IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 601 din 21.08.2026, Curtea de Apel Brașov a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul MARIN IONUȚ MIRCEA, la data faptelor director al Serviciului Public Local de Termoficare Brașov (S.P.L.T. Brașov), la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată,
- folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
- luare de mită în formă continuată și
- conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
2. Condamnă pe inculpatul CORBOȘ GHEORGHE, la data faptelor director adjunct al Serviciului Public Local de Termoficare Brașov, la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată și folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
3. Condamnă pe inculpata MESAROȘ MIHAELA-ELENA, la data faptei șef al Serviciului Administrativ din cadrul Serviciului Public Local de Termoficare Brașov, la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În cazul inculpatului Corboș Gheorghe, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Corboș Gheorghe și Mesaroș Mihaela-Elena vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Brașov sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, cu excepția cazului în care, din motive medicale, nu pot presta această activitate.
Dispune confiscarea specială de la inculpatul Marin Ionuț Mircea a bunurilor și a sumelor de bani primite cu titlu de mită, iar în caz de imposibilitate de identificare a bunurilor, confiscarea echivalentului în bani.
Obligă, în solidar, pe cei trei inculpați, la plata către partea civilă, Serviciul Public Local de Termoficare Brașov, a sumei totale de 1.912.024,77 lei reprezentând prejudiciul material cauzat prin atribuirea frauduloasă a contractelor de achiziție directă.
Obligă pe inculpatul Marin Ionuț Mircea la plata sumei de 47.151,66 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă pe inculpatul Corboș Gheorghe la plata sumei de 8.300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar pe inculpata Mesaroș Mihaela-Elena la plata sumei de 6.200 lei, cu același titlu.
Obligă persoanele interesate S.C. Q.M. S.R.L. și D.N. la plata sumei de 4.000 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
DEFINITIVĂ
Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov la data de 01 august 2023, vezi comunicatul nr. 810/VIII/3 din data de 07 august 2023.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
07 august 2023