DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 100 din 26.05.2026, definitivă prin neapelare la data de 22.06.2026, Tribunalul Brăila a hotărât condamnarea inculpatei DUMITRU MIHAELA ADINA, consilier asistent la Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu” – Oficiul Județean de Zootehnie Galați, la o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de patru ani și interzicerea, pe o perioadă de trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru comiterea infracțiunii de participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, la Biblioteca Județeană, „Panait Istrati” din municipiul Brăila sau la Direcția Județeană de Sport Brăila.
Obligă inculpata Dumitru Mihaela Adina să plătească părții civile, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, suma de 24.610,49 lei reprezentând sprijin financiar acordat necuvenit în Campania 2020, sumă la care se adaugă dobânzile și penalitățile calculate conform art. 731 din Legea nr. 500/2002 și a dispozițiilor Codului de procedură fiscală, de la data efectuării fiecărei plăți către beneficiar, până la data achitării efective a debitului principal.
Instanța a dispus anularea înscrisurilor false sau inexacte.
Obligă inculpata la plata sumei de 1.900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Dosarul a fost înaintat în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați în data de 26 septembrie 2025, vezi comunicatul nr. 620/VIII/3 din data de 06 octombrie 2025 (comunicatul nr. 4).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 octombrie 2025