterea în parte, a contestației formulate de contestatoarea L.I.I. SRL (CIF (...)) împotriva Ordonanței de instituire a sechestrului asigurător nr. 14/5/P/2025 din data de 4.12.2025 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, pusă în executare prin Procesul verbal de aplicare a sechestrului din data de 5 decembrie 2025, dispunându-se ridicarea măsurii instituite asupra sumelor de bani aflate în contul nr. 530101 - disponibil din sume reprezentând garanție de bună execuție, deschis pe numele societății la T. Piatra Neamț, fiind menținută măsura sechestrului instituită pe contul nr. 5069 - Disponibil al operatorilor deschis pe numele societății la T. Piatra Neamț.
În consecință, față de dispozițiile art. 486 alin. 2 Cod procedură penală, constatând că între părți nu s-a încheiat tranzacție ori acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă.
Totodată, față de dispozițiile art. 487 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 404 alin.4 lit. c Cod procedură penală și art. 397 alin. 5 Cod procedură penală, instanța va constata că măsurile asigurătorii dispuse cu privire la inculpatul S.C.-.C. se mențin.
În plus, în temeiul art. 485 alin. 4 raportat la art. 398 Cod procedură penală și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul S.C.-.C. va fi obligat la plata sumei de 2.920 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2.520 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale și suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate cu ocazia soluționării sesizării.
Se va constata că inculpatul și partea civilă au fost asistați/reprezentați de apărători aleși.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 11.05.2026 între procurorul (...) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău și inculpatul S.C.-.C. (fiul lui (...)), cercetat în dosarul nr. 14/5/P/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău sub aspectul săvârșirii infracțiunilor concurente de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 48 alin. 1 Cod penal, dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale) și uz de fals, faptă prev. de art. 323 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (7 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
I. În temeiul art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 48 alin. 1 Cod penal și a art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S.C.-.C. (fiul lui (...), cetățean român, căsătorit, studii medii, fără antecedente penale, administrator al S.C. L.I.I. S.R.L.), la o pedeapsă principală de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În temeiul art. 67 alin. 2 Cod penal raportat art. 66 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului S.C.-.C. pedeapsa complementară, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, în concret dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție publică ce implică autoritatea de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a participa, direct sau indirect, la orice procedură de achiziții publice astfel cum sunt reglementate de Legea 98/2016, pe o durată de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului S.C.-.C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, în concret dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție publică ce implică autoritatea de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv de a participa, direct sau indirect, la orice procedură de achiziții publice astfel cum sunt reglementate de Legea 98/2016, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până când pedeapsa va fi executată sau considerată ca executată.
II. În temeiul art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal și art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S.C.-.C. (fiul lui (...), cetățean român, căsătorit, studii medii, fără antecedente penale, administrator al S.C. L.I.I. S.R.L.), la o pedeapsă principală de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
III. În temeiul art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și a art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S.C.-.C. (fiul lui (...), cetățean român, căsătorit, studii medii, fără antecedente penale, administrator al S.C. L.I.I. S.R.L.), la o pedeapsă principală de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, formă continuată (2 acte materiale).
IV. În temeiul art. 323 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. și a art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S.C.-.C. (fiul lui (...), cetățean român, căsătorit, studii medii, fără antecedente penale, administrator al S.C. L.I.I. S.R.L.), la o pedeapsă principală de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată (7 acte materiale).
În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal., constată că infracțiunile deduse judecǎții în prezenta cauzǎ și pentru care s-au stabilit pedepsele menționate anterior, au fost comise de către inculpatul S.C.-.C. în condițiile concursului de infracțiuni, și, în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 2 (doi) ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 10 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedeapse, în final fiindu-i aplicată inculpatului pedeapsa rezultantǎ de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului S.C.-.C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, în concret dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție publică ce implică autoritatea de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a participa, direct sau indirect, la orice procedură de achiziții publice astfel cum sunt reglementate de Legea 98/2016, pe o durată de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică inculpatului S.C.-.C. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție publică ce implică autoritatea de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a participa, direct sau indirect, la orice procedură de achiziții publice astfel cum sunt reglementate de Legea 98/2016, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până când pedeapsa va fi executată sau considerată ca executată.
În temeiul art. 91 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată inculpatului S.C.-.C. pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat potrivit art. 92 alin. 1 și 2 Cod penal, de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
În conformitate cu prevederile art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul S.C.-.C. va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, inculpatul S.C.-.C. va fi obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului S.C.-.C. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Piatra Șoimului sau în cadrul Primăriei R., cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În conformitate cu prevederile art. 94 alin. 3 Cod penal, Serviciul de Probațiune Neamț va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligațiilor prevăzute de art. 93 alin. 2 lit. b și alin. 3 Cod penal, într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Potrivit art. 404 alin. 2 Cod procedură penală și art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului S.C.-.C. asupra dispozițiilor art. 96 alin. 1, 2 și 4 Cod penal, în sensul că:
a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, se va dispune revocarea suspendării și executarea pedepsei;
b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite, se va dispune revocarea suspendării și executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, se va dispune revocarea suspendării și executarea pedepsei, condiții în care pedeapsa principală pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. c-e C.p. se comunică Serviciului de Probațiune Neamț de către inculpat.
În temeiul art. 486 alin. 2 Cod procedură penală, constatând că între părți nu s-a încheiat tranzacție ori acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, lasă nesoluționată acțiunea civilă.
În temeiul art. 487 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală și art. 397 alin. 5 Cod procedură penală, constată că măsurile asigurătorii dispuse cu privire la inculpatul S.C.-.C. se mențin.
În temeiul art. 485 alin. 4 raportat la art. 398 Cod procedură penală și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul S.C.-.C. la plata sumei de 2.920 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2.520 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale și suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate cu ocazia soluționării sesizării.
Constată că inculpatul și partea civilă au fost asistați/reprezentați de apărători aleși.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția procurorului, a inculpatului și a părții civile, prin mijlocirea grefei instanței, azi, 24.07.2026.
| PREȘEDINTE |
GREFIER |
| (...) |
(...) |
Red. și tehnored. A.S.U. – 24.07.2026
Red. A.H. -24.07.2026.
2 ex./3com.