DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 638 din 25.06.2026, Curtea de Apel Ploiești a hotărât condamnarea inculpatului DUMITRU ADRIAN, la data faptelor director general al S.C. Compania de Apă Târgoviște - Dâmbovița S.A, la o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de patru ani și interzicerea, pe o perioadă de trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
Prin aceeași decizie, instanța a dispus încetarea procesului penal deschis împotriva inculpatului Ț.D. ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Dumitru Adrian va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, la Arhiepiscopia Târgoviștei – Mănăstirea Stelea și la Primăria orașului Târgoviște - Direcția de Salubritate Târgoviște.
Respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă, S.C. Compania de Apă Târgoviște - Dâmbovița S.A.
Dispune obligarea inculpatului Dumitru Adrian, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Compania de Apă Târgoviște - Dâmbovița S.A., la plata către partea vătămată a sumei de 25.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, precum și a sumei de 22.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă pe inculpații Dumitru Adrian și Ț.D. la plata sumei de 3.500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Dosarul a fost înaintat în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești în data de 16 noiembrie 2021, vezi comunicatul nr. 958/VIII/3 din data de 19 noiembrie 2021.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 19 noiembrie 2021